luni, 29 iunie 2020

Ce-am mai făcut, ce-au mai dres politicienii

Cum de jumătate de lună nu am mai avut o reacție pe blog, iată că revin.

 

Sfârșitul lunii mai și cam toată luna iunie a însemnat ploaie, după atâtea luni de secetă.

 

Pe 15 iunie am ajuns la București. Drumul mi-a arătat că pe câmpuri lucrurile arată bine, cerealele au început să îngălbenească, porumbul a profitat de ploaie. 

 

Această lună a însemnat că am terminat romanul lui Musil, Omul fără însușiri, apoi biografia lui Nae Ionescu: Seducătorul domn Nae. Acum sunt spre finalul cărții lui Liiceanu, Isus al meu, pe care urmează să o prezint pe blog.

 

Sfârșitul de lună ar fi însemnat să ajungem la vacanță npoastră în insula Thassos, pe care am amânat-o cu un an. Prin efortul Adrianei, am obținut un voucher din banii pe care i-am dat firmei de turism cu acre să putem pleca la anul. 

 

A reînceput transmisia seriei a II-a a serialului Condor, care mi s-a părut bine făcut. Parcă a doua serie cam trenează. Am văzut în fine și un film policier franțuzesc, Balle perdue care mi-a plăcut cum îmi plac de obicei filmele polițiste franțuzești. 

Am început să văd un serial sud-african Traffickers cu de toate, terorism, trafic de animale braconate. Africa de Sud este o societate multi rasială, acum șefi ai serviciilor secrete sunt negri, iar subalternii albi și buri. Se vorbește în film în engleza sud africană și în olandeza bură.

Au început și concertele filarmonicii la Taetrul de vară, joi a fost ultimul concert că intră în vacanță pe timpul verii.

 

Cu relaxarea din păcate s-au resuscitat cazurile de infecție cu Covid, inclusiv în Argeș și Pitești și am priteni extrem de alarmați de această resurecție a infectărilor. Doamne ferește să ne infectăm, eu port în piață și aglomerații mască!

 

În zona internațională afișul îl ține revoluția declanșată în SUA de moartea unui negru imobilizat de un polițist alb. Este o problemă serioasă rasismul în America și este de înțeles reacția de revoltă. Dar de aici la ce a degenerat această revoluție a imbecilității agresive este cale lungă. În primul rând istoria lui Floyd George nu-l recomandă ca erou, cum încearcă a fi prezentat, viața lui a fost cea a unui infractor, inclusiv ceea ce i-a provocat moartea a fost împotrivirea la arestare și doar comportamentul iresponsabil și criminal al polițistului i-a provocat decesul. De aici la nebunia totală care străbate acum America cu exagerări de un cretinism revoltător este iarăși o cale lungă. Nu poți să alungi din istorie personalități care au influențat trecutul nord american.  A început revolta împotriva statuilor, inclusiv împotriva lui Columb! Păi dacă nu era Columb mai erau ei azi să-i taie capul statuii? Văd că demenții nu au curaj încă să se dea la Washington. Dar l-au luat la ochi pe Woodrow Wilson la Princeton, căruia noi central europenii îi datorăm realitatea politică interbelică și România Mare! Nici președintele Trump nu este unul care încearcă să atenueaze și modereze pe revoltați, ba pune paie pe foc și toarnă benzină.

 

Ce mai fac politicienii noștri în Parlament? Păi prostii și aberații. Suntem într-o ciudățenie de viață parlamentară. Acestă situație nu ar mai fi existat dacă ar fi avut loc alegeri parlamentare anticipate. Pentru că PSD și aliații sunt de fapt într-o puternică minoritate, ei nu mai au decât maximum 35% din opțiunile electoratului. Și de aceea fac tot ce este posibil să blocheze acțiunile guvernului și ale președintelui cu ajutorul neprecupețit al CCR și al Avocatului Poporului, care ajunge să suspecteze pe medicii care s-au luptat cu pandemia de tortură în spitale?! Față de starea precară a sistemului medical medicii românii au desfășurat o activitate temerară.

Faptul că pesediștii au nerușinarea să-l cheme pe ministrul sănătății și să-l acuze arată cât de iresponsabili sunt. Acum, după ce au negat pandemia spun că spitalele nu i-au tratat și pe ceilalți bolnavi, în special cei cronici, mințind că spitalele ar fi fost închise. Oricum, relaxarea a produs resuscitarea infectării, umplerea ATI de cazuri critice.

 

Ultima invenție este decizia Senatului să nu permită ordonanțe de urgență date de guvern pe perioada vacanței parlamentare. Pentru politizarea excesivă, a proastei calități a liderilor PSD merită o înfrângere categorică. Se remarcă aici doar Ponta, un individ inteligent în rău, ipocrit și mincinos, dar a cărui cotă de încredere a crescut, pentru că sunt destui să-l creadă.

Guvernul și PNL le dau motive prin acțiuni neroade și asta ar trebui să-i alarmeze pe Orban și ai lui.

