joi, 31 martie 2016

Intelectualii schizofrenici

Am urmărit pe Realitatea tv de aseară 30 martie 2016 interviul luat de Rareş Bogdan doamnei Alina Mungiu Pippidi.

Cel mai interesant moment al interviului a fost discuţia despre un sondaj efectuat de CURS la cererea Societăţii Academice Române pe Bucureşti:

http://www.romaniacurata.ro/sondaj-sar-curs-iohannis-si-liberalii-in-pierdere-de-popularitate-in-bucuresti/

Probabil că titlul din România curată nu este cel mai controversat, dar altceva este îngrijorător, situaţia electorală a PNL comparată cu a PSD.
Bucureştenii ar vota în proporţie de 35% PSD, 26% PNL, Uniunea Salvaţi Bucureştiul 11%, ALDE 10% şi Mişcarea Populară 5,8%.

Deci situaţia liberalilor nu este de loc roză, din procentele care ar fi arondate dreptei 11% se duc spre Nicuşor Dan şi al său USB, un 5,8% merg spre Traian Băsescu cu MP-ul său. Acum despre procentul ALDE nu sunt aşa de sigur că ar reprezenta pur şi simplu voturi date pentru dreapta. Aici ar fi cei care îl apreciază încă pe Tăriceanu pentru guvernarea dintre 2004-2008.
Şi aici încep să discut despre schizofrenie la intelectuali. Cu toate că acea guvernare liberală a fost singura care data un dram de speranţă românilor, ea a fost supusă unui potop de critici în mare parte iresponsabile care dădeau apă la moară lui Băsescu, acelaşi care azi se dovedeşte doar urmaşul cel mai vehement al lui Vadim Tudor.
În acest context vreau să cred că procentajul îngrijorător al lui Iohannis ca aprobare publică se datorează în parte şi atitudinii schizofrenice a aceloraşi intelectuali care alături de instrumentele propagandistice ale PSD au tocat în multe situaţii absolut iresponsabil acţiunile preşedintelui Iohannis. Cred că asta a contribuit în parte la rata de aprobare îngrijorătoare a lui Iohannis la Bucureşti. Şi schizofrenia apare în acel interviu că după ce Iohannis este acuzat de Alina Mungiu de inactivitate sau de acţiuni externe greşite precum vizita la Erdogan, tot ea remarcă pilonul de stabilitate care-l reprezintă preşedintele Iohannis prin neimplicarea sa în treburile justiţiei şi prin faptul că a ales extrem de potrivit în fruntea guvernului de tehnocraţi pe Dacian Cioloş.

Opinia mea este că dimpotrivă vizita la Erdogan a fost bine aleasă. Vrem nu vrem Turcia şi Erdogan, alături de Polonia, chiar cu regimul schizofrenic Kaczynski sunt împreună cu România în prima linie a confruntării cu Putin şi relaţiile politico militare dintre aceste ţări sunt extrem de importante.
Chestiunea moscheii care a fost declanşată de Băsescu arată cât de ipocrit şi perfid poate fi acest rebut politic care mai are însă sprijinul a peste 5% dintre bucureşteni. Argumentul că momentul discuţiei privind moscheea nu a fost potrivit nu se susţine. Există suficienţi musulmani în Bucureşti care ar necesita acest locaş de cult şi prin faptul că este construit de Turcia şi nu Arabia Saudită dă cât de cât garanţia că în a acest loc nu se va cultiva salafismul şi mai bine un loc oficial decât moschei ilegale care se pot transforma în locuri de promovare a fundamentalismul islamic şi a jihadismului.

Pe de altă parte Erdogan are sprijinul SUA, aliatul nostru strategic, altfel nu ar fi îndrăznit Turcia să doboare un avion rusesc în contextul războiului din Siria.

Doamna Pippidi şi-ar dori în contextul extern actual să preluăm noi iniţiativa în estul Europei. Se observă că liderii polonezi fac acum tot ce le stă în putinţă să şubrezească realizările fostul regim condus de Tusk, actualul preşedinte al UE. Şi eu am această frustrare dar din păcate nu avem azi în România oameni politici cu alonjă europeană, cu excepţia notabilă a ... preşedintelui Iohannis şi de ce nu Dacian Cioloş. În plus singurul om politic liberal de mare influenţă Crin Antonescu s-a retras din actualitate marcat de propriile sale erori. Pentru că dacă privim în partea cealaltă de stânga a scenei politice seceta este şi mai mare, Ponta fiind o mare deziluzie. În momentul de faţă Ponta în afara unor glumiţe obraznice şi prost plasate nu mai reprezintă nimic.

Revenind la scena internă, chiar dacă doamna Pippidi ne spune că acest sondaj este foarte obiectiv suspectez procentul favoritului său Nicuşor Dan, cu care s-au zbătut pentru afacerea Piaţa Matache, ignorând problemele mult mai grave al centrul Bucureştiului unde clădiri de patrimoniu sunt în mare pericol. Piaţa Matache se află în una din cele mai mizerabile zone ale Bucureştiului, care după mine ar fi trebuit să dispară. O spun în cauză că această zonă de lângă Gara de Nord mi-e bine cunoscută din studenţie unde actualul UPB avea sediul central. De fapt doamna Pippidi visează la un vehicul electoral în acest USB care să coaguleze într-o alternativă viabilă al PNL. Cred că aici se vede iresponsabilitatea doamnei Pippidi şi a altor intelectuali aşijderea.  Procentele lui Nicuşor Dan muşcă din PNL şi face jocul PSD. Şi asta este schizofrenia intelectualilor publici de tipul doamnei Pippidi, ea recunoaşte că PNL este singura forţă politică normală din Parlament care votează punerea la dispoziţia justiţiei bandiţi de tipul lui Ghiţă, inventatorului României tv, televiziunea care moşteneşte DDD tv.
Dacă realitatea politică va cere ca sistemul de partide să fie schimbat aceasta se poate petrece la alegerile legislative. Autismul lui Nicuşor Dan care nu doreşte negocierea cu alţii nu are altă consecinţă decât câştigarea primăriei capitalei de către PSD.
Pentru a se produce o nouă reformă a sistemului de partide este însă nevoie de lideri care să se înhame la acest proiect şi care să fie capabili să canalizeze nemulţumirile. Critica sistemului actual de partide este necesar ca presiune pentru reformarea lor. Totuşi nici din dreapta nici din stânga nu se văd semnele unor reformatori.

