Jurnal de joi ecologic și baroc

Primul lucru important care s-a întâmplat azi a fost că, împreună cu Emil Anghel și un amic al său am încercat să ecologizăm digul Argeșului, adică Aleea Nesimțiților. Și așa am curățat debarcaderul din spatele Parcului Ștrand. Am reușit să curățam zona strângând cam toate gunoaiele. 

Am umplut 3 saci pe care i-am depus la tomberoane. Nesimțiții care ne sunt concetățeni uimesc prin ce aruncă exact în zona cea mai frumoasă și sălbatică a orașului nostru, malul Argeșului.

Am avut noroc că în fine se instalează primăvara și la noi, a fost soare și cald! Și de aceea am stat după la o bere cu amicul Radu Vișinescu.

O altă ocupație obișnuită de joi înseamnă lectura Dilemei vechi.

Dosarul săptămânal este dedicat păreriștilor. Abundă acest tip de așa zis jurnaliști, că aici este problema. Cel mai ieftin la așa zisele televiziuni de știri este să inviți mai mulți indivizi și să se pună pe taclale, otrăvite la A3, în care mizerabilul de Ciuvică și cu imbecilul de Mircea Badea care declanșează ventilatorul cu căcat, murdărin pe oricine are păreri diferite.

De când Emil Hurezeanu s-a făcut ambasador, Stelian Tănase autor de romane, poate doar CristianPîrvulescu și Cu Ion M. Ioniță mai sunt analiști serioși ai realității politice, în special interne. 

Merită aici reținută zisa lui Caragiale în chestie: Opinia e liberă, dar nu e obligatorie.

Din nou un articol frumos și înduioșător, scris de Adina Popescu despre mortii noștrii acum în Săptămâna Mare.

Procesul scelerat de îngropare a justiției a reușit ieri, când PSD ALDE ajutați de ungurii ticăloșiți de slugărnicia la Viktor Orban au trecut niște legi care să-l scape pe Dragnea de pușcărie. Atât îl duce mintea.

Uite că seara am avut plăcerea de un concert de muzica barocă.

E un concert de muzică sacră din Joia Mare a ortodocșilor.

Dirijorul Tiberiu Oprea a folosit exclusiv resursele locale ale Filarnonicii Pitești. A fost formula redusă de orchestră de coarde concertelor baroce, adăugat fiind clavecinul, aici la noi în varianta lui electronică!

Am audiat un Concerto Grosso de Arcangello Corrrelli cu violoniștii Vlad Răilean și Oliviu Constantinescu.  

După aceea am avut un șir de concerte ale călugărului roșu venețian Antonio Vivaldi. Sunt muzici ale Contrareformei iezuite, la concurență cu Bach, luteranul iubit de Dumneazeu.

Primul a fost Concertul pentru flaut și orchestră în sol minor op.10 nr.2 La Notte cu solista Casandra Iamandi. 

După aceea a urmat Concertul pentru oboi și orchestră în do major cu solist la oboi Raymond Cimpoieșu.

După pauză am audiat Concertul pentru două viori în la minor op.3 având ca solișți pe Alexandra Mirea și pe Constantin Mirea.

A urmat un nou Concert pentru flaut piccolo cu solistă Lordana Costică Oneci, cealaltă flautistă a orchestrei Filarmonicii Pitești.

Finalul a fost Concertul pentru două violoncele cu soliști Paul Oneci și Alexandru Gorneanu.

Tote prestațiile au fost foarte putermic apalaudate. Nu prea au fost melomani, e Denia din Joia Mare, dar au fost mulți copilași.

Jurnal de marți cu rapiță înflorită

Poză cu rapiță înflorită, făcută cu noul Huawei!

Da, azi am fost pe drumuri.

Pentru că suntem în săptămâna mare, programul s-a schimbat și am plecat la București să dau examen cu studenții de anul IV.

Pe drum cu maxi taxi frecam tableta și la un moment dat a apărut un articol cu Ludovic Orban. Individul din spatele meu a observat mutra liderului liberal și nu s-a abținut să comenteze că ăsta este Sică Mandolină care vrea să fie prim ministru. Și eu, enervat i-am replicat că da, mai bine el, că nu este hoț, și că măcar știe la mandolină. Sunt convins că individul pesedist a stricat aerul în confinatul spațiu al acestui mijloc de transport, unde mirosurile neplăcute exalate de cei care nu au reușit să descarce reziduurile acasă le dau drumul în publicul restrâns al acestui mijloc de transport.

