Un puci ratat

Subiectul zilei este puciul lui Prigojin. Numele acestui individ mă punea pe gânduri. Un prieten mi l-a amintit pe Ilya Prigogine, un belgian de origine rusă, tatăl conte, născut în octombrie 1917 în Rusia, dar plecat cu familia în Belgia. Prigogine a fost un om de știință care aluat premiul Nobel pentru chimie pentru cercetări în domeniul biologiei. 

În schimb, acest Evgheni Prigojin este unul din oligarhii lui Putin, numit și bucătarul lui Putin, pentru că avea niște cârciumi. Rolul lui a fost în inventarea acestei armate de mercenari numite Wagner. Aceasta este un fel de Legiune Străină rusă și a fost folosită de Putin pentru a-și extinde influența în Africa, sau în Siria. Vagneriții au fost folosiți în cucerirea Bahmutului, în Ucraina. Prigojin a angajat tot felul de interlopi scoși din pușcării pentru a-i folosi în misiuni sinucigașe în Ucraina. Prigojin a intrat într-un puternic conflict cu conducerea ministerului apărării din Rusia condus de Șoigu și de șeful de stat major Gherasimov.  Și așa el a ocupat Rostov pe Don și Voronej și a declanșat Marșul pentru dreptate spre Moscova care să detroneze pe Șoigu. Mișcarea această de revoltă a mercenarilor Wagner a creat confuzie și teamă conducerii ruse și lui Putin care a fugit la Sankt Petersburg. În lipsa unui negociator a sărit Lukașenko omul forte din Belarus pe baza unei amiciții cu Prigojin. Chiar dacă Prigojin a spus că nu s-a vărsat sânge sunt elicoptere și un avion doborâte de Wagner. Prigojin este exonerat și pleacă în exil în Belarus. Nu se știe dacă Șoigu și Gherasimov vor fi epurați. 

Toată această tevatură pare a fi ceva din istoria Rusiei care îmi amintește de Potemkin. El însă a creat o armată să cucerească sudul Ucrainei și Novo Russia pentru împărăteasa Ecaterina cea Mare. Era un prinț foarte puternic care visa să devină domnitor al Moldovei și Țării Românești.

Încerc să înțeleg ce s-a întâmplat în Rusia după revoluția lui Lenin. Am citit în acest sprijin și Diavolul în istorie a lui Vladimir Tismăneanu, nu prea lămuritoare. Rusia a fost un stat cu un șef absolut care era țarul. El avea și puteri imperiale de tip bizantin, dar moștenea și tradiția mongolo-tătară. Condiția șerbilor din Rusia era mai rea decât a sclavilor din Antichitate, boierii putând să dispună cum vor de ei. Totuși în secolul XIX au izbucnit mișcări de emancipare precum Decembriștii în 1825. Aceasta a fost imediat înăbușită de țar. Totuși Alexandru al II-lea, marele reformator a eliberat din șerbie țăranii ruși în 1866, condiția lor rămânând precară. De aceea intelectualitatea rusă în plină efervescență s-a întors cu fața la popor. Așa s-a născut mișcarea de dreptate socială  Narodnaia Volia, mișcare anarhistă și teroristă care voia să ucidă pe țar și pe miniștrii lui. Unu din acești teroriști era fratele mai mare al lui Lenin, implicat într-un atentat și condamnat la moarte. 

Pe de altă parte s-a dezvoltat în Rusia mișcarea marxistă social democrată, de emancipare socială a muncitorilor și țăranilor. Problema spinoasă în Rusia lui Lenin din timpul Primului Război Mondial era că nu prea exista proletariat. Astfel Lenin a inventat mișcarea bolșevică. Ea moștenea tradiția secretomaniei și a aleșilor teroriști din Narodnaia Volia. Lenin a convins elemente din armată care i s-au alăturat și au dat puciul din 25 Octombrie /7 noiembrie, 1917. Lenin promitea dreptate socială, dar în condițiile Războiului Civil a introdus comunismul de război, care să impună dictatura proletariatului și a inventat CEKA care moștenea de fapt poliția secretă a țarului Ohrana. Albii nu au înțeles aspirațiile poporului rus și au pierdut. Și a rămas la putere Lenin care a continuat să reprime să și bage în pușcării și lagăre de concentrare Gulag pe adversarii bolșevicilor. Lenin a avut mari dispute cu germana comunistă Roza Luxemburg despre modalitățile de impune comunismul cum prevedea Marx. Dar Marx nu a explicat clar modalitatea de a impune dictatura proletariatului și a rezultat ceea ce a fost Uniunea Sovietică. Stalin a continuat  politica leninistă și politici falimentare, colectivizarea și Holodomorul din Ucraina, care au transformat Rusia într-o importatoare de cereale. Dar cel mai rău a fost politica de represiune soldată cu milioane de vieți, cu milioane de deținuți în Gulag și continuarea sistemului represiv și al șefului absolut cum este azi Putin în Rusia. Toate elanurile revoluționare ale rușilor sunt azi dispărute din cauza represiunii sălbatice.

