Nichita, Gheorghe Lazăr, Monica Lovinescu și Urmuz

România literară mi-a amintit că acest an marchează niște date rotunde privindu-l pe Nichita Stănescu. Alături de clasicul Caragiale, Nichita Stănescu este probabil cel mai important poet român postbelic alumn al liceului pe care l-am absolvit la Ploiești. Sunt 90 de ani de la naștere și 40 de când a plecat dintre noi. Articolul dedicat în revista România literară subliniază că inclusiv poeziile ocazionale sunt rodul unor atente elaborări anterioare. Nichita Stănescu a fost un mare poet, dar ca toți cei care au trăit în comunism a făcut compromisuri și unii îi reproșează asta ca și când ei ar fi fost nepătați și mucenici. 

Aflu azi că se aniversează 205 ani de la înființarea Politehnicii bucureștene. Este de fapt legat de înființarea în 1818 de către avrigeanul Gheorghe Lazăr a școlii de hotarnici la Sfântul Sava. Sunt legat de eveniment pentru că am absolvit Energetica la Politehnică și pentru că Lazăr era din localitatea unde s-a născut mama și unde mi-am petrecut minunate vacanțe în copilărie. Continui să revin în Avrig vara la o verișoară. Locul este splendid cu Oltul aproape și sub coamele maiestuoase ale munților Făgăraș.  

Despre Monica Lovinescu de la nașterea căreia se împlinesc 100 de ani pot spune că mi-a fost alături de soțul ei Virgil Ierunca profesori de socialism! Ascultam la rudele de la Aluniș și Avrig Europa liberă, ai mei aveau la Ploiești doar difuzor. Și Europa liberă mă atrăgea pentru că difuza muzică rock și unde trona Cornel Chiriac. Dar am început să ascult emisiunile Monicăi Lovinescu și am devenit dependent după ce mi-am luat un tranzistor. Ei prezentau imaginea nefardată, hâdă a României comuniste în care trăiam. Câteodată am nostalgia acelor emisiuni.

De Urmuz se leagă primele încercări literare suprarealiste. Am prezentat deja piesa de la Alexandru Davila, Urmuz de Valeriu Butulescu inspirată din opera urmuziană.

Revin la actualitate. Subiectul cel mai dezbătut acum sunt avioanele cu care se deplasează Iohannis. Nu mă încântă anumite atitudini ciocoiești ale președintelui. Dar pe de altă parte cu ce să călătorească președintele în Japonia? Cu Transiberianul rusesc? Este clar că trebuie asigurat un avion special pentru înalții demnitari români. Pe de altă parte cred că Iohannis își face treaba pentru care a fost învestit. A reparat relația cu Japonia, a fost și Emiratele Arabe pe probleme de energie și acum a avut o intervenție salutară la Consiliului European privind compensațiile agricultorilor români determinate de traficul liber prin România a cerealelor ucrainene, care vor fi reevaluate. Asta a fost determinată de prostia ministrului Daea și a fermierilor români amorezați de subvenții de la UE. Eu declară mereu calamități mai mult sau mai puțin reale. Și UE a zis acum: ei bine, dacă aveți producție mai mică o compensează cerealele ucrainene. Și așa compensațiile pentru români de la UE au fost mai mici. Problema este cum am mai spus-o că fermierii români sunt pe piața internațională în concurență cu cerealele din Ucraina, că astea sunt legile capitalismului. 

Vorbind de cereale citesc acum o carte extraordinară: Chestiunea Mării Negre de Gheorghe Brătianu. Și acolo am găsit o explicație a rămânerii în urmă a Principatelor Țara Românească și Moldova și asta legat chiar de Marea Neagră. Marea Neagră a devenit un lac turcesc închis când Principatele au devenit supuse otomanilor. Așa că produsele lor oi și cereale se exportau exclusiv la Constantinopole și turcii fixau prețul. Asta a blocat dezvoltarea burgheziei românești care s-a născut abia după Tratatul de La Adrianopole din1829, când comerțul în Marea Neagră a devenit liber și puteam exporta la cine voiam, în special Marea Britanie! Cartea voluminoasă, peste 900 de pagini va avea o prezentare separată.

Joi seară la Filarmonica Pitești am avut doi pianiști invitați. Primul este tânărul american încă elev Anthony Lee care a interpretat partea I-a a Concertului pentru pian și orchestră nr.2 de Rahmaninov, acompaniat de orchestra Filarmonicii Pitești condusă de Tiberiu Oprea. Apoi orchestra a interpretat Uvertura Romeo și Julieta de Ceaikovski. În partea a doua a concertului l-am audiat pe distinsul pianist Constantin Sandu a interpretat Concertul pentru pian și orchestră nr.1 de Franz Liszt. A dat și un bis Consolation de Liszt. În final am audiat în interpretarea orchestrei Poemul simfonic Preludiile de Franz Liszt. Un program foarte bun!

Am văzut câteva filme. Unul numit Atac on Finland prezenta o acțiune teroristă inițiată de Moscova în care președintele Finlandei este asasinat pentru că împingea opinia publică finlandeză spre NATO. Iată că Putin a determinat Finlanda să adere la NATO.

Alt film este coreean numit Negocierea privea negocierea pe care o fac niște oficiali coreeni cu talibanii. Un grup de creștini coreeni s-au trezit să se facă misionari în Afganistan!

În fine am văzut ultimul Marlowe după Raymond Chandler, cu Liam Neesom în rolul titular. Cam încâlcit filmul de epocă!

Despre Ploiești, Pitești și încă ceva

Postarea mea despre Ploiești a trezit rumoare, iritare, frustrare. Cum Ploieștiul oraș eșuat? Asta în primul rând la foștii ploieșteni. Pentru cei care au trăit copilăria și adolescența în Ploiești, acesta era centrul lumii. Acolo erau părinții noștri și școala pe care am absolvit-o. Ploieștiul ne-a făcut oameni, datorită părinților și a școlii. Ploiești era un oraș cosmopolit, industrializarea de la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX a adus oameni de peste tot. Pe strada mea locuiau un grec, un ucrainean, un italian, în apropiere era o familie de evrei. Toți însă se românizaseră, vorbeau românește. Știu bine din experiența mea ardeleană, dintr-un sat cu sași. Am avut ocazia la UZUC în 1975 să întâlnesc pe reprezentantul american Exxon-Mobil din Europa care era absolvent de Liceu Sfinții Petru și Pavel și care venise să sărbătorească cu foștii colegi și vorbea perfect românește, doar absolvise în Ploiești. Și școlile erau foarte bune, produceau mai ales ingineri, oameni de știință, nu lipseau și literați. Caragiale este geniul tutelar al ploieștenilor, iar Nichita Stănescu poetul cel mai important postbelic. După ce absolveam liceul, toți am plecat la studii în altă parte, nu era încă IPG. Majoritatea mergeam la București, dar și la Iași, la Timișoara, sau mai rar la Cluj. Și așa nu ne mai întorceam în Ploiești. Azi mulți sunt în lumea largă. Eu am aterizat în Pitești în 1974, un târg care era jumătate cât este azi. Pitești a avut noroc cu industrializarea lui Ceaușescu, cu Uzina Dacia și cu Arpechim care între timp s-a închis, dar Dacia a salvat Piteștiul, în jurul lui s-a dezvoltat industria auto. Față de Ploiești care a suferit mult mai puternic restructurarea industrială. Nu cred că Ploiești este un oraș eșuat. Are o Filarmonică și un teatru, eu nu l-am prins pe Caragiu, l-am văzut la București, student, unde mergeam frecvent la teatru și apoi sub influența unui bun prieten la concerte simfonice. La fel și Pitești are șanse, are un teatru și o Filarmonică, ba câteva săli de cinema s-au transformat în teatre. 

Orașele eșuează administrativ dacă au primari și consilii locale inepte, aici este problema, orașul chiar fără veleități turistice cum este și Pitești și Ploiești trebuie să fie curate, bine îngrijite. Aici și oamenii locuitorii sfințesc locul. Văd cu se comportă cu râul Argeș, dar al Piteștiului, umplând malurile de gunoaie. 

Și pentru că am vorbit de Argeș, am deschis sezonul de pescuit la barajul Golești, împreună cu amicul Mitică. Nu a picat niciun șalău, dar am scos unul ajutând alt pescar să scoată un exemplar de peste 2 kile.

Am avut un final de săptămână foarte cultural, cu concerte simfonice și cu teatru, am văzut premiera Urmuz bazată pe textele celui care a inaugurat suprarealismul românesc. 

Aseară la Filarmonica Pitești am avut invitați pe pianista Raluca Ouatu și dirijorul Leonard Boga. În prima parte Raluca Ouatu a interpretat acompaniată de orchestra Filarmonici Pitești condusă de Leonard Boga au interpretat două piese din muzica spaniolă de inspirație folclorică: Rapsodia simfonică op. 66 de J. Turina și Rapsodia spaniolă de Albeniz/Enescu. În partea a doua orchestra a interpretat Selecțiuni din Suita Simfonică Spărgătorul de nuci de Ceaikovski, muzică splendidă din baletul cu același nume. A fost și Dansul Mirlitonilor - cavaleriști cu pălărie înaltă.

Am văzut și Luther, un film englezesc bazat pe serialul cu același nume, un film care încearcă să fie un fel de James Bond. Mie mi-a plăcut, este bine făcut, cu toate că sunt critici care nu l-au apreciat. 

Am recitit un roman din seria nouă Tom Clancy' Jack Ryan - Target Acquired. Credeam că nu -l citisem, dra după câteva pagini era un deja vue. Acum e vorba de fiul lui Jack Ryan, Jack Ryan Jr., tatăl ajunsese președintele SUA, iar fiul spion. Se petrece în Orientul Mijlociu, la Tel Aviv, Beirut, Siria. 

Am început să citesc o carte foarte groasă: Chestiunea Mării Negre. Este cursul prezentat între 1941-1943 la Universitatea București de către Gheorghe Brătianu, marele istoric mort la Sighet, omorât de comuniști. Are o introducere aparținând lui Victor Spinei. M-a surprins însă când acesta spunea că declararea independenței s-a făcut pe 9 mai 1877 de către ministrul Kogălniceanu. Părerea mea că nu era cel îndreptățit să declare independența, nu era nici prim ministru. Declararea Independenței de Stat a României a aparținut Domnitorului Carol I pe 10 Mai 1877!

S-au terminat și optimile Champions League. Cum era de așteptat Liverpool a părăsit cu coada între picioare dubla cu Real Madrid. Rămân la părerea că Real este încă cea mai puternică echipă, nu Bayern, sau Manchester City. Surpriza este prezența în sferturi a trei echipe italiene. 

Surpriză mare aseară în Europa League, Arsenal nu s-a calificat, a pierdut la penalty cu Sporting Lisabona. 

De ce Ploieștiul este un oraș eșuat?

Cred că acest titlu din Hot News https://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-26118904-ploiestiul-este-oras-esuat.htm a șocat pe cei care au o legătură cu acest oraș. Probabil că ploieștenii nu sunt așa de șocați de titlu, pentru că nu știu mai bine situația. Dar pentru mine care sunt de baștină de acolo. În Ploiești m-am născut, am copilărit, și am trăit adolescența, titlul este șocant. 

Cum spune un prieten care trăiește la Paris și este și el la origine ploieștean, Ploiești este un oraș fundamental urât. Asta pentru că fost bombardat de americani în timpul ultimului război și centrul a suferit mult, fațada liceului Sfinții Petru și Pavel, strămoșul Liceului I. L. Caragiale a fost distrusă și refăcută în stil sovietic. Liceul s-a mutat în clădirea fostului Liceu Comercial, de pe Oilor, unde funcționează și azi. În această clădire refăcută de pe Bulevard funcționa un liceu industrial de chimie, normal pentru Ploiești, ca pe la sfârșitul anilor 50 să fie transformat în liceul A Toma, care ulterior a deveni Liceul Mihai Viteazul. Așa că cele două licee fanion ploieștene au un trecut comun. 

Mai țin minte vag ceva din centrul vechi, dar eram prea mic. Centru a mai suferit și cutremurul din 1977, când a fost dărâmată vechea primărie și clădirile conexe. Așa orașul meu natal are un centru cu o amprentă comunistă, sovietică, precum și clădirea Gării de Sud. Nu prea sunt clădiri vechi, istorice în Ploiești. Era casa Prodan a negustorului din secolul XVIII, iar într-o clădire de pe lângă cinemascop , unde ar fi trăit Caragiale, a locuit un coleg și prieten de primară. Clădirile cele mai importante și reprezentative din Ploiești sunt Halele Centrale, construite în stil Art Deco, o bucățică de Americă în centrul orașului, Catedrala și Palatul de Justiție, care au ca arhitect pe Toma Socolescu, nu sunt sigur dacă toate? 