Culmea că am avut timp să cumpăr cotidianul local Argeșul.

În zona culturală am citit a doua parte a interviului luat lui Stelian  Tănase cu care sunt cunoscut.

Însă m-a intrigat articolul așa zis istoric al lui Dan Zamfirescu, care m-a obligat la o replică pe site-ul ziarului, pe care o reproduc.

Am citit cu uimire acest articol. Că Dan Zamfirescu este liber să abereze privind istoria românilor cu Mircea cel Bătrân, și Eminescu îi zicea așa, nu cel Mare, este problema lui Zamfirescu.

Văd că-i contrazice pe toți, inclusiv pe Iorga, Giurescu, etc.
Dar să aibă absoluta nemernicie și ticăloșie să-i decreteze patrioți pe alde gangsterul bolșevic Dej, care a omorât în pușcării elita României Mari și pe moștenitorul agramat și paranoic Ceaușescu,care ne-a înfometat este aroganta maximă.

Ajuns în București m-am oprit la Starbucks să-mi iau cafeaua. Dezastru!

Dau să ies pe ușa grea a cafenelei și îmi aruncă cana de hârtie și îmi sare cafeaua. Înjur, blestem și dau să cobor pe zona unde se află gazon care-i stropit și alunec ca la patinaj pe gheață și-mi umplu de noroi jacheta și blugii și mai îmi sare niște cafea. Înjur din nou, nu-i semn bun!

Noroc că n-a fost așa. 

Ajung în sală, colega care conduce proiectul a adus foile cu subiectele de examen. Le distribui. Șefa de grupă are necazuri și ea, mașina ei a fost lovită de un imbecil și întârzie, s-a descurcat, a luat 10!

Am noroc cu colega care îmi corectează lucrările studenților pe care i-a coordonat.

Finalizez și trec notele studenților. Am noroc sunt doar câțiva care nu au venit la examen. Au luat note bune majoritatea dar sunt și uscături. 

Am avut și o discuție absolut curioasă. Povesteam despre Revolta din 15 Noiewmbrie de la Brașov și m-a contrazis. Născută în 1989, spunea că mama ei i-a povestit că nu era așa de rău. Eu o pun pe vârstă, eram mai tineri, iar unii își aduc aminte doar de cele convenabile.

Pe drumul de întoarcere unde sunt la fel mirosuri grele, observ că sunt câmpuri verzi și că rapița a înflorit deja. Cred că și Nenea Iancu Caragiale ar fi fost fericit!

Jurnal de joi cu fotbal mult, cu muzică și cu politică

Azi am avut iar o zi interesantă. 

În primul rând aș dori să discut despre fotbal. Am avut parte de meciuri de înalt nivel la UEFA Champions League, dar și de surprize plăcute. Cum zicea și Balint dacă te uiți la aceste meciuri, îți dispare pofta de fotbalul intern.

Ieri seară Radu Paraschivescu a lansat cărți în Pitești, fără reclamă potrivită și așa am ajuns la spartul târgului, când dădea autografe. L-am abordat și l-am întrebat pe câștigătoare la UEFA Champions League. Mi-a spus că pare să fie Barcelona, dar cum joacă Ajax Amsterdam ar merita acest titlu. Și el se afla sub mirajul meciului de la Torino, unde Ajax a confirmat că are un car de talente, i-au zdrobit, în special în a doua repriză pe Juventusul lui Ronaldo. Acesta a deschis scorul, dar doi tineri olandezi au întors rezultatul și i-au învins fără drept de apel pe italieni.

Inspirați agenții PR de la Ajax au pus pe twiter pozele celor doi eroi, Van de Beek și De Light pe când erau copii la juniorii mici.Cum s-au lăudat și cu jucătorii trecuți pe la Ajax și acum la Totenham.

Că ieri seara a fost un meci eroic, precum Italia Germania din 1970, terminat cu calificarea lui Totenham, învinși tot cu 4-3 de Manchester City, dar insuficient. Meciul se mai poate numi, Saved By the VAR. Pentru că analizele video, au dat gol valabil la golul lui Llorente cu șoldul, și ofsaidul lui Aguero, la golul anulat  de 5-3.

