Ziua lui Mircea - O plimbare în Germania

Pe la începutul lui noiembrie Mircea Şelariu bunul meu prieten din Germania m-a anunţat că vrea să sărbătorească festiv ziua lui de naştere petrecută pe data de 4 ianuarie 1950. Este mai tânăr decât mine cu aproape un an, dar părinţii l-au dat la şcoală mai devreme şi face parte din promoţia 1949. I-am confirmat participarea şi ne-am apucat să  cumpărăm bilete de avion. Am găsit la Stuttgart, aproape de locurile unde stă Mircea.

Aşa că între 30 decembrie şi 8 ianuarie am fost timp de 10 zile oaspeţii lui Mircea. 

Mircea îşi serbează 65 de ani dar şi retragerea, se pensionează anul acesta. Va mai rămâne la Dual Hochschule Baden Wuertenberg, Mosbach din criză de personal, nu prea vin specialişti IT în sistemul de stat, la privat pot avea un salariu dublu. 

30 decembrie

Am plecat pe 29 decembrie din Piteşti pe vreme de iarnă cu ninsoare. La Bucureşti am plecat dimineaţa din hotelul unde am tras pe la 4.30. La aeroport ne-am îmbarcat pe o ninsoare puternică. Am făcut escală după o juma de oră la Sibiu şi apoi am ajuns la Stuttgart pe aceeaşi vreme şi acolo ningea din greu, care a îngreunat sosirea prietenilor noştri Anita şi Mircea care au venit să ne ia de la aeroport. Drumul era într-adevăr greu pe autostradă era zăpadă pentru că ningea din greu. 

Ne-am oprit la Kauflandul din Mosbach pentru ultime cumpărături şi ca eu să schimb geamul fisurat de la Swatchul meu. L-am lăsat la o ceasornicărie şi ne-au anunţat că face 80 de Euro doar manopera, aşa că am renunţat la sfatul lui Mircea. Era prea scump, ca de altfel cum voi afla din Wurzburg şi nu merita, la banii ăştia iau unul nou!

Am ajuns acasă la prieteni pe o străduţă plină de zăpadă dintr-un sat anexă al oraşului Mosbach, unde stă Mircea. Plugurile îşi făceau datoria, dar am văzut şi o maşină înfundată în zăpadă.

Ne-am instalat şi am fost invitat la un coniac Henessy şi o bere. 

Trai pe vătrai nineaco cu mâncare şi băutură din belşug! 

Seara Mircea mi-a oferit un regal muzical din anii 60 cu Donovan şi cu The Monkees cu I am a Beleiver, unde solistul vocal făcea o mişcare a picioarelor pe care o copiam şi noi în acele vremuri

31 decembrie

Dimineaţa de 31 am făcut o plimbare prin împrejurimi, ninsoarea se oprise şi era ceaţă şi un pic de frig. Ultima zi a anului o serbam cu zăpadă şi belşug pentru anul ce vine.

Am făcut o deplasare la Kauflandul din Mosbach unde Mircea a cumpărat nişte rachete şi diverse dispozitive de bubuit de Anul Nou.

 

mierla

01 ianuarie

Am întâmpinat Anul Nou cu bubuieli şi cu pahare de Sekt - şampanie nemţească!

Restul zilei l-am petrecut dormind şi mâncând şi bând când ne trezeam şi evident am devenit sclavul internetului. Cu prindeam un moment eram sus la etaj unde pusesem stăpânire pe desk topul lui Mircea.

Am rezistat cu Anita să vedem de la 8.30 la 12.30 un documentar Queen pe Vox. Anita este o mare amatoare de această magnifică trupă a lui Freddy Mercury. 

02 ianuarie Bad Wimpfen şi timişorenii 

Mircea ne-a promis că ne plimbă la Bad Wimpfen un pic mai sus pe Neckar vreo 25 de km. El are acolo un prieten mai vârstnic, dl. Frăţilă, care era ocupat cu soţia care răcise aşa că nu l-am mai întâlnit. Am ajuns la intrarea în cetatea şi am oprit maşina. Încolo se circula pe jos.

Orăşelul şi-a păstrat aspectul medieval. În plus aici se află o mină de sare şi de aceea aici sunt băi de cură. Se intră prin poartă de cetate şi o luăm spre dreapta şi urcăm spre Roter Turm. Acum 25 de ani ne-am pozat chiar aici când am vizitat cu Mircea Bad Wimpfen.

Oraşul a suportat în anii 900 distrugeri după năvălirile ungureşti!

