duminică, 24 mai 2020

Ce se mai întâmplă în blocul meu

Zilele trecute, mai precis joi după amiaza cineva a găsit de cuviință să planteze în lift două pungi pline cu borcane folosite. 
Un vecin mai tinerel și mai nervos mă abordează suspicios dacă știu cine ar fi pus în lift aceste pungi cu borcane, de parcă aș fi detectivul blocului.  Sau individul mă bănuiește că eu aș fi cel care face astfel de lucruri. De obicei aceste pungi se pun la ușa împricinatului să fie luate dimineața de cele două femei de serviciu. Culmea, plăcerea mea este să duc la lăzile de deșeuri menajere arondate blocurilor din curtea interioară, să le pun în ordine, pe cele de plastic și metal într-o ghenă, sticlele în alta și hârtiile în altă ghenă. Chit că gunoierii noștri vin și le pun toate la un loc. Iluzie selecția gunoaielor menajerere! 
Eu care m-am pensionat de la deșeuri radioactive, care trebuie să fie identificate de la producere până la depozitare. Deci sunt expert în deșeuri și gunoaie, hahaha! 
Vecinul nervos se pare că este autorul unui afiș bine lipit pe peretele liftului. 
Omul face trimitere la DEX pentru denominația ghenă. Altul completează filosofic Google! Oricum împricinatul sau împricinata a încercat să rupă afișul, după cum se vede. 
Un alt entuziast al afișului a completat cu inimioare afișul. 
În fine este și un turnător care știe cine este vinovatul, este doamna Vera! Nu prea merită denominația de doamnă!

Azi altă întâmplare. 
Două tinere sunt în anchetă pe scară. Au sunat-o și pe soția mea să întrebe dacă la noi pe scară s-a mutat o PROSTITUATA! Cică s-ar  fi cuplat cu soțul uneia dintre tinerele detective și o tot sună. Și soția mea i-a spus că n-a auzit scandal și certuri. Probabil că persoana în cestie stă la altă scară!

Si non e vero e ben trovato

PS
Dezastru total
Nici măcar femeile de serviciu nu au identificat-o de coana Vera!

marți, 19 mai 2020

Jurnal în alertă politică

Doream ca jurnalul meu să fie strict intim pe weekend, dar cum nu m-am grăbit, a dat buzna peste noi politica.

Începutul de săptămână a fost marcat politic, intra legea alertei, cu amenzi care nu s-au dat pe weekend, când unii deja au înțeles libertate totală prin parcul Herestrău.
Ba s-a produs și un fel de protest ciudat în Piața Victoriei la Guvern. Niște persoane vor să li se demonstreze că există virusul și nu vor să fie vaccinați. Eventual să fie operați pe creier să li se extragă prostia?
Dar cel mai ciudat fenomena a avut loc la frontieră.  Au năvălit un lot nou de români plecați pe afară. Probabil că s-a relaxat și acolo de unde vin și au auzit că în țară poți face carantina acasă, sau mai știi, nici nu ești obligat să o faci? Pentru că între țările de origine nu există mijloace de transport, imediat au apărut samsari care fac transportul între țara respectivă și granița de vest a României, de obicei cu microbuze. Cineva spunea că afacere este semilegală, se ascund de autoritățile din Austria și Ungaria, nu prea sunt controale de frontieră și îi lasă la ultima stație de benzină unde românii vin pe jos până la graniță, unde s-au format busculade. Problema este că acești amărâți nu au cu ce ajunge la prima stație de cale ferată, sau autogară. Și așa au mai apărut alți samsari care cer sume exorbitante pentru tramsportul de la frontieră spre locurile de îmbarcare. 