Vor fi semifinale pasionante, una Barcelona - Liverpool, considerată ca finală, iar cealaltă Ajax-Totenham. Lui Ilie Dumitrescu, fan Barcelona îi este frică de atacul lui Liverpool. Mulți văd o finală, Barcelona Ajax, dar Gabi Balint le-a întors-o, de ce nu o finală Liverpool - Totenham!

Să vedem!

Și acum sunt sferturile de Europa League, dar rezultatele după prima repriză sunt normale fără surprize.

Dacă este joi este concert la Filarmonica Pitești și în aceast seară am audiat în prima parte două soprane, Ștefania Rădulescu, studentă la Pitești și Carmen Cerna-Rădulescu, profesoară la Liceul Lipatti. Au cântat melodii din repertoriul de operă, operetă sau muzica de film.

Orchestra Filarmonicii Pitești, care le-a acompaniat a fost condusă  de doamna Silvia Olivero Anarte, elevă a românului Calleya. 

În partea a doua a concertului am audiat Simfonia a 8-a a lui Schubert - Neterminata. Este o compoziție muzicală specială, considerată a fi prima simfonie romantică după clasicismul beethovenian. Muzica lui Schubert îmi evocă o temă inspirată din natură, cu momente de mare agitație dramatică. Este interesantă că această simfonie are două părți, fiind clar neterminată. Dar frumusețea melodică și geniul schubertian o face să fie mult cântată pe scenele muzicale. Interpretarea orchestrei Fialrmonicii Pitești condusă de dirijoarea Silvia Olivero Anarte a fost viu aplaudată. 

Dar nu numai acestea au fost momentele de menționat. 

Dilema veche dedică dosarul Libertate & liberalism acestei teme politice de mare actualitate. Din păcate contribuțiile sunt dezamăgitoare. 

Observ cu mare regret că din candidații  USR Plus s-au retras două personalități remarcabile, Valeriu Nicolae, un excelent eseist și voluntar dedicat îmbunătățirii  vieții romilor din ghetoul Ferentari și Oana Popescu una din cele mai fine analiste a evoluțiilor politice externe. Mare păcat! Liderii acestei liste Cioloș și Ghinea îmi par cam oportuniști. 

Azi a avut loc lansarea la Casa Sindicatelor a candidaților liberali la europarlamentare  în frunte cu Rareș Bogdan. Discursurile lui îmi par mai echilibrate, are un aer de om de stat, nu de politician de două parale și nu am ratat un selfie(prost făcut smartfonul) cu Rareș Bogdan. Nu am fost martorul discursului lui la Pitești pentru că eram la concert. 

Continui aventura lecturii Midnight’s Children a lui Salman Rushdie în original în speciala lui anglo-indinană.

Jurnal cu Freddy Mercury

Ieri a fost o zi importantă pentru filme, am văzut filmul Bohemian Rapsody dedicat ultimei mari formații rock, Queen și mai ales liderului ei Freddy Mercury.

Dar un alt eveniment important s-a mai petrecut, am fost invitați să serbăm ziua nepotului Vlad la un restaurant cu profil italian, la o trattoria. Ne-am simțit bine, am mâncat și băut, am conversat.

Revenind la Bohemian Rapsody filmul ne povestește viața lui Freddy Mercury, fiul unor persani zoroastrieni, născut în  Zanzibar, deci date biografice care nu anunțau în niciun fel marele star rock. El reușește prin 1970 să pună bazele formației rock împreună cu un dentist și un astrofizician.

Este și povestea tristă a relației cu Mary, mare lui iubire, umbrită de tendințele sale homoerotice. 

Am avut și ocazia să vedem cum lui Freddy i-a venit ideea melodiei simbol a lui Queen, Bohemian Rapsody pornind de la operă și cum părea inacceptabil de lungă pentru o cântare rock care trebuie să nu depășească 3 minute pentru a ca să fie difuzată la radio și să poată deveni un hit.

