Ziua de luni a fost
marcată de intervențiile publice ale președintelui Iohannis și ale primului
ministru Ludovic Orban.
Dicursul președintelui a
creionat măsurile care ne privesc prin starea de alertă care continuă pe cea de
urgență după 15 mai.
Scăpăm de limitările
temporale pentru seniorii de plus 65 de ani și declarații pe proprie
răspundere.
Parcurile se deschid se
poate face sport de performanță.
Se limitează deplasările
interurbane prin aceleași declarații pe proprie răspundere.
Se poate ieși cu
bicicleta și cel mai importnat pentru unul ca mine se poate ieși al pescuit!
Se deschid hotelurile ,
frizeriile, coafurile, cabinetele dentare, dar încă nu se decgide
restaurantele, nici măcar terasele, mai așteptăm!
Discursul a conținut și
un nou atac la neglijența, concedarea în parlament a unor inițiative
autonomiste maghiare privind practic obligativitatea limbii maghiare în anumite
zone din Ardeal.
Acum să ceri sprijin lingvistic
administrativ pentru a putea avea relații cu organele administrative în limba
minoritară este una, să obligi administrația să cunoască limba minorității este
alta. A cunoaște limba majorității, în special pentru maghiari nu este
obligație, este un avantaj. Cunosc maghiari care mi-au mărturisit că părinții
i-au dat la liceu românesc ca să nu aibă probleme în cariera viitoare.
Legat de relațiile
româno-maghiare am citit o analiză a lui Armand Goșu privind vizitele ciudate
ale demnitarilor maghiari, recte ministrul de externe maghiar Szijjarto la
Chișinău. Aici este clar coada rușilor.
România a ripostat prin
ajutorul medical în echipamente de protecție și cadre medicale destinat
Republicii Moldova. Problema este că acolo există vectori ai rusofiliei, în primul rând
președintele Dodon.
O editorialistă se
întreba de ce nu a reacționat mai vehement Orban Viktor de la Budapesta la
atacurile lui Iohannis. Eu înclin să cred că Orban V este destul de inteligent
să înțeleagă că Iohannis ataca o problemă strict internă și că o reacție a lui
ar tulbura mult mai rău apele și ar defavoriza net UDMR care este în lesa lui.
El mai știe că probabil, Iohannis este și o portavoce a Partidului Popular
European, unde Ungaria lui Orban V nu este de loc bine văzută. Cum să replici
lui Iohannis care este sunat de Trump, idolul lui Orban V, deci să enervezi
inclusiv pe americani? Strategic politicienii americani valorizează mult mai
mult România în contextul geopolitic de azi.
Seara a ieșit și primul
ministru Orban care aținut un discurs lung și apoi a răspuns la întrebările
presei. E a creionat măsurile economice care s-au luat în continuarea celor
luate deja, se vor sprijini intreprinderile care angajează noi lucrători din
cei reveniți în țară cu ocazia pandemiei.
Orban a dat și numărul
celor reveniți în țară un milion trei sute de mii! Cifră pe care o dăduse deja
Rareș Bogdan mai demult. Și de unde au revenit acești români? Din zonele cele
mai afectate de pandemie: Italia, Spania, Franța, Germania, Marea Britanie!
Este o realitate nu prea
avantajoasă. Avem peste un milion de români care practică activități și munci
sezoniere, munci grele în agricultură și construcții, la culesul de legume.
Există după cum se vede o tradiție a datului cu sapa, a prășitului manual,
munci grele care sunt necesare și activițăților de recoltare a legumelor precum
sparanghelul. În Marea Britanie s-au înscris voluntari, dar în cele
din urmă au dat bir cu fugiții și fermierii britanici așteaptă pe
sezonierii români.
În acest sens Orban a
promis sprijin de 40000 de euro pentru fermierii care vor să înceapă o afacere
acasă, în loc să meargă afară la cules. Mă întreb de ce nu apar încă afaceri în
domeniul legumicol. Legumele românești sunt calitativ mai bune decât cele
crescute în solariile din Turcia, Sicilia sau Andaluzia. Îmi amintesc că
roșiile apăreau în iulie, la fel și cartofii noi, când am dar examen la
Politehnică în 1967. Acum se găsesc din aprilie! Ce lipsește este capitalul
pentru a avea solarii încălzite și sere ca să producă industrial.
Un alt semn încurajator
este că se prognozează relocarea unor industrii din China. Capitaliștii vedeau
că munca în China este ieftină, dar pandemia venită de acolo a arătat că am
devenit mult prea dependenți de acest capitalism coordonat de liderii comuniști
chinezi, care mint când a apărut covidul și nu am avut materiale de protecție,
făcute tot acolo în China!
România are încă
avantajul unei mâni de lucru la preț scăzut, este sigură, în UE și NATO,
avantaje de care trebuie să profităm.
Revenind la numărul
enorm de români reveniți din străinătate, cred că guvernul Orban s-a descurcat
mulțumitor, nu a existat o aglomerare la terapie intensivă, sunt multe decese
comparativ cu vecinii, dar nimeni nu a experimentat marea de concetățeni
reveniți rapid din zone de risc, care au fost vector de infecție pandemică.