Criticile aduse actualităţii politice de doamna Pippidi sunt necesare şi utile atât timp cât ar existe premise de reformă, dar nu prea se văd.

Aşa că ne aflăm în situaţia de a dori reforma actualului sistem politic, dar nu suntem în stare să o facem cu am dori şi asta devine o situaţie schizofrenică.


vineri, 25 martie 2016

Idioţii noştri şi teroriştii lor

Citesc în Adevărul de postările pe Facebook ale lui Adrian Papahagi şi Cristi Danileţ ca şi reacţia unui profesor universitar clujean la aceste postări după atentatele de la Bruxelles.

Adrian Papahagi are ca avantaj doar faptul că este fiul regretatului italienist Marian Papahagi. Acesta i-a asigurat o educaţia deosebită, dar copiii nu moştenesc în mod necesar părinţii. Adrian Papahagi nu este decât un individ înfumurat şi arogant, exact genul de ciuruc aciuit pe lângă Traian Băsescu, celalalt mare rebut al politicii româneşti.
Cum au putut intelectuali prestigioşi să se înşele în asemenea hal. Traian Băsescu nu este doar o copie proastă a ceea ce a fost Corneliu Vadim Tudor cu un grobianism suplimentar acumulat în taverne rău famate din porturile unde şi-a făcut veacul în activităţi de contrabandă marinarul chior. 
Degeaba a făcut Papahagi şcoli de mare prestigiu, asta nu îţi poate auri comportamentul nepoliticos şi dispreţuitor mascat în atitudini de dreapta. Putem observa doar asemănarea cu Donald Trump, alt clovn de prost gust care candidează în SUA la preşedinţie.

Cât despre Danileţ el este copilul de suflet la Monicăi Macovei, înveninata procuroare şi perfectă executoare a intereselor lui Băsescu în justiţia română. Danileţ nu este decât un alt ciuruc.

Mi se pare de înţeles ca oameni simpli să fie temători privind fenomenul terorist şi să reacţioneze vehement, dar poziţia publică a acestor iresponsabili precum Papahagi şi Danileţ trebuie să-i oblige să adopte atitudini mult mai reţinute!

Papahagi este excedat de teroriştii care-i ameninţă rudele stabilite la Bruxelles. Păi nu-şi dă seama că rudele sale nu-s decât nişte venetici pe lângă bruxellezii din a doua sau a treia generaţie transformaţi în terorişti?

Aceasta este marea problemă a acestor tineri, ei ajung terorişti în loc să devină cetăţeni normali. Mă întreb când văd că în SUA în viaţa publică şi în posturi de mare răspundere cât şi în universităţi şi media se regăsesc nume cu rezonanţă arabă sau islamică.
Care este deosebirea dintre Europa şi SUA care determină numărul cel mai mare de medici să provină procentual tot de la musulmani.
Cred că sunt deosebirile sociale caracteristice societăţii americane mult mai competitivă faţă de statul asistenţial european, mult mai generos în ajutoare sociale mai ales cu cine nu trebuie!

Astfel tinerii arabi bruxellezi ajung la mila serviciilor sociale în loc să muncească, eşuează în droguri şi infracţionalitate şi sunt captaţi de imamii nebuni salafişti.
Un cleric musulman bruxellez acuză statul belgian că a permis cu largheţe accesul în Belgia a acestor fundamentalişti veniţi din Arabia Saudită sau aiurea care spală minţile ameţite de drog ale acestor tineri şi ajung să duşmănească Occidentul atât de generos cu bunicii şi părinţii lor. 

Societatea occidentală trebuie să mediteze la aceste probleme, iar musulmanii normali să se solidarizeze şi să elimine pe aceşti indivizi care le pun în pericol existenţa în mijlocul societăţii occidentale.


marți, 22 martie 2016

Bruxelles

Parcă aş fi o piază rea! 
Am scris despre teroristul ascuns în Bruxelles şi uite reacţia succesului arestării lui.
Atentate în serie la aeroport şi în metrou în Bruxelles petrecute azi dimineaţa.
Terorismul islamic de tipi martiri a luat amploare.
Este extrem de greu de explicat cum au loc aceste atentate.
Acum 60 de ani bunicii sau părinţii acestor animale descreierate au ajuns în Europa occidentală din cauza sărăciei şi a speranţei pentru o viaţă normală. Cum au ajuns aceşti indivizi să se comporte ca nişte aşa zişi martiri?
Au crescut într-un mediu care creează frustrări, nu sunt capabili să se integreze în existenţa normală, occidentală, devin comercianţi şi consumatori de droguri şi apoi sunt captaţi de  demenţii din moschei care au impresia că pot să supună Occidentul viselor lor.
Este şi consecinţa eşecului multicultural şi a psihologiei acestor islamişti fundamentalişti, care are rădăcini în colonialismul omului alb. 

Este semnificativ că în comunitatea musulmană din Germania formată din turci nu au avut şi nu au  loc astfel de atentate. Pentru că turcii au fost cuceritori şi stăpâni în Europa şi în toată această zonă din Orient care acum, propagă martirajul de atentate.


Trebuie ca autorităţile să coopereze cu liderii islamici din Europa ca aceste animale să fie anihilate.

luni, 21 martie 2016

Abdeslam

Zilele astea am aflat o veste bună!
Teroristul Salah Abdeslam a fost capturat de poliţia belgiană.
Mulţi se întreabă cum de a rămas Abdeslam în Bruxelles? Păi simplu, unde dracu să se ducă?
Poliţia franceză reuşise să refacă o parte din traseul salvării teroristului până când a trecut în Belgia. De aici ar fi trebuit să ajungă logic în Siria la ISIS, Dar cum? Orice încercare de a scăpa spre sud est era sortită eşecului. La orice frontieră ar fi fost depistat. Cu avionul nu se pune problema, atunci pe mare? Dar cum? Când marea este împânzită de nave de patrulare şi orice barcă ar fi fost verificată.