Freddy a găsit un interpret excelent în Rami Malek, actorul american de origine egipteană. Mi s-a părut tot timpul că Rami este mai mic de înălțime decât originalul, de fapt are 1.75 m, față de originalul Mercury de 1.77 m. 

Filmul are ca punct culminant concertul cult de pe Wembley, cred că am și eu un CD cu înregistrarea acestui concert. A fost dedicat strângerii de fonduri pentru combaterea foametei din Africa. Freddy Mercury știa deja că are SIDA, dar forma să vocală și fizică a depășit orice imaginație. 

Ignoram că Mercury s-a stins din viață în 1991, înainte de Olimpiada de la Barcelona, căreia Freddy Mercury împreună cu Montserrat Caballe i-au dedicat acea splendiă melodie. 

Filmul are un aer de melodramă și recunosc că în final mi s-au umezit ochii, iar spectatorii de la Centrul Multifuncțional Pitești au aplaudat. A fost un film care merita văzut la cinema, chiar dacă sonorul nu este foarte bun, dar melodiile s-au auzit bine.

Seara am fost împiedicat să-mi consemnez impresiile zilei pentru că la Cinematepeca lui CTP de la Digi24 am revăzut Croaziera lui Danieliuc. Este probabil unul din filmele cele mai pregnante care definesc viața și tinerețea noastră în comunism. Îmi dau seama că aveam exact vârsta personajelor filmului difuzat în 1981. 

Este despre croaziera pe Dunăre primită de premianți la diverse concursuri mai mult sau mai puțin formale. Dar, de fapt vacanța oferită se transformă într-un chin, pentru că tinerii trebuie să tragă la rame la bărcile care urmează un barcaz unde se află șefii, un politruc mărunt, excepțional interpretat de Nicolae Albani, care se lăuda cum se ducea la reuniunile tovărășești urmate de dans să alunge pe cei îmbrăcați necorespunzător, rochii prea scurte, etc. Cred că aceste cuvinte sună extrem de străin și de neînțeles de exemplu pentru Vlad, care s-a născut cu doi ani înainte de 1989. Alături de politruc se află și un medic, scufundat în propria lui mediocritate și cu responsabilități ideologice asemănătoare.

Și apoi sunt tot felul de incidente între tinerii prezenți, un croitor curvar care este urmărit de iubită, pe care vrea să o părăsească, cuplul central format din Mircea Danieliuc și Tora Vasilescu, soția lui de atunci.

Personajul lui Danieliuc, recent operat de rinichi vrea neapărat să aibă relații sexuale cu Tora, dar ca atunci, pe vremurile comuniste nu prea aveai unde! Este penibil frustrantă scena unde Danieliuc o atrage pe Tora la niște bărci unde acesta vedea locul ideal pentru iubire. 
Totul plutește de altfel în ipocrizia specifică epocii, toți detestam aceste convenții, dar ne supuneam fără crâcnire.

Scena cu vizita la o găinărie de stat mi-a adus aminte vremurile în care eram obligați la astfel de manifestări, unde apoi prestam muncă voluntară, cum sugerează personajul Torei.

Și mai este jocul stupid cu lingura care ajunge la degenărări idelogice periculoase, unde unul dintre cei care joacă mângâie cu lingura ecranul televizorului unde putea fi  figura cvasi-prezentă a iubitului conducător, cum realizeaă politrucul.

Acesta are pormiri neaoșiste și se apucă să bea apă de Dunăre ca strămoșii geto-daci și reușește să facă complicații la stomac.

Filmul este o oglindă înspăimântatoare a vieții noastre triste în comunism. Nu că vremurile de azi sunt mai trandafirii, dar măcar ai libertatea să înjuri pe descendenții acestui politruc, condensat în șobolanul Dragnea, sau să-ți faci vacanța pe unde-ți trece prin cap, în croaziere adevărate, nu calpe ca în film.

Și că venii vorba de actualitate vreau să răspund criticilor unui corespondent anonim de pe blog.

Despre Tăriceanu a fost pur și simplu o scăpare de memorie. Gestul său de se strecura în memoria victimei Babu Ursu a fost abject.

Ursu a fost și el deținut politic, dar spre deosebire de cei prezenți în delegația pesedeilor el a fost omorât în bătaie și nu a mai avut șansa să vină la Cotroceni. Pentru un jurnal în care-l înjura pe Ceaușescu.

