J'accuse de Roman Polanski

Pentru că am timp destul am tot căutat aseară un film.

Am dat de acest film J'accuse realizat de Roman Polanski, dar nu l-am putut vedea din cauza traficului care era excesiv.

Așa că am nimerit peste un film su spioni și spionaj numit Spioni de elită având ca actori principali pe Robert Redford și Brad Pitt. Filmul este din 2001, se vede după computerele și celularele care tocmai debutaseră ;I este bine realizat pentru că acțiunea trebuie să fie cât de cât realistă și interpretarea actoricească convingătoare. Și cum să nu fie dacă cei doi actori sunt Redford și Pitt!

Azi dimineață am pus din nou filmul J'accuse care apare pe imdb ca An officer and a Spy. Pentru că și acest film este un film cu o afacere de spionaj de acum 125 de ani. 

Este celebra Afacere Dreyfus despre care se spune că și azi împarte Franța.

Dreyfus care era căpitan de artilerie este acuzat că face spionaj în favoarea Germaniei. Aceasta se baza pe un document numit borderou pe care îl descoperă maiorul Henry de la Deuxieme Bureau, agenția de spionaj a Franței. Pe baza acestor acuzații Dreyfus este degradat și trimis în pușcărie pe Insula Diavolului din Guiana Franceză.

Colonelul Picquart este numit șeful acestei agenții de spionaj și descoperă că toată afacerea era un fals pus la cale de maiorul Henry, care intercepta corespondența atașatului german la Paris. El își dă seama din alte documente că adevăratul trădător era de fapt căpitanul Esterhazy. Vârfurile armatei franceze refuză să recunoască în acesta un spion. Motivele erau antisemitismul și esprit de corp al acestora care erau mai toți aristocrați. Este mai surprinzător că Esterhazy era de origine maghiară și totuși a prevalat antisemitismul care devenise puternic în Franța. 

Picquart dezvăluie mașinațiunile și este sprijinit de articolul din L' Aurore al lui Emile Zola intitulat ca și numle filmului: J'a, ccuse.

Piquart este arestat și închis procesul Dreyfus se reia și acesta este din nou condamnat. 

Dar de abia în 1906 este rejudecat și repus în drepturi.

Guvernul anterior cade și Președenția Consiliului de Miniștri o ia Clemenceau și  ministru de război este numit Picquart devenit general.

Cred că acest cutremur din   armata franceză a fost benefic pentru Franța. Cu corpul de generali implicați în afacerea Dreyfus, armata franceză ar fi fost cu siguranță învinsă de germani în Primul Război Mondial! 

Interpretarea lui Jean Dujardin în rolul colonelului Picqaurt este impecabilă.

Însă în primul rând reiese măiestria marelui regizor Roman Polanski care face un film convingător pe care-l urmărești cu sufletul la gură!

Pardaillan și Paul Goma - tot jurnal de covid

Ieri a început restricția de ieșire a celor de vârsta mea de peste 65 de ani. Am profitat că încă nu intra decât după prânz și m-am dus la Lidl, 3 km pe jos în total! Cam mult. La intrarea în magazin a trebuit să așteptăm, eram vreo 7-8, a apărut o individă care a declarat că are 80 de ani și a dat buzna că ea are dreptul! Paznicul ne-a dat drumul apoi și nouă, mi-am făcut rapid cumpărăturile și am ieșit. Paradoxal nu mai era nimeni în așteptare. Pe străzi nu prea era lume, doar câțiva. Am remarcat că șoferii profitau și erau foarte grăbiți, așa că am fost foarte atent la traversări să nu mai dea buzna vreunul peste mine. 

Continui să citesc cărți, pe care le-am menționat anterior. Am primit și o surpriză plăcută un amic, Ion Oprea mi-a transmis un link de la Humanitas unde poți descărca gratuit cărți și mi-a descărcat câteva, vin ele la rând. Am mai început și un thriller Deep State de Chris Hauty.

Dar pentru că în titlu vorbesc de un film de capă și spadă, trebuie să spun că, întâmplător dădusem pe CNN și aproape este culmea TVR2 HD unde a început filmul Curajosul Pardaillan. L-am urmărit cu nespusă plăcere amintindu-mi de vremea când, cred că eram pe la începuturile adolescenței, ajungeau în România și filme franțuzești. Erau genul capă și spadă din glorioasa istorie a Franței. Eroul acestor filme era pe la jumătatea anilor 50 Gerard Philippe, dar s-a prăpădit brusc și locul l-a luat alt Gerard: Barray. Filmul este în regia lui Bernard Borderie celebru prin seria Angelicilor. Sunt haioase luptele care mi-au amintit de polițiștii Keystone din filmul mut american. Filmul a fost plăcut și antrenant, era din vremea asasinării ducelui De Guise de căte Henri al III-lea la Blois, primul castel pe care l-am văzut pe Valea Loarei.  Și mi-a mai plăcut și din alt motiv este vorbit în frumoasa limbă franceză, că acum toate filmele de acest gen sunt în englezește, limba dușmanilor tradiționali din vremea Războiului de 100 de ani.

Filmul este celebru în România și pentru că a lăsat o amintire de neșters în etnia țăgănească, o mulțime de infractori de această origine se numesc Pardailan!