Aşa că Abdeslam a ales calea cea mai simplă, a rămas în Bruxelles în Molebeek unde se află co-etnici de ai lui. Spre ruşinea lor aceşti magrebieni, arabi trăitori în Bruxelles au ales varianta să-l ascundă acolo. Este extrem de trist pentru că marocanii au venit în Belgia pentru că era nevoie de forţă de muncă şi ei fiind francofoni se puteau adapta şi trăi inimaginabil mai bine decât în Maroc.
Dar iată că fiii marocanilor preferă să devină terorişti în idea exprimată de Baiazid în Scrisoarea a III-a a marelui clarvăzător Eminescu! "Din pristolul de la Roma/ Să dau calului ovăz".
Cam asta visează orice terorist islamic privind la Occident.

Văd că Abdeslam dă în judecată statul, nu ştiu care belgian, francez, nu importă care, că au revelat că a renunţat să mai sară în aer la Paris, deci că nu a vrut să devină martir şi aşa va fi dezavuat de adepţi. 
Am înţeles că ar fi vrut în compensaţie să fie omorât în timpul asaltului. Bine că nu l-au omorât, să-şi denunţe toţi acoliţii! Că la pofta lui de martiraj merge!

Atâta idioţenie ar putea jigni bunul simţ elementar, până şi Iranul care a inventat statul teocratic islamic au ajuns la concluzia că degeaba stau pe o mare de petrol dacă n-o vând la necredincioşi.


Islamul practicat de aceşti descreieraţi nu are legătură cu religia, este doar un vis ca al lui Baiazid!

duminică, 20 martie 2016

Marele jaf postcomunist

Ştirea săptămânii se referă la jaful de la ANRP, probabil cel mai mare jaf comis după Decembrie 89.
Dacă privatizările pot să fie sau nu de succes, o lege generoasă ca idee a devenit vehiculul prin care noi românii am fost jefuiţi cu neruşinare.

Legea ANRP şi această agenţie a fost creată în scopul de a recompensa pe cei cărora regimul comunist le-a confiscat proprietăţile. A fost original ideea PNŢCD de a recompensa mica proprietate prin restitutio in integrum şi s-a ajuns la un fel de restitutio în integrum a marilor averi. 
Este legea care a restituit ceea ce nu a îndrăznit nimeni în Europa postcomunistă, în Ungaria, Polonia, sau Cehoslovacia unde aceste legi au avut un caracter limitat.
Ideea legiuitorului român a fost să facă această reparaţie, dar a ieşit o lege care a permis jaful, minciuna şi corupţia.

De ochii lumii au fost recompensaţi descendenţii marilor industriaşi români interbelici, Malaxa, Auschnitt, Mociorniţă. 
În rest s-a pus la punct un mecanism corupt prin care se cumpărau drepturi de proprietate de către bandiţi veroşi care corupeau autorităţile şi primeau în schimb drepturi în bani care depăşeau cu mult valoarea proprietăţilor.

Legea a fost emisă în vremea guvernului Tăriceanu şi s-a aplicat apoi de către guvernul pedelist al lui Băsescu - Boc şi de către guvernul Ponta.

Acum când s-a interzis ascultarea de către SRI de către CCR şi guvernul a emis o OUG care să pună lucrurile la punct, cei mai vehemenţi critic ai ascultării SRI au fost Băsescu, Tăriceanu şi Ponta.

De ce? Pentru că aceste ascultări se refereau şi la aceste retrocedări ilegale. Bomba a fost aruncată de chiar procurorul şef DNA Laura Codruţa Kovesi. Ea sugerează că dosare privind acest jaf au fost blocate în vremea lui Morar, omul lui Băsescu.

De ce a fost interesat aşa de tare Băsescu? Pentru că jaful început în vremea lui Tăriceanu care a dus la arestarea beneficiarilor, dar şi a coruptului fost deputat liberal Teo Nicolescu a continuat cu mai mult avânt în vremea lui Băsescu la butoane. Cu Alina Bica, Horia Georgescu şi alţi lupi puşi paznici la oi. Jaful însumează vreo 700 de milioane de euro şi este comis în majoritate în vremea luptătorului anticorupţie Traian Băsescu.

Traian Băsescu este marele luptător al drepturilor omului, dar când era la putere SRI intercepta cum voia muşchii lui, sau punea la cale înscenări cum a fost cea care a condus la băgarea în puşcărie a lui Traian Decebal Remeş. Inclusiv Adrian Năstase a intrat în puşcărie pe probe fabricate, chiar dacă a meritat din plin puşcăria.

Revelaţiile de acum stârnesc revolta, sistemul de spoliere şi corupţie inventat de Adrian Năstase, poreclit "capitalism de cumetrie" de către Iliescu a fost perfecţionat de guvernul Tăriceanu ca să devină neruşinat şi ticălos pe vremea lui Băsescu în luptă cu poporul gras de la Buget. Aroganţa şi ipocrizia au întrecut atunci orice măsură. În vremea lui Băsescu justiţia, cu binecuvântarea fecioarei de Cotroceni, Monica Macovei a devenit un instrument al bunul plac al preşedintelui. 


Din acest punct de vedere procesul de ecarisaj justiţiar pe care îl face DNA sub conducerea lui Kovesi este o operaţiune de justiţie şi revanşă morală a noastră, cetăţenii spoliaţi de hoţii lui Băsescu, Tăriceanu şi Ponta.

sâmbătă, 19 martie 2016

Măsura

Am urmărit aseară dezbaterea de pe Realitatea tv. În weekend seara de prime time este rezervată lui Octavian Hoandră. Hoandră este un fel de literat de Cluj. 
De fapt prin poziţia ocupată de Rareş Bogdan sunt mulţi clujeni care sunt acum jurnalişti la acest post tv. De fapt şi patronul Cosmin Guşă este clujean şi asta explică inflaţia de concitadini ai dumisale. 

Ca toţi provincialii, îi includ aici şi pe locuitorii capitalei moldave, ieşeni suferă de anumite complexe pe care încearcă să le surmonteze printr-un anume excepţionalism  provincial de foste capitale ale provinciilor istorice româneşti.

Constat că patriotismul deseori se varsă într-un naţionalism alimentat de reziduurile educaţiei ceauşiste.

Pe de altă parte realităţile de azi ne-au obligat să privim scrutător trecutul apropiat interbelic şi să vedem şi derapajele spre extrema dreaptă a unora din intelectualii excepţionali ai epocii. 
Legea privind penalizarea celor care propagă idei extremiste de dreapta, antisemitism, rasism a stârnit o polemică în societatea românească mai ales în mediile intelectuale.
Cum am mai pus câine de pază pe Institutul Elie Wiesel a acestor derapaje mai ales pe internet în tot felul de siteuri. Această instituţie are în frunte fiul unui cunoscut propagandist comunist din anii 50-60, la rândul lui politruc al regimului ceauşist. Este cumva cam exotic ca după ce Comisia Tismăneanu a blamat comunismul din România prin vocea preşedintelui Traian Băsescu ca în acest post să fie selecţionată o persoană ca aceea de mai sus, care aprinde multe sensibilităţi.

De câtva timp se poartă o polemică aprinsă privind tentativa importantei (sic!) localităţi oltene Segarcea de a-l face cetăţean de onoare pe Vintilă Horia, fiul al acestui oraş. Vintilă Horia a fost laureatul  premiului Goncourt în 1960, dar nu l-a mai primit pe motiv de acţiune vehementă a RPR-ului comunist. Vintilă Horia s-a distins în tinereţea lui printr-o publicistică entuziată la adresa liderilor fascişti şi hitlerişti. A avut noroc faţă de alţi intelectuali care au rămas în România şi au îndurat puşcărie grea şi exterminatoare.
Cum a fost cazul controversatului Radu Gyr, autor al versurilor imnului legionar, dar şi al celei mai zguduitoare poezii anticomuniste: "ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane". Supravieţuind puşcăriei el, sau ortodoxistul apropiat legionarilor Nichifor Crainic au fost obligaţi la înjositoare tămâier la adresa statului totalitar comunist în reviste dedicate exclusiv diasporei româneşti. 
Altul, precum Dinu Noica a fost valorificat pentru ideile sale naţionalist excepţionaliste şi pus în slujba propagandei ceauşiste. Acest târg i-a permis să devină antrenor de genii având în jurul său pe importanţi intelectuali publici în perioada postcomunistă, precum Andrei Pleşu sau Gabriel Liiceanu care a relatat aventura paideică de la Păltinişul noician, jurnal care a devenit cel mai mare succes cultural al finalului epocii negre de tinichea calpă a ceauşismului.

De asemenea, am fost zdruncinaţi de revelaţiile produse de Norman Manea privind tinereţea legionară a lui Mircea Eliade, care a stârnit la începutului anilor 90 mari frământări în mediul intelectual românesc.

Problema se complică rău şi când s-a redescoperit rezistenţa anticomunistă armată din munţi din finalul deceniului 5 şi începutului celui de-a 6-lea. Mulţi dintre cei care au luptat cu arma în mână împotriva securităţii erau tineri legionari, cum erau şi cei care au fost supuşi sinistrului experiment concentraţionar de la Închisoarea Piteşti. 

Diferenţa marcată era că aceşti tineri nu apucaseră legionarismul clasic, pregnant anti-semit şi mai puţin anticomunist, cu care era legat ideologic prin aceleaşi idei de tip populist. Aceşti tineri erau mânaţi de ideea anticomunistă străină şi duşmană neamului românesc în cei mai stricţi termeni. Am apucat şi eu acest comunist internaţionalist filo-sovietic în care tot ce era românesc era rău şi ce era bun aparţinea sedimentului slav din fiinţa neamului românesc. 

Aici cred că stă eroarea Institutului Wiesel care confundă într-un erou anticomunist ca Ogoranu un legionar antisemit. Şi cât de puţini eroi anticomunişti am avut  şi şi pe ei îi punem sub semnul întrebării.
Asta este pe placul tezei subterane ceauşiste că ce a fost rău în comunismul românesc avea ascendenţă iudaică, iar patrioţii adevăraţi au făcut comunismul naţionalist.

De fapt asta este teza care a fost dezbătută şi la Realitatea Tv având în Oreste Teodorescu dobitocul perfect. Mai puţin pregnant s-a manifestat Oana Stănciulescu, jurnalistă apropiată liberalilor, care au propus-o la CA al TVR. În consecinţă agitatul Liviu Antonesei  ai iniţiat o listă de contestare a acestei numiri. Şi această iniţiativă mi s-a părut nepotrivită prin vehemenţa ei, pentru că a stârnit valuri. 

În dezbaterea de aseară a lui Hoandră singura voce echilibrată a fost a lui Ion Bogdan Lefter profesor la UB şi un fin observator al realităţilor politice româneşti. Ioan Buduca şi Tudorel Urian par cuceriţi de conspiraţionismul cultivat inclusiv şi de serviciile secrete româneşti pentru a-şi acoperi incompetenţa.

Oana Stănciulescu este o jurnalistă simpatică, dar reziduurile naţionaliste din educaţia ceauşistă o fac să adere la teze discutabile privind istoria recentă a României. La fel sunt şi optzeciştii Hoandră şi Buduca. I
ar responsabilii de la Institutul Wiesel ar trebui să fie mai atenţi pentru că pot crea antisemitism acolo unde nu este nevoie.

Toate aceste vânzoleli mi-au reamintit replica lui Ionel IC Brătianu adresată lui Iorga când acesta i-a zis: "Ce pot eu învăţa de la un inginer?", "Măsura domnule profesor!".

Asta lipseşte în agitaţia asta, care dacă ar fi abordată serios şi aşezat cu măsură cum spunea Brătianu ar da rezultate favorabile mediului intelectual şi politic românesc.


miercuri, 16 martie 2016

Putreziciunea sistemului de sănătate românesc

Am avut în ultimul timp ocazia să am de a face cu sistemul medical din România. În exclusivitate pe banii mei!
La stomatolog nu se pune în discuţie să ai acoperire de asigurare medicală.