Dacă este un oraș eșuat o dovedește și faptul că terenul de sport, groapa Liceului, azi Colegiul Național I. L. Caragiale are în mijloc un gard, rod al unei retrocedări absurde, dată de orbita justiție ploieșteană. Acolo generații de absolvenți caragialiști serbau începutul și sfârșitul anului școlar.

Cu ce se mândrea și probabil se mândrește Ploieștiul? Cu uzina 1 Mai, fostă Concordia, de utilaj petrolier, unde a lucrat tata și eu într-o vacanță ca necalificat, azi închisă, cu rafinăriile Brazi și Petrotel Teleajen. Eram orașul petrolului, mergeai spre Sinaia și te întâmpina câmpul petrolier din apropierea Câmpinei, azi dispărut! 

Nu mai știu cu ce se mai mândresc găzarii, poate și cu echipa Petrolul, cea care în 1966 învingea pe Liverpool 3-1, care ieri a zdrobit Manchester United cu 7-0 în clasicul campionatului englez. De atunci sunt fan Liverpool! Îmi aduc aminte de ultimul campionat câștigat de Petrolul în 1966. Am văzut toate meciurile lui Petrolul de acasă în acel an, inclusiv cel cu Rapid, unde a câștigat cu un gol dat din corner de Virgil Dridea. Alte vremuri!

Dar cum spunea și amicul parizian, cel mai tare se poate mândri Ploieștiul sunt cele două licee, în primul rând Caragiale, ulterior Mihai Viteazul, situat mai bine, în centru, pe bulevard.

Așa era pe vremea mea prin anii 60. La Caragiale am prins profesori, în majoritate pregătiți în interbelic, cu comportament universitar. Dominau profesorii de matematică, în frunte cu Ioan Grigore, care mi-a fost și mie profesor. Grigore a scos promoții întregi de absolvenți străluciți ai facultăților de Matematică, de Fizică, a Politehnicii. Într-un an jumătate din premianții Olimpiadei de Matematică erau elevi de la Caragiale din Ploiești. Și promoția mea a fost onorabilă, dar nu cu rezultatele strălucite din trecut. Venea apoi legendarul profesor de Istorie Nicolae Simache, fondator al multor muzee din Ploiești și fosta regiune Ploiești, ce cuprindea Buzăul și Dâmbovița Târgoviștei. Alți profesori legendari erau cei de Limba și Literatura Română. Eu am avut-o pe Doamna Boncu, poetă simbolistă și care a făcut un trimestru cu noi Eminescu. Am prins schimbarea, Titu Maiorescu nu mai era burghezul nenorocit, autor al Formelor fără fond, discutam mai liber despre autorii români clasici, și despre cei de azi, premiații Premiului Nobel. 

Între timp Ploieștiul a devenit și oraș universitar, cu mutarea Facultății de Petrol și Gaze și apoi fondarea Universității de azi, dar eu nu mai sunt la curent. Pe vremea mea persoanele cel mai respectabile erau profesorii de liceu. 

În copilărie am avut ocazia comparației cu alt oraș, ăla era un burg transilvan, Sibiul, unde trăia o mătușa, mama fiind din apropiere din Avrig. Ăla da oraș!

M-a apucat râsul că se vorbește în continuare de poluare la Ploiești. Pe vremea mea, prin anii 60, Dâmbul era un râușor murdar plin de petrol, pe lângă rafinăriile de la Gara de Sud curgeau pârâiașe de petrol, duhoarea de petrol era obișnuită. Nu am văzut niciodată Bucegii din cauza poluării, azi din Ploiești pot fi văzuți!

După 18 ani am studiat în București, și apoi de aproape 49 de ani trăiesc în Pitești. Păi ce să vorbesc de orașe eșuate. Când am ajuns în 1974 Pitești era un orășel în plină dezvoltare, jumate cât este azi. Pitești a fost un târg în buza dealurilor muscelene și șansa că a fost Ceaușescu l-a transformat într-un important oraș industrial. Între timp Combinatul Petrochimic a dispărut, dar Uzina Dacia de automobile de la Mioveni a creat o puternică dezvoltare a zonei. Piteștiul nu prea are nicio clădirea cu care se poate mândri. Sunt doar clădirile administrative, Primăria, azi muzeu de artă, Muzeul, fosta Prefectură și Curtea de Apel. În rest sunt foste clădiri de negustori, azi transformate în cârciumi. Este o clădire superbă, dar la Florica, lângă Pitești, Conacul Brătianu, azi Muzeul Brătianu. 