Brusc partidele din opoziția majoritar parlamentară l-au chemat pe Orban la Parlament. Evident să dea de pământ cu el.
Primul care a luat cuvântul a fost în mod ciudat Ponta, așa a crezut de cuviință Ciolacu? Și acesta început atacurile că guvernul n-a făcut nimic. Nu știu cum nu-i crap ă obrazul de rușine acestul mincinos notoriu, care are un partid fantomă în spate, părăsit de acoliți. Păi el vorbește, că a avut ocazia începând din 2012 să termine Pitești Sibiu, semnată abia acum în tronsoanele terminale.
Cum să ai obrazul să spui că economia n-a crescut decât cu 2%, când de la jumătatea lui martie ea este oprită total. Culmea că România are creșterea economică cea mai mare pe acest trimestru comparativ chiar cu Polonia și Ungaria. 
Bine i-a caracterizat Cîțu pe impertinenții ignoranți: Ciolacu Pune mâna pe carte, Alfred Simonis Minimis și Budăi The Driver. Acești impertinenți aroganți și-au permis la dezbateri să ia cuvântul fără mască pe figură, cum i-am văzut pe Orban și pe Dan Barna. Acești indivizi își permit să sfideze legea, ei sunt ăia care le fac și nu le respectă! Se dovedește încă odată cât de falimentar este acest parlament care nu mai reprezintă voința populară și ar fi trebuit să dispară de anul trecut. Pot lua exemplul Croației unde paralamentul s-a autodizolvat. Se agață de prelungirea stării ambigue că poate mai se duce la vale PNL, dar greșesc! Acest guvern nu este al lui Cioloș, are un partid în spate și Orban este un supraviețiutor. Chiar dacă în teritoriu sunt destui baroni locali liberali gata să pericliteze partidul prin promăvări care put a incompetență pesedistă.

Finalul de săptămână a fost foarte călduros. Am ieșit din nou să fac turul parcurilor de pe marginea Argeșului. Duminică în pantaloni scurți și cu cu tricou anchior, am reușit să mă înroșesc pe antebrațe și pe gât de mă ustura pielea seara.

Am citit un interviu foarte simpatic luat de Magda Jităreanu lui Radu Paraschivescu, cu prilejul apariției unei cărți despre relațiile lui cu tatăl său.
Radu Paraschivescu este o apariție proaspătă și cu adevărat plăcută în media. Este și scriitor cu foarte mult umor și un fin analist fotbalistic. Tatăl evocat era un intelectual cu simpatii fotbalistice, în contrast cu fiul ținea cu Italia, pentru ceea ce reprezintă în primul rând cultural, pe când fiul este fan Brazilia. 
Privind în urmă relația mea cu tata, este probabil mai asemănătoare cu a lui Mircea Cărtărescu și tatăl său muncitor, părinți evocați în Creionul de tîmplărie, la care citesc acum. Acest creion era unul din instrumentele tatălui meu care era tâmplar de meserie, cum a fost și nașul lui Cărtărescu. Tata a reușit cu instrumentele de tâmplărie să ne întrețină pe, noi eu și sora mea, mama fiind casnică. Pe lângă serviciul la Uzina 1 Mai Ploiești, a mai reparat și executat tot felul de lucrări de tîmplărie la vecini. Munca la uzină l-a ferit de încorporare în timpul războiului, doar fratele cel mic a făcut războiul în Rusia, unchiul Vasile a scăpat din iadul încercuirii de la Cotul Donului. 
Tatăl meu nu avea de loc simpatii comuniste, nu a îndrăznit înă să facă cu noi politică așa că am trecut prin etapa îndoctrinării școlare de la mijlocul anilor 50. Gestul său de dizidență era că se abonase la România Liberă și nu la Scînteia.
Cel mai mare regret îl am pentru tata că n-a apucat și el schimbarea, ne-a părăsit în octombrie 1989, cu trei luni înainte de căderea sinistrului și odioasei lui soții. Cred că schimbarea l-ar fi bucurat foarte mult și poate ar mai fi avut niște ani în plus?


Acum vremea s-a schimbat, plouă și nu pot ieși în prima escapadă la pescuit.

vineri, 15 mai 2020

Jurnal din prima zi de relaxare în alertă

Motto
Apud Constantin Brâncuși 
V-am lăsat proști și răi 
Vă găsesc după 2 luni de izolare și stat cu burta la soare și mai proști și mai răi

Azi nu mai avem restricții de deplasare pe criterii de vârstă.
Am discutat cu Mitică O. despre eventuale ieșiri la pescuit și el, speriat mi-a zis că ar fi restricții pentru seniori, ăsta-i eufemism pentru boșorogii de peste 65 de ani, eu am deja 71! NU sunt! Am periat anunțul MAI și NU ne declară defavorizați! Așa că abia aștept o partidă de pescuit la baltă!