Ieri 25 martie s-a întîmplat un eveniment foarte trist, s-a stins pe motiv de Covid scriitorul  și curajosul militant anticomunist Paul Goma. A fost o voce singulară atunci în 1977 când a lansat Manifestul Goma. Puțini intelectuali i s-au alăturat, a plecat în Franța, finalmente. Eu i-am urmărit epopeea cu sufletul la gură la Europa Liberă. I-am ascultat romanele Ostinato și Ușa ultimul citit de el însuși la aceași Europă Liberă. Goma era un caracter dificil, a reușit să se certe cu prietenii de la Paris și nu  numai. Aflu de la prietenul și congenerul Corneliu Dodon că bunicul lui a fost preot la Mana natală a lui Paul Goma, în Basarabia și care apare și în cartea lui Din Calidor.

A fost unul din puținii români curajoși în vremurile ciumate ale lui Ceaușescu.

Azi am citit Dilema veche pe internet. O cumpăram de chioșc pe hârtie, dar de ieri nici un chioșc de ziare nu mai este deschis. Citesc la fel pe internet și cotidianul local. 

Citind Dilema veche nu am scăpat de politică. Ceea ce m-a scârbit și enervat a fost un articol despre ratarea politicieilor din dosarul săptămânal. 

Jurnalistul Cătălin Prisecariu, după ce se ocupă un pic de Iliescu îl ia în vizor pe Constantinescu, pe care îl consideră ratatul exemplar. Îi mai pune în spinare și figurile odioase al avocaților poporului Ciorbea și Reante Weber. 

Însă când vine vorba de Băsescu, totul se schimbă. Este politicianul exemplar, a avut o carieră profesională comparat cu bietul prof universitar Constantinescu. Unii băsescofili nu pot să abțină și îi cîntă în strună lui Petrov, în pofida faptului că Băsescu a fost cel care a ratat exemplar totul, diferența între ce spunea și ce a făcut  este șocantă mai ales în perspectiva faptului  că a fost dovedit inclusiv turnător la secu. 

Ceea ce mă scârbește profund este că unii fac în continuare politică, precum cei doi lideri de partide care nu au partid, Tăriceanu și Ponta. Ponta vrea demisia lui Orban și un guvern de uniune națională condus de Arafat! De demis a fost demis, sau și-a dat demisia ministrul sănătații Costache. A căzut ca musca în lapte pe niște manevre a lui Străinu Cercel.

Și la fel de scârbă îmi stârnesc jurnaliștii în care în loc să informeze, sau să se informeze de la specialiști își dau cu părerea aiurea!

Jurnal din vremea ciumei - Ilie Pătrulescu

De duminică, de când a început vremea rea pe la noi am intrat în izolare, am ieșit foarte scurt timp doar să fac cumpărături de strictă necesitate. Am constatat că într-adevăr se adeverește porecla dată nouă românilor de mămăligari, nu se mai găsește mălai!

Lectură

Ce poți face distractiv pe vremea asta a ciumei numită coronavirus?

Păi să faci lecturi și să vezi filme. Față de vremea ciumei din Florența a lui Boccaccio avem internetul cu care putem fi conectați cu realitatea din toată lumea. Putem sta la taifas cu prietenii de la Londra sau New York. 

Am terminat de citit Lumea lui Marco Polo și m-am apucat să citesc în paralel mai multe cărți. Am început să citesc cartea Constanței Vintilă-Ghițulescu În șalvari și cu ișlic despre relațiile umane și evenimentel familiale ale românilor din secolul XVIII-XIX până în zorii modernizării. Am început și lectura la Presidents at War, despre președinții americani implicați în războaie, recomandată de Bill Gates. Mi-am mai încărcat pe tabletă și niște romane polițiste.

Filme

Am început să văd filme unul după altul. Totul a fost declanșat de vizionarea la ProTV a filmului James Bond Qumntum of Solace. Așa că m-am apucat să în regim de, cum se zice acum, binging!!! gfilmele dine seria James Bond. Așa că am văzut cele patru filme cu Daniel Craig, Skyfall a fost dat tot de Protv, apoi primul film Casino Royale și ultimul, Spectre.

Apoi am început să văd pe internet din saituri, primele filme cu James Bond avându-l ca actor pe Sean Connery. 

Aș vrea să fac câteva considerații privind aceste filme. Cred că este franciza de film de cel mai mare succes. 

Primele 5 au fost făcute cu Connery. Se pare că primul film a fost făcut în 1962, Dr. No. Se pare că avaut mare succes. A urmat apoi în 1963 From Russia with Love, Goldfinger în 1964, Thunderball în 1965 și You Only Live Twice în 1967. 

Sean Connery a renunțat și a urmat George Lazenby, dar a fost un eșec și în 1971 a revenit cu Diamonds are forever.  A mai făcut un ultim film în 1983 Never Say Never Again, dar cu altă firmă de producție. 

Rolul a fost preluat de Roger Moore care a făcut 6 filme. La sfârșitul anilor 80 Timothy Dalton a făcut două filme Bond. 

După 1990, adică după căderea Zidului Berlinului a urmat Pierce Brosnan în rolul lui James Bond în 4 filme ca ultimele patru să fie cu daniel Craig.

Cât de mare succes a avut în lume James Bond, în schimb în lagărul socialist filmele cu Bond erau interzise, cel puțin în România.

Bond un spion britanic era exact chintesența dușmanului din anii 50-60 ai imperialismului anglo-american. Ce este totuși ciudat este că James Bond în aceste prime filme nu spiona împotriva URSS! El avea de a face cu diverși teroriști globali cuprinși în organizația Spectre.

În primele filme succesul s-a datorat în primul rând prestației actoricești a lui Sean Connery. Trebuie să fac niște comparații. Erau filme considerate ca lansând tot felul de gadgeturi legate de zona de spionaj și militară.