Am fost la consulturi la doi medici, ieri la un cabinet privat unde era purcoi de lume. Noroc că eram programat şi am aşteptat puţin. Am aflat astfel că acest consult de prevenţie, era la un cardiolog, nu poate fi trecut în actele medicului de familie, pentru că nelucrând cu Casa de Sănătate şi eu neavând trimitere de la acelaşi medic de familie, acesta poate fi taxat de Curtea de Conturi! 
Atenţie, mai fusesem la acest medic foarte bun acum 10 ani!

Azi Adriana şi-a făcut analize de sânge la un alt laborator medical privat şi fără relaţii cu Casa de Sănătate. Era foarte multă lume. Toate aceste investigaţii făcute pe banii mei, fără acoperire din asigurările medicale de sănătate. Şi asta este scandalos şi arată cât de putred este aceste sistem de asigurări de sănătate. 
Exact chestiunea de medicină preventivă propuse de liberali este o chestiune ce merită dezbătută. Opinia mea este că acest sistem este o gaură neagră.
Singurele lucruri clare unde se duc banii pe care îi plătesc pentru sănătate sunt pentru medicul de familie şi pentru medicamente subvenţionate. Dar cred că sumele importante pe care le-am plătit în decursul vieţii pentru sănătate nu justifică starea jalnică a sistemului de sănătate românesc.

Citind Postwar al lui Tony Judt am rămas surprins cum tot Occidentul a dezvoltat un sistem de nuanţă social democrată pentru asigurări sociale şi de sănătate indiferent de ideologia partidelor de la guvernare. De ce a fost posibil la ei şi acum la noi în democraţie nu se poate?

În polemica mea cu un medic el mi-a replicat că sistemul medical românesc este sărac, că trebuie finanţate spitalele şi cei care nu plătesc asigurări, dar apelează la sistem în caz de urgenţă.

Opinia mea este că din suma pe care o plătesc pentru sănătate eu să pot să-mi aleg singur medicul sau laboratorul de analize medicale unde plătesc costul acestor consultaţii. Aceste plăţi să fie transmise prin medicul de familie, la Fisc şi în limita unei sume forfetare să-mi fie returnată. În acest mod se creează cu adevărat o concurenţă între furnizorii de sănătate şi nu doar cei favorizaţi de Casa de Sănătate.

Dar cred că sunt mari interese care canalizează obscur banii pe care îi plătim în cadrul sistemului de impozitare. şi la medici şi la alţii implicaţi în sistem.

Dumneavoastră ce părere aveţi?


marți, 15 martie 2016

Tipătescu ...interceptat!

Actualitatea noastră politică cuprinde cu asupra de măsură odihna leneşă a parlamentarului român.
Premierul Cioloş a fost interpelat jandarmereşte de sluga prea plecată a pesedeului, adică de Preşedintele Senatului României, Popescu Tăriceanu! Cât a putut să decadă acest fost prim ministru al celei mai prospere perioade româneşti 2007-2008, păcat! La ordinul ciocoiului Tăriceanu  premierul Cioloş a fost chemat la Parlament să dea seamă de ce le schimbă prefecţii pesedei. 
Măcar Tipătescu lui Caragiale era onest, o iubea pe Zoe Trahanache şi era competent, îl punea pe Ghiţă să aresteze un corupt cum era Caţavencu. 

Ăştia ai pesedeului sunt nişte impostori cu diplome şi incompetenţe vădite. Când te uitai la prefectul de Argeş, Oprescu rămâneai visător la cele trei masterate luate până la 34 de ani. Dar nu conta asta, era ginerele unchiului Nicolescu, soţia sa este o tânără deputată şi nepoată de bază a pesedeului, cam ţărancă după gustul meu. 
Cioloş i-a replicat ciocoiului fost liberal, acum e o glumă tristă, că este apanajul guvernului să numească şi mai ales să demită prefecţii. 
Revenind la noi în giudeţ Oprescu era preocupat să hăinească şefii deconcentratelor cu simpatii liberale, nu să administreze judeţul.
Chiar dacă în particular prefectul nou numit Soare este de al liberalilor, cu secretară o simpatică ex-ziaristă şi secretară a PNL-ului judeţean.

Pe zi ce trece pesedeii fac totul ca să demonstreze că în 2012 s-a produs o contraselecţie, fac ce le stă în putere ca să demonstreze că sunt răi şi proşti! 
Că venii vorba, unul dintre cei mai toxici şi nesuferiţi, onctuosul slinos  Şerban Nicolae este dat afară din casa de la RAPPS şi pus să plătească o sumă consistentă, chiria pe care acest nesimţit nu a plătit-o de ani de zile.

Marele scandal al acestor zile este decizia CCR că SRI nu mai are dreptul de a intercepta posibilii infractori, acest lucru trebuie să-l facă justiţia. Pentru repararea acestei chestiuni sensibile guvernul a emis o OUG care să pună în legalitate ascultarea corupţilor. Doar că aceeaşi politicieni emeriţi, amintiţi mai sus interpretează legalitatea ascultării de către SRI a cazurilor de terorism, spionaj şi trădare.
Cel mai vocal este cum necum beneficiarul arogant şi ipocrit al ascultărilor SRI din cei zece ani de preşedinţie, adică Traian Băsescu. Acest demagog cu aspiraţii staliniste îi era convenabil să ameninţe adversarii cu rezultatul interceptărilor oricui nu-i era favorabil şi cu care a reuşit cu o justiţie chioară să bage la pârnaie adversarii politici. Acum când acoliţii acestui mafiot fără scrupule sunt la beciul domnesc nu-i mai convine securitatea şi sare în sus în apărarea drepturilor omului. Când aud pe acest individ mă cuprinde o scârbă adâncă!