Declanșarea stării de alertă implica după decizia CCR o lege trecută prin Parlament. Așa că Ciolacu și ai lui s-au trezit din reveriile stării de urgență și pentru că nefăcutul nimic este câteodată catalizatorul pentru datul cu părerea.
La noi ăștia care scriem, blogărim nu are efecte, dar cei pe care Brâncuși i-a depistat dintre concetățeni ajunși prin Parlament, majoritatea asta pesedistă este formată din răi, proști și fameni (apud Eminescu!).
În plus imbecilitatea CCR nu are seamăn, păi dacă era situația de eveniment catastrofal cu repercusiuni imediate, război, cutremur trebuia executivul, adică Guvernul și președintele să aștepte ca o adunătură de 465 de indivizi, în majoritate fără treabă de veo 2 luni să fie întrebați dacă trebuie să facem ceva de urgență.
Cretinismul politic al CCR, adunătură iresponsabilă, condusă de Dorneanu, un fost activist UTC nu are în cap decât să ridice mingea la fileu PSD. 

Foarte bine îi caracteriza Violeta Alexandru pe paralamentarii social democrați, sunt odihniți, n-au făcut nimic și acum, brusc sunt puși să muștruliască p'ăștia de la guvernare. Și gașca aia de imbecili condusă de Șerban Nicolae,  marele mahăr ulterior al teraselor, Pop, fost pe la Muncă inclusiv se văitau că s-au dus românii la sparanghel în Germania.
Păi s-au dus că au venit buluc la început de pandemie trimiși acasă pe unde lucrau sezonier. Am aflat că cifra total de întorși este de 1,75milioane de români. Este trist că  acești oameni practică munci necalificate, care însă le permit să aibă venituri pe care nu le pot avea în România. Învățați cu sapa la prașilă ei pot rezista la munca grea care te tâmpește pe ogoarele de sparanghel.
Sirienii veniți buluc emigranți sunt buni să-și admire buricul și să primească stipendii pe bază de refugiați.
Este trist pe de altă parte că sunt atâția români care pot presta munci grele, fără calificare. Mi-aș dori pentru compatrioți porecla primită de vecini: instalatorul roman, de ce nu doar polonez!

Revenind la Parlament legile propuse de Guvern nu e bune, că e de la liberali și ăștia n-a făcut nimic, uite câte decese avem comparat cu ungurii și bulgarii.
Da, uită alde Vosganian, mierosul că au venit milionul și trei sferturi de români, în majoritate din Italia și Spania de unde au adus virusul. Și unde autoritățile noastre s-au comportat iresponsabil ca la Suceava avem mulți morți și infectați.
Comparat cu ungurii avem cam aceleași număr de decese la suta de mii de locuitori. 

Bine le-a zis Cîțu, chemat și el să-i frece ridichea famenii de pesediști că sunt niște criminali și iresponsabili cum am gestionat finanțele țării.Uite că am avut creștere pe primul trimestru chiar cu juma’ de martie în pandemie și oprire economică.

Acum se vede bine cât de anacronic și toxic este acest Parlament cu majorități care nu reprezintă pe români, azi în 2020. Ar vrea nenorociții să-și mai prelungească dolcele farmiente pe băncile care le suportă dosurile umflate. 


Să sperăm că vom scăpa cât mai repede de acesată moștenire absolut dezastruoasă a lui Dragnea!

miercuri, 13 mai 2020

Presidents at War de Michael Beschloss (III) -final

În fine, aseară am reușit să termin acest studiu istoric de mari dimensiuni privind acțiunile președinșilor americani în situații de război.

Problema tipului de democrație inițiată prin fondarea SUA este că pentru a intra în starea de război aceasta trebuie declarată de Președinte cu acordul Parlamentului, în cazul SUA  Congresul prin cele două camere, Camera Reprezentatnților și Senatul.
Așa au imaginat părinții fondatori al SUA în situațiile specifice ale secolului al XVIII-lea. Ei nu-și puteau știi de apariția armelor nucleare sau ale unor invazii care puteau pune aproape instantaneu în pericol securitatea națională.
De fapt un tip asemănător de probleme apar acum în România privind stările de urgență și alertă care nu pot fi declarate de Președinte decât cu acordul Parlamentului.

Prima problemă a războaielor postbelice în care s-a implicat SUA a fost declanșarea lor rapidă și necesitatea unei reacții rapide prezidențiale. De fapt tot studiul lui Michael Beschloss este dedicat relațiilor dintre ramura executivă și cea legislativă și nu direct ostilităților care au avut loc.