Și este cu atât mai revoltător gestul pentru că la demersurile fiului, Andrei Ursu, pesedeii ăștia mizerabili au făcut tot ce le-a stat în putință să împiedice pedepsirea  vinovaților de moartea tatălui său. 

Sunt de acord că Tăriceanu este prost, am informații de la surse din interiorul puterii, dar credeam că are puțină decență dată de buna creștere diun familie, dar  s-a prostit la bătrâneațe lui urâtă, alături de tinerica cu care este însurat a nu știu câta oară. Se pare că acești jupâni politici când îmbătrânesc, găsesc tinere dispuse să le dea iluzia că trăiesc a doua tinerețe.

Privind problemele tatălui vitreg al lui Tăriceanu, Amedeo Lăzărescu, de la care am autograful de pe traducerea la cartea lui Toynbee nu sunt atât de expert precum nesimțitul de CTP.

Nu poți emite opinii autorizate despre cei hăituiți de bolșevici în primii ani după instaurarea puterii populare instaurate de puturoasele ciubote bolșevice.

Curajul critic sau acuzator al unor tinerei de azi, sau a unora precum CTP privind lipsa de curaj a oamenilor sub comunism mie nu-mi miroase bine pentru că sunt și eu pățit.

Jurnal de vineri cu pianul călător

Horia Mihail

Azi am avut o zi plină. Am ajuns la București pe la 9 și am avut curs cu anul IV și apoi testul cu masteranzii. Spre bucuria mea măcar șeful de grupă a identificat corect soluția problemei 2. 

Am ajuns destul de repede acasă. Azi s-a deschis o nouă ediție a Simfoniei Lalelelor. A fost bine că ploile au încetat și programul s-a putut desfășura. 

Primarul Ionică repus pe scaun de către justiție cu toate că este incompatibil și un tip băgat în afaceri imobiliare dubioase, reclamate de viceprimarul Apostoliceanu n-a scăpat de vechile metehne. A făcut din nou o tribună unde să stea invitații în fața cărora să se producă fetițe sumar îmbrăcate. Erau cu doamne bine îmbrăcate în paltoane și cu obrazul gros, în care se distingea în poze madam Zoană,  mahalagioaica de la PE. 

Pentru că suntem în precampania pentru alegerile europarlamentare au participat mulți politicieni și de la putere și din opoziție. Și astfel a apărut la Pitești și președinele PNL Ludovic Orban.

Eu, ajuns după amiază am aflat de o manifestare la Ștefănești la Centrul Cultural. Datorită amabilității lui Vali Jinga am ajuns acolo. Au susținut discursuri interesante Orban, Marian Jean Marinescu candidat la europarlamentare și Ionel Dancă, purtător de cuvânt al PNL și dat afară de nemilosul Gâdea de la A3. Am profitat de ocazie și am mai făcut un selfie cu Lodovico! 

Dar timpul presa și am avut noroc pentru că Bogdan Badea s-a întors în oraș și am ajuns relativ bine la recitalul Pianului Călător al maestrului Horia Mihail.

Probabil că acesta a fost momentul cel mai important al zilei. Horia Mihail, ajuns la maturitate artistică ne-a oferit un program special din clasicismul vienez.

Programul lui Horia Mihail a debutat cu o sonată de Haydn, scrisă pe la 1770 și ceva, urmată de o altă sonata, cam din aceeași vreme aparținând de data asta lui Mozart.

Programul s-a încheiat cu Appasionata lui Beethoven. 

Lumea prezentă a aplaudat insistent și, generos, Horia Mihail ne-a mai oferit un bis fără să devoaleze titlul piesei. Și așa s-a încheiat programul cu zgomotosul și veselul Rondo Alla Turca.

Maestrul Mihail m-a lămurit și cu pianoforte sau hammerklavier care este un fel de bunic al pianului de azi. Pe wikipedia se spune că cei trei clasici au scris pentru acest instrument.

Am stat muzical în această săptămână sub semnul pianului, amintind și de prestația de ieri a tinerei Sânziana Mircea. 