Văzând primele filmele, vezi cum a putut evolua tehnologia, mai ales cea în materie de comunicații. Începe cu telefoanele cu disc și se termină cu smartfonuri. Inclusiv în filmele cu Daniel Craig se începe cu mobilele cu taste Nokia și se termină cu smarfonul și tableta Apple.

În filmele lui Connery el este mai mult în costum și ocupat cu frumoasele partenere, dar de abia în ultimele lui filme apare și costumația în smoking, care devine absolut obligatoriu în cele ale lui Craig. Am văzut frumosaele lui James Bond. Connery începe cu Ursula Andress și termină cu probabil cea mai frumoasă actriță Bond, Kim Basinger.

Interesant este că dacă în filmele lui Connery, povestea decurgea liniar, în filmele lui Craig sunt mai multe secvențe independente, legate însă de scopul final care este anihiliarea inamicului din rețeaua Spectre.  

În concluzie este o ocupație plăcură să vezi filme care se petrec în zone exotice, inclusiv Las Vegas pe care eu l-am văzut după 37 de ani și mi-am dat seama cât a crescut și dezvoltat acest oraș.

Problema cea mai dificilă este că seara traficul de internet devine mai încărcat, mai intens și ai probleme cu vizionarea filmelor.

În aceste vremuri merită să te uiți la aceste filme!

Ilie Pătrulescu

În această perioadă ciumată am suferit pierderea unui apropiat prieten, Ilie Pătrulescu!

M-am cunoscut cu el prin 73-74 la București la ITN. 

După ce s-a mutat și el la Pitești am devenit vecini de scară în celebrul bloc de garsoniere F1 din Găvana 2. Atunci ne-am cimentat prietenia, eu fiind posesorul unui televizor, care era locul unde vedeam meciurile la bulgari. Eram mai mulți colegi în bloc, dar cu Ilie și și cu Nelu Dumitrache, am început vacanțele împreună la mare. Ilie avea cortul lui portocaliu în care am făcut vacanțele la campingurile dela Neptun și Zodiac. Plăcerea lui Ilie era să bem o corăbioară, vinul de Murfatlar. 

Ilie m-a făcut să descopăr Delta în 1982. El venise cu câțiva ani înainte doar să admire natura, eu, Georgel Mociorniță eram pescari pârâți deja, cum a devenit el apoi, chiar dacă la început a fost dezamăgit când un derbedeu lipovean ne-a furat undițele, inclusiv a lui.

Am mai fost în Deltă cu cortul și pe la începutul anilor 90, dar vârsta și pensiunile ne-au mutat în condiții confortabile în Deltă.

Cu Ilie Pătrulescu, Nelu Dumitrache și fratele lui Ilie, Vasile am început să colindăm munții. Am fost în Retezat, unde am întâlnit un grup de polonezi. După ce am băut cu ei o noapte, ei au plecat. Noi fusesem într-o excursie și când ne-am întors am rămas șocați, nu era nicio urmă că ar fi fost pe acolo. Polonezii comparați cu noi iubesc natura și asta mi-a fost confirmat în excursia din 2018 în Polonia și țările baltice, nu vezi gunoaie! 

Cu Ilie am fost și prin Munții Cibinului, Lotrului, și Parâng cînd ne ploua și apoi ningea pe 15 august! Apoi am fost prin Apuseni. 

În ultimul timp ne mai vedeam la partide de pescuit pe Olt sau la Dunăre unde trăgeam la malul apei evident la cort!

Ilie l-a descoperit prin 1986 pe Mihai Vasilescu, rămas în Occident că a devenit speaker la BBS Secția România. Eu eram dependent de Europa Liberă, și am rămas surprins de calitatea emisiunilor BBC, realizate în perioade de timp mult mai restrânse față de Europa Liberă., devenind ascultător fervent al acestui post până după anii 90! 

Un alt moment important prin prisma meseriei a fost când am venit la el în garsonieră, după tura de la la reactor de după amiază din ziua de 2 mai 1986, când a venit Cernobîlul în România. Atunci eu am fost martorul norului radioactiv, detectat de aparatura reactorului TRIGA. Evenimentul l-am analizat cu damigeana de vin a lui Ilie. By the way am citit cu surprindere într-o carte în engleză de demi john adică damigeană! În perioada respectivă am folosit ca mijloc de eliminare a iodului radioactiiv alcoolul din vinul lui. 

Așa că prin pierderea lui Ilie Pătrulescu se încheie o prietenie începută acum mai mult de 40 de ani și asta m-a făcut mai trist și melancolic. Dumnezeu să-l odihnească!

Gânduri la vreme de restriște de Ioan Aurel Pop

Prietenul Ion Oprea mi-a trimis acest text foarte plin de simțire și vreau să vi-l dăruiesc și vouă 

Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române :

Gânduri la vreme de restriște

A venit nenorocirea aceasta peste noi și nu știm ce să facem. Unii ne lamentăm și ne gândim la sfârșitul lumii și la prezicerile lui Nostradamus. Alții ne dăm viteji în vorbe și declarăm ritos că nu ne temem de nimic, dar în adâncul nostru numai noi știm ce este. Cei mai mulți tăcem, privim în jur și nu ne vine să credem. Știu că nu există cineva cu vreo soluție miraculoasă pentru a ne face optimiști în aceste zile. Ne gândim la ce este mai rău, ne uităm la cei care sunt (deocamdată!) mai loviți decât noi, ne cufundăm în gânduri sumbre.