Citesc despre invazia americană a Europei postbelice, acel soft power, frigidere, tv, cu muzică, cu bluejeans Levis, care de abia în 1960 începeau să se găsească la Marche au puces la Paris.
Sunt surprins să aflu că am fost cvasi-sincroni, în sensul lui Lovinescu, cu aceste tendinţe. Prima mea pereche de Levis, e adevărat second hand, am avut-o în 69, ce mai reparam la găurile dintre picioare!
Vacanţele la mare  din Occident au luat avânt la începutul anilor 60, Italia, Spania, Franţa şi bineînţeles Iugoslavia au devenit locuri de europenii ce descoperea plăcerea vacanţelor plătite de patronii occidentali.
Exact atunci şi Dej a fost lămurit că era o sursă de valută forte şi a dezvoltat Mamaia cu hoteluri în stilul Miami, şi ulterior Ceauşescu a dezvoltat Neptun Olimp care deveniseră în anii 60 - 70 localităţi cvasi germane cu turişti la preţ avantajos.
La fel şi muzica pop rock a pătruns prin intermediul iugoslav şi minoritarilor şvabi la Timişoara lui Phoenix şi peste tot datorită Europei Libere  şi lui Cornel Chiriac, unul din cei mai formidabili promotori.
De unde se vede că frontierele straşnic păzite deveniseră transparente în pofida ciocoilor politruci cărora li se scurgea ţărâna din unghii în pantofii împletiţi cu monturi provenite de la obişnuinţa anterioară a opincilor comode.



duminică, 6 martie 2016

O diversiune pe contributors.ro

Această diversiune a apărut pe contributors.ro şi autorul este Vladimir Tismăneanu. Ea este ocazionată de retragerea decoraţiei Steaua României de către preşedintele Iohannis.
De fapt preşedintelui Iohannis nu face decât să constate soluţia ICCJ privind întâmpinarea făcută de Tokes la decizia Consiliului Decoraţiei de a-i retrage această decoraţie. Această hotărâre s-a luat în 2013 şi preşedintele Băsescu a trebuit să aştepte contestaţia făcută de Laszlo Tokes. Decizia definitivă de retragere a acestei decoraţii i-a revenit preşedintelui Iohannis. De rekmarcat că un etnic minoritar sas care este acum preşedinte retrage o decoraţie unui alt minoritar, ungur în acest caz.
Acesată decoraţie i-a fost înmânată de preşedintele Traian Băsescu lui Tokes în 2009 cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la Revoluţie. În istoria României numele lui Tokes va fio indisolubil legat de declanşarea revoltei şi ulterior Revoluţiei de la Timişoara care apoi a cuprins întreaga Românie. Nimeni nu-i poate nega acest rol!
Însă după acest moment prin toate acţiunile  lui Laszlo Tokes acesta a dovedit că militează pentru idei iredentiste menite  a destabiliza România şi integritatea ei.
Ei bine Vladimir Tismăneanu contestă această retragere de decoraţiei care ar fi semnificând că lui Tokes nu i s-ar recunoaşte meritele în Revoluţie. După mine decorarea lui Tokes făcută de Băsescu a fost o eroare. Nu poţi decora pe cineva care luptă împotriva intereselor României. Nimeni nu decorează pe cineva pentru anumite fapte negate apoi de activitate lui.

De fapt este foarte ciudat ce se petrece. Cred că doar în România conducătorii altui stat vin să promoveze idei contrare României şi integrităţii ei şi împotriva democraţiei cum face primul ministru maghiar Viktor Orban. M-aş mira ca în Slovacia sau Serbia Viktor Orban ar putea veni şi primit cu asemenea idei. De fapt retragerea decoraţiei lui Tokes a fost ocazionată de propunerea unui protectorat făcut de Ungaria asupra României privind situaţia minorităţii maghiare. În fapt România este monitorizată de către Uniunea Europeană prin mecanismul MCV şi România a acceptat acest sistem de supraveghere. Pe de altă parte Ungaria contestă decizii ale Uniunii Europene şi nu se supune unora din deciziile acesteia. Ciudată cerinţă din partea lui Tokes. Mai ales că aceste acţiuni ale guvernului Orban sunt contestate vehement în cercurile liberale maghiare. Laszlo Tokes este un suporter ferm al acţiunilor lui Orban. Chiar mă întreb care este atitudinea acestora faţă de Laszlo Tokes?

Eu aş înţelege atitudinea guvernului Orban relativ la invazia migranţilor care au creat mari tensiuni în Ungaria şi au ocazionat  construirea gardurilor de sârmă ghimpată la graniţele cu Serbia şi Croaţia. Însă Viktor Orban ameninţă cu construirea unui gard la graniţa cu România în eventualitatea invaziei de migranţi prin România. Slavă Domnului am fost feriţi până acum de această problemă şi autorităţile de frontieră româneşti par hotărâte să blocheze accesul pe teritoriul nostru al migraţiei necontrolate. 

În acelaşi timp Viktor Orban critică România pentru tratamentul la care supune pe liderii politici maghiari din România, sentiment de frustrare împărtăşit de aceştia inclusiv prin plângeri al Ambasada SUA. De fapt pe toţi corupţii din Romania îi urmăreşte justiţia fie ei mai ales români, dar şi unguri!
Fervoarea naţionalistă a lui Orban a contaminat şi pe politicienii maghiari din România. Este amuzantă teoria lui Orban ca zid de apărarea făcut de maghiari împotriva invaziei musulman otomane în Evul Mediu, seamănă cu istoria lui Ceauşescu?!!!!

Cel mai ciudat fenomen este relaţia mai mult decât de prietenie a lui Viktor Orban cu Rusia. Or Rusia este cea care a zdrobit cele două importante revoluţii maghiare, cea din 1848 şi cea din 1956. Parcă peste unguri a coborât autismul şi unul foarte periculos. Eu înţeleg raţiunile lui Putin de a-l cultiva pe Orban. Aşa se menţine o sursă de tensiune în vestul României care să deturneze atenţia românilor de la problemele din Basarabia, din Republica Moldova. Cât timp acest izvor de neînţelegere se menţine ruşii pot provoca diversiuni al Chişinău. 

