marți, 28 februarie 2017

Turnătorul lui Moromete

Ideea acestui subiect la Olimpiada de Literatură la Prahova a declanşat foarte multe comentarii.
Unii politicieni s-au simţit cu musca pe căciulă şi au reacţionat vehement, alţii care detestă turnătoria a reacţionat la fel.
Până la urmă am stat şi am ascultat mai multe opinii şi mi-am dat seam că problema este mult mai complicată. 
În primul rând de romanul monumental al lui Marin Preda. El are două volume. Primul priveşte viaţa la ţară în finalul deceniului patru al secolului XX în România Mare. Moromete era ceea ce s-a numit ulterior ţăran mijlocaş. Cu pământul lui şi la soţiei de-a doua se ajunge la ceva între 5 şi 10 hectare care-i permiteau lui Moromete să supravieţuiască cu numeroasa sa familie. Şi subiectul dat la Olimpiadă nu se referă la acest prim volum apărut în plin proletcultism la mijlocul anilor 50, ci la al doilea volum al Moromeţilor. Acesta se petrece în România comunizată la începutul anilor 50. Niculae, fostul copil al primului volum, cu amintiri care-l întruchipau pe autor s-a maturizat şi a devenit activist al de partid, ăla singur, Partidul Muncitoresc Romîn (cu î din i), dar are necazuri pe bază de turnătorii şi este sfătuit să plece să-şi continue studiile ceea ce şi face. În acelaşi timp Moromete rămâne un conservator tradiţionalist şi detestă noul regim care nu i-a adus nicio îmbunătăţire, doar cotele scelerate cu care acoliţii autotoni ai bolşevicilor sovietici urmau ordinul lui Stalin de distrugere a ţărănimii cu tragediile foametei din Ucraina din 1933. Deci ideea subiectului la Olimpiada de literatură este să concepi un denunţ împotriva lui Moromete. De ce? Pentru că era un element nesigur, ţăran mijlocaş, care sabotează cotele, care cârteşte împotriva colectivei şi a activiştilor de partid. Moromete este un tip periculos pentru luminoasa nouă orânduire care va duce România pe cele mai înalte culmi ale socialismului. Se ştie unde s-a prăbuşit România comunistă prin hârtoapele sărăciei şi minciunii crase.
Am avut ocazia să citesc un document din care s-a făcut o carte. Era o Pleară a Uniunii Scriitorilor din RPR din 1952. Şi mi s-a făcut părul măciucă! Nu erau turnători, erau scriitori. Unii cred că au supravieţuit schimbării din 1989 şi care se băteau cu pumul în piept pentru dizidenţa lor. 
Cum decurgea acea şedinţă şi mai toate din acea vreme. Păi începea cu autocritica, adică îţi făceai un fel de mea culpa că n-ai citit şi prelucrat la timp  documentele de partid, că nu ai dat dovadă de suficient spirit critic şi autocritic. După acre urma o turnătorie în toateă regula împotriva unor colegi scriitori acuzaţi de toate relele adevărate sau inventate. Un astfel de document putea alcătui un adevărat îndreptar de turnătorie. Turnătoria era expresia cea mai abjectă a limbii de  lemn, împănată de agramatisme, pentru că turnătorul era norma un individ abia alfabetizat, recrutat din scursoarea satului românesc, a beţivilor şi alcoolicilor care îşi vânduseră pământul pe băutură, care erau incapabili să se gospodărească şi care urau pe cei care reuşiseră cât de cât să ducă o viaţă la limita decenţei. Era expresia zisă a urii de clasă atât de cultivată în acei ani. Deci adolescentul olimpic ar fi trebuit să aibă lecturi solide privind perioada respectivă în afară de romanul lui Preda, probabil singurul care nu edulcorează sau mint cu neruşinare cum au făcut alţi scriitori ai vremii în frunte cu Sadoveanu, Zaharia Stancu, Petru Dumitriu şi alţi ejusdem farinae. Dacă stau bine să mă gândesc nu prea există romane cât de cât autentice privind perioada în literatura română. Aşa măcar Marin Preda rămânesingurul martor autentic al acestei perioade. Ca să afli adevărul despre mocirla etică în care ne scăldam maiale în obsedantul deceniu nu avem acum decât memorii despre paerioadă apărute după 89. Cât despre turnătorii contemporane ale obsedantului deceniu rămâne jurnalul lui Ion Caraion un estet al decăderii umane şi a trădării celor care învestiseră încredre în el. 