Evident, avem și câteva remedii, unele doar paliative. Râdem la primirea unor glume și filmulețe pe mail sau pe WhatsApp și mai ieșim din încordare. Râdem, dar nu e întotdeauna râsul nostru. Totuși, râsul ține de esența umană, este tipic omenesc și a salvat lumea de la multe rele. Se spune că Aristotel a avut un tratat despre râs, pe care biserica occidentală ar fi încercat să-l oculteze și să-l condamne, fără să reușească. Apoi, ne gândim că nu este prima catastrofă planetară prin care trece omenirea. Au fost răciri sau încălziri bruște de climă, au fost molime ucigătoare, de la Ciuma Neagră care a omorât, pe la jumătatea secolului al XIV-lea, între 30-60% din populația Europei până la Gripa Spaniolă de la finele Primului Război Mondial, care a ucis mai mulți oameni decât însuși războiul. Și, de fiecare dată, viața a învins. Sigur că a învins pentru cei rămași și nu i-a mai putut învia pe cei duși dintre noi, pe cei dragi ai noștri, lăsându-ne cu speranța în obșteasca înviere… Dar ne mai gândim, în aceste zile, și la altele și ne încurajăm cu vorba noastră, salvatoare de multe ori, că în tot răul este și un bine. De când oare nu am mai respirat, mai ales în marile orașe, un aer mai curat? Deocamdată ne putem plimba pe jos – fiindcă Dumnezeu ne-a dat picioare ca să umblăm cu ele și nu să le punem doar pe pedala de accelerație a mașinii ori să le îndreptăm obligatoriu spre ascensoare – prin locuri mai ferite, pe cărări demult uitate și ocolite. Am trecut mereu grăbiți pe lângă edificii și nu am văzut un detaliu arhitectonic original, nu am avut vreme să prețuim un colț de stradă, o statuie sau un bust al unui om odinioară faimos și azi uitat. De când nu am mai avut răgazul să privim o gâză care învie după iarnă, de când nu am mai conștientizat versurile lui Topârceanu cu puiul de muscă ieșit „ca să-și usuce labele”? Poate că în serile lungi, vom reuși și noi, ca Blaga, să auzim (din nou ori pentru prima dată) „cum bat în geamuri razele de lună”. Poate că nu i-am mai ascultat demult pe părinții și bunicii noștri, cu durerile lor, cu poveștile lor de demult, cu obsesiile lor de oameni bătrâni și bolnavi. S-ar putea ca ideile lor fixe, sâcâielile lor, sfaturile lor și chiar amintirile lor, gândurile nostalgice din viața lor trecută să ne ni se pară dintr-o dată pline de farmec și de miez. De când nu ne-am mai jucat în chip serios cu nepoții ori copiii noștri, fără grabă, în tihnă, cu sufletul deschis? Iată că avem acum timp să ne punem în pielea lor și să înțelegem că „bucuria și iubirea lor este jocul”, că au nevoie și ei de copilărie și că este așa de simplu, de necesar să ne copilărim și noi câteodată. Unii dintre noi ne mirăm că vin românii acasă din depărtări și ne gândim că ar trebui să rămână unde se află. Da, comod și sigur pentru noi și, poate, chiar pentru ei, așa ar fi, numai că firea omenească nu se ghidează întotdeauna după regulile rațiunii. Pe lângă minte, avem și inimă, iar inima ne trage la casa noastră, lângă ai noștri, lână aceia care ne pot înțelege „bucuria și amarul”, dorul și durerea. Acum se vede că globalizarea nu ne poate despărți de „locul nașterii noastre”, că ne exprimăm grijile mai bine în românește, chiar dacă vorbim și engleză, franceză ori germană. Inochentie Micu, trecut în lumea drepților în 1768, la Roma, după aproape un sfert de veac de exil, a cerut să fie îngropat acasă, la Blaj, în așteptarea obșteștii învieri, pentru că „nu poți învia cu-adevărat decât din pământul patriei”. Mulți au privit cu nepăsare această dorință testamentară și au pus-o pe seama unui om amărât, a unui om de demult, care gândea după tiparele vieții lui. Iată că acele tipare se potrivesc și astăzi, pentru că, în anumite privințe, „nimic nu este nou sub soare” (nihil novi sub sole). Trudiți de viața trepidantă, vlăguiți de alergătura zilnică, dați afară de prin trecătoarele slujbe, umiliți câteodată pentru banul câștigat greu, speriați de primejdia stingerii printre străini, românii iau calea țării. Unii își dau seama abia acum că odinioară, când ispita câștigului substanțial i-a putut orbi, au hulit țara, în loc să se supere doar pe oamenii nemernici, pe instituții nevolnice, pe împrejurări nefaste. De câte ori nu am auzit persoane (de succes sau nu) care spuneau că nu mai au nevoie de România, că s-au săturat de România ori că nu vor mai reveni în România! Sufletul nu se pliază, însă, după rațiunea rece, după orgolii de moment și nici după venitul material copios. Mulți ascultă acum imnul național cu alte urechi, iar unora „Balada” lui Ciprian Porumbescu le dă altfel de fiori. Casa de acasă, oricât de umilă ar fi, prețuiește acum mai mult decât toți banii din lume. Vorba „să ne ținem de neamuri” are, parcă, acum alt înțeles. Iar asta se întâmplă – culmea! – în mijlocul izolării la domiciliu spre care suntem îndemnați. Ne izolăm desigur, dar ne izolăm întru unitate, iar această unitate constă și din familia cea mare care este neamul nostru.