Din acest motiv acest puci al lui Prigojin rămâne totuși o enigmă. Putin, jupânul absolut a făcut pe el de frică inițial. Să vedem, cum se desfășoară lucrurile în Ucraina.

Elveția la fotbal

Sunt încă sub impresia meciului României de aseară cu Elveția din cadrul calificărilor la Euro 2024.  Și-mi dau seama că am o vârstă. Cu Elveția avem amintiri extrem de dure. Am văzut meciul de la Zurich din 1967 când România a luat bătaie cu 7-1. Se pare că ai noștri au fost dopați, singurul care nu a luat bombonica a fost Dobrin care a dat și golul, dar nu mai știa cât este scorul. Generația imediat următoare s-a calificat la Mondialul din 1970, într-o grupă cu Portugalia, Elveția și Grecia. I-am învins pe elvețieni și la Lausanne și la București. 

O altă amintire neplăcută cu Elveția a fost cea din 1994 la Mondialul din SUA unde amintirea unei înfrângeri nete în grupă cu 4-1 a fost ocultată de calificarea în optimi cu victorii la Columbia și SUA.

Așa că aseară la Lucerna s-a petrecut o minune! Am început foarte prost și nesigur, am luat repedea un gol, apoi pe un atac la nostru, apărarea a fost surprinsă și am luat al doilea gol. M-am mutat pe un film convins că nu se mai poate face nimic. Însă spre finalul meciului, pentru că era pauză de reclame am dat din nou pe meci. Era minutul 87 și era încă 2-0! Dar a venit minunea! Edi Iordănescu schimbase tactica și i-a introdus pe Moruțan și Mihăilă și în 2 minute se făcuse 2-2, contra-atacul ale lui Moruțan cu pasă precisă la Mihăilă, care a dat două goluri splendide. În prelungiri elvețienii au mai dat și o bară, dar a rămas egal. Asta ne menține pe locul 2 cu 8 puncte și este imperios necesar ca acasă, în toamnă să învingem la București, Israel și Kosovo.

Cum s-a întâmplat minunea? Păi, Iordănescu jr. a conceput un plan de joc inițial falimentar și am jucat fricos. În final s-au dezlănțuit cei nou introduși și au egalat. 

Echipa Elveției nu mai este cea clasică, cu munteni solizi și ambițioși care ne-au provocat dezastre. Elveția de azi este o multinațională cu doi kosovari și africani care joacă la echipe de top, de parcă Elveția ar fi fost o metropolă colonială cum este Franța, sau Anglia. La intonarea imnului elvețian doar  cei trei elvețieni de baștină cântau imnul, ceilalți ori  nu-l știau ori nu le păsa. Pentru că s-au calificat la toate turneele din ultimii 10 ani elvețienii ne-au privit cu superioritate și înfumurarea i-a trădat. Se mai confirmă și că scorul de 2-0 este cel mai periculos, poate fi răsturnat, cum a dovedit  naționala României. 

Am văzut comentatori, mai ales cei care au fost fotbaliști de meserie, care l-au  criticat vehement pe Edward Iordănescu pentru tactica folosită inițial. Gică Popescu era cel mai vehement, cu toate că el uită că a jucat în catastrofa de la Chicago din 1994. Asta este frumusețea fotbalului, joci rău, catastrofal, nu ai luat decât două goluri și în două minute egalezi. Unii din jurnaliști au reținut doar jocul prost. Mihăilă de entuziasm s-a și accidentat! 

Și acum despre o chestiune serioasă, derbedeii de stadion! Aceștia sunt un comando criminal al partidului AUR! Ei boicotează prin comportamentul antinațional interesele României. Trebuie identificați, să li se interzică prezența pe stadion, afară și mai ales acasă. Se poate face așa ceva!