 

Cel mai important eveniment sportive a fost că Liverpool a redevenit după 30 de ani campioana Angliei. Ironia sorții face ca Chelsea, care în 2014 o făcea să piardă primul loc înainte de final și Manchester City să câștige campionatul, o bate acum pe City ca Liverpool să devină campioană, chiar înainte de meciul cu Man City!

Ca supporter vechi, din vremea când Petrolul i-a bătut la Ploiești în 1966 cu 3-1, mă bucur foarte tare!


sâmbătă, 13 iunie 2020

Ce mai face PSD?

Păi ce să facă: Porcării!
Acest partid care întruchipează ce-i mai rău în societatea românească a descoperit că e mai simplu să fii în opoziție când ai majoritate confortabilă în Parlament. Pentru că are aliați de nădejde în PRO România și ALDE, partide fantomă care există doar prin lideri. Victor Ponta este cel mai toxic politician al momentului pentru că sub aparența unei atitudini moderate propune cele mai imbecile idei. Tăriceanu care a parazitat prin prezența de bărbat bine și legături de familie PNL, acum arată doar că este un prost cu multe neveste.

PSD guvernează în momentul de față prin Parlament, ajutat de de incredibila atitudine a CCR. Guvernul nu poate face decât ce decid imbecilii iresponsabili ai acestei majorități de nerozi. 
Fac tot ce este posibil, inventând legi care să nu permită guvernului să obțină venituri suplimentare la buget, blocând trecerea pe bursă a companiilor profitabile cum se face peste tot în economia de piață.
În același timp inventează legi care să oblige guvernul să cheltuiască nesăbuit și să afecteze bugetul care este și așa foarte afectat de pandemie. 

Nimic nu este logic în politicile PSD. Nu vor să prelungească starea de alertă, probabil vor să inventeze o lege în care ei să decidă ce-i de făcut.
Contrazic realitatea că pandemia este încă periculoasă cu un număr de infectări peste 200 de persoane în ultimelor zile și menținerea deceselor în jur de 10 persoane. Ce argumente științifice caută acești maeștri ai imposturii și incompetenței?

Florin Câțu le-a replicat în privința acțiunilor privind economia cum au privatizat-o ei, lucru care a condus la dispariția construcției de tractoare și autocamioane, sau a petrochimiei.
În același timp se prevalează de pandemie să continue această stare de lucruri care nu ar fi fost posibilă altfel, în care ei să dețină această majoritate. De fapt azi ar fi trebuit să se fi desfășurat alegerile care ar fi dus la dispariția acestei majorități fatale pentru România.
Să sperăm că lucrurile se vor lămuri în toamnă!

miercuri, 10 iunie 2020

Intelectuali, rasism și alte actualități



Radu Jude face un videoclip și doi intelectuali români sar ca arși, pentru că unul dintre ei este vizat.  
Radu Jude este un regizor român foarte controversat. De ce?
Pentru că a avut curajul să evidențieze rasismul și antisemitismul românesc în filmele sale, precum face și Lucian Boia cu istoria noastră a românilor. Există răspândit în lumea noastră intelectuală, dar și a românilor obișnuiți că am fost un popor de îngeri, dar asta nu prea a fost realitatea.
De fapt oricare din scriitori sau intelectualii care au luat atitudine privind defectele propriului popor au fost blamați și urâți. Din același motiv și Ion Luca Caragiale și-a găsit refugiu la sfârșitul vieții la Berlin. Moravurile și defectele românești evidențiate mai ales în comediile sale nu au fost bine primite de contemporani.

Multe nu s-au schimbat în  ziua de azi. Este însă de remarcat că statutul intelectualilor a fost reevaluat. Dacă la începutul anilor 90 intelectualul, scriitorul era văzut sus pe firmament, acum scriitorul a fost retrogradat. El se manifestă public mai ales ca jurnalist și observator politic. În comunism cărțile adevărate a unor scriitor susțineau moralmente pe oameni. Scriitorii nu s-au acomodat cu politica și au ajuns unii dintre ei la remorca unor politicienii. Cum remarca cineva într-un comentariu la această știre statutul scriitorul a ajuns la un rol secund neimportnat în societatea românească de azi.

Iar cei doi vizați de videoclipul lui Jude sunt exemple de slugărnicie la cheremul unor grei ai politicii. Băsescu și Dragnea sunt exemple românești de aspirații autoritariste. Primul, mai subtil a reușit să atragă niște intelectuali foarte onorabili, care în pofida convingerilor lor, admirau pe omul tare, pe dictatorul în devenire. Dragnea nu a avut nevoie de asemnea zorzoane. Acest exemplar de Dinu Păturică nu avea nevoie de asemenea trofee, el avea nevoie de slugi și cum una dintre ele se revolta era imediat trimisă la plimbare. Singurul cu pretenții de intelectual a fost Tudorel Toader, acest personaj gongoric și cu mintea sucită, dar se poate vedea diferența. 
De aceea Jude acuză trădarea intelectualilor care a făcut posibilă venirea la putere a lui Hitler.

Și personaje cu aspirații de dictatori vedem în lumea de azi.
Kim Jon un sau Xi Jin Pin, sau Putin nu au nevoie de fard, ei sunt oameni tari care nu se încurcă în machiaverlâcuri democratice. Un Orban Viktor este mai subtil, el a inventat iliberalismul.

Un admirator fervent la celor mai de sus este Donald Trump. Are un singur impediment, este președintele Statelor Unite ale Americii, chintesența democrației contemporane. Nu mă miră că este rasist, el exprimă opinia unei importante secțiuni din electoratul american. Primele sale reacții au dovedit asta și explozia generată de imbecilitatea unui polițist care a cauzat moarte unui afro american care Nota Bene era potențial infractor reprezintă reacția publicului american la modul în care Trump înțelege să conducă America, adică prost și neglijent mai ales în vremea pandemiei. 

Rasism există în România la adresa țiganilor, sau romilor dacă vreți. Dar este o diferență foarte importantă față de America de exemplu. Afroamericanii au dezvoltat o clasă medie de mare onorabilitate, chiar dacă există o majoritate de infractori între ei.
Pe de altă parte în România nu s-a cristalizat o clasă medie la minoritari. Țiganii bogați sunt rezultatul unor infracțiuni, iar cei câțiva intelectuali notabili care susțin lupta împotriva diferențierii rasiale, nu au influență asupra masei de țigani care continuă să fie săraci, iliterați, să fure și să cerșească. Iar expemplele celor bogați sunt iritant negative, cum nici indivizi de genul lui Becali nu constituie un exemplu pozitiv pentru majoritarii români, dar mass media iresponsabile fac din acest gen de indivizi exemple de urmat. 

Soluția este pentru toți educația, dar ea costă și politicienii iresponabili nu dau doi bani pe educație, chiar lideri politici au o educație precară și asta o moștenire grea pentri viitor. 
O țară educată are toate șansele.
Un top al educației dădea pe primele locuri Canada și Japonia, imediat urmând SUA, Marea Britanie, Germania, Franța. De aceea aceste țări pot și altele nu!

miercuri, 3 iunie 2020

Despre Trianon

Mâine se fac 100 de ani de când Tratatul de la Trianon cu Ungaria a consfințit granițele României Mari și a celorlalte state vecine cu Ungaria, Cehoslovacia, Iugoslavia și Austria! Da, Austria!

Cu această ocazie filosoful maghiar Gaspar Miklos Tamas, dar originar din Ardeal a publicat un articol extrem de interesant adresat maghiarilor cu această ocazie, dar foarte util și nouă românilor! http://www.contributors.ro/cultura/de-ce-sa-nu-scriem-despre-trianon/

Pentru noi a fost importantă data de 1 Decembrie 1918 în care românii din Transilvania au decis unirea cu România.
Tratatul de la Trianon semnat pe 4 iunie 1920 doar consfințea decizia luată de românii majoritari ai Transilvaniei. 
Mărturisesc că în 14 iulie 1995, Ziua Națională a Franței am vizitat timp de aproape o zi Versailles și am ajuns și la Marele Trianon (există și micul Trianon, paradoxal cu două caturi, cel mare nu are decât parter!). Și am întrebat pe cineva din stafful muzeului de camera unde s-a semnat Tratatul de la Trianon. Mi-a fost arătată camera și am văzut și măsuța pe care s-a semnat pe care am fotografiat-o.

După ultimele desfășurări politice interne și mai ales după atacul vehement al președintelui Iohannis, etnic german la tâmpeniile PSD, Trianonul a revenit în atenție, iar pesediștii cu musca pe căciulă au votat în Parlament, alături de ceilalți parlamentari ca ziua de 4 iunie, ziua Trianonului să fie zi națională!
Trianonul este pentru maghiari o zi a deznădejdii totale și ai noștri ca să le facă în necaz au mai alăturat o zi în plus față de 1 Decembrie. Cred că este o mare NEROZIE!

Am mai spus că ziua de 1 Decembrie este nepotrivită ca Zi Națională. 
Ziua Națională a României este 10 Mai când România a devenit în 1877 un stat independent. Această zi nu are să afecteze pe niciun cetățean român, indiferent de etnie. 

Odată am revenit din Occident prin Budapesta cu trenul și am avut o discuție interesantă cu o unguroaică din România, studentă acolo. Am avut o discuție interesantă cu ea și am încercat să-i explic că situația care a condus la unirea Transilvaniei cu România a fost generată de incapacitatea maghiară de a accepta doleanțele legitime ale minorităților din cadrul statului dualist al Austro Ungariei și ea nu a fost în stare să le accepte. 
Citesc acum Omul fără însușiri a lui Robert Musil despre atitudinea negativă a austriecilor față de partenerii unguri din dubla monarhie. 
Conecința logică a acestor mari probleme a fost prăbușirea acestui imperiu central european. 


Noi trebuie să tratăm aceste probleme cu măsură și fără accese isterice. Logica istorică și cei 100 de ani au confirmat Tratatul de la Trianon în primul pentru România, pentru că ceilalți vecini, Iugoslavia și Cehoslovacia nu mai există. 

Așa că nu trebuie să ne inflamăm că Orban Viktor marșează pe nostalgia maghiară a Regatului Maghiar dispărut acum 500 de ani!