Adriana şi Mircea în locul de acum 25 de ani din Bad Wimpfen

Am ajuns la Biserica Sf. Nicolae, monument romanic din vremea împăratului Frederic Barbarossa, care-şi stabilise curtea, deci a fost oraş şi capitală imperială. 

Istoria Bad Wimpfen

Oraşul rămâne celebru pentru Bătălia de la Bad Wimpfen din  1622 dintre forţele imperiale conduse de mareşalul de origine flamandă Tilly şi trupele protestante învinse de mareşal. Cam toate castelele de pe Valea Neckarului au fost distruse în Războiul de 30 de ani care a distrus Germania şi a redus populaţia ei al un sfert.

Vremea a fost neprielnică, a plouat tot timpul cu ploaie îngheţată.

arhitectură romanică

Mircea a profitat de preţul scăzut al benzinei, ajunsese la 1,119 Euro/litru şi a făcut un plin. Chiar vis-a-vis era un outlet şi Adriana a insistat să îl vizităm. Şi cumpărat o pereche frumoasă de bocanci, dar şi eu am convins-o să-mi cumpăr nişte pantofi de sport la numai 20 de Euro şi de bună calitate. 

Muzeul Saşilor

Am vizitat apoi şi secţia de haine din care Adriana şi-a mai luat o căciulă tip poliţistă iarna în Wisconsin! Am ajuns apoi la Castelul Saşilor, unde  se află muzeul lor şi în apropiere un alt magazin de haine. Mircea şi-a luat o pereche de pantaloni pe care i-a inaugurat de ziua lui, iar Adriana o vestă. Eu am testat o haină de piele, dar nu mi-a mers cu Adriana!

Adăugaţi o legendă

Seara au sosit timişorenii de la Frankfurt, prietenii lui Mircea din oraşul său de baştină. Au sosit Bujor Hariga şi soţia lui Vali împreună cu Lucian Ionică şi fiica Mihaela.

Bujor este un foarte important chitarist, a cântat cu Pro Muzica în perioada de aur a muzicii rock timişorene din anii 60-70. Lucian Ionică este jurnalist şi profesor la Universitatea de Vest din Timişoara, director la TVR Timişoara. Pe fiica lui am cunoscut-o adolescentă în România, când Marc, fiul lui Mircea avea în ea un companion care vorbea perfect germana. Astăzi este în ultimul an la Medicină şi doreşte să devină chirurg, o adevărată domnişoară. Ea a fost şoferul grupului, cu mari probleme  cu GPS, dar au nimerit finalmente casa lui Mircea.

03 ianuarie Wurzburg la Marc

În dimineaţa de 3 ianuarie am plecat spre Wurzburg unde studiază Marc. Acesta este masterand în anul I la Nanotehnologii, dar s-a apucat şi de Ştiinţe Politice!

Alee în parcul Residenz

Am ajuns pe o vreme imposibilă, ploaie rece şi lapoviţă. Trebuia să ne întâlnim cu Mac, care sosea de la Stuttgart. Mac nu se cunoştea cu Mircea, a venit la IRNE după ce Mircea s-a mutat în 1981 la Timişoara. Culmea că s-au împrietenit pe blogul meu şi Mircea l-a invitat la ziua lui. 

Domul de pe pod

Am vizitat grădina de la Residenz, palatul episcopal din Wurzburg, cel care a devenit elector că i-a permis căsătoria lui Barbarossa cu o a doua soţie. Am intrat apoi în capela Palatului Rezidenz. Amintesc că acest loc a fost folosit pentru ultima ecranizare a romanului Cei trei muschetari al lui Dumas tatăl. O ecranizare extrem de tâmpită.

Marienberg

Am vizitat cele două biserici gemene catolice din Wurzburg. Primul este Domul romanic dedicat Sfântului Kilian, misionar irlandez. 

Primăria Wurzburg

În apropierea altarului se află o statuie care aparţine sfântului. Cea mai interesantă podoabă a domului este o Menorah evreiască, dedicată probabil victimelor prigoanei naziste.

Am vizitat apoi Neumunster Kirche, biserica geamănă de lângă dom, cu faţada vestică în stil baroc. Aici se află moaştele Sfântului Kilian.

Ploaia se înteţise, dar ne-a îndreptat spre podul de peste Main, care seamănă cu Podul Carol din  Praga. Aici la intrare am fost cinstiţi de Mircea cu un pahar de vin rose de Wurzburg, excelent. Wurzburg este podgoria Franconiei, din nordul Bavariei. De aici se trag francii, cei ce au dat numele Franţei. De pe pod aveam imaginea fortăreţei Marienberg, cucerită de suedezi în Războiul de 30 de ani.