Așa că orașele din sudul României nu prea au ce spune, cu excepția Târgoviștei. fosta capitală medievală, mutilată de comunism și poate Craiova, cetatea banilor olteni. 

Orașele din Moldova suferă de aceleași probleme, cu excepția Iașului, capitală a Moldovei. Destinații turistice sunt într-adevăr cele din Transilvania, care au avut o viață medievală cu amprente germano săsești sau ungurești. 

Nu am vorbit de București. În studenția mea era un oraș curat și simpatic, cu grădinile din nordul orașului. Azi arată ca dracu'!

Nu mai trec decât rar prin Ploiești, să mă revăd cu foștii colegi de liceu, care să împuținează și să trec pe la mormintele unde se odihnesc părinții. 

PS

Pentru Stela!

Gara de Nord Ploiești

PS 2 

Apropo de orașul eșuat Ploiești!

Echipa Colegiului Național Mihai Viteazul Ploiești va reprezenta România la Campionatul Mondial de Robotică!

Tot școala la Ploiești unde concentrația de materie cenușie pe metrul pătrat a rămas foarte mare.

Ai lui Moromete s-au dus, au rămas de-ai lui Bălosu

Marin Preda în romanele lui Moromeții a prevăzut dispariția țăranului de la Dunăre. Așa a și fost, comunismul le-a luat pământul și Bălosu și ai lui reșapați în politruci și șefi de CAP au preluat și distrus agricultura românească. Dar urmașii lui Bălosu s-au reșapat din nou după Revoluția din Decembrie 1989 și au devenit mari fermieri. Țăranii care au primit pământul s-au convins că nu-i nicio brânză să cultivi grâu, sau porumb pe 3-4 hectare. Așa au apărut acești fermieri, proprietari și arendași de mari suprafețe de sute și mii de hectare și cultivă cereale, porumb, floarea soarelui, rapiță. S-au dotat cu tractoare de mare putere cu GPS care ară după indicații digitale, cu echipamente agricole ultramoderne și produc cantități cel puțin duble la hectar față de comunism.  Dar acești fermieri se văicăresc, că este secetă, că au fost inundații, că vor motorină la preț redus, că le trebuie subvenții UE, că toată infrastructura de irigații să o facă statul. Ei bine, miercuri la amiază la Radio România Actualități i-am auzit cum se văicăresc acești mari fermieri, urmași demni ai lui Bălosu. Au descoperit un nou motiv, Ucraina! UE a eliminat restricțiile vamale pentru produsele agricole ucrainene și ai lu' Bălosu se plâng că nu mai pot exporta cât exportau.  Asta e minciuna gogonată simplu de dezumflat. Păi cum exportau înainte de războiul din Ucraina și se exporta în special în Orient? Acolo nu se aplică taxele vamale existente în UE. Deci minciuna cu exportul concurat de ucraineni nu ține. Oful alor lu' Bălosu este faptul că multe din produsele agricole care tranzitează acum și prin România sunt mai ieftine și ei nu pot vinde procesatorilor români care preferă marfa ucraineană mai ieftină. Exemplul este floarea soarelui mai ieftină cea ucraineană, dar uleiul a rămas la același preț ridicat. Asta este oful acestor fermieri care vor câștiguri nemeritate. Și au găsit pe cine să mai dea vina, pe ucraineni! Că se poartă. Și acum legat de războiul din Ucraina, s-a găsit  un austriac, Oliver Jens Schmitt care a descoperit că românii ar fi favorabili lui Putin? A primit o replică din partea LARICS care are sondaje care arată că Putin nu există la favorabil la români. Sunt însă români care nu prea îi au la inimă pe ucraineni, rod al unor hibe vechi, dar și al unor malversații putiniste, unde vârfurile de lance sunt politicieni trădători precum așa zisul naționalist Simion sau alde Șoșoacă. lista se completează Gușă, alt personaj jalnic. Schmitt ar trebui să se ocupe de Austria, ce mai favorabilă rușilor și lui Putin.