După cum am observat din curbele date zilnic de Hotnews ne aflăm pe un palier,
cum sublinia și premierul Orban, raportul dintre cei infectați și cei
însănătoșiți scade arătând că pandemia este sub control. Este adevărat că am avut
în ultimele zile oscilații în dinți de fierăstrău, alternând cu număr mare de
înfectați și zile cu număr mai scăzut. Se observă că decesele sunt cauzate în
primul rând de bolile de care sufereau anterior cei decedați, covid amplifică
negativ mobiditate care duce la deces.
Nu mă mir că opoziția
care este majoritară încă în Parlament este foarte nervoasă pe guvernul Orban.
Au reușit să gestioneze mulțumitor această criză pandemică, degeaba spun ei că
numărul de decese este prea mare compartiv cu vecinii, dar când te uiți la
milionul și jumate de români reveniți lucrurile nu stau de loc rău. Suntem
departe de predicțiile pesimiste cu vârful de pandemie de după Paști. Altă
nemulțumire este că Orban sfidează Parlamentul și a trimis doar o dare de seamă
a activității guvernamentale în loc să-i frece pesediștii ridichea direct în
Parlament. Chiar dacă sondajele arată că PNL scade, poate și normal de starea
de nervozitate dată de autoizolare, PSD a recepționat lovituri grele de imagine
și trebuie să replice.
Cel mai mult mă suprinde
și enervează cum medii serioase, precum Digi24, sau Adevărul
găzduiesc mărinimos părerile lui CTP. Acest jurnalist extrem de arogant
și isteric nu este în stare să aibă o coerență a opiniilor, poți fi critic, dar
nu poți să cazi în pamphlet, dacă ești analist politic. Felul în care s-a
exprimat față de conferința de presă a lui Ludovic Orban cu glumița govid este de o măgărie absolută. Nu
este Orban și guvernul lui, un grup de genii, dar nici de proști, să ne amintim
un pic de Veorica și ai ei?
Este normal ca ieșirile
publice ale lui Iohannis și Orban să fie exerciții de imagine, dar la fel de
necesar este ca liderii politici ai țării să fie prezenți public. Când îl văd
pe acest CTP, schimb canalul. Îi citesc inepțiile doar ca să mă enervez, la fel
când le citesc pe ale Alinei Mungiu, sau Cornel Nistorescu. Observ că madam
Cotcodac IE Dogioiu s-a liniștit.
Așa că să auzim de bine
să fim răbdători ca să rămânem sănătoși.
Draguta trecere in revista. Pareti un optimist ale carui pareri sunt tonice fata de realitatea extrem de fragila. E atata ura si invidie in tabara psd-ista incat eu mereu ma tem de ei, mai ales penteu ca sunt impanati cu agenti de influenta pro-rusi, de o rea vointa crasa la adresa parcursului nostru pro-european si pro-atlantic....Dar e placut sa citesti parerile unui optimist.Face bine la ten.
RăspundețiȘtergereJoe, trecerea ta in revista este buna de spus la o sedinta de partid la PNL si nu pe un blog. Situatia este mult diferita decat cea prezentata.
RăspundețiȘtergereIn primul rand Iohanis a aratat inca odata ca nu este presedintele tuturor romanilor ci este doar presedinte PNL. Daca ar fi fost intradevar presedinte ar fi lasat sa decurga procesul parlamentar in cazul legii autonomiei Tinutului secuiesc si, atunci cand legea ajungea la el (daca ajungea) o reclama la Curtea Constitutionala si legea ar fi cazut sigur. In loc de aceasta a trecut la un atac dur la PSD (ceea ce nu e prima data), fara sa prezinte date care sa sustina acuzele de tradare si la UDMR, mai facand si un atac cu consecinta unui posibil conflict diplomatic. Si ce a castigat. La urmatoarele alegeri parlamentare PNL va castiga 30% din locuri (daca nu va scadea in continuare). Daca vrea sa mai ajunga la guvernare va trebui sa faca aliante, si atunci va avea nevoie de UDMR deoarece nu vad aliante cu PSD, ALDE sau Pro Romania. Crezi ca in conditiile actuale ei vor mai vota un guvern PNL? Dupa reclamatia facuta la PPE crezi ca vor mai tine cont de recomandarea acestuia sa voteze PNL ca fiind din acelasi grup parlamentar?
In privinta Primului ministru Orban el a ramas in nota de la preluarea puterii. Vom face, vom analiza. Pana acum la guvern s-au intalnit diferiti secretari de stat cu mediul de afaceri sa discute cu organizatiile patronale dar nu au facut un plan de redresare economica care sa ii satisfaca. Asteapta semnalul de la Cotroceni. Ministrul de finante vorbeste de o ajutare a mediului de afaceri cu un un deficit bugetar de 5% in timp ce eu am citit articole de la trei analisti economici care spun ca Ungaria, Plonia, Cehia, Bulgaria fac planuri de redresare cu un deficit bugetar de 15%. La noi se asteapta ajutoare de la UE dar nu tin cont de semnalele primite de acolo - tarile din UE au trimis acasa oamenii de care nu mai au nevoie iar ajutoarele se vor acorda cu prioritate tarilor din zona euro.
Si acum mai e si mascarada asta cu deschiderea hotelurilor fara a deschide restaurantele. Se ajunge in situatia de pe vremea lui Ceasca cand plecau romanii in excursii in tarile socialiste cu portbagale pline de mancare.