Obsesia serviciilor

Aș începe cu evenimentul cel mai important, ieri vineri 16 iunie s-a încheiat anul școlar și am văzut copii plimbându-se mândri cu coronița de flori pe frunte. S-a încheiat și greva profesorilor care amenința să nu se încheie acest an școlar. Subliniez că această grevă este întemeiată, dat fiind nivelul de salarizare nedemn. Însă ce este ciudat această grevă s-a declanșat exact când premierul Ciucă trebuie să fie înlocuit cu Ciolacu de la PSD. Suspectez că această grevă a fost făcută la ordinul PSD. PSD încă mai controlează sindicatele. Atunci când Ciucă excedat a declarat că își dă demisia, ca prin farmec greva s-a oprit! Profesorii sunt tratați cu lipsă de respect. Cert este că este extrem de dificil să controlezi o clasă cu 30 de adolescenți care nu mai niciun respectul pentru profesori. Am avut și eu privilegiul să fie profesor, dar cu studenți și acolo este altceva, altele sunt relațiile. Profesorii însă nu au făcut grevă pentru faptul că nu sunt respectați, ci pentru mai mulți bani, cum remarca cineva.

Avem un nou premier, pe Ciolacu, care debordează de populism. Să vedem ce va face guvernul lui. Cert că avem, câțiva miniștri competenți și care nu mai sunt grevați de suspiciuni de plagiat.

Am citit cartea lui Giuliano da Empoli, magul de la Kremlin care mi-a întărit opinia că în Rusia la putere sunt securiștii. Putin fiind fost kaghebist nu are încredere decât în ai lui numiți oameni puternici, siloviki. Deci acolo serviciile sunt la putere. Însă în România sunt jurnaliști precum doamna Mungiu Pippidi care este obsedată că serviciile fac și dreg în România. Opinia mea este că doamna se înșală. România este o democrație, și mitologia unui deep state este doar o opinie eronată. După cum s-a văzut oameni puternici din politică au ajuns la pușcărie. Este adevărat că la începutul lui 2000, Adrian Năstase a cochetat cu serviciile secrete, având un securist ca Ristea Priboi pe post de consilier. Însă cel care a încercat să pună serviciile secrete să hăituiască adversari politici a fost președintele Băsescu. Nici el nu a mai putut să instituie un regim al bunul plac, nici Dragnea care a ajuns finalmente al pușcărie, ca și Adrian Năstase de altfel. 

Am citit și cartea Tatianei Niculescu Singur despre viața lui Mihail Sebastian. Doamna este specializată în biografii romanțate despre personalități interbelice. Ce este pregnant din această carte este atmosfera antisemită a epocii în România. Obișnuim să avem o idee foarte romantică despre acea epocă în care minoritatea evreiască din România era tratată groaznic, cu numerus clausus în universități.  Și azi mai izbucnesc reacții xenofobe care au dus la creșterea unui partid periculos din România. Observ că sunt mulți din diaspora care se lasă seduși de prostiile auriste. Păi ei așteaptă respect de la străinii unde s-au dus să muncească? Străinii așteaptă să muncească și dacă își fac treaba sunt respectați. Văd că niște idioți care-și spun suporteri s-au dus la meciul din Kosovo. Și acolo în loc să scandeze pentru România s-au pus să strige lozinca: Kosovo este Serbia. Jandarmii i-au evacuat și bruscat, insuficient după mine. Ar fi bine ca autoritățile române să-i identifice și să le interzică să mai apară pe stadioane, așa au procedat englezii cu derbedeii lor.  Cât despre meci, ai noștri au jucat slab pe un teren plin de apă, au scăpat și de un gol anulat. Să vedem ce fac în Elveția.

Am fost ieri la o întâlnire cu Sorin Antohi la Centrul Cultural Pitești, un eseist interesant care se consideră un discipol al lui Mihai Șora.

Luni, Cantemir 300 cu Diana Jipa și Ștefan Doniga la Filarmonica Pitești.

Cei doi muzicieni ne-au prezentat în cadrul acestui program muzica românească din ultimele trei secole. S-a început cu o manea de Dimitrie Cantemir, apoi cu Anton Pann și Balada lui Porumbescu. S-a continuat cu muzica bizantină de Paul Constantinescu, apoi cu Carmen Petra Basacopol, apoi cu contemporanii Adriana Iorgulescu și Dan Dediu. În final Hora Staccato a lui Grigoraș Dinicu!

 

Joi muzica cu țambal la Filarmonica Pitești.

Doi muzicieni maghiari au fost invitații Filarmonicii Pitești. Doamna Erzsebet Godor interpretă la țambal a interpretat la acest instrument popular Melodii lăutărești de Sarasate, apoi La Campanella de Paganini și în final Rapsodia mahgiară de D. Popper. Țambalul a sunat ca un instrument de muzică simfonică! A fost acompaniată de orchestra filarmonicii condusă de Hermann Szabolcs.

Doamna Godor a oferit și un bis.

În partea a doua orchestra filarmonicii condus de Hermann Szabolcs a interpretat Suita din Visul unui nopți de vară a lui Mendelssohn, cu finalul Marșul nupțial pe care îl auzim la oficierea căsătoriilor.

Amintiri din comunism

Postarea mea săptămânală trebuia să se intituleze Moise, dar mesajele unui amic trăitor în străinătate m-au determinat să dau acest nume, legat oarecum și de un fenomen pe care l-am întâlnit pe Facebook, abundența de videoclipuri din anii comunismului înregistrate pentru jurnalul de actualități dispărut pe la începutul anilor 70 când televiziunea a făcut inutil acest mod de a reflecta realitatea.

Voi începe totuși cu Moise. Am găsit o cărticică cumpărată cu ziare pe la finalul anilor 90 aparținând unui teolog, biblist elvețian Thomas Romer. Care se intitulează Moise, omul care l-a întâlnit pe Dumnezeu. Moise este cumva situat în istorie pe la anii 1250 î. Cr. Numele său este de origine egipteană, cum arată numele faraonilor Tutmosis, Ramses și alții. Legendele relatate în Vechiul Testament spun că fiind fiu de evrei din Egipt a fost pus într-un coș și dat pe Nil unde a fost găsit și crescut de fiica faraonului. Ajuns un tânăr puternic intră în conflict cu autoritățile și se refugiază în Madian, în Peninsula Sinai. De acolo află de răutățile la care sunt supuși evreii și se duce și îi conduce în fuga din Egipt - Exodul care este și numele uneia din cărțile Pentateucului. Moise are revelația lui Dumnezeu unicul într-un tufiș care arde și apoi în Sinai în rătăcirile evreilor urcă pe munte de unde primește Tablele Legii înscrise în piatră de Dumnezeu. Moise este cel care desparte apele Mării Roșii ca evrei să scape de urmăritori și apoi să-i înece pe egipteni. El este fondatorul primei religii monoteiste. Din religia evreilor se trag celelalte două religii monoteiste: creștinismul și apoi islamul. Este interesant că atât Moise, cât și Mahomed erau oameni, doar Isus era Fiul lui Dumnezeu. Paștele care la evrei semnifică sărbătoarea Fugii din Egipt, la creștini este cea mai mare sărbătoare cea a Învierii!

Și acum să revin la subiectul principal acestei postări. După cum am spus abundă internetul de aceste videoclipuri care prezintă marile realizări ale comunismului, blocuri de locuit, noile hoteluri de pe litoral. Ba sunt unele mai vechi cu formarea întovărășirilor și gospodăriile agricole colective GAC, strămoașele CAP. Am văzut și un videoclip care este nerușinat și cinic, ciudatul jaf de la o sucursală a Băncii Naționale, comisă de mai mulți români de origine evreiască, subiect nici azi lămurit. Am amintiri de la hotelurile de pe litoral, camere modeste, care aveau igrasie, dar pentru mine atunci erau culmea eleganței, eram în occidentul României, situat în est la Marea Neagră, unde moravurile erau mai lejere. Am stat mulți ani la camping prin Neptun, și după mulți ani într-un camping la Sorrento în Italia, diferența ca de la cer la pământ, era plin de olandezi ți instalațiile sanitare străluceau și aveai apă caldă.  