Citesc de câtva timp Midnight's Children a lui Salman Rushdie. L-am început în românește, în traducerea excelentă a lui Radu Paraschivescu. Prietenul Florin C. mi-a transmis versiune e-pub a romanului în englezește pe care continui să citesc. Trebuie să-i dau dreptate! M-a avertizat că va fi dificil, și pentru el este trăitor de mai multe decenii în Canada. Rushdie scrie un roman cu cu aer fantezist, dificil de înțeles, cu multe cuvinte indiene pe care le regăsesc totuși în vocabularul aplicației e-pub.

Nu este totuși același lucru cu un roman polițist, s-au unul să zicem realist.

Revenind la politica de toate zilele, m-a scos din sărite intenția PSD declamată de pseudo-medicul Rădulescu, zis și AKM. Cică-i fac dosar lui Orban pe motiv că ta-su a fost securist, dar n-au nicio jenă, sau uită că ta-su lui Dragnea era milițian care bătea țăranii care nu intrau la colectiv.

Ca beneficar al unui dosar prost din motive de tată cu tinereți cam legionare, motiv pentru care nu am putut ieși în Occident, spusă clar atunci de securiști am ceva să transmit acestui individ: un scuipat în ochi și o înjurătură de mamă. 

Păi această javră vrea să reînvie dosarele securiste, să hăituiești oamenii pe motive de părinți, rude, etc. Oamenii sunt responsabili exclusiv pentru faptele lor, nu pentru cele ale rudelor din vremuri trecute.

Și că tot aceste scursuri conduse de un șobolan care declara azi la mitingul pesedist că o să iasă rivuluție dacă intră la pârnaie au devenit brusc anti comuniști. O spune un dobitoc de la un site cu aer de Cotidianul.

Dragnea amenința pe Iohannis cu o mare surpriză la consultările politice de azi. Și s-au găsit să-l trimită tocmai pe Nicolicea, însoțit de doi deținuți politici.

Iohannis a declarat după consultări că totul a fost jalnic la această farsă de prost gust.

Ei bine, la o tocșou din această seară la care participa tupeistul de Manole, filosoful politic ad hoc al pesedeilor și Iulia Scântei de la liberali am trăit una din cela mai mari sattisfacții.

După ce l-a ascutat atentă pe Manole, doamna Scântei l-a luat la întrebări pe acesta cum de și-au permis să-l trimită tocmai pe Nicolicea la consultări, el cel care a inițiat o lege de băgare la pușcărie a celor care l-au întâmpinat pe Regele Mihai la aeroport, în frunte cu Ticu Dumitrescu, șeful deținuților politici, inițiatorul legii împotriva securității, el Nicolicea, cel care a votat de trei ori împotriva lustrației.

Este clar că pesedeul și-a făcut azi harakiri. 

Nu mai au nicio jenă, între pesede și deținuții politici din timpul dictaturii comuniste este o incompatibilitate totală.

Jurnal de vineri cu Conu' Alecu

Azi, zi de primăvară, încă rece dimineața. A înverzit pădurea! Și am observat că o tufă de liliac tocmai  îmbobocise ca să dea în floare!

Îmi dau seama că scap o  grămadă de lucruri importante pentru că jurnalul meu are o frevență săptămânală.

Aseară am avut iar un eveniment muzical de excepție prin prestația lui Tomescu la Filarmonica Pitești în Concertul pentru vioară și orchestră nr. 3 de Saint Saens.

Ce muzică, ce interpretare!

Evenimentul cel mai important consemnat în publicațiile culturale este aniversarea lui Alexandru Paleologu la împlinirea a 100 de ani de la naștere. Dilema veche se ocupă de acest eveniment în dosarul revistei, dar și România Literară mai amintește de acest importnat eseist român.

Fiecare se simte obligat să-l evoce, unii n-au avut nicio treabă cu Paleologu, distinsul eseist și unul din ultimii boieri români în spirit și comportament.

Mă văd și eu obligat să-l evoc pentru că am avut onoarea să-l cunosc și să am prietenia acestui domn. Cred că îi eram prieten pentru că-mi permitea să-i spun Conu' Alecu, reminiscență moldavă a respectului admirativ care-l poartă oamenii unui aristocrat. Și Alexandru Paleologu avea toate aceste calități.