Prima dată problema aceasta a apărut în fața președinelui Truman. Acesta a fost cel care a terminat Al Doilea Război Mondial și deciziile fuseseră deja luate în timpul lui Roosevelt.
Truman a fost pus în fața faptului împlinit prin invazia comunistă din Coreea de Nord asupra Coreei de Sud.
Noi care am trăit în acea epocă sub dictatura comunistă avem cele mai puține informații corecte despre acest război.

Se pare că invazia a fost decisă în 1950 de către Kim Ir Sen care a speculat declarațiile nefericite ale Secretarului de Stat Acheson că SUA nu va interveni în cazul unor evenimente de război pe continentul asiatic. Kim a fost încurajat pentru această acțiune și de către Stalin, dictatorul URSS.

Truman a speculat în acest război faptul că URSS se retrăsese de la ONU protestând că China lui Mao nu a fost admisă în Consiliul de Securitate în locul lui Cian Kai Shi. Astfel acest război s-a desfășurat sub egida ONU, la el participând și alte state occidentale cu trupe însă nu semnificativ.

Ostilitățile în primă fază au însemnat că Coreea de Nord a ocupat aproape în totalitate Coreea de Sud cu excepția portului Pusan. Trupele americane sub comanda generalului McArthur au replicat și au reușit să împingă pe nord coreeni dincolo de paralela 38 ajungând în apropiere de granița chineză de pe Râul Yalu. Atunci văzând că armata comunistă se prăbușește China lui Mao a intervenit și armata americană a experimentat cea mai lungă retragere.
Pierderile americane au fost câteva zece  de mii de militari. Mc Arthur a dorit să folosescă arma atomică și aceasta i-a atras demiterea din fruntea trupelor americane. Truman a trebuit să-și pună în funcțiune talentele ca acest război să fie aprobat de Congres. Totuși a trebuit să intervină în conflictul dintre sindicatele din siderurgie și companiile de oțel care l-a făcut nepopular ca și faptul că războiul nu mai era popular și nu a mai candidat având această posibilitate. El devenise președinte în aprilie 1945 prin decesul lui Roosevelt. Apoi a fost ales președinte în 1948, având dreptul de realegere în 1950.

Pentru noi, cum am spus, povestea livrată a fost a agresiunii imperialiștilor americani, eram foarte mic când acest acest război s-a desfășurat și nu am amintiri. În 1953 s-a ajuns la un armistițiu, dar starea de război nu este încheiată. Granița s-a stabilizat pe paralela 38 și acesta armistițiu a fost favorizat și de moartea lui Stalin.
Ce s-a întâmplat cu cele Coree?
Coreea de Nord a răms comunistă este condusă de dinastia Kim, azi este nepotul lui Kim Ir Sen, Kim Jon Un. Este o țară săracă în care se moare de foame, dar au arme nucleare.
Corea de Sud este un stat democratic, prosper, una din marile puteri industriale ale lumii. Este cel mai bun exemplu împotriva comunismului.

Următorul președinte care  a declanșat un război a fost președintele Johnson. El a profitat de dubiosul incident din Golful Tonkin și a declanșat războiul împotriva Vietnamului de Nord și a insurgenților Viet Cong infiltrați în Vietmanul de Sud.

După cum se știe și Vietnamul după dezastrul colonialiștior francezi de la Dien Bien Fu s-a împărțt în două, Vietnamul de Nord comunist, condus de Ho Și Min și cel de Sud rămas capitalist și sprijinit de SUA.
Ho Și Min s-a decis să ocupe și Sudul Vietnamului și a înfiltrat insurgenții Viet Cong. După Tonkin în Vietnam au venit trupe americane și au început bombaradarea Vietnamului de Nord.

Johnson la sugestia generalului Westmoreland și a Secretarului Apărării McNamara a escaladat implicarea armatei americane. Au ajuns să fie în Vietnam peste 500000 de militari americani. Războiul a devenit extrem de nepopular în America, în primul rând în universități, pentru că s-a început recrutarea obligatorie, nu mai se baza pe voluntariat.

Războiul mi-a fost foarte cunoscut, am fost contemporan cu el și dacă aș fi fost cetățean american aș fi putut fi trimis în Vietnam.
Și Beschloss este cvasi contemporan și acest război ocupă cea  mai mare parte din carte. Și Johnson și McNamara erau conșienți că l-ar putea pierde. În 1968 și din cauza complicațiilor de sănătate și pentru că devenise nepopular renunță la candidatura la care era îndreptățit. El fusese președinte timp de un an după moartea lui John Kennedy și putea candida și în 1968.
Johnson este considerat un mare reformator intern, a deschis calea emancipării afro americanilor, a avut reforme sociale, dar s-a împotmolit cu Vietnamul.