Azi toți parcă au mintea spălată, au uitat cum ne transformau în animale ținând-ne la cozi infernale în care nu se dădea nimic. Ăsta era marele erou Ceaușescu care ne ținea în frig. Am văzut și un videoclip de prin 68 la Gara Basarab unde trenurile de navetiști semănau cu cele din India, cu oameni pe acoperișul vagoanelor.  La fel de bine scria și Sever Voinescu în Dilema veche despre filmul Liceenii. Probabil domnul Voinescu era de vârsta liceului când a apărut filmul. Și cum spune, nu există ceva mai fals decât acest film cu uteciști fruntași, ipocrit și fals. Dar uite că și colegii lui Voinescu îl privesc cu nostalgie, ca un reper mitic al adolescenței în comunism. Ceaușescu a mizat pe industrii falimentare care ne-au sărăcit și înfometat și unii își amintesc cu duioșie epoca. Și eu mă uit la ele, doar să-mi amintesc că eram tânăr, cum și acești spălați pe creier care își aduc aminte cum erau bărbați tineri în putere, acum boșorogi cârcotași și dame după care se uitau bărbații, ajunse acum niște babe ofilite. Toate astea sunt favorabile unii anume partid care pozează în patrioți și se găsesc tot felul de idioți contemporani care să fie gata să-i voteze. Ba unul care se găsește să evoce în Senat eroi care au luptat împotriva regimului scelerat comunist, el membru unui partid al nostalgicilor ceaușismului. 

Am terminat de citit romanul Tatianei Niculescu Englezul din Gara de Nord. M-am luat după poza de pe copertă și credeam, că este o poveste romantică din Cel de-al Doilea Război Mondial. Este altceva!

Și în final ceva despre fotbal. S-au încheiat cele trei finale ale competițiilor de fotbal de club. 

Prima a fost Europa League între Sevilla și Roma. Roma a dezamăgit și a pierdut în fața Sevillei la penalti. Roma a fost mai slabă degeaba s-au plâns Mourinho și suporterii de arbitru.

A urmat finala Conference League Cup între West Ham și Fiorentina. A câștigat West Ham cu 2-1 meritat, au fost mai buni, chiar dacă practică un fotbal dur. Derbedeii care se intitulează suporteri ai lui West Ham își fac de cap când sunt în afara Angliei și l-au rănit pe un fotbalist italian. Sper să fie pedepsiți!

Ultima și cea mai importantă a fost finala Champions League între Inter Milano și Manchester City. A câștigat în fine Guardiola și ai lui, dar antrenorul lui City nu știe câte cupe a câștigat Real, 14 nu 13 cât crede el!

Ce-am fost și ce-am ajuns

 

Acest titlu mi-a fost sugerat de dosarul Dilemei vechi din numărul curent! 

Am meditat despre noi românii, ce-am fost acum vreo două secole și ce suntem acum.
Statisticile spun că am depășit deja Grecia și acum Ungaria și Portugalia. la PIB pe locuitor. Atunci de ce România arată a țară săracă în anumite locuri?

Totul pornește de atunci de la desprinderea din feudalitate, din fanarioți. Principatele erau turcite și subdezvoltate. De abia după Tratatul de la Adrianopole din 1829 s-a produs o decolare economică, marii proprietari, boierime, moșieri, arendași au început să producă cereale pentru export. Acest fenomen a devenit realitate abia acum, când rudele lui Moromete sunt amintire, agricultura nu mai este de subzistență. Sunt mari fermieri care practică agricultura de cereale, porumb, floarea soarelui, rapiță pe mari suprafețe. Totuși agricultura de mărime medie de deal și munte este subdezvoltată, aici este necesară cooperația, care nu este dezvoltată. 

Dar de ce România pare săracă? Pentru că veniturile românilor sunt repartizate neuniform. Muntenia, Oltenia, Dobrogea și mai ales Moldova păstrează caracteristici de înapoiere și subdezvoltare. De aici și observațiile Adinei Popescu în Dilema veche privind România prin prisma unui reality show, Schimb de mame. Ea observă că sunt încă locuri cu oameni săraci și leneși, sau care pur și simplu nu se descurcă. Sunt zone rurale în sud Munteniei pe care le-am văzut în aventurile la pescuit care arată precum le descrie Adina Popescu. Un prieten mi-a relatat ce povestea bunicul său care a fost în retragerea din Moldova în 1917. Soldații erau încartiruiți în sate extrem de sărace din Moldova și trebuiau să doarmă pe jos, pe pământ, pentru că nu erau podele de lemn, ca în Muscelul natal al bunicului. Zona cea mai echilibrată rămâne Transilvania, care a avut experiența Europei Centrale, cu orașe burguri fondate de germani, cu o zonă rurală cu structură urbană, precum Avrigul matern în care am copilărit, cu influența săsească. În schimb Alunișul patern din Prahova mi l-a revelat romanul lui Preda Moromeții, pe care l-am citi cu nesaț, redescoperind parte din copilărie. Aici am mâncat mămăligă neagră din orz, când a fost criză de mălai. În schimb, Avrigul era urbanizat cu case de zid înalte cu ziduri și porți înalte. Dar și acolo veceul era în spatele curții. Târziu rudele mele au făcut baie în casă. 