Ne-am întors  în parcarea de la Residenz unde au sosit în fine Mac şi Mihaela, după 4 d.a. pe o vreme imposibilă, au întârziat pe drum din cauza ninsorii. Au plecat apoi spre Rothenburg, unde vor dormi la hotel. Noi ne-am dus la apartamentul lui Marc să-l luăm şi să luăm sculele de muzică, chitare, amplificatoare pentru ziua tatălui său. Marc m-a servit cu o cafea excelentă şi cu o bere neagră. Marc este un foarte bun muzician, cântă la pian şi chitară şi este membrul corului Monteverdi al studenţilor din Wurzburg, considerat cel mai bun cor studenţesc german.

Marc este interesat de politică, are vederi de stânga, ca orice student de vârsta lui, votează cu Stânga lui Gysi! Am văzut în biblioteca lui Das Kapital. Sper cu vârsta să-i treacă?

04 ianuarie Ziua lui Mircea

Casa şvabilor

Şi a venit ziua importantă pentru care veniserăm! Vremea se limpezise şi era senin şi cerul albastru cleştar.

Mariana, Sorana, Mircea şi Nelu

Noi am pornit cu Lucian la Schwabenhaus der Donau - Casa şvabilor dunăreni. Clădirea a fost construită de şvabii reveniţi în Germania. În holul clădirii se află o hartă a răspândirii şvabilor invitaţi să colonizeze sudul imperiului recucerit de la otomani.   Am remarcat portretul lui Adam Muller Gutenbrun, fără să se specifice că-i din Banat. De altfel nu se prea pomeneşte de România, este trist că din Backa sârbă şi din Ungaria au fost alungaţi în Germania în 1945. Şi şvabii noştri au  fost luaţi de autorităţile sovietice şi trimişi la muncă în Donbas de unde au revenit prin 1950. După care s-au decis să revină în locurile de baştină de unde au plecat acum 300 de ani. De remarcat că Tomnatecul de unde provine mama lui Mircea şi tatăl Anitei au nume franţuzeşti, era alsacieni, dar nemaiavând preoţi de limbă franceză s-au germanizat. 

Am urcat cu Mircea dealul să instalăm un ruter care să asigure internetul la petrecere. Nu a prea mers!

Apoi ne-am pregătit de chef.

Mircea  ca Scott Mckenzie (San Francisco) şi Bujor acum 45 de ani

Era prezentă în primul rând Anita soţia lui Mircea şi mama ei, Iudith, o femeie foarte plăcută, care a avut grijă mare de noi, mai ales i-a dat nişte papuci Adrianei cu care stătea în casă. În plus era prezent Rambo, bătrânul cocker al familiei Şelariu. 

Mac, Mircea şi cu mine

Jeffrey, Marc şi Bujor

Au început să curgă invitaţii în jurul prânzului. Majoritatea familiei lui Mircea s-a stabilit în Germania, adică cei din partea mamei lui Mircea. Ele au fost două surori dintr-o primă căsătorie a bunicii lui Mircea, iar a treia doamna Victoria este a treia soră din a doua căsătorie cu un român. Doamna Victoria este profesoară de germană şi a fost directoarea Liceului Lenau din Timişoara, liceul cu două premii Nobel, Herta Muller şi fizicianul Stefan Hell!

La chef a venit şi Adrian, vărul lui Mircea provenit de la sora cea mare a doamnei Şelariu, care este tot leat din 49. A venit cu cei doi copii din a doua căsătorie cu Edith, unguroaică din Turda. Mai târziu a apărut şi fiica din prima căsătorie a lui Adrian. Prezentă a fost şi sora lui Mircea, Mariana, cu soţul Nelu Sârbu, originar din satul tatălui lui Mircea. Ei erau însoţite de fiicele lor Sorana, doctor în economie matematică, absolventă cu cea mai mare medie la Abitur - bacalaureat din Baden Wuertenberg şi Miruna, mai introvertită, doctor în economie şi cadru didactic la Universitatea din Mannheim, însă curajoasă motociclistă proprietară de chopper!

Erau prezenţi Caius, fiul doamnei Victoria, cu soţia şi fiica toţi stabiliţi în Baden, ca de altfel şi Adrian, vărul lui Mircea. Urmau invitaţii: Domnul Frăţilă, prieten al preşedintelui Constantinescu. Apoi cei doi colegi de birou ai lui Mircea, Ivan, rus căsătorit cu o nemţoaică din Rusia şi emigrat în Germania şi Jefrey Gorecki, fiul unui militar american uşchit lăsând mama nemţoaică cu copilul în Germania. Tipul are 2,08 m este imens şi are un barbişon care aduce a Bluto, adversarul la inima lui Olive, iubita lui Popeye marinarul. Tipul cânta la bas.

Erau prezenţi Bujor Hariga, care va asigura împreună   Marc partea muzicală împreună cu Vali soţia lui. Lucian Ionică a fost reporterul sărbătoririi, iar fiica Mihaela se conversa cu Marc şi prietenul şi colegul Dimi, fiul unui german din Rusia. Tatăl său s-a prăpădit mama sa vorbeşte mai mult ruseşte, iar tristul Dimitri are probleme de identitate şi de integrare. 

Mac şi Mihaela au venit şi ei chiar când Mircea a început prezentările familiei şi prietenilor. 

Noi i-am făcut cadouri pentru care ne-am muncit. Am respins ideea Adrianei pentru un obiect de îmbrăcăminte, asta poate oricând Mircea să o facă. Şi am căutat ceva vintage şi am avut noroc! Am găsit un volum de note muzicale pentru pian de la începutul secolul XX, erau compozitori germani, ruşi, francezi, dar şi muzică românească şi evreiască! Am luat şi o hartă a Transilvaniei medievale de la  1599 şi un tablou cu o abstracţiune.

La chef am cântat karaoke, unii au dansat. Bujor şi Marc, acompaniaţi de Jefrey la bas au cântat bucata Şi Dacă a trupei Pro Muzica, cu Marc vocal. 

Marc nu a învăţat româneşte organizat, el vorbeşte perfect germana şi engleza şi poate conversa uzual în româneşte cu limba auzită de la părinţi. Când doream să ducem o discuţie mai elevată, prefera să se exprime în engleză. De fapt cam toate cursurile la Universitatea din Wurzburg sunt în engleză predate de profesori germani. Inclusiv teza lui licenţă a fost scrisă în engleză. Când l-am întrebat de ţările care nu mai au teritoriul original în actuala componenţă m-a blocat spunându-mi de Rusia kieveană. Şi are dreptate! Chestia cu teritoriul german este complicată. Germania postbelică a fost redesenată de Stalin, care a mutat Polonia spre vest prin Silezia şi Brandenburg şi a desfiinţat Prusia Orientală. Mi-a explicat că astea sunt predate cu multă atenţie pentru a nu mai trezi câinii războiului.   Uitându-mă pe harta Imperiul Roman de Naţiune Germană a lui Carol cel Mare din holul localului  am văzut şi explicaţia cu strofa interzisă din imnul Germaniei. Acolo în sud apare Etsch (Adige) din Italia, care este anacronic şi pentru Germania dintre 1870 şi 1945.

 Eu am acompaniat pe Mircea şi pe Mariana la o melodie nu am mai cântat melodia care i-o promisesem.

De mâncare a fost enorm, am început cu cremă de ciuperci am continuat cu legume şi peşte, saumon fumee. Apoi am luat felul principal tocană gulaş de mistreţ şi o bucată de boeuf bourgignon. În final a venit prăjiturile şi tortul.

De la bar am comandat bere cât încape, dar ne-am mai dedat şi la  nişte tării. Pe la 5 seara oaspeţii au început să plece, iar noi ultimii am părăsit localul după 9 seara. 

05 ianuarie Wurzburg

Selfie din Wurzburg - Prietenii ştiu de ce!

După ce familia Ionică s-a îndreptat spre aeroportul din Frankfurt, am luat-o din nou spre Wurzburg să-l ducem pe Marc la el la apartament.

Apus la Wurzburg

Am descărcat sculele lui Marc şi apoi noi am luat-o la plimbare prin Wurzburg admirând un apus splendid. Am fotografiat Clădirea Bibliotecii Municipale de lângă Catedrala Reformată. Am mai făcut ceva cumpărături, o cafea specială Gilles şi un pulover de la H&M pentru Adriana. La un moment dat am dat de un magazin totul al un Euro! Am intrat şi am găsit nişte mănuşi, care-mi sunt de folos, că pe drumul de întoarcere în România mi-am pierdut o mănuşă. Mircea a făcut mişto de noi că am găsit nişte dulciuri la 1 Euro de cadou şi ne-a ameninţat că scrie pe ele cât costă care să arate cât de cărpănoşi suntem...hahahaaa....Anita ne-a zis că la un supermarket le puteam găsi la sub 1 Euro!!!!!