Succesorul lui republican Nixon a promis dezangajarea din Vietnam, dar a extins războiul și în Laos și în Cambogia. Până la urmă Kisienger, consilierul lui a declanșat negocierile de pace la Paris, trupele americane s-au retras în 1973, Nixon nu a mai finalizat pacea din Vietnam, fiind acuzat de comportament prezidențial necorespunzător și succesorul lui, Gerald Ford a retras ultimii reprezentanți americani în 1975 când Saigonul a fost cucerit de nord-vietnamezi și Vietnamul a fost cucerit de comuniști. La fel și Laos și Cambogia au devenit comuniste. 

A existat un complex al Vietnamului, dar după căderea comunismului în Europa în 1989 și mai ales după implicarea URSS în Afganistan acest complex s-a estompat. 

În epilog sunt amintiți fugitiv și cei doi președinți Bush, tatăl care a eliberat Kuveitului de invazia lui Saddam Hussein din Irak în 1990 și apoi războaielele lui Bush fiul, după 9/11 2001 când, pentru prima oară după Pearl Harbour s-a produs un atac asupra teritoriului american.
Acesta a invadat Afganistanul și apoi Irakul lui Saddam.
Irakul s-a dovedit o catastrofă, a apărut Statul Islamic și americanii s-au dezangajat de acolo.
Rămâne Afganistanul unde după 18 ani președintele Trump încearcă să facă pace și să iasă din acest război fără sfârșit.  


O carte de istorie utilă care merită tradusă.




luni, 11 mai 2020

Moștenirea lui Dragnea în PSD, în jurnalistică, peste tot


Se împlinește aproape un an de când Dragnea a ieșit din politică și a intrat în pușcărie.
Moștenirea lui rămâne prezentă. În primul rând în PSD.
Dragnea a acționat că o epidemie, n-a lăsat nimic în jur, a vrut să controleze tot i-a îndepărtat ăpe toți potențiali adversari. Cei rămași sunt o garnitură de politicieni de mâna a doua, sau chiar a treia. Să ne uităm numai actuala conducere. 

Am aflat de problemele lui Ciolacu ieri, la scurt timp după necazul pe care l-a pățit în direct.
Am văzut în reluare și nu mi-a făcut de loc bine. Curat ghinion pe capul PSD și al Ciolacului de supraviețuire acum! După ce a neglijat în Parlament, în Camera Deputaților afacerea cu autonomia secuiască, acum, chiar cînd propunea programul PSD de revenire al economiei să i se facă rău. Părerea mea că Ciolacu, după evenimentul pe care l-a pățit, cam iese din politică. Pe de altă parte programul PSD este nerealist pe motivul că România nu stă pe un sac de bani și PSD propune ca să nu mai existe resursele de finanțare pe care el are statul prin taxe și impozite. Este cum am mai spus mentalitatea de Conu Leonida că: Statul să dea că d'aia e stat!
Și asta face parte din moștenirea lui Dragnea care a luat cu o mână și a dat cu două cu o larghețe iresponsabilă, amânând ce-i mai important acum, investițiile esențiale în infrastructură, autostrăzi, spitalele care sunt de certă actualitate. 
Ca să fiu rău cei doi șefi ai PSD Ciolacu și locotenentul său Paul Stănescu au în comun ocupația lor de bază de tractoriști. Și nu asta atârnă greu la dosarul carierei politicienilor români. 
Nici Ludovic Orban, nici ministrul lui de interne nu au ceva studii de bază deosebite, ambii subingineri. Nu că asta ar fi în defavoarea lor. Degeaba a fost Adrian Năstase șef de promoție, lăcomia l-a prostit și l-a dus la păușcărie. 
Dar se observă că mulți din actorii politici de azi au studii superioare obscure, puzderie de facultăți și universități particulare, care dau diplome aproximative. 
Au trecut vremurile când prim minisștri români aveau studii la Paris, doar Mihai Răzvan Ungureabu a absolvit Oxford, dar asta nu l-a calificat de prim ministru competent. 