Nu, nu trebuie să se surescite contemporanii noştri artişti ai jafului neruşinat prin mijloace politice, de ei se ocupă DNA. Nu la asta se referea subiectul Olimpiadei de Literatură, ci la o perioadă teribilă, probabil cea mai sinistră pe care au trăit-o românii! Care poartă denumirea de comunism românesc.

PS Am găsit coperta de la ediţia princeps apărută la ESPLA cu ilustraţii de Jules Perahim, artist avangardist, devenit proletcultist  (unul din mizerabili care mi-au ilustrat copilăria tembelizator ideologică) şi refugiat la Paris ca dizident! 

duminică, 26 februarie 2017

Când ideologia contrazice bunul simţ cu dinţii ştirbi

Îl citesc pe Dorul Pop pentru că scrie lucruri interesante pe blogul de la Adevărul. Şi citesc cu surprindere atacul pamfletar la adresa lui Liiceanu, care tocmai scrisese şi el un articol despre dinţi ştirbi. 

Apreciez foarte mult activitatea lui Liiceanu pentru editura Humanitas, îmi plac cărţile lui, dar nu-mi plac asocierile lui politice, s-au nu mi-au plăcut! Pentru că a fost ultimul care s-a dezis de toxicul venal Băsescu. 

Iată că urmărind ultimele proteste Liiceanu scrie un articol influenţat de imaginile de la protestele. De la protestele de la Cotroceni sau cele aranjate de PSD.  ca s-şi arate forţa de convingere! Şi eu am observat că protestatari de la Cotroceni sunt oameni de o condiţie dubioasă, sau cei de la Piteşti sau Târgovişte abundă de oameni simpli aduşi pe bază de tabel din zona rurală a judeţelor respective. Nu-i vorbă, că la Târgovişte au fost ajutaţi de argeşeni! 

Dar ce i-au sărit în ochi lui Liiceanu au fost unii care şi ei s-au băgat în faţă arătând nişte mutre patibulare şi neîngrijite, cu dinţi stricaţi. 

Şi Liiceanu şi-a adus aminte cum maestrul său Constantin Noica a reuşit să-şi piardă dinţii în puşcăria comunistă. Aşa că în exerciţiile de admiraţie faţă de maestru el îi spăla inclusiv placa proteza care ţinea în loc de dinţi. Mărturisesc că şi eu nu mai am decât câţiva dinţi sănătoşi şi în rest sunt proteze şi placă dentară. Şi mie mi se pare o neglijenţă maximă să nu-ţi repari dinţii. Cam asta cred că a declanşat amintirile lui Liiceanu.

Lui Doru Pop însă îi sare ţandăra! Şi analizează reflecţiile lui Liiceanu despre dinţi ştirbi într-o notă absolut ideologică stângistă şi absolut nepotrivită. 

Mulţi oameni au probleme cu dinţii, dar ţine de persoană să-şi repare la dentist problemele. Doru Pop crede că Liiceanu detestă pe oamenii săraci. Dacă ar fi făcut un simplu excurs în amintirile din copilărie şi-ar fi adus aminte de Baba Cloanţa. În poveştile româneşti acestui personaj îi lipsesc dinţii de unde îi vine şi porecla. Deci inclusiv în imaginea populară lipsa dinţilor este blamabilă!

În concluzie Doru Pop bate câmpii. Mai ales din neglijenţă oamenii nu se ocupă dantura, nu de sărăcie! 

Să ai dantura îngrijită nu ţine nici de stânga, nici de dreapta!

 

vineri, 24 februarie 2017

Noutăţi politice




































Ca  o confirmare a postării mele anterioare Lari Bratu mi-a făcut o surpriză plăcută care merită împărtăşită la toţi.

Soldaritatea cu noi a declarat-o Canada şi ....Cascada Niagara.


Asta este cea mai bună replică pentru anumiţi indivizi apropiaţi de putere şi îmbătaţi de ea declară că România este văzută rău, ca o ţară a corupţilor.

Uite că este văzută bine!
.................................................................................................

În plus în această seară la Piteşti Ludovic Orban şi-a  început campania privind câştigarea preşedinţiei PNL.



PS Tot de la Lari - protest la Montreal

Discursul lui Varujan Vosganian

La această oră Varujan Vosganian este unul din cei mai inteligenţi parlamentari. Dar el nu este doar parlamentar, el este şi unul din cei mai dăruiţi scriitori români. Talentul lui a izbucnit cu putere prin primul său roman, Cartea şoaptelor. Vosganian scrie şi poezii, a mai scris şi volumul Jocul celor o sută de frunze. Iată că acum Varujan Vosganian şi-a lansat  ultimul său roman, Copii războiului la Biblioteca Judeţeană Argeş, miercuri seara pe 22 februarie. Lansarea acestui volum a fost şi un eveniment politic pentru că au participat notabilităţi politice locale. De prezentarea romanului s-au ocupat pe rând Jean Dumitraşcu şi Denisa Popescu. Romanul reia povestea biblică a fraţilor Abel şi Cain. Cei doi protagonişti ai romanului sunt Matei Visarion ajuns general de securitate şi fratele său, liderul Mişcării Transcendentale care a avut o grămadă de necazuri cu securitatea la începutul anilor 80. Ei sunt copii unui ofiţer german cu două femei române diferite şi destinele lor se întâlnesc într-un târziu. Cam atât de spre roman!
Denisa Popescu, Vosganian, Jean Dumitraşcu

Cea mai interesantă parte a acestei seri a fost cuvântul scriitorului. Varujan Vosganian este vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. El a ajuns în politică reprezentând minoritatea armeană. A fost prezent în vremea Revoluţiei fiind arestat la Jilava. A ajuns unul din liderii liberali. A deţinut importantele funcţii de Ministru al Finanţelor şi al Economiei şi pot depune mărturie că a fost un ministru competent. Chiar dacă dovedeşte o inteligenţă ascuţită, caracterul însă nu prea este în ton, fiind mai mult lipsă, cum spunea P P Carp despre români, care se aplică şi la minorităţi. A fost supus unor acuzaţii şi s-a fofilat jenant, dându-şi cu mir şi neajungând la tribunal cu ajutorul colegilor din Parlament. 
Şi discursul său a fost extrem de interesant, dar pornind de la premise autentice concluziile lui erau cam piezişe. 

Varujan Vosganian este mai tânăr ca mine cam cu 10 ani şi spunea pe drept cuvânt că Revoluţia a fost o şansă pentru el şi generaţia lui, ajungând în înalte funcţii politice, dar să fii martorul schimbărilor politice şi sociale care au avut loc în ultimii 27 de ani. El spunea că a fost prezent în Piaţa Universităţii, dar consecinţa prezenţei atâtora acolo nu a fost decât un ajutor electoral pentru FSN. Da, doar dacă luăm în considerare manipularea sinistră a TVR.   Spunea că aproape nimeni nu ştie numele martirilor de la Revoluţie. Într-un fel este normal pentru că s-au jertfit şi nu au putut să se exprime în noua societate. Dar avem un erou al Pieţei Universităţii, pe Marian Munteanu care este prezentat azi absolut jenant şi manipulator pentru opiniile sale politice, aruncând cu noroi pe un om care s-a sacrificat aproape cu preţul vieţii, fiind bătut îngrozitor de mineri.

Vosganian se întreba dacă a folosit la ceva atitudinea anti-comunistă şi concludea că văzând realităţile de azi nu a prea folosit. Aici sunt ferm în dezacord pentru că această atitudine nu era îndreptată asupra membrilor simpli de partid ci contra celor acre erau acoliţii lui Ceauşescu, în contra pretorienilor săi care erau securiştii şi care a generat suspiciunea sănătoasă şi azi faţă de aceste servicii secrete care pot derapa de la sarcinile lor privind protejarea cetăţenilor români. 
Finalul a fost o justificare aviatorismului său politic, fără a justifica de ce au avut loc aceste alianţe politice, precum şi fără a explica alăturarea sa, un om atât de inteligent cu un obtuz şi neadecvat politician precum Călin Popescu Tăriceanu.


luni, 20 februarie 2017

Primăvara europeană a început la Bucureşti

Am aflat cu nemăsurată plăcere că acest început de ripostă împotriva valului de naţionalism european în Vest sau de iliberalism din Est s-a întâmplat la Bucureşti!
Marile proteste care au cuprins România şi care au determinat guvernul Grindeanu să retragă OUG13 care avantaja borfaşii politici au impresionat lumea. 
Iată că după ce aceste proteste au ţinut prim planul media europene şi au impresionat în mod pozitiv şi culmea au devenit un exemplu şi inspiraţie.  
Aflu că s-a protestat inspiraţi de România în Malta şi la Paris, iar protestatarii parizieni au numit fenomenul românesc ca o Primăvară Europeană.


Au fost momente când am fost mândri, în 1989 când oamenii au ieşit cu toate riscurile la Timişoara şi apoi la Bucureşti împotriva lui Ceauşescu. Au fost momente când mineriadele ne-au umplut de ruşine. Au fost momente când lumea a protestat când un preşedinte a jignit un concetăţean, medic arab cu excelenţă în România, nu când acelaşi preşedinte a tăiat cu cinism salariile. 
Au fost momente când întreaga ţară toţi cetăţenii s-au mobilizat şi au ales un preşedinte de origine germană, împotriva unui candidat care pedala pe naţionalismul cel mai abject, care observ că se resuscitează acum în presă şi un gura unor iresponsabili politici. Păi ce poate fi mai iresponsabil ac primarul Mioveniului să atace multinaţionalele, când prosperitatea acestui oraş se trage de la Uzina Dacia-Reanault. Cum se va mai putea uita acest individ în ochii directorilor francezi? Observ şi în media locală manifestări reacţionare, autohtoniste, şi aceeaşi ziarişti suferă imediat de lipsă de memorie când se grăbesc să-i perie pe aceeaşi directori francezi de la Dacia.

Trăim într-o perioadă schizofrenică când aderarea la UE ne-a adus doar beneficii, dar unii pedalează pe naţionalismul precar practicat în vremea lui Ceauşescu şi jenant amintind de perioada neagră interbelică a xenofobiei celei mai manifeste.



Oricum, după ce s-a întâmplat la începutul lui februarie, când generaţia copiilor celor care au fost la Revoluţie dă speranţă!

joi, 16 februarie 2017

Ecologie şi escrocherie

În presa locală argeşeană unul din cele mai sensibile subiecte este jaful care s-a făcut în pădurile de la poalele celor mai frumoşi munţi din România.
Într-o zi senină din Piteşti de la parcarea din Auchan poţi admira Leaota, Bucegii, Piatra Craiului, Iezer Păpuşa şi mai departe vârfurile Făgăraşului. 
Ce s-a întâmplat în ultimii 27 de ani, un jaf sistematic atât în pădurile proprietarilor cât şi ale statului. 

Iată că în ultimul timp, mai bine zis anul trecut Ministerul Mediului a pus piciorul în prag şi a făcut demersuri pentru transformarea zonei Munţilor Făgăraş într-o rezervaţie naturală. Deja fundaţia Wild Carpathia a cumpărat multe din pădurile proprietarilor din zona Dragoslavele, Rucăr, Arefu, zona barajului Vidraru.

 https://www.facebook.com/wildcarpathiaofficial/

Şi deodată a apărut o campanie de presă împotriva acestei fundaţii şi mai ales a transformării acestei zone în rezervaţie naturală. Diverşi afacerişti prin intermediul Camerei de Comerţ locale, primari din zona sunt extrem de nemulţumiţi de această iniţiativă. De ce sunt atât de porniţi? Pentru că spun ei asta ar împiedica dezvoltarea economică a acestei zone. Păi toate pâraiele care se varsă în Vidraru au fost distruse şi transformate în canale pentru microhidrocentrale, aceste s-ar putea să fie dărâmate pentru a se reface echilibrul ecologic iniţial. Primarii sunt furioşi pentru că folosindu-se de pădurarii aserviţi nu mai pot tăia pădurea cum le convine pentru a şantaja locuitori cu lemne. 
Apariţia unor paznici care vor păstrarea frumuseţilor naturale nu le va mai permite jaful care se produce în prezent. 

Deci atitudine media este schizofrenică, ar vrea să fie ocrotită pădurea, dar ideea rezervaţiei naturale calcă pe nervi pe afacerişti patroni de presă, sau care pişcotează pe aceşti Caracudi locali. 


Nu se vrea ecologie, se vrea escrocherie, aşa la mica înţelegere, eu fur pădurea, distrug apele şi voi vă faceţi că nu vedeţi.

joi, 9 februarie 2017

Exil, emigraţie, mutare în altă parte

Aceste consideraţii mi le-au trezit dosarul din Dilema veche, Între două lumi.
Unii din compatrioţii noştri au trecut în ultimii 70 de ani prin aceste situaţii.
În vremea comunismului te exilai părăsind România, şansa de a revedea ţara mamă era inexistentă, pentru că probabil în cele mai multe cazuri te aştepta puşcăria. Am trăit sentimentul acut al despărţirii de prieteni apropiaţi pe care eram sigur că n-o să-i mai revăd niciodată. Unii dintre ei au părăsit ţara cu cele mai mari riscuri, alţii au reuşit să obţină emigrarea, şi alţii au folosit oportunitatea de a se afla în Occident şi de a alege libertatea.

După Minunea din Decembrie 1989 şansa inexistentă de a-mi revedea prietenii a devenit o posibilitate normală. Pe cel mai bun  prieten din studenţie l-am revăzut după 10 ani la New York unde se refugiase, pe altul în septembrie 1990 la el acasă în Germania de Vest, exista încă, am părăsit Germania înainte de unificare. Cu alţii m-am revăzut în România, pe unul din cei mai apropiaţi prieteni ai mei îl ascultam noaptea la BBC unde începuse să lucreze din 1987 şi asta îmi dădea ceva speranţe. Recunosc că până la capăt nu mi-am putut imagina prăbuşirea lui Ceauşescu şi a comunismului pe care îl uram din suflet, pentru că mi-a distrus toate speranţele. Speranţe care au devenit realitate după 1990.

M-a bătut şi pe mine gândul să fug din România, dar nu am putut şi nici nu am avut curaj.  Am testat pe Adriana în 1990 în Germania dacă vrea să cerem azil politic, se putea era după mineriada din 13-15 iunie. A spus că nu vrea şi aşa nu am mai evocat posibilitatea emigrării după aceea. Îmi amintesc amuzat cum un coleg de serviciu aştepta semi isterizat ca să nu mă mai întorc. Am revenit în România şi după aceea am plecat de multe ori din ţară. 

Atunci, după 1990 mai mulţi colegi de serviciu, prieteni au decis să emigreze cu ţintă Canada sau Statele Unite. Plecarea era univocă, nu mai se întorceau în ţară de obicei, ştiu doar un caz când o familie prietenă a decis să revină al pensie în ţară pentru că pensia modestă îi permitea o viaţă mai lejeră aici decât în Canada.

Anii au trecut, prin anii 90 ca să ies din ţară trebuia să primesc o invitaţie oficială de la organizatorii de conferinţele unde participam,însă ca să ies împreună cu Adriana am stat la cozi cumplite şi degradante la Ambasada Germaniei având invitaţia prietenilor noştri din  acolo. Într-o situaţie am petrecut o noapte în faţa ambasadei şi am organizat exemplar coada că i-am lăsat cu gura căscată pe paznicii români care erau evident corupţi şi avantajau pe unii. 

