Addenda la România şi istoria ei complicată

Articolul precedent despre istoria recentă a României mi-a adus apostrofări severe şi reacţii dure de la prieteni pe corespondenţa privată.

De ce revin? Pentru că citind două articole din numărul ultim al Dilemei vechi m-a determinat să reiau câteva idei.

Primul este un interviu luat scriitoarei şi universitarei Ioana Pârvulescu. Călătorind la Belgrad doamna Pârvulescu a remarcat nedumerită că un bulevard poartă numele lui Gavrilo Prinkip, teroristul care l-a împuşcat la Saraievo pe arhiducele Ferdinand, moştenitorul coroanei Austro-Ungariei. Şi colegul sârb i-a replicat că pentru ei Prinkip este un martir (executat de autorităţile austro-ungare)! Meditând asupra acestui lucru asta este de fapt istoria Serbiei şi a dezastrelor ei naţionaliste! Azi sunt o ţară mai mică decât după războiul balcanic din 1913, pierzând Macedonia şi Kossovo. Şi nu la nişte vecini hrăpăreţi cum a păţit România Mare, ci acestea s-au desprins de Serbia. De fapt întreaga Iugoslavie s-a făcut praf din cauza naţionalismului lui Milosevic.

Acum comparând, Prinkip a tras cu pistolul şi a declanşat tragedia Primului Război Mondial.

La noi scriitorii care au aderat la dezastrul politic legionar în scris sunt acum de blamat şi unii nu le iartă acest trecut ispăşit în puşcării sau exil. Exilul la fel de teribil care a dus la scrierea capodoperei lui Vintilă Horia Dumnezeu s-a născut în exil. Indubitabil că Vintilă Horia a scris articole care sprijineau evenimente de care azi ne este extrem de ruşine. Unii dintre mari noştri intelectuali şi-au recunoscut tinereţea exaltată şi neghioabă, alţii nu. Unii au făcut ani grei de puşcărie comunistă de exterminare, ca Mircea Vulcănescu pentru fapte care în lumea civilizată erau blamaţi şi arătaţi doar cu degetul.

Pe de altă parte aflu că guvernul polonez condus din umbră de pigmeul Kaczynski este foarte nemulţumit de istoria Poloniei. În acest scop doreşte rescrierea ei. Eu sunt un admirator al istoriei acestui mare şi mândru popor. Şi cele mai înălţătoare momente nu au fost atunci când Regatul Polonez domina estul european, ci atunci când înconjurată de vecini puternici şi hrăpăreţi a fost împărţită aproape 150 de ani între Rusia, Austria şi Prusia. Răscoala lui Kosciuszko sau marea victorie de pe Vistula lui Pilsudski împotriva invadatorilor bolşevici sunt momente extraordinare în istoria Europei.

Una din victime este polonul american Jan Gross, învăţat care este citat de Tony Judt pentru informaţiile extrem de pertinente despre istoria recentă a Poloniei. Citesc acum capodopera lui Judt, Postwar. De fapt Kaczynski este deranjat despre realităţile poloneze dinainte şi în timpul Celui De-al Doilea Război Mondial. Atunci polonezii au avut şi ei atitudini antisemite virulente.

Văd însă că deocamdată experţii lui Kaczynski se ocupă de murdărirea celor doi mari polonezi care au prăbuşit comunismul, Walesa şi Papa Ioan Paul al II-lea. Lui Walesa i-au găsit un angajament de informator şi lui Ioan Paul al II-lea i-au găsit o presupusă amantă, o doamnă polono americană, fapt ce a declanşat furia Papei Francisc, care şi-a apărat predecesorul. Mă întreb de ce acest angajament nu a fost folosit de autorităţile comuniste poloneze pentru anihilarea lui Walesa. Ştiu că securistul Kisczak ministrul de interne al vremii îl ura cumplit pe Walesa. Mai ştii? Şi acest individ devenise patriot şi-şi dorea prăbuşirea comunismului.

Decât asemenea anticomunişti mai bine lipsă!