Tema cea mai discutată lăsată de moștenirea toxică a lui Dragnea este legată de creșterae aberantă a punctului de pensie cu 40%. Și în condițiile normale, fără pandemie acest deziderat era greu de realizat. Guvernul Orban a preluat un deficit de peste 5% și oricum mărire pensiilor după cum sfătuiește guvernatorul Băncii Naționale ar putea fi de vreo 4%. 
Cel mai important acum este repornirea economiei în condiții de siguranță medicală și aici sunt chestiuni contradictorii. Epidemia asta ne-a făcut neputincioși.

Altă moștenire toxică este presa aservită. Vectorul de imagine PSD este de departe Antena 3, care era singurul post tv care nu dădea imagini sau comentarii de la incidentul nefericit întâmplat ieri lui Ciolacu. Acest eveniment i-a lăsat cu gura căscată și neputincioși și au dat-o pe alte teme!

Am citit cu mare scârbă un articolul absolut jegos scris de Radu Călin Cristea, Cu toate că am un prieten care avea o părere foaret proastă despre el, mai păstram ceva păreri pozitive, poate generate și de niște analize asupra unor personalități extrem de controversate din viața noastră publică. 
Ultima lui contribuție, unde altundeva decât în Cotidianul nemernicului de Nistorescu este o diatribă mizerabilă și mincinoasă în contra lui Iohannis. Culmea că pe acest individ l-am întâlnit o singiură dată la congresul PNL din februarie 2014, unde Iohannis a fost cooptat vicepreședinte al PNL. Câtă ipocrizie!
Nu am nicio așteptare de la un Cristoiu care răsuflă din toți rărunchi nostalgie șefiei lui de mahăr al Scînteii Tineretului. Un alt personaj respingător este Chireac care răspândește minciuni fetide produse de el sau de Sorin Roșca Stănescu prin Dc News.

Revenirea la viața normală și a punerii în funcțiune a economiei prezintă încă multe necunoscute și stă sub semnul prudenței medicale. 

Să sperăm că se revine la normal într-o măsură după 15 mai și să fim mai ales sănătoși!

joi, 7 mai 2020

Jurnal de joi scăpat din izolare


Ieri primesc un telefon de la o doamnă secretară care mă anunță că trebuie să vin la UPB să pun notele. Studenții de anul IV de la Nucleare au terminat la sfârșitul lui aprilie pentru că pregătesc licența în luna mai. Am dat examenul on line, dar trebuie să pun notele de mână, personal.

Adriana intră în fibrilație, păi cum pleci așa teleleu penteleu, să-ți trimită cerere semnată de la facultate. Dau telefon șefului de departament și-mi trimite mailul cu documentul respectiv. Voiam să ajung vineri, dar mă răzgândesc și aseară ajung la gară să iau bilet pentru azi. Aflu că s-a schimbat schimbarea, nu mai au trenuri cu reducere și n-am bani suficienți pentru bilete, dar îmi propune reducerea de 10%  pentru dus întors și văd că totuși  am bani pentru acest bilet! 
Azi dimineața mă duc să-mi fac abonament de autobuz, dar mă duc pe jos spre gară fac mișcarea de dimineața.
Pe drum observ cu uimire că primavara s-a instalat în forță, chiar dacă azi dimineața mai bătea încă un vânt rece, era noros și se prognoza ploaie.
Am avut un sentiment de bucurie și speranță. Câmpurrile sunt lucrate s-au semănat porumbul și floarea soarelui și deja s-au ițit plantele, nu mai sunt câmpuri lăsate de izbeliște, or fi apărut chiaburii?
Vedeam multe remorci cu stupi, au înflorit și salcâmii. Peste tot pete roșii, sunt macii înfloriți, am reușit să pozez unul, că trenul mergea prea repede. 
Spre București o mare de galben de la florile de rapiță.
A mers perfect, fără întârzieri, am stat lejer singur pe două fotolii. 

În Gara de Nord la ieșire pe peron văd o poteră de miliționeri pe care i-am evitat luând-o spre dreapta spre Podul Basarab. Evident că scara rulantă nu funcționa, nu am mai fost cu tramvaiul de vreo doi ani și n-o s-o mai bat la cap pe Firea, oricum va fi out din Primărie!