Dar după 2002 plecarea din România în Europa, în UE nu mai era nicio problemă. Am ajuns prima oară în SUA în 1995 şi apoi am obţinut lejer o viză pe 10 ani care s-a încheiat anul trecut, sper să nu mai fie nevoie de viză dacă voi mai avea ocazia. În Canada pot merge fără restricţie pentru că am fost de trei ori acolo deja. 

Vacanţele la mare le fac exclusiv în străinătate, mai ales în Grecia, pentru că serviciile sunt mai bune şi paradoxal este mai ieftin!

Între timp compatrioţii au umplut Europa în căutare unui loc de muncă mai bine plătit. Nu mai emigrează, oamenii se mută prin Europa în speranţa ca să obţină suficienţi bani care să e permită în ţară o viaţă normală. 

Acum lumea a devenit un sat global datorită tehnologiilor şi poţi afla dacă eşti curios ce se întâmplă prin locurile natale.  Sunt unii care din nostalgia locului sunt interesaţi de România şi percep cumva diferit evenimentele din aici faţă de noi, care trăim la firul ierbii. Asta m-a pus în situaţii conflictuale cu unii din prietenii şi corespondenţii mei. Mă bucur că în anumite situaţii am avut şi eu dreptate, chiar dacă percepţia din exterior ar fi părut mai puţin partizană.

Şi familia mea s-a cuplat la acest val al migrărilor. Am o nepoată stabilită de 12 ani la Londra, măritată cu un polonez şi au trei fete care vor deveni englezoaice get beget. Altă nepoată s-a stabilit la Manchester. Pentru această generaţie mobilitatea asta este normală. Poţi trăi undeva un timp, după care te poţi muta în altă parte fără restricţii. 

Acest lucru nu-l înţeleg încă cei care sunt aleşi să ne conducă, birocraţia românească inutilă şi cretină îmi aduce cel puţin mie aminte de comunism. Doar guvernul Cioloş a încercat ceva, dar prea puţin pentru că viaţa de la noi ar deveni al fel de normală ca în Occident dacă guvernanţii ar renunţa la aceste  inutilităţi birocratice, dar atunci ar dispărea o grămadă de tăietori de frunză la câini, pe care îi suportă blamatele multinaţionale care îi plătesc pe aceşti inutili aciuiţi inclusiv în Parlament.
Aceşti pseudo patrioţi nu au aflat că industria prelucrătoare din România este covârşitor în responsabilitatea companiilor multinaţionale, care le asigură celor din guvern şi parlament posibilitatea să facă bugete generoase celor care îi blamează acum.
Pentru că nu înţeleg un lucru simplu, aceste companii sunt şi româneşti pentru ca angajaţii şi majoritatea şefilor sunt români!

Între noi şi străinătate nu mai există bariere, sau cele care mai există sunt foarte uşor de depăşit!

Chiar dacă în SUA există Donald Trump, care se pare că nu înţelege că America first înseamnă că americanii conduc lumea, nu devin autarhici şi fără perspective.





