Pardaillan și Paul Goma - tot jurnal de covid

Ieri a început restricția de ieșire a celor de vârsta mea de peste 65 de ani. Am profitat că încă nu intra decât după prânz și m-am dus la Lidl, 3 km pe jos în total! Cam mult. La intrarea în magazin a trebuit să așteptăm, eram vreo 7-8, a apărut o individă care a declarat că are 80 de ani și a dat buzna că ea are dreptul! Paznicul ne-a dat drumul apoi și nouă, mi-am făcut rapid cumpărăturile și am ieșit. Paradoxal nu mai era nimeni în așteptare. Pe străzi nu prea era lume, doar câțiva. Am remarcat că șoferii profitau și erau foarte grăbiți, așa că am fost foarte atent la traversări să nu mai dea buzna vreunul peste mine. 

Continui să citesc cărți, pe care le-am menționat anterior. Am primit și o surpriză plăcută un amic, Ion Oprea mi-a transmis un link de la Humanitas unde poți descărca gratuit cărți și mi-a descărcat câteva, vin ele la rând. Am mai început și un thriller Deep State de Chris Hauty.

Dar pentru că în titlu vorbesc de un film de capă și spadă, trebuie să spun că, întâmplător dădusem pe CNN și aproape este culmea TVR2 HD unde a început filmul Curajosul Pardaillan. L-am urmărit cu nespusă plăcere amintindu-mi de vremea când, cred că eram pe la începuturile adolescenței, ajungeau în România și filme franțuzești. Erau genul capă și spadă din glorioasa istorie a Franței. Eroul acestor filme era pe la jumătatea anilor 50 Gerard Philippe, dar s-a prăpădit brusc și locul l-a luat alt Gerard: Barray. Filmul este în regia lui Bernard Borderie celebru prin seria Angelicilor. Sunt haioase luptele care mi-au amintit de polițiștii Keystone din filmul mut american. Filmul a fost plăcut și antrenant, era din vremea asasinării ducelui De Guise de căte Henri al III-lea la Blois, primul castel pe care l-am văzut pe Valea Loarei.  Și mi-a mai plăcut și din alt motiv este vorbit în frumoasa limbă franceză, că acum toate filmele de acest gen sunt în englezește, limba dușmanilor tradiționali din vremea Războiului de 100 de ani.

Filmul este celebru în România și pentru că a lăsat o amintire de neșters în etnia țăgănească, o mulțime de infractori de această origine se numesc Pardailan!

Ieri 25 martie s-a întîmplat un eveniment foarte trist, s-a stins pe motiv de Covid scriitorul  și curajosul militant anticomunist Paul Goma. A fost o voce singulară atunci în 1977 când a lansat Manifestul Goma. Puțini intelectuali i s-au alăturat, a plecat în Franța, finalmente. Eu i-am urmărit epopeea cu sufletul la gură la Europa Liberă. I-am ascultat romanele Ostinato și Ușa ultimul citit de el însuși la aceași Europă Liberă. Goma era un caracter dificil, a reușit să se certe cu prietenii de la Paris și nu  numai. Aflu de la prietenul și congenerul Corneliu Dodon că bunicul lui a fost preot la Mana natală a lui Paul Goma, în Basarabia și care apare și în cartea lui Din Calidor.

A fost unul din puținii români curajoși în vremurile ciumate ale lui Ceaușescu.

Azi am citit Dilema veche pe internet. O cumpăram de chioșc pe hârtie, dar de ieri nici un chioșc de ziare nu mai este deschis. Citesc la fel pe internet și cotidianul local. 

Citind Dilema veche nu am scăpat de politică. Ceea ce m-a scârbit și enervat a fost un articol despre ratarea politicieilor din dosarul săptămânal. 

Jurnalistul Cătălin Prisecariu, după ce se ocupă un pic de Iliescu îl ia în vizor pe Constantinescu, pe care îl consideră ratatul exemplar. Îi mai pune în spinare și figurile odioase al avocaților poporului Ciorbea și Reante Weber. 

Însă când vine vorba de Băsescu, totul se schimbă. Este politicianul exemplar, a avut o carieră profesională comparat cu bietul prof universitar Constantinescu. Unii băsescofili nu pot să abțină și îi cîntă în strună lui Petrov, în pofida faptului că Băsescu a fost cel care a ratat exemplar totul, diferența între ce spunea și ce a făcut  este șocantă mai ales în perspectiva faptului  că a fost dovedit inclusiv turnător la secu. 

Ceea ce mă scârbește profund este că unii fac în continuare politică, precum cei doi lideri de partide care nu au partid, Tăriceanu și Ponta. Ponta vrea demisia lui Orban și un guvern de uniune națională condus de Arafat! De demis a fost demis, sau și-a dat demisia ministrul sănătații Costache. A căzut ca musca în lapte pe niște manevre a lui Străinu Cercel.

Și la fel de scârbă îmi stârnesc jurnaliștii în care în loc să informeze, sau să se informeze de la specialiști își dau cu părerea aiurea!