Am coborât la stația pentru Economu Cezărescu, dar la poarta Politehnicii surpriză! Poarta era închisă cu ditamai lanțul și lacăt. Un domn tânăr amabil mi-a arătat cum să ajung pe Splai, unde probabil voi găsi deschisă poarta dinspre cămine. Toată zona de lângă campus este plantată cu blocuri noi nouțe și găsesc un fel de potecă spre Splai. Dau telefon la Secretariatul Energeticii și mi se confirmă că acolo poarta este deschisă. Un paznic mă întreabă ce caut și îi replic că merg să dau note la studenți.  Doamna secretară îmi deschide poarta de la Facultatea de Energetică.
Mi se dă catalogul și încep să pun notele. Greșesc și sar un student și trebuie să refac, nobody's perfect! Văd că sunt doi studenți care n-au dat nicio lucrare și trebuie să-i pregătesc pentru restanță. Mă consult cu asistenta și aflu că sunt vechi, unul de pe vremea când termina ea, prin 2013! Rămân reînscriși pe criteriul că finațarea se face pe student!

Termin treaba, admir irișii de la Rectorat și trec pe la Carrefour Orhideea după ceva brânză franțuzeacă pentru rouge-ul de prânz.

Ajung la gară și trec peste linii exact la peronul de Pitești pentru trenul de 14.30. Am surpriza că trenul merge foarte repede, dar se oprește la stațiile Fusea și Mătăsaru, vechi așezări de navetiști cheferiști. Vremea s-a încălzit, dar nu foarte tare, însă paradoxal, aerul condiționat funcționează și mi se face frig. Așa sunt cei de la CFR, să vezi când vin căldurile, atunci aerul condiționat se strică.

Și așa am ajuns cu bine înapoi la Pitești. 

marți, 5 mai 2020

Jurnal mai relaxat și cu alte autonomii


Ziua de luni a fost marcată de intervențiile publice ale președintelui Iohannis și ale primului ministru Ludovic Orban.

Dicursul președintelui a creionat măsurile care ne privesc prin starea de alertă care continuă pe cea de urgență după 15 mai.
Scăpăm de limitările temporale pentru seniorii de plus 65 de ani și declarații pe proprie răspundere.
Parcurile se deschid se poate face sport de performanță.
Se limitează deplasările interurbane prin aceleași declarații pe proprie răspundere.
Se poate ieși cu bicicleta și cel mai importnat pentru unul ca mine se poate ieși al pescuit!
Se deschid hotelurile , frizeriile, coafurile, cabinetele dentare, dar încă nu se decgide restaurantele, nici măcar terasele, mai așteptăm!

Discursul a conținut și un nou atac la neglijența, concedarea în parlament a unor inițiative autonomiste maghiare privind practic obligativitatea limbii maghiare în anumite zone din Ardeal. 
Acum să ceri sprijin lingvistic administrativ pentru a putea avea relații cu organele administrative în limba minoritară este una, să obligi administrația să cunoască limba minorității este alta.  A cunoaște limba majorității, în special pentru maghiari nu este obligație, este un avantaj. Cunosc maghiari care mi-au mărturisit că părinții i-au dat la liceu românesc ca să nu aibă probleme în cariera viitoare. 

Legat de relațiile româno-maghiare am citit o analiză a lui Armand Goșu privind vizitele ciudate ale demnitarilor maghiari, recte ministrul de externe maghiar Szijjarto la Chișinău. Aici este clar coada rușilor.
România a ripostat prin ajutorul medical în echipamente de protecție și cadre medicale destinat Republicii Moldova. Problema este că acolo  există vectori ai rusofiliei, în primul rând președintele Dodon. 
O editorialistă se întreba de ce nu a reacționat mai vehement Orban Viktor de la Budapesta la atacurile lui Iohannis. Eu înclin să cred că Orban V este destul de inteligent să înțeleagă că Iohannis ataca o problemă strict internă și că o reacție a lui ar tulbura mult mai rău apele și ar defavoriza net UDMR care este în lesa lui. El mai știe că probabil, Iohannis este și o portavoce a Partidului Popular European, unde Ungaria lui Orban V nu este de loc bine văzută. Cum să replici lui Iohannis care este sunat de Trump, idolul lui Orban V, deci să enervezi inclusiv pe americani? Strategic politicienii americani valorizează mult mai mult România în contextul geopolitic de azi. 