Biserica Evanghelică şi Biblioteca Municipală Wurzburg

Observasem la un moment dat la parcarea de la Rezidenz concentrarea de poliţie, trebuia să fie ceva? Era un marş tăcut al tinerilor pentru emigraţie liberă, în contrast cu manifestările Pegida, din păcate contrazisă de evenimentele ce vor avea loc la Paris în ziua următoare. La Universitatea din Wurzburg studiază 25000 de tineri!

Domul noaptea

Era prea frig şi ne-am întors acasă la Mircea după o oră şi ceva de drum. La ieşirea din Wurzburg am observat trei tineri costumaţi ca Magi. A doua zi, pe 6 ianuarie era sărbătoarea catolică celor Trei Regi, când la noi este Boboteaza. În Germania este singura ocazie de colind, când copii strâng bani pentru cauze umanitare.

Marş

06 ianuarie Margarethenschlucht

Dimineaţa Mircea ne-a mobilizat pentru o chestie sportivă. În apropierea unei ferme de curcani, unde dorise iniţial Mircea să organizeze petrecerea se află Râpa Margarethe. Este o chestie spectaculoasă pe o pantă abruptă, pietroasă cu stânci roşii de la oxidul feric. 

Vali, Ady, Bujor şi cu mine

Adriana a reuşit să-şi bage apă în bocanci, eu am alunecat şi m-am zgâriat, la fel şi Bujor, dar cel mai bine s-a descurcat Vali, care în cizme de stradă a găsit totdeauna cea mai bună soluţie de coborâre. Am ajuns

final spre Neckar

 la malul Neckarului şi am luat-o spre Neckargerach pe malul stâng, unde pe un deal se află castelul Minennburg, ruină rămasă după asediul lui Tilly din  Războiul de 30 de ani.

Adi cu mine

Ne-am oprit la biserica catolica St. Afra care era deschisă în zi de sărbătoare Cei Trei Regi, dar goală. Anita ne-a recuperat şi ne-a desfătat cu prânzul şi cu bere şi un pic de tărie împărţită cu Bujor. 

Castelul Minnenburg

07 ianuarie Mosbach

Primăria Mosbach

Această ultimă zi de vacanţă am dedicat-o cumpărăturilor. Am fost în vizită la început la Biblioteca din Institutul politehnic DHBW unde lucrează Anita. Ne-a lăsat cu gura căscată maşina de copiat în format PDF a unei cărţi şi cum se înregistrează electronic o carte împrumutată.

Eu şi Adriana ne-am dat jos pentru C&A. Aici este raiul ieftinirilor şi a meritat. Am luat nişte pantaloni tip blugi, culoarea nisipului care făceau 9 Euro, dar la casă mi-a mai aplicat o reducere de 2,25 Euro. M-au costat deci cam 30 de lei! Ne-am plimbat şi prin centrul oraşului Mosbach cu clădiri medievale ca în poveştile Fraţilor Grimm. Anita l-a sunat pe Mircea să-i ducă cuplul Hariga la C&A. Asta l-a umplut de fericire pe Bujor care şi luat şi el acelaşi tip de pantaloni.

Piaţa Primăriei

Atenţia ne-a fost complet atrasă de drama de la Paris cu asasinarea redactorilor de Charlie Hebdo, ce declanşase nebunia în Paris şi în Franţa.

08 ianuarie Acasă

Orice lucru plăcut are un sfârşit.

Am plecat la 7 dimineaţa de la Mircea şi la 8.30 eram la aeroportul Stuttgart.

Controlul de intrare în zona de îmbarcare a fost foarte atent, dat fiind desfăşurarea dramei teroriste. Bocancii mei au sunat la porta de control şi am fost minuţios verificat. 

Ne-am oprit în Duty Free pentru alcooluri scoţiene şi greceşti.

La intrarea în sala de îmbarcare se făcea controlul documentelor. Adriana  s-a dus să fumeze şi eu stăteam pe bancă citind. Nu mică mi-a fost surpriza când poliţistul de frontieră care ne verificase documentele, însoţit de o colegă acompaniau un tânăr. Poliţistul i-a explicat este arestat. Ciudat, dacă ar fi ştiut că are probleme individul putea să nu ia avionul.

Jos Piteştiul

Am ajuns cu bine în România la Bucureşti după escala de la Sibiu. Se vedeau magnific lanţul Munţilor Făgăraş. Am pozat când avionul a ajuns peste Piteşti.

Lacul Goleşti

Am luat autobuzul şi trenul spre Piteşti şi la 6.30 seara eram acasă! Pe un ger straşnic!