Ne socotim adesea mai proști decât alții, mai necivilizați, mai inculți. Dăm buzna în magazine, ne aprovizionăm peste măsură, dăm din coate și zbierăm, mințim că nu suntem infectați și că nu am fost în zone de risc, ne purtăm iresponsabil. Dar oare alții – puși în fața acestei situații-limită – cum fac? Oare sunt mult mai buni, mai umani, mai solidari? Nu sunt astfel întotdeauna și nu toți! Am văzut cozi imense la Londra sau la Los Angeles, am văzut îmbrânceli, insolențe și prefăcătorii la Paris ori la Madrid. Oamenii sunt oameni peste tot, cu bune și cu rele. Popoarele nu sunt, însă, bune sau rele, morale ori imorale, egoiste sau generoase, ci numai oamenii sunt așa. Nu este momentul să ne lamentăm, ci trebuie să ne adaptăm cât mai bine împrejurărilor și să mergem înainte.

Haideți să considerăm că, în mijlocul acestui rău imens, am câștigat în comunicare, în dialog și în omenie. Văd zilnic români care se duc să hrănească alți români, care împart hrană și măști, care duc vitamine pentru întărirea imunității organismului, care au grijă de animalele de companie rămase singure. Aceștia trebuie prețuiți și încurajați. Văd și români nepăsători, egoiști, sperjuri sau cinici, iresponsabili sau răi. Aceștia trebuie veștejiți și pedepsiți. Legile curente și cele excepționale, regulile de viețuire și de conviețuire nu se discută, ci se aplică. Nu este acum momentul să fim originali, să ne exhibăm orgoliile și inițiativele, să încercăm să ne „descurcăm”. E drept că „românul s-a născut poet”, dar acum, în viața publică, trebuie să domnească legea și ordinea, nu „poezia”. Pe de altă parte, românii (ca și italienii) nu sunt nemți ori elvețieni și nu au în spate o istorie întreagă de civism și democrație liber consimțită. Aș vrea să văd oameni politici care să explice starea aceasta de urgență pe înțelesul tuturor, să nu vorbească doar în sentințe, de la înălțimea podiumului lor de șefi, să nu se sfiască să pună și o lacrimă între slove (cum ar fi zis Goga), să nu-și ascundă vorba tremurată, să ne arate că trăiesc drama noastră și că împărtășesc speranța noastră. Vorba dulce, dar fermă poate muta munții din loc. Să fim blânzi, buni cu medicii (și personalul medical) și cu învățătorii (de toate gradele). Primii ne vindecă trupurile vlăguite de boală, iar ceilalți ne vindecă sufletele, duc educația mai departe, cultivă încrederea în om și umanitate.

Am vrea (mai ales acum) să-i simțim și pe politicieni ca fiind de-ai noștri, cu spaimele și cu credințele noastre, cu vorbele noastre simple. Dar, în plus, dincolo de toate aceste naivități ale mele, ei mai au o datorie: să ia măsuri bune, să aibă alura de lideri, să-și conștientizeze rolul de elite, ca să ne poată insufla încredere și speranță. Dacă nu pot sau nu știu să facă acest lucru, atunci este grav, căci poporul acesta are nevoie de ghidaj bun, de călăuze potrivite.

Altminteri, „bucuroși le-om duce toate”, pentru că ne știm trecători și vulnerabili. Suntem trestii gânditoare, cum zicea Blaise Pascal și ne purtăm ca atare, cu umilință și cu semeție în același timp, în căutarea echilibrului. Dacă nu o facem mereu, înseamnă că avem mari carențe în educație, că nu am făcut școală cum se cade, că am rămas la un stadiu de ființă inferioară. Criza aceasta neașteptată ne-a învățat ce să prețuim în viață, cum să separăm valorile de nimicuri, ce mare avere este bogăția sufletească. Alergăm clipă de clipă după slujbe bănoase, căutăm să trăim în mare confort material, ne ascundem adesea adevăratele sentimente și acum ne dăm seama ce bogăție avem în noi și cum am putea să revărsăm această bogăție spre semenii noștri. Poate că, după această grea încercare, ne vom rândui altminteri viața individuală și socială, ne vom trezi să fim mai buni și mai drepți, ne vom revărsa preaplinul sufletului spre lume și spre țară, adică spre colțul nostru de lume, pe care nu-l iubim pentru că este perfect (nu este!), ci pentru că este (încă) al nostru.

Pe Iezer Păpușa acum 45 de ani

Mutulete, Cezar Dragomirescu, eu și Dorin Ciobanu

Exact acum 45 de ani împreună cu mai mulți colegi de muncă am decis să facem o ascensiune în masivul Iezer Păpușa.

Inițiatorul era Mutulete, un tehnician electronist. Imediat a cuplat Cezar Dragomirescu, coleg de liceu și de facultate și apoi Dorin Ciobanu, inginer electronist și în fine și eu. 

Eram proapăt mutați la ITN Pitești și aveam birourile în grajdurile boierului Micescu de la Micești până când, în vară ne-am mutat pe platforma Institutului, pe vârful dealului unde se află dedesubt Uzina Dacia.

Era o primăvară timpurie, ca acum, însă muntele era plin de zăpadă. 

Am plecat sâmbătă dimineața pe 15 martie 1975 cu RATA până la Câmpulung Muscel  și apoi prin Lerești, pe jos vreo 10 km până la cabana Voina unde nu am rămas, ci am urcat la Cabana Cuca vreo 3 km, mai sau exact sub vârful Păpușa.

Nu știu de unde îmi făcusem rost de un roman de spionaj de John Le Carre, care spunea de cel mai celebru roman al lui, The Spy Who Came from the Cold, se potrivea cu vremea rece de la Cuca.

Dimineața după ce ne-a trezit de pe priciuri am pornit pe o vreme splendidă spre vârful Păpușa. Panta era abruptă și ne cățăram pe zăpada înghețată. Cam în două ore eram pe vârful  muntelui.

Mutulete, eu, Dorin și Cezar

Vremea era bună, bătea puternic soarele și cei doi haplea: Mutulete și Cezar D., hai să facem tot masivul. Era așa de cald că ne-am dezbrăcat până la brâu și ne făceam poze cu aparatul lui Mutulete?

Cu niște purcei la Cuca

Și așa am mers pe creasta largă până la vârful Iezer unde trebuie să fim atenți, panta era foarte accentuată și nu mai puteam merge pe creastă. 

Spre vârful Păpușa

Am ajuns la Refugiul Iezer unde era o întretăiere de poteci, una ducea spre Cheile Oticului în Făgăraș. 

De pe vârful Iezer am început coborârea, eram cam pe la 5 după amiază.

Am avut proasta inspirație să o luăm pe drumul de vară, unde era zăpadă foarte mare, uneori trecea de umeri. În plus mă dotasem cu niște ciorapi parazăpezi în care îmi intra zăpada.

Am găsit și iarbă!

Nici nu mai știam pe unde mergem, o luasem prin pârâul Târgului care ne ducea la vale spre Cabana Voina. Așa că abia mă mișcam și la un moment dat m-au lăsat puterile, băieții mi-au dat niște lămâieși trăgeau de mine.  

La refugiul Iezer

Aproape de Cabana Voina, Mutulete a luat-o la goană și a adus pe cineva cu  sania. Am ajuns cu bine la cabană și mi-am revenit imediat, că băieții m-au luat la înjurături, că trăseseră o sperietură cu mine.

Cei de la cabană ne-au spus că cei de la Salvamont aflaseră de aventura noastă, dar nu aveau curaj pe asemenea zăpadă să vine să ne caute!

Pe vârful Iezer

Am halit rapid câte un grătar și niște coniace ne-am culcat și a douaă zi, luni am ajuns la Pitești. 

Iezer Păpușa azi

De atunci nu am mai încercat ascensiuni montane pe vreme de iarnă, am mai făcut prin miezul verii, dar de un 15 august am avut o vreme cu zăpadă și lapoviță care mi-aamintit de această aventură.

Jurnal infect politic

Evenimentele din ultima vreme mă obligă să reacționez. După penibila retragere a lui Florin Cîțu imediat s-a profilat noul/vechiul guvern Orban.

Doar că surpriză! Conducerea PNL a trebuit să se izoleze pentru că au venit în contact cu senatorul Chițac de la Constanța care s-a infectat la sediul NATO de la Bruxelles! Sau prin altă parte?

În logica crizei, guvernul Orban a fost votat în regim de urgență sâmbătă în primul rând de pesediști și printr-o procedură specială au depus jurământul în fața preșeintelui Iohannis. Guvernul Orban pus acum în funcție cu toate prerogativele constituționale poate institui starea de urgență. 

De remarcat acordul politic cu câteva excepții precum Ponta și Tăriceanu care nu mai este clar dacă mai au partide? Și cum spunea cineva mai în glumă sau mai în serios guvernul Orban nou instalat este un guvern de infecți! Hahahaha!

Acum evaluând serios, guvernul Orban este mai potrivit prin prezența în fruntea lui a lui Ludovic Orban. El este un bun communicator, dar putea să facă schimbarea lui Cîțu cu o declarație francă, nu cu bâlbâielile penibile determinate de renunțarea lui Cîțu.

Ludovic Orban face un pariu foarte riscant politic, deși i s-a propus de lidershipul PNL de cooptare a unor miniștri de la USR sau PMP, el continuă să mizeze pe miniștrii din 4 noiembrie 2019. 

Dacă această criză declanșată de pandemie va fi bine gestionată Orban și PNL nu au decât de câștigat, dacă nu, cariera lui politică va fi terminată! Probabil că Orban a mizat pe norocul nostru porcesc cu compatrioții veniți din Italia. Ei sunt oameni în floarea vârstei, deci greu să se îmbolnăvească, deocamdată nu avem decât câteva cazuri izolate. Orban în intervenția sa la televizor compara România cu alte țări cu infectați de Covid19, precum Austria care acum are 500 de infectați, iar noi suntem la sub 140! Să dea Dumnezeu să nu avem decese, singurul s-a petrecut în Italia cu o doamnă româncă în vârstă și bolnavă, la tratatement acolo.

Ce-i de făcut? Păi se ne autoizolăm. Eu am ieșit dimineața la sport o juma de oră și o voi face cât s-o putea. Am ieșit cu un prieten la plimbare pe malul Argeșului în parcuri goale. De două zile nu am mai intrat în cârciumă. Pentru că parcă am primit un avertisment săptămânile trecute. Am stat cu un prieten la o masă dintr-o pizzerie și am avut deranjamente stomacale și temperatură amândoi de la un virus care parcă îl prevestea pe acest Covid19.

Întenționez să stau mai mult în casă să văd filme și seriale, tocmai am terminat de văzut Bad Banks seria a doua.