Revenind la Marin Preda, în România literară Horia Gârbea descoperă o eroare agrotehnică la Moromeții. Acolo apare familia lui Toma Pisică cu 13 suflete care cultivă pe lotul lui doar tutun, dar Gârbea argumentează că nu-i posibil, tutunul este o plantă pretențioasă și trebuie lăsat terenul să se odihnească, deci Pisică nu putea trăi doar din tutun.

În Dilema veche Sever Voinescu admira dedicația Poloniei pentru Ucraina agresată de Rusia. În fond nu-i nimic nou, Polonia a avut mari bătălii cu bolșevicii atunci când Polonia a renăscut după Primul Război Mondial, Katyn și alte multe probleme. Polonia este eroică așa au fost în istorie, presați de doi vecini războinici, germanii și rușii, Noi mergem pe burtă politic în contenciosul ucrainean. Dar eu rămân la ideea că noi nu am făcut mare caz din cauza Republicii Moldova. Iată că atunci când au apărut amenințări la frații noștri de la Chișinău, președintele Iohannis a fost foarte clar, vom lua orice măsură necesară pentru apărarea Republicii Moldova, mai ales că există și asigurarea dată de SUA prin vocea lui Biden.

În aceeași revistă dosarul este dedicat schimbării de profesie. L-am citit cu interes, dar la mine nu se mai poate aplica. În vremea noastră pe la mijlocul anilor 60 intrai la o facultate și o terminai și parcursul profesional ți-l dădea partidul, pe unde luai repartiția. Am avut colegi care nu aveau nicio aplecare spre inginerie, spre cercetare. Au făcut doar să frece menta, sau să se ocupe de administrație, să fie vătafi pe postățile industriei. Totul s-a schimbat după 89. Știu doi prieteni care au făcut reconversia, unul a intrat în afaceri și a avut succes, îl ducea mintea, altul după un  doctorat în Franța în știință, s-a întors în România și a devenit scriitor. Este adevărat că și economia a suferit drastice transformări. Eu am avut într-un fel noroc, institutul la care am lucrat nu a dat faliment, e nevoie de energia nucleară.

În aceasta seară am fost la concertul cu pianista sud coreeană Jina Kim solista în Concertul nr. 2 pentru pian și orchestra de Beethoven. A fost acompaniată de Orchestra Filarmonicii Pitești condusă de polonezul Jan Milosz Zarzycki. În partea a doua am audiat Simfonia a 2-a de Brahms. A fost o seară muzicală reușită.

Am văzut și două seriale pe care vreau să le comentez puțin.

Primul se numește Vingt Cinq, este un serial francez cu tineri de 25 de ani. Toți apar debusolați. Personajul central Jeremy este anunțat de iubită că se despart și asta îl debusolează. De fapt toți sunt debusolați. Unul se însoară, soția rămâne gravidă, dar el continuă să umble după curve. Altul visează să facă afaceri, dar toate sunt un eșec. Altul, Jonas se dă mare crai, dar de fapt are tendințe de gay! În serial parcă toți suferă de foame, tinerii mănâncă continuu. U film care arată gradul de debusolare al tinerilor de azi.

Pentru că am timp urmăresc un serial interesant care este la a 6-a seria anuală. Fiecare serie are 10 episoade deci deja în derulare este episodul 53! Serialul se numește Snowfall. Este un serial american realizat de canalul FOX, despre cum a fost inundat de cocaină Los Angeles în anii 83-86 în vremea lui Reagan. Este de fapt acțiunea CIA care aduce din Columbia cocaină și cu banii negri cumpără arme pentru Contras din Nicaragua în lupta lor cu sandiniștii. Este afacerea legată de afacerea Iran Contras, când bani obținuți pe filiera cu Iran plătea arme pentru Contras, dar se mai făceau bani și cu drogurile. Personajele principale sun Franklin Saint, un tânăr negru, extrem de inteligent, dat afară aiurea pentru o problemă cu bursa. El va deveni traficantul care ia droguri de la Teddy Mc Donald, ofițer CIA care aduce droguri din Columbia. Franklin este și cel care va vinde crack, cocaina cristalizată care dă o mare dependență. Culmea că în serial cel mai simpatici sunt acești doi tipi. Teddy este dedicat intereselor Americii, iar Franklin își utilizează inteligența să facă bani din această afacere care aduce doar nenorociri, lupte între bande, morți și răniți. Ambii nu au nicio problemă să execute pe cei care le deranjează afacerile.