Seara a ieșit și primul ministru Orban care aținut un discurs lung și apoi a răspuns la întrebările presei. E a creionat măsurile economice care s-au luat în continuarea celor luate deja, se vor sprijini intreprinderile care angajează noi lucrători din cei reveniți în țară cu ocazia pandemiei. 
Orban a dat și numărul celor reveniți în țară un milion trei sute de mii! Cifră pe care o dăduse deja Rareș Bogdan mai demult. Și de unde au revenit acești români? Din zonele cele mai afectate de pandemie: Italia, Spania, Franța, Germania, Marea Britanie!
Este o realitate nu prea avantajoasă. Avem peste un milion de români care practică activități și munci sezoniere, munci grele în agricultură și construcții, la culesul de legume. Există după cum se vede o tradiție a datului cu sapa, a prășitului manual, munci grele care sunt necesare și activițăților de recoltare a legumelor precum sparanghelul. În Marea Britanie s-au înscris voluntari, dar în cele din urmă au dat bir cu fugiții și fermierii britanici așteaptă pe sezonierii români.
În acest sens Orban a promis sprijin de 40000 de euro pentru fermierii care vor să înceapă o afacere acasă, în loc să meargă afară la cules. Mă întreb de ce nu apar încă afaceri în domeniul legumicol. Legumele românești sunt calitativ mai bune decât cele crescute în solariile din Turcia, Sicilia sau Andaluzia. Îmi amintesc că roșiile apăreau în iulie, la fel și cartofii noi, când am dar examen la Politehnică în 1967. Acum se găsesc din aprilie! Ce lipsește este capitalul pentru a avea solarii încălzite și sere ca să producă industrial. 
Un alt semn încurajator este că se prognozează relocarea unor industrii din China. Capitaliștii vedeau că munca în China este ieftină, dar pandemia venită de acolo a arătat că am devenit mult prea dependenți de acest capitalism coordonat de liderii comuniști chinezi, care mint când a apărut covidul și nu am avut materiale de protecție, făcute tot acolo în China!
România are încă avantajul unei mâni de lucru la preț scăzut, este sigură, în UE și NATO, avantaje de care trebuie să profităm.

Revenind la numărul enorm de români reveniți din străinătate, cred că guvernul Orban s-a descurcat mulțumitor, nu a existat o aglomerare la terapie intensivă, sunt multe decese comparativ cu vecinii, dar nimeni nu a experimentat marea de concetățeni reveniți rapid din zone de risc, care au fost vector de infecție pandemică. După cum am observat din curbele date zilnic de Hotnews ne aflăm pe un palier, cum sublinia și premierul Orban, raportul dintre cei infectați și cei însănătoșiți scade arătând că pandemia este sub control. Este adevărat că am avut în ultimele zile oscilații în dinți de fierăstrău, alternând cu număr mare de înfectați și zile cu număr mai scăzut. Se observă că decesele sunt cauzate în primul rând de bolile de care sufereau anterior cei decedați, covid amplifică negativ mobiditate care duce la deces. 

Nu mă mir că opoziția care este majoritară încă în Parlament este foarte nervoasă pe guvernul Orban. Au reușit să gestioneze mulțumitor această criză pandemică, degeaba spun ei că numărul de decese este prea mare compartiv cu vecinii, dar când te uiți la milionul și jumate de români reveniți lucrurile nu stau de loc rău. Suntem departe de predicțiile pesimiste cu vârful de pandemie de după Paști. Altă nemulțumire este că Orban sfidează Parlamentul și a trimis doar o dare de seamă a activității guvernamentale în loc să-i frece pesediștii ridichea direct în Parlament. Chiar dacă sondajele arată că PNL scade, poate și normal de starea de nervozitate dată de autoizolare, PSD a recepționat lovituri grele de imagine și trebuie să replice.

Cel mai mult mă suprinde și enervează cum medii serioase, precum Digi24, sau Adevărul  găzduiesc mărinimos părerile lui CTP.  Acest jurnalist extrem de arogant și isteric nu este în stare să aibă o coerență a opiniilor, poți fi critic, dar nu poți să cazi în pamphlet, dacă ești analist politic. Felul în care s-a exprimat față de conferința de presă a lui Ludovic Orban cu glumița govid este de o măgărie absolută. Nu este Orban și guvernul lui, un grup de genii, dar nici de proști, să ne amintim un pic de Veorica și ai ei?

Este normal ca ieșirile publice ale lui Iohannis și Orban să fie exerciții de imagine, dar la fel de necesar este ca liderii politici ai țării să fie prezenți public. Când îl văd pe acest CTP, schimb canalul. Îi citesc inepțiile doar ca să mă enervez, la fel când le citesc pe ale Alinei Mungiu, sau Cornel Nistorescu. Observ că madam Cotcodac IE Dogioiu s-a liniștit.


Așa că să auzim de bine să fim răbdători ca să rămânem sănătoși.