Acest sfat îl dau celor care mă citesc, dacă sunt persoane active la serviciu însă se cam schimbă lucrurile. 

Maica Tereza, Liiceanu și alte câteva chestiuni actuale

Nu aș fi sărit din pat și să mă înființez la laptop ca să scriu în această seară, dar lectura articolului scris de Gabriel Liiceanu din contributors.ro mi-a mers la inimă!

Ce face în mod esențial în articol Gabriel Liiceanu?

Îl apără pe Vlad Voiculescu de acuza că tatăl său a fost declarat turnător la securitate.

Vlad Voiculescu a fost denumit de Liiceanu Maica Tereza pentru contribuțiile sale la ajutorarea celor cu probleme de lipsă de medicamente anti cancer și alte inițiative extrem de lăudabile în domeniul sănătății. 

Știu foarte bine ce însemna în comunism să ai un dosar prost, adică ce au făcut părinții tăi. Pe mine nu m-a costat grozav, doar faptul că în 17 ani de carieră profesională nu am putut merge la burse și conferințe în Occident. O știu sigur din reproșurile pe care mi le-au făcut securiștii.

Într-un fel am avut nooc că m-am născut la sfârșitul anilor 40, că dacă eram născut la începutul anilor 40 aș fi avut probleme mari cu școlarizarea, cum a pățit-o prietenul meu doctorul Rau Vișinescu, al cărui tată era fost avocat băgat la pușcărie la începutul anilor 50. Așa că nu a fost primit la liceul de elită din oraș, ci la Liceul Comercial, ca apoi intrând la Drept să fie dat afară pe motiv de dosar cu tată deținut politic. Norocul lui că pe la începutul anilor 60 nu mai conta așa dosarul, comuniștii aveau nevoie de intelectuali și observau că numerus clausus aplicat de fasciști în anii 30 și de comuniști în anii 50 nu mai funcționa. 

Nici autorul Gabriel Liiceabu nu a fost scutit de aceste probleme de dosar. 

Așa că a aprecia sau blama pe un om pe baza dosarului părinților este una din cele mai ticăloase aberații, cu miros de mentalitate comunisto-fascistă!

Ieri am blamat mișcările lui Orban privind renunțarea lui Cîțu la șefia guvernului. Azi îmi mențin opinia nuanțat.

Ce să-i faci așa sunt la noi mentalitățile cu iz feudal în partide, dacă nu ești șef administrativ nu mai ai ascendentul de șef de partid!

Dar cei care blamează cel mai tare acest lucru sunt chiar cei de la USR. Păi cum mai stă rebutul politic de Barna în fruntea USR. Aerul proaspăt la care speram toții din partea acestui partid nou s-a poluat și se comportă la fel ca partidele vechi pe care le blamează. Iohannis i-a încredințat azi din nou funcția de prim ministru. Toată epopeea însărcinării lui Orban s-a desfășurat prin ședințe video pentru că un senator liberal este infectat cu coronavirus. Se pare că președintele a obținut de la celelalte partide inclusiv PSD asigurarea că mâine noul guvern Orban va fi voatat de urgență în Parlament. Se pare că doar Tăriceanu refuză, dar din ALDE a rămas doar el și Vosganian!

Rămâne acum ca Orban să fie în stare să repare în fața electoratului gafa de ieri. Chiar dacă PNL pierde electori, pe principiul vaselor comunicante merg la USR și asta nu este rău! 

Și ultimul lucru de care mă ocup este CCR, adunătura aia de anafabeți ticăloși, scursurile PSD ajunse pe post de apărători ai acestui partid în conflicte politice, care nu au de loc de a face cu Constituția României.

Și am proprietatea cunvintelor.

Ieri au respins ordonanața de urgență privind alegerile anticipate. Că această procedură este caducă de când cu pandemia este ceva, dar să respinge posibilitatea ca votul să se desfășoare în trei zile în diaspora, mai ales în condițiile pandemiei este criminal! Apoi prevederea măririi numărului de paralamentari care să reprezinte pe românii din dispora este o altă măgărie. 

Cea mai ticăloasă este cea care privește posibilitatea de a vota oriunde în România la parlamentare. Pentru că s-a votat în ultimii 30 de ani pe liste suplimentare și că erau suspiciuni de vot multiplu, acum este eliminat acum cu controlul electronic cărții de identitate. Votul la parlamentare nu este uninominal, deci se votează pe partide, deci așa se restrânge libertatea de a vota dacă nu poți vota decât în localitatea de reședință. CCR explică că este tocmai invers, că prevedrea din OUG restrângea dreptul de vot!  Exact ca în Caragiale: de fapt e vițăvercea!

Bulibășeala liberală

Azi după amiază s-a întâmplat ceva ce nu trebuia să se întâmple, adică guvernul Cîțu care era pe cale să fie votat de către Parlament nu am mai fost votat pentru că Florin Cîțu și-a depus mandatul. 

În această situație de criză Ludovic Orban nu vrea să cedeze acest post, este în stare să arunce țara într-un haos politic doar ca să rămână el premier. Se pare că l-a amenințat pe Cîțu care dorea să rămână candidat de premier cu o situație tip Grindeanu.  Ca reacție la acest lucru Rareș Bogdan merită publicată postarea lui de pe Facebook: Inadmisibil. Iresponsabilitate totală. 

Văd că președintele Iohannis a spus că gestul lui Câțu este responsabil, mâine va avea consultări cu partidele și va numi un nou pri ministru, evident Orban!