Eu am să fac acum un apel la memorie. Cum am trăit eu în copilărie. Casa cu chirie a părinților era modestă, au cumpărat-o ulterior de la proprietar, dar cât am fost copil nu am avut decât veceu în spatele curți și mă spălam la lighean. De abia când am plecat la facultate eu și sora mea,. tata a reușit să facă o baie și veceu în casă. Până să merg la școală la mijlocul anilor 50 tata creștea porc în curte, eram încă în zona rurală, de unde plecaseră părinții. Ai mei au avut gaze de pe la mijlocul anilor 50. Vorbind despre atribute de civilizație și confort, un coleg de facultate și prieten ai cărui părinți trăiau în București și erau din clasa medie au stat la curte cu lemne. De abia spre finalul anilor 50 a început masiv construcția de blocuri și oamenii au început să beneficieze de utilități, încălzire centrală, baie, veceu. Ele au devenit un coșmar în anii 80, când Ceaușescu a înnebunit și ne-a oprit căldura, lumina și gazele.

Azi se construiesc masiv blocuri în București și în marile orașe, dar populația nu a crescut, cred  că mulți nu-și declară domiciliul. Încă suntem deficitari, mai ales în zona rurală cu infrastructura, apă curentă, canalizare, gaze, infrastructură rutieră, care fac ca aceste zone să aibă un aer de subdezvoltare.  

Acum când economia s-a restructurat, fabricile s-au închis, au mai rămas ceva, sunt unele noi dar cu un număr mult mai mic de angajați și în ultimii ani sunt oferte de muncă, acoperite de străini din subcontinentul indian. 

Așa că dacă privim România, în anumite locuri există o civilizație europeană și locuri uitate de vreme, blestemate și de primari incompetenți și corupți care nu fac nimic pentru comunitate. Serialul Las Fierbinți oglindește, din păcate această realitate.

Trecând la realitățile politice, văd că rotativa politică PNL - PSD  se desțepenește și că se va face, chiar dacă greva profesorilor continuă. Este adevărat că salariile nu reflectă munca profesorilor, dar parcă unii lideri sindicali nu percep realitatea, cu deficitele de la buget.

Am văzut serialul Fubar cu Arnold Schwarzenegger, comedie cu spion CIA. M-a enervat însă că se bagă în teme la care nu se pricep. Bomba murdară este un concept foarte discutabil. Cum să faci această bombă cu deșeuri extrem de radioactive fără se te iradiezi?

Joi a avut loc Festivalul Tinerilor la Filarmonica Pitesti.

Au apărut pe scenă pe rând:

Violoncelista Carla Ștefania Achim clasa V-a din București care a interpretat Allegro Appasionato de Camille Saint Saens.

Flautiștii Nectaria Anastasia Negoescu și Eduard Cristian Miclea elevi în clasa XII-a la Ploiești care au interpretat Concert pentru două flaute de Cimarosa

Violonista Sofia Butaru elevă din Pitești care a interpretat Dans Spaniol de Manuel De Falla

Clarinetista Ioana Tomescu absolventă de liceu din București care a interpretata Introducere, temă și variațiuni de Rossini.

Soprana Izabela Maria Călina din Pitești care a interpretat Cântecul lunii din Rusalka de Dvorak

Pianistul Bogdan Marius Miu elev în clasa a V-a din Ploiești care a interpretat Concertul pentru pian în re minor de Haydn

Clarinetistul Ion Lianu Popa elev din Oradea care a interpretat Concertul nr. 1 pentru clarinet și orchestră de Weber și

Pianista Miruna-Mihaela Măciucă elevă în clasa XI-a de la București care a interpretat Concertul pentru pian și orchestră în la minor de Edvard Grieg și care a fost probabil cea mai reușită prezență.

Au fost acompaniați de orchestra Filarmonicii Pitești condusă de Tiberiu Oprea.

Un concert reușit cu tineri la început de carieră artistică.

Am început să citesc romanul de spionaj In the Blood de Jack Carr. În prefață însă autorul amintea de un roman anterior ecranizat ca serialul Terminal List cu același personaj principal. Așa că am văzut serialul ca să am idee citind și romanul.

Vremea continuă în iunie ca în mai răcoroasă și ploioasă.