Revenind la Tokes îmi amintesc că din cauza lui în 1992 mi-am pierdut prietenia cu un olandez care sprijinea maghiarimea transilvană prin biserica calvină. Însă îmi aduc aminte cu plăcere că prin anii 90 când poposeam la Budapesta am fost foarte surprins de atitudinea amabilă  şi politeţea a ungurilor vorbitori de română, ca de altfel atitudinea foarte politicoasă şi săritoare a budapestanilor în general. De asemenea îmi reamintesc destinderea aproape totală a relaţiilor româno-maghiare la sfârşitul anilor 2000 cu întâlniri periodice ale ambelor guverne.
Revenirea lui Orban la conducerea Ungariei a marcat o resurgenţă a naţionalismului şi extremismului iredentist şi este un mare păcat că maghiarii sunt acum prizonierii lui. România nu are altă direcţie spre Occident decât prin Ungaria. De aceea relaţii bune cu ungurii sunt obligatorii.
Revenind la diversiunile din contributors.ro domnul Szilagy Sandor îi sare în ajutor lui Tismăneanu în diversiunea Tokes. Simpaticul intelectual maghiar din România a scris o frumos eseu asupra limbii române care a primit unanime felicitări. Acum tentativa sa nu este decât o încercare iezuită de a-l justifica pe Tokes. 

Şi diversiunea anti-Iohannis continuă cu un articol scris de Claudia Postelnicescu care îi face un proces de intenţii preşedintelui pentru lista de eroi din Revoluţie. Or chiar preşedintele a explicat că această iniţiativă aparţine Secretariatului pentru revoluţionari de la guvern şi că această listă contestată de acolo originează. De fapt acest site îşi face de lucru susţinut activ de trolli şi postaci cărora nu le place de preşedinte. Ei au nostalgia preşedintelui de la Grivco, după cum a mărturisit chiar Băsescu, răspândacul calomniei primului ministru de la Grivco, adică propusul Iohannis şi neacceptat atunci de Băsescu. Confirmarea că Iohannis n-a călcat la Voiculescu o face acum chiar el.

Însă se merge pe sistemul calomniază poate rămâne ceva, aşa cum au sărit în sus toţi deontologii părerişti ai siteului la declaraţia favorabilă Antenei3 dată de Iohannis. 

Păcat că aici chiar sunt anumiţi contribuitori de valoare care mă face să îi citesc cu interes, dar şi să reacţionez când se sare calul, ca în cazul de faţă şi culmea de această dată mi-au fost publicate toate postările pe forum. Probabil că prea mulţi s-au exprimat negativ la diversiune şi mult mai vehement!

vineri, 4 martie 2016

Addenda la România şi istoria ei complicată

Articolul precedent despre istoria recentă a României mi-a adus apostrofări severe şi reacţii dure de la prieteni pe corespondenţa privată.

De ce revin? Pentru că citind două articole din numărul ultim al Dilemei vechi m-a determinat să reiau câteva idei.

Primul este un interviu luat scriitoarei şi universitarei Ioana Pârvulescu. Călătorind la Belgrad doamna Pârvulescu a remarcat nedumerită că un bulevard poartă numele lui Gavrilo Prinkip, teroristul care l-a împuşcat la Saraievo pe arhiducele Ferdinand, moştenitorul coroanei Austro-Ungariei. Şi colegul sârb i-a replicat că pentru ei Prinkip este un martir (executat de autorităţile austro-ungare)! Meditând asupra acestui lucru asta este de fapt istoria Serbiei şi a dezastrelor ei naţionaliste! Azi sunt o ţară mai mică decât după războiul balcanic din 1913, pierzând Macedonia şi Kossovo. Şi nu la nişte vecini hrăpăreţi cum a păţit România Mare, ci acestea s-au desprins de Serbia. De fapt întreaga Iugoslavie s-a făcut praf din cauza naţionalismului lui Milosevic.
Acum comparând, Prinkip a tras cu pistolul şi a declanşat tragedia Primului Război Mondial.

La noi scriitorii care au aderat la dezastrul politic legionar în scris sunt acum de blamat şi unii nu le iartă acest trecut ispăşit în puşcării sau exil. Exilul la fel de teribil care a dus la scrierea capodoperei lui Vintilă Horia Dumnezeu s-a născut în exil. Indubitabil că Vintilă Horia a scris articole care sprijineau evenimente de care azi ne este extrem de ruşine. Unii dintre mari noştri intelectuali şi-au recunoscut tinereţea exaltată şi neghioabă, alţii nu. Unii au făcut ani grei de puşcărie comunistă de exterminare, ca Mircea Vulcănescu pentru fapte care în lumea civilizată erau blamaţi şi arătaţi doar cu degetul.

Pe de altă parte aflu că guvernul polonez condus din umbră de pigmeul Kaczynski este foarte nemulţumit de istoria Poloniei. În acest scop doreşte rescrierea ei. Eu sunt un admirator al istoriei acestui mare şi mândru popor. Şi cele mai înălţătoare momente nu au fost atunci când Regatul Polonez domina estul european, ci atunci când înconjurată de vecini puternici şi hrăpăreţi a fost împărţită aproape 150 de ani între Rusia, Austria şi Prusia. Răscoala lui Kosciuszko sau marea victorie de pe Vistula lui Pilsudski împotriva invadatorilor bolşevici sunt momente extraordinare în istoria Europei.

Una din victime este polonul american Jan Gross, învăţat care este citat de Tony Judt pentru informaţiile extrem de pertinente despre istoria recentă a Poloniei. Citesc acum capodopera lui Judt, Postwar. De fapt Kaczynski este deranjat despre realităţile poloneze dinainte şi în timpul Celui De-al Doilea Război Mondial. Atunci polonezii au avut şi ei atitudini antisemite virulente.

Văd însă că deocamdată experţii lui Kaczynski se ocupă de murdărirea celor doi mari polonezi care au prăbuşit comunismul, Walesa şi Papa Ioan Paul al II-lea. Lui Walesa i-au găsit un angajament de informator şi lui Ioan Paul al II-lea i-au găsit o presupusă amantă, o doamnă polono americană, fapt ce a declanşat furia Papei Francisc, care şi-a apărat predecesorul. Mă întreb de ce acest angajament nu a fost folosit de autorităţile comuniste poloneze pentru anihilarea lui Walesa. Ştiu că securistul Kisczak ministrul de interne al vremii îl ura cumplit pe Walesa. Mai ştii? Şi acest individ devenise patriot şi-şi dorea prăbuşirea comunismului.