Mă mir că până acum Orban a reacționat politic rațional. Putea să-l lase prim ministru pe Câțu până la parlamentarele din toamnă și apoi să preia postul după alegerile parlamentare. Cred că din păcate a acționat teama politicianului prim ministru Cîțu ar fi devenit popular și i-ar fi slăbit poziția. Părerea mea că asta îi va slăbi poziția lui Orban în partid, după cum se observă din postarea lui Rareș Bogdan. 

Tot ce a realizat până acum se poate face praf, voturile se vor duce de la PNL ca în vasele comunicante spre USR+. Să dea Domnu! 

Dar acest bulibășeală nu mă miră. 

La noi în Pitești liderul PNL Argeș a luat decizia să propună la centru spre validare un candidat PSD la Primăria Pitești! Noroc că a fost reacția unor lideri locali PNL Pitești Narcis Sofianu și Marius Postelnicescu au respins decizia liderului PNL Argeș, care nu a fost ulterior validată. Ce rămâne? Pentru că votanții anti-PSD sunt mai inteligenți decât acești lideri trecători și iresponsabili, probabil că vor vota cu USR la Pitești.

Prostia și ticăloșia este democratic distribuită în toate partidele. 

PSD mai periculos decât Covid19

Ceea ce se întâmplă cu PSD partidul cu cea mai mare pondere în Parlament îngrijorează.

Ideea anticipatelor este se pare încheiată din cauza acestei Lebede negre care este coronavirusul.

Mai mult decât oricând România are nevoie de un guvern stabil.

Și eu văd că USR, Pro România intenționează să voteze guvernul Cîțu. Doar virușii din PSD dau semne de că pregetă, pun condiții tâmpite, cu schimbarea miniștrilor ne aprobați în comisii, păi asta s-a produs doar din motivul că PSD deține încă majoritatea în aceste comisii. Cred că rod unghiile de necaz, alde Teodorovici și Daniel Zamfir că nu l-au chestionat pe Cîți la Finanțe și din acest motiv l-au respins pe Hemeiuș.

Dar că PSD este absolut iresponsabil este faptul că la Senat Teodorovici a determinat respingerea legii care anula poprirea dată de Finanțe pe conturile contribuabililor, doar pentru că acest prostovan ar avea o lege mai bună care ar fi discutată în Camera Deputaților. Aferim asemenea chestie!

Păi se putea modifica și îmbunătății dacă tot erau inițiative mai bune, dar ce consecințe dezastruoase acum pentru contribuabili.

Prin tot ce face PSD se scufundă în prostie și răutate și sper ca  la toamnă acest partid numit PSD să fie o amintire neplăcută în ochii electorilor.

Jurnaliști și păreriști

De o vreme mă împiedic de diverși jurnaliști, comentatori, sau editorialiști politici. 

Unul din personajele cele mai prezente cu analize este doamna Dogioiu. Recunosc că această doamnă mă scoate din sărite. Pentru că este o critică acerbă a PNL, recunosc că aici sunt partizan, trage spuza pe USR+, că este o mare Cassandră a CCR-ului retriograt și politizat, că este păreristă, fără a pătrunde analitic fenomenele politice românești fiind lider al unei publicații care încearcă să fie promotoare de știri, nu de prostii, fake news.

Ultimul său editorial se referă la sondajul în care, cum spune dânsa, PNL se scufundă catastrofal de la 47,4% la 40,7%! Adică după ce cifra primă era evident cam umflată și de rezultatul zdrobitor al lui Iohannis, iată că moțiunea de cenzură la care a picat guvernul Orban era normal ca aprecierile la adresa PNL să se reducă. Oricum 40% este un scor bun, dacă l-ar confirma urnele, și Orban, realist spunea că aceasta este cifra mai adevărată, data și de analize electorale interne. Despre creșterea PSD, cumva normală după un succes, doamna Dogioiu nu se uită că Pro România s-a scufundat sub 5%  și că aceste opțiuni de stânga s-au mutat normal la PSD.

Cât despre explicația căderii USR+ era și asta destul de normal, votanții USR+ sunt mai inteligenți, comparativ cu liderii catastrofali ai acestei alianțe.

O altă doamnă celebră pe vremuri cu România ei curată, Alina Mungiu Pipiddi, ea s-a înhămat la apărarea lui Dragnea, a acestui CCR politizat în rău și acum merge pe teoria: calomniază, calomniază, poate rămâne ceva. Acum vreo 4-5 ani era suportera apariției USR, acum când liderii acestei formațiuni politice i-au tras un șut în cur, nu are decât defăimări la adresa useriștilor, insinuări degradante și ticăloase. Culmea că amintește nostalgic de marii politicieni de pe vremuri de pe frontul anti PSD, precum Petre Roman eșuat pe post de părerist la TV România, postul favorit al tembelilor subdezvoltați mintali.

Despre opiniile lui CTP nu-mi fac nicio iluzie, nu știu de ce este promovat de Digi24, este un extremist, lipsit de orice frână.

În fine nemernicul de fost jurnalist Nistorescu a trecut de la Odă Americii la înjurat SUA și pe reprezentanții săi. Opiniile lui seamănă cu ale oficinei putiniste în românește numită Sputnik.

Individul care și-a desființat partidul numit Ponta este și el părerist veninos la tv, ca de altfel și Traian Băsescu care și-a pierdut orice simț și bun simț, inclusiv politic.

Știu că la PNL sau la USR+ unele lucruri nu sunt de loc bune și merită criticate și analizate, dar nu păreri viscerale, scoase din stomac!