Despre înființarea Liceului nostru din amintirile lui Zacharia Antinescu

 

Zacharia Antimescu

Grație amabilității lui Julian Negulesco am intrat și eu în posesia amintirilor lui Zacharia Antinescu, Autobiographia mea Prosa și Poesia. Cartea este tipărită cu alfabetul latinist al finalului de secol XIX, se poate citi foarte ușor și simplu, chiar dacă sunt expresii care poartă pecetea exprimărilor latiniste ale vremii. Aceste amintiri sunt extrem de interesante pentru că ele cuprind și informații despre înființarea liceului nostru numit azi Ion Luca Caragiale. Zacharia Antinescu a fost institutorul lui Caragiale și i-a lăsat acestuia o puternică impresie, pentru că l-a imortalizat în persoana lui Zaharia Trahanache din O scrisoare pierdută. 

Antinescu este brașovean, dintr-o familie de profesori, înrudiți cu clanul Mureșanu, între care unul dintre aceștia i-a fost profesor la Gimnaziul catolic. Bănuiesc că acest gimnaziu era pentru catolicii, probabil maghiari, într-un oraș dominat de o majoritate săsească luterană. Antinescu a participat și el la Adunarea de la Blaj a românilor în mai 1948. Antinescu povestește cum studenții maghiari din Aiud au încercat să destrame această adunare a românilor, dar au fost blocați de trupele austriece. După aceste evenimente ale Revoluției de la 1848 din Transilvania. Antinescu pleacă în România, pe atunci era Valahia și devine profesor la Școala de  fete din Ploiești. Apoi devine profesor la școala de băieți, ulterior Școala Domnească, care este probabil cea înființată de Alexandru Ioan Cuza în 1864. În vremea Războiului Crimeii, în 1856 Ploieștii intră sub ocupația austriacă și Antinescu are necazuri din cauza pârelor unui farmacist. Este obligat să revină în Transilvania, la Brașov și apoi merge la Sibiu, unde era comandamentul austriac și reușește să rezolve problemele, era acuzat că ar fi avut o atitudine anti-austriacă, pe când el avea documente de la trupele de ocupație austrice că primise mulțumiri pentru colaborare, fiind un bun cunoscător la limbii germane. 

Dar să revenim la originile liceului nostru. Autoritățile ploieștene visau la o  instituție superioară de învățământ de pe al începutul anilor 1860 și fac demersuri, cumpără terenul,  antamează pe arhitectul Orăscu, procură materiale pentru construcția clădirii gimnaziului numit Petru și Paul! Observați că Antinescu folosește apelația latinistă, nu cea de origine slavă Petru și Pavel cum rămâne în amintire numele  liceului. Astfel pe 31 mai 1865 se începe construcția clădirii, care este, probabil cea din poza cu amintiri despre ploieșteni, azi Muzeul de Istorie al Județului Prahova. Și așa Antinescu dedică o poesie ocazională, din care citez:

Cetățeni! Tați! Mume bune! Iată varul, iată mistria!

Puneți brațe în unire, cimentați acest palat;

Cei avuți puneți talanții, neavuții bărbăția,

Pună văduva dinarul: Toți spre scopul arătat

Căci din ăst palat ieși-vor fiii voștri cu mândrie

Deveni-vor Mihai, Ștefani, Mirci, Corvini, Vladimirești

Vom avea Cavuri și Lincolni, Vashingtoni de România

O'Connelli, și eroi ca Manta, Garibaldi și frați Buzești.

Frumoase și simpatice versuri scria Zaharia Antinescu, ocazionate de fondarea primei clădiri a liceului nostru, care poartă numele cele doi apostoli Petru și Pavel și din 1952, Ion Luca Caragiale. 

Nu știu dacă dintre absolvenți, unii vor fi devenit, Mirci, sau Vladimirești, dar știu că au fost și sunt mulți dintre absolvenți cu care s-a mândrit și se mândrește România!