miercuri, 8 februarie 2017

Obiceiuri tâmpite

Am observat nişte obiceiuri care mi se par proaste, tâmpite şi unele dăunătoare sănătăţii. De exemplu pantalonii pe care le poartă şi băieţii şi fetele mai ales sunt acum strânşi pe picior şi mai ridicaţi să se poată observa gleznele, fie la fete, probabil virile la băieţi. Dacă acest obicei pune în valoare atribute ale frumuseţii corporale, ciudăţenia începe când această modă se perpetuează pe vremurile astea friguroase. Să observ tinere şi mai ale tineri cu ciorap papuc care nu se vede din încălţăminte expune gerului piciorul. Poate acum nu se simte, dar aceşti tineri când vor atinge vârsta mea se vor plânge de dureri reumatismale. Tâmpit obicei! De fapt se conjugă cu mod tricourilor care lasă burta expusă la fete, pe aceste perioade meteo vor provoca la târziu accentuate dureri de şale!
Toată lumea are telefon celular şi mai nou smartfon. Orice convorbire ar trebui să fie privată. Cel puţin prin alte părţi în momentul în care eşti sunat, te duci într-o zonă care-ţi oferă un spaţiu privat. Am observat că unii răspund la telefon în public şi încep o conversaţie în gura mare care acoperă conversaţiile altora. Dar cel mai tâmpit obicei este atunci când nu numai că răspund la telefon dar pun telefonul pe difuzor speaker să se audă şi convorbitorul, ceea ce este o mârlănie gravă, pentru că cel care vorbeşte poate avea impresia că este auzit doar de cel sunat. Oribil obicei.


Suntem în perioada unor proteste, au protestat cu succes oameni în faţa Guvernului şi acesta a fost obligat să retragă OUG. Au apărut şi protestatari care susţin guvernul şi-l contestă pe preşedinte în faţă la Palatul Cotroceni. Dar la aceste procente unii simt nevoie să se dea şi ei în spectacol. Am auzit opiniile unor tineri care păreau cam ciudate şi nu se prea potriveau cu atmosfera de protest.
Nu-i nimic, să zicem.
Dar cel mai penibil a ieşit la Cotroceni unde o individă mai să-şi dea fustele peste cap urla tâmpenii care au devenit  clip viral pe internet. Şi cel mai ruşine mi-a fost când am văzut că doamnă respectabilă a scris o lozincă agramată: "DEMISIEA"! Credeam că suntem o ţară în care nu mai există analfabeţi, mai ales cei care sunt cam de vârsta mea sau care au făcut şcoala în vremea indelebilului comunism. Văd că agramaţi şi analfabeţi există încă şi destui că probabil că i-ar fi tras atenţia.


Concluzie: multe lucruri sunt tâmpite sunt la noi, suntem gregari şi imitatori.


marți, 7 februarie 2017

#REZISTĂM

Am urmărit şi m-am implicat în protestele care s-au desfăşurat în cursul acestei săptămâni, începută marţi noaptea târziu, hoţeşte, cu OUG 13 (număr semnificativ!) şi abrogată duminică datorită marilor şi amplelor proteste fără precedent din 89 încoace şi acum reflectez după discursul în Parlament al preşedintelui Iohannis.
Români a devenit instantaneu centrul de interes, precum mai devreme protestele poloneze.
Sute de mii de români au ieşit în stradă. Şi s-au întrecut în umor, Caragiale ar fi mândru!
Uite că de duminică au ieşit şi protestatari la Cotroceni, zicând că apără guvernul Grindeanu. Este legitim să existe şi apărători nu doar protestatari, dar mai bine erau atenţi, că s-au făcut de băcănie cu apostrofările Miţei dansatoarea, de profesie ţigancă nervoasă. Sau cu amicul Mânzână care a plecat cu PSD Argeş la Bucale cu autobuzul să protesteze la Cotroceni, după ce în prealabil îi aşteptau jandarmii în piaţă la Piteşti. De ce oare vicepreşedintele CJ Argeş a vrut să iasă în faţă? Ca să  confirme implicarea PSD? Mai bine stătea mai în obscuritate că-l văd prietenii şi vorbesc.

Grindeanu a cedat nervos şi a retras ordonanţa, dar scandalul continuă şi până şi preşedintele spune că doar demisia lui Iordache este insuficientă.

Ce am putut constata azi este că cei doi lideri ai Parlamentului României sunt nişte mârlani, mai ales Tăriceanu, care avea pretenţia de bine crescut, că de la borfaşul fumător de chiştoace n-am ce aşteptări.
N-au binevoit să-l întâmpine pe preşedinte. parlamentarii PSD şi ALDE au plecat demonstrativ în timpul discursului prezidenţial după ce au huiduit. Se pare că aceştia seamănă mai mult cu galeriile de fotbal.