Decât asemenea anticomunişti mai bine lipsă!

marți, 1 martie 2016

România şi istoria ei complicată

Azi de dimineaţă mi-am făcut programul meu sportiv în parcul I.C. Brătianu, fost 1907, unde tronează statuia lui Brătianu’ vizirul, pe soclul ţăranului răsculat.
Şi cum mă uitam la automobilele care treceau pe strada din faţa Muzeului Judeţean am văzut un camion dubă care avea o adresă de Bucureşti pe strada George Ţărnea?! Cine a fost acest personaj? Păi un poet, colegul Bebe C. a fost amic cu poetul în vremea studenţiei prin anii 60-70. Poetul s-a învârtit în preajma lui Păunescu şi producea poezii patriotice cu pecereul. S-a stins cam devreme din viaţă, Dumnezeu să-l odihnească! Chiar dacă el a preamărit pe Ceaşcă şi epoca de aur şi uite a ajuns nume de stradă.
În schimb Vintilă Horia singurul român câştigător al unui premiu de literatură important internaţional, Premiul Goncourt, chiar dacă a trebuit să renunţe din cauza aceloraşi pecerişti în 1960 la el nu poate să fie cetăţean de onoare al Segarcei, locul lui de naştere.
Problema lui Vintilă Horia este similar cu trecutul deochiat şi complicat al marilor noştri intelectuali interbelici. Toţi au fost de extremă dreapta incluzându-l şi pe Mihail Sebastian, până l-a adus la realitate profesorul său că este "jidan"! Ce să-i faci! Expresia îi aparţine şi clasicului Caragiale în O scrisoare pierdută referitoare la faliţii din Iaşi!
Şi uite aşa începem să discutăm problemele complicate ale trecutului recent, interbelic.
Toţi marii intelectuali care s-au afirmat în aceea perioadă şi apoi au făcut carieră şi internaţională au fost tentaţi de legionarism!
Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, triada care defineşte cultura română şi pe cea internaţională au scris cu fervoare despre Hitler, Mussolini, Corneliu Zelea Codreanu. Admiratori au fost şi profesorii lor, Nae Ionescu, Nichifor Crainic, sau Mircea Vulcănescu filosof şi eficient secretar de stat în vremea lui Antonescu, dar şi nu cel din urmă tânărul pe atunci Vintilă Horia. Ca şi alt admirator al legiunii viitorul centenar Neagu Djuvara erau diplomaţi şi au scăpat de ocupaţia bolşevică.
Lui Vintilă Horia i s-a intentat şi proces şi este şi azi nerezolvat şi duşman al poporului! Care? Ăla bolşevic unde rebuturile sociale ale României needucate şi resentimentare au pus mâna pe această ţară şi şi-au bătut joc de ea.
Nu-i nicio diferenţă între criminalul Dej şi naţional comunistul Ceauşescu.
Ei bine am ajuns şi le ce voiam.
Jurnalistul Rareş Bogdan a încercat să dezbată această problemă, a lui Vintilă Horia.
Din păcate este educat în spiritul naţionalismului ceauşist şi nu a avut discernământul să invite la dezbatere oameni care se pricep. Duminică seara l-a invitat din nou pe păreristul Oreste, un Dobitoc cu D mare, pe alt neica nimeni, popa Bichir. 
Pentru probleme atât de sensibile precum antisemitismul românesc este necesar să convoci oameni care se pricep.
În perioada de după 1945 realităţile cumplite generate de antisemitism în România care au degenerat în genocid în perioada 1941 - 1944 au fost ocultate. Chiar şi evreii au acceptat pentru anumite poziţii în noua ierarhie comunistă.
Sunt realităţi indiscutabile crimele de la pogromul de la Iaşi, deportările ucigaşe din Transnistria, represaliile de la Odesa, care nu ca nicio cinste românilor şi istoriei noastre. Dar sunt realităţi istorice.
Întotdeauna va fi complicat să, evaluăm numărul victimelor din Transnistria pentru că ocupaţia sovietică a minţit în această privinţă, cum a minţit şi despre genocidul polonez de la Katyn. Probabil că unii dintre evreii din Basarabia şi Bucovina au pierit în Gulag şi, generoşi, bolşevicii ni i-au adăugat nouă.  Dar realitatea este că şi România a produs Holocaust, chiar dacă evreii din Vechiul Regat şi Transilvania rămas în administrare românească au reuşit să supravieţuiască.

În privinţa legii controversate privind apologia extremei drepte şi fascismului cred că se adresează în primul rând celor care îi glorifică pe Codreanu sau pe mareşalul Antonescu.

Cu intelectualii români este altceva, ei trebuie să amintim că au greşit când erau tineri, dar opera lor rămâne în pofida unor ataşamente mai mult decât deochiate.

De aceea Vintilă Horia nu poate fi cetăţean de onoare la Segarcea. Atunci pe această logică în loc de Strada Mircea Vulcănescu o să revenim la Ştefan Furtună, putativ erou de la 1907! Sau să renunţăm la străzile Mircea Eliade, Emil Cioran sau Constantin Noica.


Şi un pic de jenă! Pontiful de la Elie Wiesel care-l condamnă pe Vintilă Horia este fiul unui intoxicator de filosofie bolşevică şi el mic activist bolşevic în tinereţe. Accept ca unii să fie cercetători ai fenomenului comunist în România şi să-l denunţe sau condamne, dar mi se pare inacceptabil ca aceştia să dea lecţii publicului românesc când au fost în tinereţe activişti, chiar de mâna a treia. Şi n-am să-l uit aici pe Vladimir Tismăneanu. Când te cheamă Vladimir, după Lenin nu poţi fi cel care să fie reper de moralitate astăzi, când slavă Domnului nu mai dictează acoliţii celui de la care-şi trage numele!