Despre acest personaj am aflat, cum altfel, de la Europa Liberă! Ștefan Baciu, poetul exilat tocmai în Honolulu, unde scotea revista de poezie Mele, elev al lui Cioran la Șaguna în Brașov îi face un portret al tânărului Paleologu, un dandy perfect la sfârșitul anilor 30, neatins de morbul criminal al legionarismului, de care au suferit toți marii intelectuali ai momentului.

Dar ce m-a entuziasmat cel mai mult a fost un articol scris în Revista de Istorie și Critică Literară, excelentă revistă lunară de la finalul epocii ceaușiste, în care Paleologu vorbea despre elite, în toate straturile sociale, inclusiv  la mahala. Era în vremea finală a impostorului viclean, când la putere erau contra-elitele, cum de altfel, din păcate se întâmplă și azi.

Paleologu devenise faimos când el, ambasadorul României la Paris s-a solidarizat cu golanii detestați de Iliescu. Și uite că în 1992, Conu' Alecu se decide să intre în politică. Și Stelian Tănase îl propune pe lista de senatori ai CDR pentru Argeș, adică mă pune pe mine, activist PAC să-l impugn pe listă. Era cam cam ca într-o Scrisoare Pierdută a lui Caragiale cu candidatul de la centru. Și dăi și luptă cu țărăniștii care decideau totul, argumentul forte era că Paleologu fusese și el deținut politic. Și uite așa la mijloc de august 1992 Alexandru Paleologu apare la Pitești, însoțit de pianistul Dan Grigore și actorul Ștefan Radoff la o întrunire al PAC. I-am avut invitați la mine acasă la un pahar de votcă Smirnoff și de bucați de cantalup rece urmărind Olimpiada de la Barcelona a lui Fredy Mercury și Montserat Caballe.

Ulterior, în campania din toamnă a revenit împreună cu fiul Toader, un adolescent spre maturitate de cam 19 ani. Și așa am devenit amicul lui Conu' Alecu, având și privilegiul acestei apelări.

Și Conu' Alecu a revenit în Pitești la lansarea cărților lui StelianTănase privind Procesul Noica și la Sfidarea Memoriei, interviul lui Tănase cu Conu' Alecu. Am fost oaspetele casei din Armenească, chiar mi-a făcut odată o recomandare pentru sponsorizare la Soros, inutilă, pentru că am rezolvat altfel sponsorizarea pentru o conferință în Slovenia. Cei de la Fundația Soros mi-au spus că merita pentru o deplasare prin America. Regret că nu am făcut o copie a acestei recomandări scrisă cu un stilou, Mont Blanc? Așa pentru colecție.

Când ajungeam prin București eram primit de familia Paleologu și mă bucuram să mă conversez cu un om deosebit. Ceea ce impresiona era eleganța cu care se îmbrăca, nu transpira în costum, tară clară pentru ciocoii din vremea respectivă, ciocoii sunt și azi, chiar dacă și-au îmbunătățit aparențele, vocabularul le-a rămas însă de mitocani nesimțiți.

L-am însoțit și pe ultimul drum în toamna lui 2005 alături de Sorin Popescu, șeful biroului său senatorial și de doctorul Radu Vișinescu, prieten  și el cu  Conu' Alecu, care îi recomandase unde să petreacă vacanțele la Câmpulung Muscel, loc de exil al pseudonimului Crăifăleanu din anii 50, unde făcea filosofie cu Constantin Noica, aflat acolo în domiciliu forțat.

A3 a intrat în fibrilație și infract pentru că la Curtea Supremă Kovesi a fost exonerată de controlul judiciar, acuzele fiind hârtii fără nicio valoare, patrihoții PSD sunt disperați că în fine un român ajunge șef în Europa, dar unde exact unde nu trebuie, că o să-i hăituiască mai abitir. 

Uniunea Europeană lansează zilnic amenințări la adresa felului cum jupânul Dragnea vrea să înjenuncheze justiția, ca să folosim expresie unui avorton și  agramat politic care a ajuns și Ministrul Învățământului. 

PSD se scufundă, sondajele o dau sub PNL și viitorul nu este de loc trandafiriu cum este pe siglă.

Să sperăm că vor fi alungați de la putere într-un fel sau altul de poporul care va veni la referendum și îi va trimite la lada cu gunoi a istoriei și politicii românești.