joi, 25 aprilie 2019

Jurnal de joi ecologic și baroc

Primul lucru important care s-a întâmplat azi a fost că, împreună cu Emil Anghel și un amic al său am încercat să ecologizăm digul Argeșului, adică Aleea Nesimțiților. Și așa am curățat debarcaderul din spatele Parcului Ștrand. Am reușit să curățam zona strângând cam toate gunoaiele. 
Am umplut 3 saci pe care i-am depus la tomberoane. Nesimțiții care ne sunt concetățeni uimesc prin ce aruncă exact în zona cea mai frumoasă și sălbatică a orașului nostru, malul Argeșului.

Am avut noroc că în fine se instalează primăvara și la noi, a fost soare și cald! Și de aceea am stat după la o bere cu amicul Radu Vișinescu.

O altă ocupație obișnuită de joi înseamnă lectura Dilemei vechi.
Dosarul săptămânal este dedicat păreriștilor. Abundă acest tip de așa zis jurnaliști, că aici este problema. Cel mai ieftin la așa zisele televiziuni de știri este să inviți mai mulți indivizi și să se pună pe taclale, otrăvite la A3, în care mizerabilul de Ciuvică și cu imbecilul de Mircea Badea care declanșează ventilatorul cu căcat, murdărin pe oricine are păreri diferite.
De când Emil Hurezeanu s-a făcut ambasador, Stelian Tănase autor de romane, poate doar CristianPîrvulescu și Cu Ion M. Ioniță mai sunt analiști serioși ai realității politice, în special interne. 

Merită aici reținută zisa lui Caragiale în chestie: Opinia e liberă, dar nu e obligatorie.


Din nou un articol frumos și înduioșător, scris de Adina Popescu despre mortii noștrii acum în Săptămâna Mare.

Procesul scelerat de îngropare a justiției a reușit ieri, când PSD ALDE ajutați de ungurii ticăloșiți de slugărnicia la Viktor Orban au trecut niște legi care să-l scape pe Dragnea de pușcărie. Atât îl duce mintea.

Uite că seara am avut plăcerea de un concert de muzica barocă.
E un concert de muzică sacră din Joia Mare a ortodocșilor.
Dirijorul Tiberiu Oprea a folosit exclusiv resursele locale ale Filarnonicii Pitești. A fost formula redusă de orchestră de coarde concertelor baroce, adăugat fiind clavecinul, aici la noi în varianta lui electronică!

Am audiat un Concerto Grosso de Arcangello Corrrelli cu violoniștii Vlad Răilean și Oliviu Constantinescu.  

După aceea am avut un șir de concerte ale călugărului roșu venețian Antonio Vivaldi. Sunt muzici ale Contrareformei iezuite, la concurență cu Bach, luteranul iubit de Dumneazeu.

Primul a fost Concertul pentru flaut și orchestră în sol minor op.10 nr.2 La Notte cu solista Casandra Iamandi. 

După aceea a urmat Concertul pentru oboi și orchestră în do major cu solist la oboi Raymond Cimpoieșu.

După pauză am audiat Concertul pentru două viori în la minor op.3 având ca solișți pe Alexandra Mirea și pe Constantin Mirea.

A urmat un nou Concert pentru flaut piccolo cu solistă Lordana Costică Oneci, cealaltă flautistă a orchestrei Filarmonicii Pitești.

Finalul a fost Concertul pentru două violoncele cu soliști Paul Oneci și Alexandru Gorneanu.


Tote prestațiile au fost foarte putermic apalaudate. Nu prea au fost melomani, e Denia din Joia Mare, dar au fost mulți copilași.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu