sâmbătă, 31 ianuarie 2015

Revelaţiile udriste

Ieri seară în timp ce eu mă încântam la Filarmonica loco (ca să citez un distins critic baladesc în ritmuri de Toma Alimoş) media autohtone erau răvăşite de revelaţiile doamnei Udrea livrate pe site-ul Hotnews.

Când am revenit acasă şi, în loc să-mi lucrez mica mea cronichetă muzicală, luată în şuturi de experţi muzicali, locali sau de aiurea, stăteam prostit şi mă uitam pe toate posturile de ştiri cum se dădeau calupuri din zisele importantei politiciene, atât de intim legate de fostul nostru preşedinte. Pentru că dacă au revelat ceva cu adevărat îngrozitor, aceste revelaţii lovesc distrugător asupra mitologiei anticorupţiei lui Traian Băsescu. 

Am poposit finalmente pe Realitatea tv. De ce? Pentru că sunt probabil mai echidistant situaţi, decât, de exemplu Antena3, sau B1tv, România tv, iar Digi24 doar cita din Udrea.

Din început trebuie să vă spun că nu sunt de loc entuziasmat de maniera jurnalistică a lui Rareş Bogdan. Nu contest o anume bună credinţă şi un bun simţ ardelenesc, dar trădate de excese care dau cu oiştea-n gard, după tot o autohtonă expresie. Acum l-a mai livrat ecranului şi pe Octavian Hoandră, un frustrat scriitor clujean marcat de complexe intelectuale pompos ardeleneşti. Ei bine, aseară acesta a reuşit o emisiune deosebită, nu din cauza lui, ci mai ales a invitaţilor.
În primul rând a politicianului Ludovic Orban şi a excelentului jurnalist Ion M. Ioniţă (Johnny pentru amici!). Era prezent şi răspopitul CNSAS Bichir. Ulterior s-au alăturat şi Rareş Bogdan dar şi Alex Căuţiş, un alt jurnalist pe care eu nu dau doi bani, fost pe la reviste umoristice, Caţavencu, şi altele.

Dar ce spune în esenţă doamna Udrea în revelaţiile sale?
Că fundamental şi regimul Băsescu a fost la fel de mafiot şi de putred ca precedentul moşit de Adrian Năstase. Mafia transpartinică a lui Năstase, după cum spuneau invitaţii a fost preluată de Băsescu pentru a continua jefuirea României. Că în schimb Traian Băsescu a fost necruţător cu adversarii săi politici pe care i-a hăituit cui ajutorul DNA şi a lui Morar. În această scenetă sinistră Laura Codruta Kovesi juca doar un rol decorativ, nefiind dotată cu nicio putere, după cum se observă la Tiberiu Niţu, acum. În privinţa lui Kovesi, Băsescu s-a înşelat profund în negocierea cu Ponta pe procurori. Pentru că eu continui să cred în buna sa credinţă, în rolul său de Gorgonă care sperie şi încătuşează corupţii, indiferent de orientarea faţă de ex-preşedinte. Doamna Udrea ne spune acum că ea a negociat cu Ponta, în numele lui Băsescu numirea procurorilor. Ea ne spune că era sursa alternativă de informaţii la Florian Coldea, buldogul credincios sereist şi furnizor de informaţii. Asta pentru că brusc Udrea are revelaţia că acest general nu mai este sluga lui Băsescu, ba îl acuză că a contribuit la alegerea lui Iohannis! Cum o fi făcut SRI asta  Udrea este datoare să explice? Coldea i-ar fi comandat lui Cocoş să-i remită lui Ghiţă 500000 de Euro pentru postul Rotv
Ioan Mircea Pascu, europarlamentar PSD admite că ce spune Udrea este 100% adevărat, dar nuanţează în intervenţia telefonică că dat fiind statutul doamnei Udrea revelaţiile sale sunt adevărate.
Ce este clar pentru mine este că doamna Udrea se vede încolţită şi începe să arunce cu acuze în stânga şi-n dreapta, unele afirmaţii având nuanţe de adevăr, altele doar scorneli care să încaiere lumea.
Este clar că generalul Coldea a fost o slugă credincioasă a lui Băsescu până în urmă cu câtva luni, de când acesta se plângea că nu mai are informaţiile pe care le livra publicului. Coldea şi SRI aşteptau schimbarea, dar sunt convins că Maior şi generalii SRI aşteptau pe Ponta nu pe Iohannis. Pe de altă parte în Parchet sunt procurori putrezi precum Alina Bica. Sunt curios dacă Papici mai este în DNA şi ce rol are acum? (NB) Aflu pe net că l-a demis Niţu. Deci toţi hoţii şi corupţii arestaţi de DNA nu au de a de a face cu acesta.
Afirm fără să mă înşel că acţiunea DNA se datorează în primul rând doamnei Kovesi. Spre deosebire de Morar, doamna Kovesi nu este şantajabilă şi uite ce a făcut, ceva care este parcă mai tare decât Mani Pulite din Italia. Nu ştiu dacă PSD va fi desfiinţat, precum creştin democraţii italieni, pentru că la noi corupţia este înfiptă peste tot în partide, poate pesedeii să fie mai ticăloşi şi fără scrupule, sunt mai neaoşi, mai legaţi de glia strămoşească, dar corupţia liberală pute la fel.

Acum sunt mai sigur ca niciodată că pe madam Udrea o paşte puşcăria şi anonimatul, iar pe Băsescu îl aşteaptă zile grele, mai ales că străinătatea va fi oripilată de revelaţiile udriste. Cavalerul contondent al anticorupţiei nu este decât un găinar ordinar, doar expertiza lui în bufuri marinăreşti îl caracterizează plenar.

vineri, 30 ianuarie 2015

Videanu în arest

Vestea reţinerii pentru 24 de ore a lui Adriean Videanu a stârnit o mulţime de reacţii.
În primul rând putem spune în contra Antenei3 care se lamenta la partis-pris-urile Codrutei Kovesi care ar favoriza camarile lui Băsescu.
Ziua de ieri a distrus toate miturile, că cei din anturajul lui Băsescu sunt intangibili. După cum arată acuzaţiile DNA, Elena Udrea şi Adriean Videanu vor înfunda mai mult ca sigur puşcăria.
CT Popescu sublinia că se bucură de arestarea lui Videanu. Nu ştiu care îi sunt motivele dar eu am unul clar şi evident, cum mi-a distrus ultimul meu loc de muncă, ANDRAD.
Din prostie, din ignoranţă nici nu mă interesează.

ANDRAD era Agenţia Naţională pentru Deşeuri Radioactive. Avea sediul în Piteşti şi un birou la Bucureşti. De la înfiinţarea sa în 2003 reuşise să se dezvolte, să crească. Între 2005 şi 2009 reuşise să coaguleze un colectiv de experţi în deşeuri radioactive care putea să facă managementul acestui domeniu extrem de sensibil şi complicat. Era în proiect DFDSMA, depozitul final pentru deşeuri slab şi mediu active de lângă CNE Cernavoda, de la Saligny, se făceau proiecte pentru stabilirea viitorului depozit final pentru combustibil uzat şi deşeuri înalt active. Discutasem cu experţi din domeniu cu mai multă experienţă care este soluţia pentru o astfel de agenţie, să aibă în frunte un politician sau un expert în domeniu. Experţii internaţionali, de bună credinţă mi-au spus că în cazul nostru ar fi potrivit un politician. Însă în cazul României a fost un dezastru.
În 2009 noul guvern Boc a numit şef politic, dar care era oarecum în domeniu. Dezastrul a apărut când o altă agenţie, Agenţia Nucleară cu responsabilităţi neclare, care funcţiona la Bucureşti a fuzionat cu ANDRAD din caza unor jocuri politice şi influenţei la ministrul Videanu. Fuziunea s-a dovedit un dezastru!

Trebuie să menţionez că ANDRAD era o agenţie cu venituri proprii, ea încasa taxa de poluare pentru activităţi nucleare de la CNE Cernavodă, realiyare a colectivului ANDRAD şi putea să asigure salarii bune pentru angajaţi. Prin fuziunea ticăloasă salariile intrau în grila de angajaţi bugetari şi salariile scădeau la mai mult de jumătate.  
Fiecare a căutat soluţii. În scurt timp unii s-au pensionat, cazul meu, pensia era cu 800 de lei mai mare decât salariul, datorită faptului că lucrasem 30 de ani al reactorul de la Piteşti.
Alţii s-au transferat. Azi prin demisii, transferuri, pensionări, şi din păcate, decese nucleul de experţi din Agenţia Nucleară şi de Deşeuri Radioactive (ANDR) a dispărut, au mai rămas foarte puţini din nucleul dezvoltat în perioada 2005-2009.
Sper ca această activitate extrem de sensibilă şi dificilă mai ales în domeniul comunicării şi al PR să renască. Actuala guvernare ca şi mai ales cele ale lui Boc au îngropat Agenţia.
Să dea Dumnezeu să se întâmple o minune şi oameni competenţi să renască o activitate foarte importantă.
Ăsta este motivul pentru care urăsc din toată inima pe Videanu.

Nu că m-a obligat să ies la pensie, ci pentru că prin aroganţă şi ignoranţă a afectat bunul mers al economiei româneşti. Energia nucleară este o prioritate şi o soluţie viabilă.

joi, 29 ianuarie 2015

Udrea la DNA








Astăzi este o zi importantă pentru justiţia română!
Elena Udrea a fost chemată la DNA unde  a stat 4 ore. Este acuzată de spălare de bani, fals în declaraţii publice, totul fiind legat de afacerea Microsoft. Ea se află în prezent sub control judiciar. 
Părea că Elena Udrea are un statut special, că nu va fi deranjată vreodată de justiţie. Şi asta mai ales după ce când DNA condus de Kovesi arestase pe fostul ei soţ, Cocoş.
Cred că astăzi DNA a cunoscut o nouă creştere de încredere din partea românilor. 
Elena Udrea este una din cele mai controversate personaje politice din România. Asocierea ei strânsă cu fostul preşedinte părea să-i confere o imunitate specială. 
Uite că şi această protecţie a căzut şi că un mit s-a spulberat. DNA taie în carne vie. 
Coincidenţa face ca şi alt personaj extrem de toxic al scenei politice româneşti a fost audiat astăzi la DNA. Este vorba cel mai bogat om cu avere care i-a rezultat din politică, Adriean Videanu.
Nu mai mult de acum trei  patru ani aceste personaje  tăiau şi spânzurau cu o aroganţă şi dispreţ pentru români, care are o denumire pe care mi-o însuşesc: rasism social. 

Numai pentru aceste lucruri astfel de specimene umane merită să putrezească în puşcărie.

Despre învăţământ

Deseori caut texte interesante pe contributors.ro, locul pontificatului lui Tismăneanu. În afara textelor dumisale mai poţi găsi articole interesante din când în când.
Aici am găsit textele unui geolog român profesor la New York care este adeptul explorării gazelor de şist! Interesant, nu-i aşa?
Ei bine am găsit un articol aparţinând domnului Mihai Maci profesor de filosofie la Oradea. Articolul este izvorât din experienţa sa de profesor şi priveşte nivelul pregătirii studenţilor.
Oare se face filosofie la Oradea? Aparent aşa ar fi chiar dacă departamentul unde predă domnul Maci este în cadrul Facultăţii de ştiinţe socio - umane, unde se face psihologie, sociologie - asistenţă socială şi ştiinţe ale educaţiei.

Îmi amintesc despre filosofie şi cum a intrat Gabriel Liiceanu la facultate pe la începutul anilor 60. Erau doar 3 locuri! N-a făcu filosofia degeaba, fiind astăzi un prestigios filosof, scriitor şi persoană publică.  Este interesant că printre filosofii prezenţi în Agora mai sunt prezenţi şi Andrei Pleşu, critic de artă la bază, sau Horia Roman Patapievici care-i de formaţie fizician.

Revenind la problemele domnului Maci, acesta este disperat că din liceu studenţii săi au ieşit cu un nivel foarte precar. Nu ştiu să citească. Asta mi-a amintit că la universităţile americane, unii profesori ţin un curs în care citesc şi analizează o carte. De asemenea Nicolae Manolescu care are aceleaşi probleme cu nivelul studenţilor face la cursuri lecţii de citire a poeziei şi a unui roman, încercând să-i scoată din tiparele standardizate a rezumatelor care se servesc pe internet. Şi domnul Maci vede că studenţii săi au lucruri care seamănă pentru că nu le-a luat telefoanele deştepte, care sunt sursă de inspiraţie.

În mica experienţă de profesor am văzut cu exasperare că studenţii au tendinţa să copieze după alţii sau după telefon smart. Aşa că am trecut la o teste grilă şi la rezolvarea de probleme. Le-am permis să folosească formulele din manual pe care le-am pus la dispoziţie, dar probleme nu era chiar la fel, fiecare avea date de intrare diferite. Cred că reţinerea mecanică de formule nu-i treabă inginerească. La examen le-am dat datele de intrare diferite, urmând ca cea mai mare pondere să aibă rezultatul calculelor. Cu mare regret am constatat că sunt unii, care au statut de lider şi au greşit formulele şi rezultatele eu fost dezastruoase. Au fost o minoritate care nu s-au luat după ceilalţi şi au aplicat formulele corecte şi au ajuns la rezultate bune. Ei bine cei puţin nu erau neapărat cei bine cotaţi. Te poţi înşela câteodată la evaluarea unui student. 

Discutând de departamentele facultăţii domnului Maci, constat ca om că este extrem de important să existe oameni care să fie capabili să facă asistenţă socială. Societatea românească de azi are şi mulţi perdanţi. Mă îngrijorează în Bucureşti mai ales, dar şi în Piteşti apariţia cerşetorilor tineri, care sunt aurolaci, şi nu fac nimic să iasă dintr-o situaţie dramatică. Unde este asistenţa socială? Chiar nu se poate face nimic cu aceşti nefericiţi ai sorţii?

Cu absolvenţii domnului Maci mi-e teamă că s-ar putea  face ceva în acest sens. Pentru asistenţă socială trebuie să ai şi un pic de pornire, frică de Dumnezeu şi compasiune. Văd că există tot felul de ONG care se ocupă cu soarta acestor nefericiţi. De ce nu acţionează şi la Gara de Nord. care abundă de oameni trişti şi fără speranţă. Două instituţii poartă vina pentru acest spectacol degradant, Biserica şi Primăria! Biserica, pentru că acesta îi este rolul în societate şi Primăria care ar putea acţiona mai eficient. Până atunci o să vedem pe străzi, mai ales în zonele centrale unde este mai uşor de cerşit oameni care cerşesc şi mai trag din punga de aurolac!


marți, 27 ianuarie 2015

Perenitate

Azi Adriana a împlinit o vârstă rotundă. Am profitat de ocazie şi am deschis sticla de vin făcută cadou de Mircea, la sfatul lui Marc, fiul său. Este o sticlă de Burgerspital, cu vin Silvaner trocken. Este un vin alb sec, cu un gust bun, uşor dulce. Dar cel mai interesant este un înscris pe etichetă. Pe zona superioară este scris STIFTUNG seit 1316! Asta înseamnă că podgoria Wurzburg este fondată înainte de fondarea Principatelor Române. De fapt Wurzburgul este în istorie mult mai devreme. În 1156 împăratul Frederic Barbarossa s-a căsătorit aici cu binecuvântarea episcopului de Wurzburg, devenind şi prinţ elector.
Da, sunt multe lucruri care rezistă de sute de ani. Anglia a rămas aceeaşi ca teritoriu, din simplul  motiv că-i insulă. Acu' 800 de ani a apărut aici prima Constituţie Magna Carta şi acum 750 de ani s-a înfiinţat primul Parlament. Vorbind de perenitate poţi închiria în Marea Britanie pe 120 de ani! Câte s-au schimbat la noi în ultimii 120 de ani. Teritorial marile puteri medievale sunt de sute de ani, Franţa Spania. Mai complicat este cu Germania care a suferit dilatări şi contracţii, în secolul XIX existând două imperii germane, central europene.  Germania a fost cel mai aspru pedepsită pierzând din teritoriul naţional. Şi vecinii noştri au suferit modificări de frontiere. Ungaria istorică a dispărut, teritoriul de azi al Poloniei nu mai corespunde cu al Poloniei istorice. Dacă marile puteri din vest nu s-au extins în Europa s-au extins în lume, Anglia având în posesie aproape un sfert din lume! Doar fosta vecină Rusia s-a extins întâi în Asia în Siberia pe un teritoriu imens ca apoi în secolul XVIII a început acaparări teritoriale în vest. Nouă ne-a răpi Basarabia care acum este pe un rest Republica Moldova. Aici în sud-estul Europei perenitatea este mai fragilă şi pe scurtă durată. România de azi are hotarele stabilite acum aproape o sută de ani. Faptul că suntem în Uniunea Europeană şi în NATO ne dă siguranţă şi de ce nu perenitate.

Iată cum am ajuns de la o sticlă de vin la România lui Eminescu de la Nistru pân’ la Tisa!

P.S. Azi se împlinesc 25 de ani de la fondarea revistei 22. A fost revista mea preferată până în 2005. Am renunţat la ea când a devenit partizană şi foarte băsistă. Am renunţat dar mă uit la ea la 
pe internet.

duminică, 25 ianuarie 2015

Ce mai fac televizunile?

Pentru că în această seară meciurile de fotbal interesante s-au cam epuizat, am început să mă uit ce mai fac televiziunile de ştiri.
Să le luăm pe rând. 
Şi ieri le-am baleiat ieri şi m-am oprit la ROTV-ul lui Ghiţă. De ce? Pentru că subiectul era cum l-a făcut Iohannis în campanie pe bietul Ponta. Adică sinistrul Iohannis bătea ţara pe la mitinguri amăgind electoratul pe viu, iar săracu' Ponta se lupta doar la televizor cu acelaşi electorat. Azi am văzut un montaj video de aceeaşi cretinitate sfidătoare, cam pe aceeaşi tematică, cât de bun ar fi fost Ponta şi cât de insinuant şi dubios este acest sas apărut din neant. E clar! Cred că şi pentru dumneavoastră? 
La Antena3 era emisiunea lui Radu Tudor, erau invitaţi socrul lui Ponta, Sârbu şi Petrache de la liberali. În prealabil a fost invitat la microfon şi primul ministru Ponta să se laude un pic, socrul gureş a arătat ce buni sunt pesediştii, chiar dacă liberalii au dreptul să facă moţiuni de cenzură. Petrache i-a admirat tăcut, iar când Tudor l-a lăsat să vorbească îl tot tampona cu guvernul legitim USL, făcându-se uitată cretinia pesedistă din februarie 2014, care l-a făcut pe Iohannis preşedinte. Ce bine zic eu nu ăia! Deci Antena 3 chiar dacă a mai schimbat foaia, are în unii jurnalişti, mai ales Ciuvică, penibili mercenari care spun prostii politice!
La B1 tv începea o emisiune cu Sabin Orcan şi invitaţi Neamţu, preşedinte de partid fantomă şi Dan Tapalagă, de la Hot News, expert în etilotest. Clar şi aici aşa că nu m-am mai oprit!
Doar la Digi 24 Luca Niculescu avea doi economişti invitaţi care dezbăteau inclusiv exit poll-ul din Grecia, SYRIZA are 35-39% deci ei vor conduce pe greci.
La Realitatea tv erau ştiri, dar acum văd că şi aici se analizează rezultatele electorale din Grecia. Măcar erau mai pe fază, adică te informau. 

Concluzia, aceste ştiri te manipulează, în loc să te informeze., doar Digi24 pare mai echidistantă şi mai informativă.

Şi noi suntem destul de cretini şi de ameţiţi să ne uităm la ele. 
Aşa că înapoi la Espanol - Almeria pe Digi 21!

Revin un pic la tema de ieri cu marxismul, că nu se epuizează uşor, subiectul.
Eu cel puţin nu-mi amintesc ca în comunism să apară analize critice despre comunism, doar nişte minciuni laudative neruşinate.

În schimb capitalismul neiubitor de Marx e plin de cărţi, filme de propagandă marxistă, unele atât de scârboase şi de mincinoase că autorii ar merită sejururi în Coreea de Nord, să le iasă pe nas binefacerile marxiste ciuce

sâmbătă, 24 ianuarie 2015

Cui e frică de marxism?

Simplu! Mie!
Observatorul Cultural este un din lecturile mele preferat pe net, de fapt sunt mulţi cititori şi mai ales comentatori pe forum printre care mă număr.
Am citit cu interes acest articol al domnului Doru Pop.

http://www.observatorcultural.ro/Cui-i-e-frica-de-marxism*articleID_31346-articles_details.html

Am înţeles de fapt ce doreşte dl. Pop, să-i combată pe boierii minţii, adică pe autorii cărţii:
O idee care ne suceşte mintea de Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu şi Horia Roman Patapievici.

Că vrea să-i combată este una să ni-l servească pe Marx şi învăţătura lui care ne-a adus comunismul, cel mai sinistru regim şi din cauza geografiei asta să o servească altora.
Îmi imaginez că domnul Pop face parte din cohorta celor care au ajuns pe la universităţi occidentale, unde Marx şi teoriile lui nepuse în practică decât în partea noastră de lume. Acolo ele par a fi lipsite de repercusiunile ce le-am simţit noi pe pielea noastră.

Probabil că domnul Pop era şoim al Epocii de Aur pe când părinţii şi bunicii lui îngheţau la cozile la care se bagă ceva, ca astăzi acelaşi domn Pop să ne îmbrăţişeze asfixiant cu ideile lui marxiste.
Noi care am suportat 45 de ani (eu doar 40) sistemul izvorât din el suntem lămuriţi cu marxismul.
Sunt de acord  că societatea capitalistă este criticabilă, are multe hibe, dar mă mir că domnul Pop nu observă că societatea capitalistă în România a fost recreată de stânga şi de Iliescu, vechi comunist şi marxist. România are azi zone subdezvoltate, dar dacă ne uită cu atenţie zonele astea subdezvoltate sunt moştenirea sistemului comunist şi acolo vătafii şi vechilii marelui partid de stânga sunt cei care taie şi spânzură şi perpetuează iresponsabil subdezvoltarea. Oricum cine revine după 25 de ani în România poate observa cu uimire că zone rurale au cunoscut beneficiile urbanizării, de neconceput în Epoca de Aur a lui Ceauşescu, cel care a murit cu Internaţionala pe buze. 

Că vorbeşte de doctrină şi că argumentele lui Liiceanu în special sunt slabe şi fără acoperire este una. dar Doru Pop o ia pe cărarea lui Corneţeanu cu generaţia noastră ratată. Insinuează absolut prezumţios dacă nu prosteşte, de ce Pleşu, Liiceanu, sau Patapievici erau în instituţii de vârf ale cercetării umaniste sau ştiinţifice. DP habar n-are că în anii '60 politrucii marxişti din România au ajuns la concluzia că excluziunea socială a unor oameni cu probleme de dosar poate afecta dezvoltarea României. 

La IFA Hulubei, descendent de vechi boieri moldoveni avea o pasiune să colecţioneze specialişti descendenţi ai vechii aristocraţii, chiar din anii 50. În institutul de cercetări unde am lucrat timp de 35 de ani erau mulţi care aveau probleme de dosar.  În ăştia mă includ şi pe mine pentru că am fost blocat la ieşiri în Occident până la Revoluţie, dar alţii aveau dosare cu adevărat grele.
DP critică capitalismul din ţările subdezvoltate, dar se face că nu ştie că subdezvoltarea este determinată de clasa politică, la fel şi la noi blamabilă. 
Şi eu am detestat rasismul social al regimului Boc şi al fostului preşedinte, autist la problemele sociale, care nu avea nicio legătură cu liberalismul şi sistemul capitalist de azi.
Nici ideile reacţionar conservatoare ale lui Patapievici detectate de Pop la Liiceanu cu societatea votului cenzitar, care contrazice fundamentul democraţiei de tip capitalist şi aminteşte de Ancienne Regime îmi displac profund şi mie. Intelectualii de prestigiul lui Liiceanu, Pleşu, sau Patapievici trebuie să convingă pe oamenii de avantajele capitalismului popular nu al celui din vremea lui Marx în Anglia anilor 1859.
De fapt aceasta este marea provocare a actualităţii, cum facem să ieşim din subdezvoltare cu zonele înapoiat? Deja în Moldova există un număr important de oameni care muncesc în Occident şi rezultatele muncii lor se observă în casele noi. Doar autorităţile locale trebuie să asigure utilităţile necesare confortului capitalist. Pentru că în primele mele ieşiri în Occident am văzut scene care arată cum se îngrijesc autorităţile cu oamenii aflaţi în nevoie şi am exclamat că aici s-a construit comunismul.


Analiza lui Doru Pop este ratată!

vineri, 23 ianuarie 2015

ANI şi alte actualităţi

De fapt acest subiect doream să-l abordez de ieri. Aşteptam ca media şi analiştii să evalueze impactul ÎCCJ asupra situaţiei altor demnitari.
Legea după care se ghidează ANI este o lege proastă. Un avocat mi-a spus că responsabilitatea o poartă doamna Macovei şi CCR prin diferite hotărâri.
Care este consecinţa acestei legi? Că este legitim doar în câteva cazuri punctuale să exerciţi alte activităţi pe lângă cea de demnitar.
Pentru avocaţi le este permis să exercite profesiunea în cazuri civile şi nu în cele penale. Acum aproape 150 de ani, când nu existau teste de integritate, Titu Maiorescu renunţa la profesiunea de avocat atunci când ocupa o demnitate publică. Oare în faţa unei instanţe avocatul pledant şi parlamentar în acelaşi timp nu are un avantaj faţă de partea opusă în faţa instanţei. După legea cea proastă a ANI este legitim!
Da, se pot exercita profesiunile de medic şi de profesor universitar. Dar să fi director de teatru nu, după cazul lui Mircea Diaconu. NU?!!!!
Orice expertiză într-un domeniu altul de cât cele de mai sus este ilegitim pentru legiuitor ca şi reprezentarea în forurile de decizie ale unei regii de interes local. Păi dacă apa, din cazul luiIohannis nu mergea în Sibiu, cine era vinovat, Dumnezeu sau Primăria?
Cred că legea ANI este menită să depisteze conflictele de interese, ca atunci când într-o demnitate publică se foloseşte nepermis şi ilegal influenţa, care poate aduce foloase materiale. Este simplu însă pentru aceşti luftinspectori de integritate ANI să ia registrul de comerţ şi să vadă dacă vreunul din cei aleşi mai au vreo afacere neradiată? Este într-adevăr mult mai dificil să demonstrezi că un demnitar îşi foloseşte influenţa sau câştigă bani după o lucrare publică. Nici aici nu ar fi complicat, dar asta înseamnă muncă şi efort intelectual.
Sunt sigur că legea va fi modificată şi în sensul deciziei luate de ÎCCJ. Cel puţin şi în justiţia română se ţine seama de cutumă în cazuri similare.

Pentru Klaus Iohannis este o victorie pentru că această speţă anulată de instanţa de apel a fost reluată pentru a-i crea probleme la ordinul fostului preşedinte. Horia Georgescu, şeful ANI ar trebui şutat din această funcţie pentru că ANI s-a ocupat doar de încriminarea adversarilor reali sau presupuşi ai fostului preşedinte.
Unul din cei care au avut probleme cu ANI este şi Dan Mihalache, şeful Cancelariei Prezidenţiale a lui Klaus Iohannis. Să fie un esprit de corps pentru fostul primar cu menţinerea lui Mihalache în această funcţie de important şef de consilieri prezidenţiali? Cel mai probabil că nu!

Personalitatea lui Mihalache a făcut obiectul unui articol al lui Dan Tapalagă. Pentru mine că tot venii vorba de acest jurnalist, române notorie revelaţia lui despre beţivăneala Monicăi Macovei.
Biografia începuturilor lui Dan Mihalache nu este încântătoare. Aflu însă că este absolventul din 1990 a Liceului Lenau din Timişoara, producător de premii Nobel, dar nu pentru România! Faptul că a fost jurnalist la Azi şi că apoi a făcut carieră în ulteriorul PSD nu încântă pe nimeni şi nici pe mine mai ales că am fost tot timpul pe cealaltă parte a baricadei. Se pare că a fost mai mult un tehnician şi ajunsese preferatul doamnei Culcer la TVR, dar după ce a virat-o spre PNL şi Crin Antonescu. Aici se pare că a impresionat pe liderul liberal prin anume abilităţi utile unui asistent pentru un politician. Se pare că problemele cu ANI şi le-a rezolvat, a fost doar blocat să ajungă  parlamentar în 2012. Şi Mihalache se pare că a fost unul din cei mai eficienţi oameni ai staffului de campanie al lui Iohannis, de unde şi decizia de a-l coopta în echipa prezidenţială.
Da, după portretul veninos pe care îl face Tapalagă, Mihalache nu pare a fi simpatic. Se mulţumeşte acum doar în postura unei eminenţe cenuşii, nu dă declaraţii publice şi bine face pentru că interesele mercenare ale unor deontologi s-ar putea să-i cauzeze. Este antipatic tuturor care au marota loviturii de stat din vara lui 2012, categorie  de bulangii în care-l trebuie să-l includem şi pe actualul preşedinte. Urmează ca Mihalache sau Muraru, adversarul lui Tismănaneanu să dovedească că Iohannis că nu s-a înşelat. Dar dacă vor gafa, cu siguranţă Iohannis îi va trimite la plimbare, pe ei sau pe alţii din echipă. 

Aseară am urmărit interviul luat preşedintelui Iohannis de către Rareş Bogdan la Realitatea tv, primul său interviu prezidenţial televizat. Întâmplător, apoi am urmărit evaluarea interviului la România tv şi după la Realitatea. Rapiditatea întoarcerii lui Bogdan în studioul Realităţii mă face să cred că interviul a fost înregistrat în prealabil. Dar desfăşurarea lui nu mi-a dat impresia unui montaj preliminar. 
Cei de la România tv l-au invitat pe expertul din Găgeşti, inventatorul tabloidului românesc, adică pe Ion Cristoiu. Eu am trăit cu impresia că Ion Cristoiu a văzut altceva. Dar de când cu alegerea lui Iohannis Cristoiu este clar un critic al preşedintelui, n-ar fi rău, că doar menirea jurnaliştilor este să fie critici, dar Cristoiu bate câmpii şi asta fără graţie. 
Ce a spus în fond Iohannis?
Că este şi va fi un mediator. Ponta care, uşurel dorea să-i uzurpeze locul a fost pus la punct de opoziţie şi de Gorghiu. Aflăm de la preşedinte că va invita partidele la consultări pe o tematică asemănătoare cu cea vehiculată de Ponta. Întrebat care este opinia sa, Iohannis a spus că are opinii, dar nu le face publice, va urmări dezbaterile partidelor invitate şi probabil va formula opinii după aceea sau doar le va împărtăşi partidelor. A spus clar că se va consulta instituţional cu premierul Ponta pentru că asta i-o cere postul. În această situaţie Ponta nu mai poate emite pretenţii ca să-l înlocuiască pe Iohannis la Consiliul European. În fond sunt părţi ale aceluiaşi executiv, preşedintele fiind doar un moderator. 
A mai spus clar că îşi doreşte un alt guvern al liberalilor condus de Cătălin Predoiu. Iohannis este consecvent, nu îşi schimbă opţiunea. Părerea mea este că Predoiu nu are multe şanse să reziste, îi lipseşte carisma, dar mai ştii?

După cum bine remarca jurnalistul Ion Ioniţă, Iohannis părea foarte relaxat şi altfel după victoria contra ANI. Analiştii de la Realitatea tv păreau căzuţi în extaz, dar prestaţia neamţului a fost convingătoare. Are ceva monarhic, mistic în prezenţă şi asta impune. Unii cred că are ceva din Carol I, sper să nu se înşele. Oricum lăsând encomiasmele şi entuziasmele avem un preşedinte care are o prezenţă impunătoare afară, mai ales că este fizic, poate, cel mai înalt demnitar european.


joi, 22 ianuarie 2015

Marginalii la generaţia ratată

Îmi stătea în minte să dezvolt tema dezvoltată anterior despre istoria contestărilor generaţiilor din cultura şi viaţa politică a României.
Istoriceşte prima ar fi intervenţia lui Titu Maiorescu privind starea culturii române pe la 1867, dar şi tema social politică a formelor fără fond. Maiorescu are meritul refondării solide a culturii române.
O altă contestare a pornit prin 1906 la iniţiativa lui Nicolae Iorga şi a degenerat în naţionalismul extremist.
Cea mai importantă contestare generaţionistă a avut loc în 1927 cu Manifestul Trandafirului Alb şi cu extraordinara pleiadă de oameni de cultură din acea vreme: Mircea Eliade ca şef de generaţie, Constantin Noica, Emil Cioran dar mai ales cu Eugen Ionescu care a virat ulterior spre cultura franceză. Politic această contestare a establishmentului reprezentat de liberali, acuzaţi de corupţie a degenerat în mişcarea legionară. Legionarii  şi-au lăsat amprenta doar prin crime politice, excese xenofobe şi crime antisemite în guvernarea de tristă amintire din septembrie 1940 ianuarie 1941. Din păcate această mişcare a fost cultivată iresponsabil şi de poetul Octavian Goga, poet important, dar şi un vector ideologic al extremismului de dreapta. Ca om politic Goga a fost catastrofal şi sunt foarte dezamăgit că-i este citat mereu Jurnalul politic din 1916, în care îi acuză pe liberalii lui Ionel Brătianu, cei care însă vor desăvârşi idealul naţional. Cecitatea lui Goga poate fi înţeleasă în context, dar nu este admisibilă pentru cei de azi care-l citează iresponsabil. Din păcate la legionari aderă şi Eliade, Noica şi Cioran, lucru care retrospectiv constituie una din criticile care le sunt aduse azi. Dacă Cioran a regreta deschis această adeziune, Eliade a obscurizat-o din motive academice în contextul postbelic şi a alimentat dispute culturale, postdecembriste, dar şi întruparea în personajul detestabil Grielescu din Ravelstein al  lui Saul Bellow. În schimb Noica care a suportat în România toate rigorile regimului şi al puşcăriilor comuniste, unul din motive încarcerării sale fiind chiar corespondenţa cu Emil Cioran a reuşit să deschidă o direcţie fertilă în cultura românească prin discipolii Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu. Datorită prestigiului lor intelectual trecutul deochiat al lui Noica a cam fost uitat.
Astăzi apare acest fenomen de contestare generaţionistă, inclusiv culturală.
Dacă despre reacţia imbecilă a acestui Răzvan Corneţeanu mi-am dat şi v-am dat de lucru, trebuia să reamintesc şi de reacţia viscerală a lui Mircea Mihăieş  împotriva bătrânilor care votau FSN..etc. prin anii 90. Acesta, declarat om de dreapta reproşează acestora că au fost beneficiarii statului asistenţial. Uitându-mă la cariera lui Mihăieş constatat că a lucrat toată viaţa lui profesională în universitate, instituţie bugetară, ba a mai ocupat, abuziv după mine, postul de director adjunct al ICR, sinecură care i-a permis plimbări când voia muşchii lui pe la New York. Că asta poate îi permitea poate să-şi lărgească orizontul intelectual, în schimb jurnalistica lui partizană din Evenimentul Zilei era ticăloasă şi scârboasă. Aici trebuie să recunosc că era plătit de o instituţie privată să arunce cu noroi în duşmanii lui Băsescu şi a nepreţuitei Elena Udrea. După prăbuşirea guvernelor bociene, EVZ şi-a restrâns activitatea şi Mihăieş nu şi-a mai publicat acolo mizeriile. Şi Mihăieş va ajunge inexorabil, în curând, pensionar şi asistat social după cum se exprima cu aroganţă şi un pic de neghiobie.
Dar că am vorbit de contestări generaţioniste contemporane a apărut scandalul Premiului de Poezie Mihai Eminescu. Juriul a acordat în acest an  premiul lui Gabriel Chifu. Poetul Radu Vancu acuză pe preşedintele juriului, Nicolae Manolescu de interese, Chifu fiindu-i adjunct la România Literară. Nu sunt în măsură să evaluez valoarea poeziei lui Chifu, am înţeles că acesta este autorul unui roman bine primit despre România lui Ceauşescu. Vancu a mai găsit o listă de contestatari în poeţi din aceeaşi generaţie. Ei cer demisia lui Manolescu şi acuză inclusiv de manipulări puşcăriabile. Cam seamănă cu revolta Manifestului Trandafirului Alb? Dorin Tudoran le cere tinerilor revoltaţi un pic de adăstare şi de răbdare. Şi eu cred că trebuie să aibă răbdare să confirme literar. Generaţia lui 1927 a reuşit să ne dea literatura de avangardă şi pe cea modernistă a României interbelice. Ce ne va da actuala generaţie de poeţi şi scriitori încă rămâne de văzut.

Şi uite că încercând un preambul la o ală temă am reuşit un articol întreg şi mulţumesc celor care au răbdarea să-l parcurgă. 

marți, 20 ianuarie 2015

Întâmplări cu fiii generaţiei ratate

Astăzi, chiar acum mi s-au întâmplat două situaţii cu tinerii care sunt fii ai blamatei noastre generaţii.
Coboram grăbit din bloc să mă duc pentru o treabă. Trecând prin tunelul de sub bloc am luat-o cu o fracţiune înaintea unui cuplu un el şi o ea, el având şi capa de la haină trasă peste ochi. Observând că se împinge în mine m-am scuzat, individul dorea să intre pe cealaltă parte a tunelului şi l-am deranjat şi a mârâit în continuare şi eu mi-am cerut din nou scuze!

Ieşind pe uşa batantă de la magazinul TRIVALE am mers în urma a trei tineri care se îngrămădea în secţiunea lor. Unul a exclamat către altul: "Să mori în puşcărie". Eu i-am replicat: "Doamne fereşte de aşa ceva!", la care acesta mi-a replicat că amicul petrecuse deja trei ani pe la mititica!


Dacă a ratat ceva generaţia mea de rataţi este că a ratat educaţia acestor tineri, le lipseşte fundamental "cei şapte ani de acasă"!  

luni, 19 ianuarie 2015

Suntem o generaţie ratată?

N-a trecut suficient timp de la articolul meu despre experienţa mea profesională că mă văd obligat să reacţionez cam pe aceeaşi temă.
Întâmplător trecând peste posturile TV am văzut cum se dădeau citate încriminatoare dintr-o diatribă publicată/prezentată de Răzvan Corneţeanu. Prima reacţie a fost să reacţionez ca Gâdea. Dar mi-am amintit de articolul din New York Review of Books, At the Bottom of the Heap al lui Tony Judt. 

http://www.reportervirtual.ro/2015/01/generatia-ratata-a-tatalui-meu.html#comment-242438

Şi eu am sărit ca ars când l-am citit prima dată, dar recitit după mai mulţi ani, prin 2013 m-a făcut să-mi reconsider atitudinea. 
Ce spune în fond Corneţeanu?
Că generaţia tatălui său şi a mea, noi cei născuţi imediat după război, cei care ne-am născut în comunismul adus de tancurile şi balalaicile (automatele) bolşevicilor de la Răsărit de noi suntem nişte rataţi. Că asta n-ar fi nimic, dar noi suntem ăia care am inventat hoţia generalizată. 

Ce-mi aduc aminte eu?
Că am crescut în cultul cărţii, a învăţăturii, că şcoala însă ne îndoctrina să iubim partidul instalat la putere de aceeaşi bolşevici, condus de o grămadă de rebuturi, de ticăloşi şi gangsteri politici. Că trebuia să ne fie ruşine de istoria României, să fim mândri de rădăcinile slave, că asta am fi, nişte slavi care am învăţat prost latină. Realitatea trăită de mine în copilărie era că trăiam toţi într-o sărăcie cruntă, că pământul ţăranilor era furat de bunăvoie şi băgat al colectiv unde urma să mâncăm de la cazan, că ţăranii erau cocoşaţi de cote ca pe vremea arendaşilor. 
Maturizându-mă am trăit începuturile unei prosperităţi pe la sfârşitul anilor 60 şi începutul anilor 70. Îmi amintesc cu claritate cum ajungând în măreaţa URSS, la Dimitrovgrad am vizitat o alimentară şi am rămas trăsnit, nu se găsea nimic!
Mi-am zis în barbă că orice s-ar întâmpla la noi n-o să văd alimentare goale, m-am înşelat profund, ale noastre era şi mai goale!

Această societate a lipsurilor generalizate a provocat reacţia oamenilor, ei au început să aducă acasă diverse lucruri utile în gospodărie, hârtie igienică, detergent, din simplu fapt al lipsei acestor produse din magazine.   
Se furau segmenţi la Dacia pentru că nu se găseau ca piese de schimb, sau cele care se găseau erau din materiale proaste şi nu rezistau, cele din uzină măcar respectau standarde de calitate. Cum ieşea o Dacie din uzină trebuia să o reapari, pentru că la controalele de calitate se făcea rabat.
Se fura benzină de la Petrochimie pentru că era raţionalizată şi pe cartelă.

S-a generalizat sistemul de fuşăraie. Oamenii fabricau la serviciu lucruri utile în gospodărie. Erau cunoscută friptura la Disc, fabricată din oţel superior prin Ardealul care era, totuşi, cu mentalităţi  mai evoluate.
Să mai faci un disc sau ceva echivalent ar părea exotic sau stupid, poţi găsi aceste tipuri de produse în exces în supermarketurile care ne-au invadat!
Momentul de aur al hoţiei a avut loc exact după Revoluţie, când depozitele intreprinderilor au fost golite şi produsele care stătea acolo au fost valorificate în Turcia. Unii s-au îmbogăţit din asta bişniţa era cea mai populară afacere din vremea comunismului şi câţiva ani după.
Cei care au devenit bogaţii de azi au mentalitatea vânzătorilor şi gestionarilor de alimentare care ne dijmuiau veniturile pentru a ne da produse necesare vieţii. Comportamentul politicienilor şi a unor dintre afaceriştii asociaţi este inspirată din acele vremuri sinistre, bişniţă şi în consecinţe ţepe pentru fraieri ca noi. Ăsta este capitalismul de cumetrie blamat de Iliescu, dar inventat şi protejat chiar de el la începutul anilor 90.

Nu cred că suntem o generaţie de rataţi. Se intra extrem de greu la facultate, calitatea intelectuală era preţuită, chiar dacă politrucii şi securiştii făceau excepţie de la această regulă. Se intra greu în vremea mea la Profesională, pentru că o meserie îţi asigura un loc bun de muncă. Oamenii aceştia nu au fost hoţi şi erau crescuţi la ţară, în conservatorismul lui Rebreanu şi Preda, unde exista cultul valorii. Comunismul i-a mutat la oraş şi totul s-a bulversat şi valorile mahalalei comuniste nu aveau nicio legătură cu bunul simţ. Aceste oraşe dormitor au pervertit pe oameni, comunismul a reuşit în anume cazuri, apărând omul nou, hoţ şi nesimţit. 

Totuşi majoritatea românilor a muncit în credinţă, a fost trimisă  la agricultură să recolteze, acum nu mai este nevoie, era doar un exerciţiu de degradare civică. Aceşti oameni au menţinut România în stare de funcţionare în pofida cretiniei politrucilor şi a securiştilor, care vânau sabotori şi duşmani. De fapt ei erau marii duşmani ai românilor, acum sunt mulţi bogaţi şi dau tonul nesimţirii agresive.

Nu a fost un fenomen generalizat, pentru că de la Dacia nu se mai fură, cine ar fura un căpeţel de aţă ar fi concediat.
Am văzut pe şantierul de la CNE Cernavodă prin 1995 acest avertisment clar stipulat de şeful canadian al securităţii fizice şi oamenii au înţeles, în locul unui serviciu bine plătit vor aveau parte de şomaj.

Ce mă surprind că acest articol care are un mare deficit de cunoaştere a realităţilor comuniste, autorul era elev pe vremea comunismului victorios, conţine stupiditate şi multă răutate.
Şi este persoana contraindicată, acest individ l-a ţepuit pe Patriciu la Adevărul, este un imoral şi după cum scrie este doar un ticălos de duzină.


Dar merita să-i dau replica!

sâmbătă, 17 ianuarie 2015

Şi eu am fost inginer

În ultimul număr pe 2014 al Dilemei vechi apare dosarul privindu-i pe ingineri. Probabil că determinat de polemica lui Andrei Pleşu cu fostul lui coleg de clasă inginerul Toto Brăgărea.

Cu multă melancolie am constatat că majoritatea contribuţiilor aparţin unora care au trecut prin Politehnică fără să poarte o pasiune deosebită pentru meseria de inginer. Excepţie face CT Popescu căruia i-a plăcut Automatica şi a practicat până în 1990 meseria de inginer, după care a ajuns gazetar şi profesor de filme.

În alegerea profesiei familia, mama şi tatăl meu nu au avut niciun rol. Ca majoritatea colegilor de clasă eram bun la matematică şi fizică cu rezultate onorabile la Olimpiade şi la revista Gazeta Matematică. Aşa că majoritatea colegelor şi colegilor mei am ales Politehnica. Motivul la mine şi la ei a fost că această meserie te ferea de ideologie. Aş fi ales Fizica, mă interesa fizica atomică, dar mi-era teamă să ajung profesor, meserie care nu mă atrăgea. Atunci când Florin C., coleg de primară mi-a spus că la Energetică s-a înfiinţat Secţia de Centrale Nucleare Electrice am decis că acesta este viitorul meu!
Am intrat la facultate cu cea mai mare medie, probabil că aş fi luat o notă apropiată de 10, dacă n-ar fi fost media la Bacalaureat de 8.66. Nu am terminat primul pentru că viaţa de student mi-a deschis orizonturi intelectuale enorme. Mergeam la teatru, la cinema, la Ateneu, citeam cărţi şi unii din profesori m-au dezamăgit. Noroc că cei de ştiinţe fundamentale şi cei de specialitate şi-au onorat profesia şi am păstrat interesul pentru meserie. De fapt eu şi colegii mei am făcut ca industria socialistă, comunistă să funcţioneze, chiar dacă unii dintre noi au devenit doar funcţionari care făceau să mişte nişte hârtii.  
Şansa m-a favorizat, am ales cercetarea şi aşa am ajuns la Institutul pentru Tehnologii Nucleare de la Piteşti, ulterior Institutul pentru Reactori Nucleari Energetici, finalmente, după 1990, Institutul de Cercetări Nucleare. Din 1974 am fost implicat în proiectul Reactorului de Cercetări TRIGA. L-am preluat de la stadiul de gropiţă până când reactorul a devenit critic în 1979 cu ocazia congresului PCR, care altul!
Datorită englezei eram omul de contact al echipei româneşti cu cea de experţi americani care au condus punere în funcţiune a reactorului TRIGA. Asta mi-a dat ocazia  să îmi perfecţionez limba şi să fac rost de nişte bestsellers de avion care le citeau americanii ca şi de un Dicţionar Webster, superb, ediţie 1958. 
După ce reactorul a început să funcţioneze am devenit operator al reactorului şi şef de tură, şi pe o perioadă de 25 de ani am lucrat şi pe tură, fără să ştiu ce-i Crăciun, Paşte sau Revelion. Aveam un mare talent să prind aceste zile la serviciu. 
Am iniţiat un program de cercetare cu un dispozitiv de iradiere în care se făceau experienţe spectaculoase, care simulau accidentul de la Cernobîl. Acesta m-a conştientizat de pericolele pe care le poate reprezenta energia nucleară, dar nu mi-am trădat profesia. 
Cred că energia nucleară este soluţia pe termen mediu, cel puţin 50 de ani pentru energia electrică. Energiile neconvenţionale, solar, vânt sunt complementare, dar nu pot înlocui furnizarea de energie în cantitate mare necesară oamenilor şi economiei unei ţări. Mai ales că soluţiile de minimizare ale deşeurilor radioactive sunt pe cale de implementare prin generaţia a IV-a de reactori energetici.
Am avut satisfacţia evaluării rezultatelor experimentelor prin modelări pe computer. Am făcut şi asistenţă tehnică pentru Unitatea 1 de la Cernavoda, ca în finalul carierei să mă ocup de partea cea mai sensibilă, adică deşeurile radioactive. Din motive politice, distrugerea agenţiei unde lucram de către aceşti factori, am decis să mă pensionez în 2010, dar am mai avut satisfacţie meseriei de profesor la Politehnică acolo unde am învăţat, până de curând.
Mi-a plăcut meseria de inginer, chiar dacă am constatat că unii nu prea au legătură cu ea. Am făcut şi un doctorat la Energetică valorificând experienţa de cercetare de 30 de ani în perioada 2003-2006. Pot să cred retrospectiv că nu mi-am trădat vocaţia, am 5 articole ISI, citate, şi încă alte 25 de articole prezentate al conferinţe internaţionale de valoare. Acestea au fost discutate şi mi-a oferit satisfacţia că am trezit interes. Participarea la conferinţe internaţionale şi alte traininguri în Occident am obţinut-o abia după 1990. Până atunci am mai avut ocazia a două vizite profesionale afară, în 1977 în URSS şi în 1983 în Cehoslovacia. cam asta era zona unde puteam să ies, în lagărul socialist. 
Meseria de inginer este onorabilă dacă o tratezi serios, altfel devii un birocrat şi vătaf de muncitori cum s-au complăcut alţii.

Mie mi-a plăcut să fiu inginer!

Je suis Observatorul Cultural!

Zilele trecute Vladimir Tismăneanu a acuzat pe redactorii Observatorului Cultural de antisemitism. Totul a pornit de la scandalul declanşat de VT împotriva decorării lui Octavian Bjoza, preşedintele AFDPR de către preşedintele Iohannis, pe motiv că acesta ar avea simpatii legionare. Imediat s-au aliniat Deutsche Welle şi Centrul pentru Combaterea Antisemitismului. De fapt la DW este Petre Iancu, un individ cu aceeaşi descendenţă nomenclaturistă ca şi VT, ajuns prin Germania şi foarte activ în vara lui 2012 cu ocazia referendumului poreclit lovitură de stat. Tismăneanu urăşte şi detestă Observatorul Cultural pentru seria de articole a lui Radu Călin Cristea privindu-i activitatea de politruc dinaintea emigrării, cum îl detestă şi pe Ion Ianoşi, care i-a dezvăluit tinereţea troţkistă, fapt pentru care Ianoşi a ajuns un feroce cenzor şi activist de partid legat de crimele obsedantului deceniu.
Dar acuza a fost aruncată după ce Marius Oprea a scris în OC un articol în apărarea lui Bjoza şi a tuturor foştilor deţinuţi politici. Şi Oprea şi Muraru, consilierul lui Iohannis şi cel care i-a luat locul lui Tismăneanu la IICCMER sunt ochii lui Tismăneanu nişte duşmani. Dar de aici până să cataloghezi pe doamna Muşat şi pe Ovidiu Şimonca, şefii  OC de antisemiţi este o cale lungă.
În apărarea acestora şi a Observatorului Cultural au sărit toţi intelectualii care colaborează la această revistă, în special cei de origine evreiască precum Liviu Ornea, Norman Manea şi alţii. Unul dintre ei a amintit că Tismăneanu îşi aduce aminte de originea sa doar accidental, şi atunci când nu mai are argumente de combătut adversarii.
Am avut şi eu acelaşi argument postat pe Contributors.ro pe care, ulterior, Tismăneanu l-a şters! Singurul care-i mai ţine hangul într-un stil cam strepezit este Peter Manu newyorkez şi el.
Iar la OC am postat şi eu în semn de solidaritate: Je suis Observatorul Cultural, care a plăcut comentatorilor şi lui Ovidiu Şimonca.
Vladimir Tismăneanu disperat că influenţa sa în mediile culturale autohtone devine din ce în ce mai lipsită de semnificaţie, caută cu tot dinadinsul scandalul. El este autorul nefericitei caracterizări a lui Iohannis: un Relu Fenechiu cu nume german.  Iată că doar cei din zona celor ce au mai rămas resturi ruşinoase din martorii lui Băsescu îl atacă aiurea pe Iohannis. Zilele acestea Iohannis a repurtat o mare victorie de stimă prin prima sa vizită oficială al Bruxelles. Întâmplarea face ca preşedintele Comisiei UE să fie Junker, fostul prim ministru al Luxemburgului din vremea declarării capitalei europene a culturii a Sibiului în 2007 împreună cu Luxemburg. Aceste prietenii nu se uită. Şi România a primit asigurări pentru apropiata intrare în Schengen şi a ridicării condiţionării MCV. Pentru că orice s-ar spune MCV a avut impactul care a condus DNA la curăţenia exemplară de infractori din politica românească. În plus faptul că preşedintele Consiliului European este polonezul Donald Tusk este un alt avantaj pentru noi. Pe de altă parte şi Corina Creţu a reuşit în calitatea sa de Comisar European să facă datoria faţă de UE pentru autostrada Cernavoda Constanţa ca nerambursabilă.
Să sperăm că Iohannis, care nu are nimic din complexele noastre de inferioritate faţă de Occident să plaseze România pe un loc mai bun şi mai prestigios în Europa.  

Asta este principalul lucru pe care ni-l dorim noi, compatrioţii de la Iohannis!

duminică, 11 ianuarie 2015

Gâdea şi-a lăsat barbă

În pauza unui meci mi-am aruncat ochii pe televiunile de ştiri şi la Antena3 ce văd? 
Minune mare, Gâdea şi-a lăsat barbă! 
Mă întreb dacă o va lăsa scurtă sau de profet, mai hipster că tot se poartă Je suis Ahmet... profet, etc!
Aoleu! dar parcă se mai spunea Je suis Charlie, sau sunt eu din alt film!

Ziua lui Mircea - Poze



Montaj cu poze din Germania

Ziua lui Mircea - O plimbare în Germania

Pe la începutul lui noiembrie Mircea Şelariu bunul meu prieten din Germania m-a anunţat că vrea să sărbătorească festiv ziua lui de naştere petrecută pe data de 4 ianuarie 1950. Este mai tânăr decât mine cu aproape un an, dar părinţii l-au dat la şcoală mai devreme şi face parte din promoţia 1949. I-am confirmat participarea şi ne-am apucat să  cumpărăm bilete de avion. Am găsit la Stuttgart, aproape de locurile unde stă Mircea.
Aşa că între 30 decembrie şi 8 ianuarie am fost timp de 10 zile oaspeţii lui Mircea. 
Mircea îşi serbează 65 de ani dar şi retragerea, se pensionează anul acesta. Va mai rămâne la Dual Hochschule Baden Wuertenberg, Mosbach din criză de personal, nu prea vin specialişti IT în sistemul de stat, la privat pot avea un salariu dublu. 

30 decembrie
Am plecat pe 29 decembrie din Piteşti pe vreme de iarnă cu ninsoare. La Bucureşti am plecat dimineaţa din hotelul unde am tras pe la 4.30. La aeroport ne-am îmbarcat pe o ninsoare puternică. Am făcut escală după o juma de oră la Sibiu şi apoi am ajuns la Stuttgart pe aceeaşi vreme şi acolo ningea din greu, care a îngreunat sosirea prietenilor noştri Anita şi Mircea care au venit să ne ia de la aeroport. Drumul era într-adevăr greu pe autostradă era zăpadă pentru că ningea din greu. 
Ne-am oprit la Kauflandul din Mosbach pentru ultime cumpărături şi ca eu să schimb geamul fisurat de la Swatchul meu. L-am lăsat la o ceasornicărie şi ne-au anunţat că face 80 de Euro doar manopera, aşa că am renunţat la sfatul lui Mircea. Era prea scump, ca de altfel cum voi afla din Wurzburg şi nu merita, la banii ăştia iau unul nou!
Am ajuns acasă la prieteni pe o străduţă plină de zăpadă dintr-un sat anexă al oraşului Mosbach, unde stă Mircea. Plugurile îşi făceau datoria, dar am văzut şi o maşină înfundată în zăpadă.
Ne-am instalat şi am fost invitat la un coniac Henessy şi o bere. 
Trai pe vătrai nineaco cu mâncare şi băutură din belşug! 
Seara Mircea mi-a oferit un regal muzical din anii 60 cu Donovan şi cu The Monkees cu I am a Beleiver, unde solistul vocal făcea o mişcare a picioarelor pe care o copiam şi noi în acele vremuri
31 decembrie


Dimineaţa de 31 am făcut o plimbare prin împrejurimi, ninsoarea se oprise şi era ceaţă şi un pic de frig. Ultima zi a anului o serbam cu zăpadă şi belşug pentru anul ce vine.

Am făcut o deplasare la Kauflandul din Mosbach unde Mircea a cumpărat nişte rachete şi diverse dispozitive de bubuit de Anul Nou.
 
mierla
01 ianuarie

Am întâmpinat Anul Nou cu bubuieli şi cu pahare de Sekt - şampanie nemţească!
Restul zilei l-am petrecut dormind şi mâncând şi bând când ne trezeam şi evident am devenit sclavul internetului. Cu prindeam un moment eram sus la etaj unde pusesem stăpânire pe desk topul lui Mircea.

Am rezistat cu Anita să vedem de la 8.30 la 12.30 un documentar Queen pe Vox. Anita este o mare amatoare de această magnifică trupă a lui Freddy Mercury. 




02 ianuarie Bad Wimpfen şi timişorenii 

Mircea ne-a promis că ne plimbă la Bad Wimpfen un pic mai sus pe Neckar vreo 25 de km. El are acolo un prieten mai vârstnic, dl. Frăţilă, care era ocupat cu soţia care răcise aşa că nu l-am mai întâlnit. Am ajuns la intrarea în cetatea şi am oprit maşina. Încolo se circula pe jos.
Orăşelul şi-a păstrat aspectul medieval. În plus aici se află o mină de sare şi de aceea aici sunt băi de cură. Se intră prin poartă de cetate şi o luăm spre dreapta şi urcăm spre Roter Turm. Acum 25 de ani ne-am pozat chiar aici când am vizitat cu Mircea Bad Wimpfen.
Oraşul a suportat în anii 900 distrugeri după năvălirile ungureşti!
Adriana şi Mircea în locul de acum 25 de ani din Bad Wimpfen
Am ajuns la Biserica Sf. Nicolae, monument romanic din vremea împăratului Frederic Barbarossa, care-şi stabilise curtea, deci a fost oraş şi capitală imperială. 
Istoria Bad Wimpfen
Oraşul rămâne celebru pentru Bătălia de la Bad Wimpfen din  1622 dintre forţele imperiale conduse de mareşalul de origine flamandă Tilly şi trupele protestante învinse de mareşal. Cam toate castelele de pe Valea Neckarului au fost distruse în Războiul de 30 de ani care a distrus Germania şi a redus populaţia ei al un sfert.

Vremea a fost neprielnică, a plouat tot timpul cu ploaie îngheţată.
arhitectură romanică
Mircea a profitat de preţul scăzut al benzinei, ajunsese la 1,119 Euro/litru şi a făcut un plin. Chiar vis-a-vis era un outlet şi Adriana a insistat să îl vizităm. Şi cumpărat o pereche frumoasă de bocanci, dar şi eu am convins-o să-mi cumpăr nişte pantofi de sport la numai 20 de Euro şi de bună calitate. 
Muzeul Saşilor
Am vizitat apoi şi secţia de haine din care Adriana şi-a mai luat o căciulă tip poliţistă iarna în Wisconsin! Am ajuns apoi la Castelul Saşilor, unde  se află muzeul lor şi în apropiere un alt magazin de haine. Mircea şi-a luat o pereche de pantaloni pe care i-a inaugurat de ziua lui, iar Adriana o vestă. Eu am testat o haină de piele, dar nu mi-a mers cu Adriana!
Adăugaţi o legendă
Seara au sosit timişorenii de la Frankfurt, prietenii lui Mircea din oraşul său de baştină. Au sosit Bujor Hariga şi soţia lui Vali împreună cu Lucian Ionică şi fiica Mihaela.
Bujor este un foarte important chitarist, a cântat cu Pro Muzica în perioada de aur a muzicii rock timişorene din anii 60-70. Lucian Ionică este jurnalist şi profesor la Universitatea de Vest din Timişoara, director la TVR Timişoara. Pe fiica lui am cunoscut-o adolescentă în România, când Marc, fiul lui Mircea avea în ea un companion care vorbea perfect germana. Astăzi este în ultimul an la Medicină şi doreşte să devină chirurg, o adevărată domnişoară. Ea a fost şoferul grupului, cu mari probleme  cu GPS, dar au nimerit finalmente casa lui Mircea.

03 ianuarie Wurzburg la Marc

În dimineaţa de 3 ianuarie am plecat spre Wurzburg unde studiază Marc. Acesta este masterand în anul I la Nanotehnologii, dar s-a apucat şi de Ştiinţe Politice!
Alee în parcul Residenz
Am ajuns pe o vreme imposibilă, ploaie rece şi lapoviţă. Trebuia să ne întâlnim cu Mac, care sosea de la Stuttgart. Mac nu se cunoştea cu Mircea, a venit la IRNE după ce Mircea s-a mutat în 1981 la Timişoara. Culmea că s-au împrietenit pe blogul meu şi Mircea l-a invitat la ziua lui. 
Domul de pe pod
Am vizitat grădina de la Residenz, palatul episcopal din Wurzburg, cel care a devenit elector că i-a permis căsătoria lui Barbarossa cu o a doua soţie. Am intrat apoi în capela Palatului Rezidenz. Amintesc că acest loc a fost folosit pentru ultima ecranizare a romanului Cei trei muschetari al lui Dumas tatăl. O ecranizare extrem de tâmpită.
Marienberg
Am vizitat cele două biserici gemene catolice din Wurzburg. Primul este Domul romanic dedicat Sfântului Kilian, misionar irlandez. 
Primăria Wurzburg
În apropierea altarului se află o statuie care aparţine sfântului. Cea mai interesantă podoabă a domului este o Menorah evreiască, dedicată probabil victimelor prigoanei naziste.
Am vizitat apoi Neumunster Kirche, biserica geamănă de lângă dom, cu faţada vestică în stil baroc. Aici se află moaştele Sfântului Kilian.
Ploaia se înteţise, dar ne-a îndreptat spre podul de peste Main, care seamănă cu Podul Carol din  Praga. Aici la intrare am fost cinstiţi de Mircea cu un pahar de vin rose de Wurzburg, excelent. Wurzburg este podgoria Franconiei, din nordul Bavariei. De aici se trag francii, cei ce au dat numele Franţei. De pe pod aveam imaginea fortăreţei Marienberg, cucerită de suedezi în Războiul de 30 de ani.
Ne-am întors  în parcarea de la Residenz unde au sosit în fine Mac şi Mihaela, după 4 d.a. pe o vreme imposibilă, au întârziat pe drum din cauza ninsorii. Au plecat apoi spre Rothenburg, unde vor dormi la hotel. Noi ne-am dus la apartamentul lui Marc să-l luăm şi să luăm sculele de muzică, chitare, amplificatoare pentru ziua tatălui său. Marc m-a servit cu o cafea excelentă şi cu o bere neagră. Marc este un foarte bun muzician, cântă la pian şi chitară şi este membrul corului Monteverdi al studenţilor din Wurzburg, considerat cel mai bun cor studenţesc german.
Marc este interesat de politică, are vederi de stânga, ca orice student de vârsta lui, votează cu Stânga lui Gysi! Am văzut în biblioteca lui Das Kapital. Sper cu vârsta să-i treacă?

04 ianuarie Ziua lui Mircea

Casa şvabilor
Şi a venit ziua importantă pentru care veniserăm! Vremea se limpezise şi era senin şi cerul albastru cleştar.
Mariana, Sorana, Mircea şi Nelu
Noi am pornit cu Lucian la Schwabenhaus der Donau - Casa şvabilor dunăreni. Clădirea a fost construită de şvabii reveniţi în Germania. În holul clădirii se află o hartă a răspândirii şvabilor invitaţi să colonizeze sudul imperiului recucerit de la otomani.   Am remarcat portretul lui Adam Muller Gutenbrun, fără să se specifice că-i din Banat. De altfel nu se prea pomeneşte de România, este trist că din Backa sârbă şi din Ungaria au fost alungaţi în Germania în 1945. Şi şvabii noştri au  fost luaţi de autorităţile sovietice şi trimişi la muncă în Donbas de unde au revenit prin 1950. După care s-au decis să revină în locurile de baştină de unde au plecat acum 300 de ani. De remarcat că Tomnatecul de unde provine mama lui Mircea şi tatăl Anitei au nume franţuzeşti, era alsacieni, dar nemaiavând preoţi de limbă franceză s-au germanizat. 
Am urcat cu Mircea dealul să instalăm un ruter care să asigure internetul la petrecere. Nu a prea mers!
Apoi ne-am pregătit de chef.
Mircea  ca Scott Mckenzie (San Francisco) şi Bujor acum 45 de ani
Era prezentă în primul rând Anita soţia lui Mircea şi mama ei, Iudith, o femeie foarte plăcută, care a avut grijă mare de noi, mai ales i-a dat nişte papuci Adrianei cu care stătea în casă. În plus era prezent Rambo, bătrânul cocker al familiei Şelariu. 
Mac, Mircea şi cu mine
Jeffrey, Marc şi Bujor
Au început să curgă invitaţii în jurul prânzului. Majoritatea familiei lui Mircea s-a stabilit în Germania, adică cei din partea mamei lui Mircea. Ele au fost două surori dintr-o primă căsătorie a bunicii lui Mircea, iar a treia doamna Victoria este a treia soră din a doua căsătorie cu un român. Doamna Victoria este profesoară de germană şi a fost directoarea Liceului Lenau din Timişoara, liceul cu două premii Nobel, Herta Muller şi fizicianul Stefan Hell!

La chef a venit şi Adrian, vărul lui Mircea provenit de la sora cea mare a doamnei Şelariu, care este tot leat din 49. A venit cu cei doi copii din a doua căsătorie cu Edith, unguroaică din Turda. Mai târziu a apărut şi fiica din prima căsătorie a lui Adrian. Prezentă a fost şi sora lui Mircea, Mariana, cu soţul Nelu Sârbu, originar din satul tatălui lui Mircea. Ei erau însoţite de fiicele lor Sorana, doctor în economie matematică, absolventă cu cea mai mare medie la Abitur - bacalaureat din Baden Wuertenberg şi Miruna, mai introvertită, doctor în economie şi cadru didactic la Universitatea din Mannheim, însă curajoasă motociclistă proprietară de chopper!
Erau prezenţi Caius, fiul doamnei Victoria, cu soţia şi fiica toţi stabiliţi în Baden, ca de altfel şi Adrian, vărul lui Mircea. Urmau invitaţii: Domnul Frăţilă, prieten al preşedintelui Constantinescu. Apoi cei doi colegi de birou ai lui Mircea, Ivan, rus căsătorit cu o nemţoaică din Rusia şi emigrat în Germania şi Jefrey Gorecki, fiul unui militar american uşchit lăsând mama nemţoaică cu copilul în Germania. Tipul are 2,08 m este imens şi are un barbişon care aduce a Bluto, adversarul la inima lui Olive, iubita lui Popeye marinarul. Tipul cânta la bas.
Erau prezenţi Bujor Hariga, care va asigura împreună   Marc partea muzicală împreună cu Vali soţia lui. Lucian Ionică a fost reporterul sărbătoririi, iar fiica Mihaela se conversa cu Marc şi prietenul şi colegul Dimi, fiul unui german din Rusia. Tatăl său s-a prăpădit mama sa vorbeşte mai mult ruseşte, iar tristul Dimitri are probleme de identitate şi de integrare. 
Mac şi Mihaela au venit şi ei chiar când Mircea a început prezentările familiei şi prietenilor. 
Noi i-am făcut cadouri pentru care ne-am muncit. Am respins ideea Adrianei pentru un obiect de îmbrăcăminte, asta poate oricând Mircea să o facă. Şi am căutat ceva vintage şi am avut noroc! Am găsit un volum de note muzicale pentru pian de la începutul secolul XX, erau compozitori germani, ruşi, francezi, dar şi muzică românească şi evreiască! Am luat şi o hartă a Transilvaniei medievale de la  1599 şi un tablou cu o abstracţiune.
La chef am cântat karaoke, unii au dansat. Bujor şi Marc, acompaniaţi de Jefrey la bas au cântat bucata Şi Dacă a trupei Pro Muzica, cu Marc vocal. 
Marc nu a învăţat româneşte organizat, el vorbeşte perfect germana şi engleza şi poate conversa uzual în româneşte cu limba auzită de la părinţi. Când doream să ducem o discuţie mai elevată, prefera să se exprime în engleză. De fapt cam toate cursurile la Universitatea din Wurzburg sunt în engleză predate de profesori germani. Inclusiv teza lui licenţă a fost scrisă în engleză. Când l-am întrebat de ţările care nu mai au teritoriul original în actuala componenţă m-a blocat spunându-mi de Rusia kieveană. Şi are dreptate! Chestia cu teritoriul german este complicată. Germania postbelică a fost redesenată de Stalin, care a mutat Polonia spre vest prin Silezia şi Brandenburg şi a desfiinţat Prusia Orientală. Mi-a explicat că astea sunt predate cu multă atenţie pentru a nu mai trezi câinii războiului.   Uitându-mă pe harta Imperiul Roman de Naţiune Germană a lui Carol cel Mare din holul localului  am văzut şi explicaţia cu strofa interzisă din imnul Germaniei. Acolo în sud apare Etsch (Adige) din Italia, care este anacronic şi pentru Germania dintre 1870 şi 1945.
 Eu am acompaniat pe Mircea şi pe Mariana la o melodie nu am mai cântat melodia care i-o promisesem.
De mâncare a fost enorm, am început cu cremă de ciuperci am continuat cu legume şi peşte, saumon fumee. Apoi am luat felul principal tocană gulaş de mistreţ şi o bucată de boeuf bourgignon. În final a venit prăjiturile şi tortul.
De la bar am comandat bere cât încape, dar ne-am mai dedat şi la  nişte tării. Pe la 5 seara oaspeţii au început să plece, iar noi ultimii am părăsit localul după 9 seara. 

05 ianuarie Wurzburg

Selfie din Wurzburg - Prietenii ştiu de ce!
După ce familia Ionică s-a îndreptat spre aeroportul din Frankfurt, am luat-o din nou spre Wurzburg să-l ducem pe Marc la el la apartament.
Apus la Wurzburg
Am descărcat sculele lui Marc şi apoi noi am luat-o la plimbare prin Wurzburg admirând un apus splendid. Am fotografiat Clădirea Bibliotecii Municipale de lângă Catedrala Reformată. Am mai făcut ceva cumpărături, o cafea specială Gilles şi un pulover de la H&M pentru Adriana. La un moment dat am dat de un magazin totul al un Euro! Am intrat şi am găsit nişte mănuşi, care-mi sunt de folos, că pe drumul de întoarcere în România mi-am pierdut o mănuşă. Mircea a făcut mişto de noi că am găsit nişte dulciuri la 1 Euro de cadou şi ne-a ameninţat că scrie pe ele cât costă care să arate cât de cărpănoşi suntem...hahahaaa....Anita ne-a zis că la un supermarket le puteam găsi la sub 1 Euro!!!!!
Biserica Evanghelică şi Biblioteca Municipală Wurzburg
Observasem la un moment dat la parcarea de la Rezidenz concentrarea de poliţie, trebuia să fie ceva? Era un marş tăcut al tinerilor pentru emigraţie liberă, în contrast cu manifestările Pegida, din păcate contrazisă de evenimentele ce vor avea loc la Paris în ziua următoare. La Universitatea din Wurzburg studiază 25000 de tineri!
Domul noaptea
Era prea frig şi ne-am întors acasă la Mircea după o oră şi ceva de drum. La ieşirea din Wurzburg am observat trei tineri costumaţi ca Magi. A doua zi, pe 6 ianuarie era sărbătoarea catolică celor Trei Regi, când la noi este Boboteaza. În Germania este singura ocazie de colind, când copii strâng bani pentru cauze umanitare.
Marş
06 ianuarie Margarethenschlucht


Dimineaţa Mircea ne-a mobilizat pentru o chestie sportivă. În apropierea unei ferme de curcani, unde dorise iniţial Mircea să organizeze petrecerea se află Râpa Margarethe. Este o chestie spectaculoasă pe o pantă abruptă, pietroasă cu stânci roşii de la oxidul feric. 
Vali, Ady, Bujor şi cu mine
Adriana a reuşit să-şi bage apă în bocanci, eu am alunecat şi m-am zgâriat, la fel şi Bujor, dar cel mai bine s-a descurcat Vali, care în cizme de stradă a găsit totdeauna cea mai bună soluţie de coborâre. Am ajuns
final spre Neckar

 la malul Neckarului şi am luat-o spre Neckargerach pe malul stâng, unde pe un deal se află castelul Minennburg, ruină rămasă după asediul lui Tilly din  Războiul de 30 de ani.
Adi cu mine
Ne-am oprit la biserica catolica St. Afra care era deschisă în zi de sărbătoare Cei Trei Regi, dar goală. Anita ne-a recuperat şi ne-a desfătat cu prânzul şi cu bere şi un pic de tărie împărţită cu Bujor. 
Castelul Minnenburg

07 ianuarie Mosbach

Primăria Mosbach
Această ultimă zi de vacanţă am dedicat-o cumpărăturilor. Am fost în vizită la început la Biblioteca din Institutul politehnic DHBW unde lucrează Anita. Ne-a lăsat cu gura căscată maşina de copiat în format PDF a unei cărţi şi cum se înregistrează electronic o carte împrumutată.
Eu şi Adriana ne-am dat jos pentru C&A. Aici este raiul ieftinirilor şi a meritat. Am luat nişte pantaloni tip blugi, culoarea nisipului care făceau 9 Euro, dar la casă mi-a mai aplicat o reducere de 2,25 Euro. M-au costat deci cam 30 de lei! Ne-am plimbat şi prin centrul oraşului Mosbach cu clădiri medievale ca în poveştile Fraţilor Grimm. Anita l-a sunat pe Mircea să-i ducă cuplul Hariga la C&A. Asta l-a umplut de fericire pe Bujor care şi luat şi el acelaşi tip de pantaloni.
Piaţa Primăriei
Atenţia ne-a fost complet atrasă de drama de la Paris cu asasinarea redactorilor de Charlie Hebdo, ce declanşase nebunia în Paris şi în Franţa.

08 ianuarie Acasă

Orice lucru plăcut are un sfârşit.
Am plecat la 7 dimineaţa de la Mircea şi la 8.30 eram la aeroportul Stuttgart.
Controlul de intrare în zona de îmbarcare a fost foarte atent, dat fiind desfăşurarea dramei teroriste. Bocancii mei au sunat la porta de control şi am fost minuţios verificat. 
Ne-am oprit în Duty Free pentru alcooluri scoţiene şi greceşti.
La intrarea în sala de îmbarcare se făcea controlul documentelor. Adriana  s-a dus să fumeze şi eu stăteam pe bancă citind. Nu mică mi-a fost surpriza când poliţistul de frontieră care ne verificase documentele, însoţit de o colegă acompaniau un tânăr. Poliţistul i-a explicat este arestat. Ciudat, dacă ar fi ştiut că are probleme individul putea să nu ia avionul.
Jos Piteştiul
Am ajuns cu bine în România la Bucureşti după escala de la Sibiu. Se vedeau magnific lanţul Munţilor Făgăraş. Am pozat când avionul a ajuns peste Piteşti.
Lacul Goleşti
Am luat autobuzul şi trenul spre Piteşti şi la 6.30 seara eram acasă! Pe un ger straşnic!