Au fost interesante reacţiile după discursul prezidenţial. Tăriceanu era plin de nervi şi a dat cu telefonul de masă, după care a debitat prostii despre preşedinte printre care că este inculpat. Prostovanul nu ştie că în procesele civile nu există inculpare, partea pârâtă în procesul cu casa din Sibiu este cuplul prezidenţial, dar acolo este contestat dreptul de moştenitor al celui care i-a vândut casa. 
Dragnea care se ştie inculpat în penal a fost mai rezervat, că deh, nu se ştie dacă nu devin declaraţiile lui agravante. Dar până să se trezească din beţia puterii a dat foc României.
Bine că l-a sfătuit cineva să conteste sentinţa privind referendumul, trebuia să o facă mai demult.
El, dacă va intra în puşcărie trebuie să fie pentru jafurile comise în Teleorman, unde, împreună cu Niculaie au acaparat toate domeniile de pe Dunăre. Nu poţi pescui că este stăpân Dragnea ori Niculaie!


Ce mi se pare important este ca PSD să-şi ducă crucea, să guverneze până când or să-i blesteme toţi pentru nepricepere şi aflat în treabă.


joi, 2 februarie 2017

Noua mineriadă

Aseară în Bucureşti s-a întâmplat o nouă mineriadă. 

De fapt este totul o repetiţie a evenimentelor de acum 5 ani.

Atunci la protestele împotriva lui Băsescu pedeliştii au folosit pentru prima oară reţeta pe care au folosit-o aseară şi pesediştii. Au trimis nişte derbedei să se bată cu forţele de ordine. De această dată însă mi s-a părut că jandarmii au fost mult mai blânzi.
Şi noile mineriade sunt hibride ca războaiele lui Putin. Mineriadele au loc şi în media. 
Dacă ne aducem aminte acum 5 ani Antena 3 şi-a câştigat credibilitatea transmiţând nonstop protestul din Piaţa Universităţii. Acum această credibilitate este folosită să denigreze actualele proteste mult mai mari şi mai extinse. Atunci TVR, postul naţional a refuzat să transmită acele proteste, transmiţând discuţii cu indivizi cu aer de utecişti reşapaţi cu madam Rodica Culcer. Din acest motiv nu se mai uită azi nimeni la TVR. 

Cele două posturi de televiziune în care mercenari care nu mai sunt negri de cărbune, dar negri la suflet şi iude plătite cu arginţi grei, denigrează cele mai ample proteste din România de după Decembrie 89.
Şi mercenarii derbedei care trăiesc din bătăile de pe stadioane au fost preluaţi de PSD să compromită protestul din Bucureşti. S-a văzut imediat şi lumea nu s-a speriat au revenit să pună presiune pe guvern să renunţe la amnistiile ticăloase.

Şi mercenari se găsesc din belşug, seceta de caractere se confirmă pe la noi. Sinistra Hăineală, procuroarea care a fost pusă de Băsescu şefă la CSM un an este secretar de stat al matriţerului Iordache şi ar vrea să călărească DNA. Ce să mai zic de caricatura de Ciorbea, fost prim ministru al primului guvern reformist de după Decembrie 89 şi lider PNŢCD a ajuns sluga nemernică a PSD pe post de Avocat al Poporului.

România se află în faţa unei cumpene dacă PSD continuă să fie surdă la cerinţele străzii va fi aruncată în haos. Deja leul a luat-o la vale, sunt avertismente de la aliaţii noştri, presiuni de la Uniunea Europeană.

Din păcate nu putem funcţiona autarhic, nu suntem SUA, care şi ea va avea probleme cu Trump.

Sper ca raţiunea să triumfe!

PS.

Cea mai mare surpriză a fost că Piteştiul a devenit un oraş al protestelor importante. Părea un oraş dominat de pesedism. Dar ne-am înşelat, tinerii nu mai acceptă comoditatea celor mai în vârstă şi protestează de ieri in număr de mii împotriva imixtiunii în codul penal.