Isteria franceză

Mă gândeam că prima mea postare pe noul an va avea cu totul alt subiect. Actualitatea internaţională mă obligă la cu totul alt subiect.

Franţa a trăit timp de 3 zile o adevărată isterie a terorismului. Speram să se rezolve altfel, s-a rezolvat ca în Rusia, cu morţi dintre victimele inocente. Nu pun aici la socoteală pe cei executaţi de fraţii terorişti la Charlie Hebdo.

Un prieten filo american lua în derâdere reacţiile autorităţilor franceze în comparaţie cu cele din SUA  din 11 septembrie 2001. Dar, dacă ne amintim că acolo comandouri de terorişti au pus mâna pe 4 avioane folosind doar cuttere, amicul ar trebui să fie mai rezervat.

Şi aici cei doi fraţi terorişti  Kuachi au beneficiat de conjuncturi incredibil de favorabile.Au greşit iniţial adresa, au revenit la sediul Charlie Hebdo şi acolo la intrare au dat de doamna cu fetiţa care le-a deschis uşa redacţiei, sub ameninţarea uciderii fetiţei. Au reuşit să plece de la locul atentatului, după ce au ucis un poliţist, ironia sorţii un arab pe nume Ahmed! Este incredibil că acest atentat s-a desfăşurat sub ochii unor martori  care au filmat evenimentul din două locuri independente, în timp ce poliţia  a răspuns greoi şi atentatorii au plecat bine mersi. Cât despre atentatorul de la magazinul evreiesc Cacher (koşer) el făcea clar un act de sinucidere pentru că nu putea scăpa de acolo. Toate acestea au transformat Oraşul Luminii şi Ţara Raţiunii într-un coşmar al nesiguranţei. De fapt aceasta a fost scopul acestor atentate, să provoace haos în Franţa.

Nebunia aceasta alimentează şi mai mult temerile oamenilor obişnuiţi dar şi pe radicalii  extremişti precum Marin Le Pen.

Franţa are o mare problemă a periferiilor. Sentimentul de cartier arab, de casbah pe care l-am trăit coborând din gara Saint Charles în Marseille se confirmă. Şi în Toulouse în toamna trecută sentimentul s-a confirmat când vedeam doar arabi pe strada principală ce duce spre centru, probabil ceilalţi francezi erau la muncă. M-am oprit lângă un birou de avocatură pentru emigranţi aflat din întâmplare tot acolo. Este clar că există ghetouri unde speranţele într-o viaţă integrată şi normală în Franţa nu sunt prea mari. Se pare că acolo sentimentul de eliberare al părinţilor care au emigrat în metropolă este înlocuit de ura fiilor, incapabili să se integreze şi aleg calea terorismului. Îmi amintesc de asemenea şi de un film francez dedicat acestui fenomen intitulat Haine (Ura) al cărui subiect era chiar acest fenomen de neadaptare, dar şi de Fobourg13 altă serie de filme dedicate aceluiaşi fenomen.

Ce ar trebui să facă serviciile speciale franceze este să urmărească şi să distrugă reţelele ilegale de arme. În Franţa este mai simplu decât în SUA, pentru că portul armelor este strict reglementat. Kalaşnikov nu se fabrică în Franţa şi provenienţa armelor poate fi depistată. 

Cea mai mare lovitură o suferă comunitatea musulmană din Franţa. Este trist ce se întâmplă, sunt atâţia magrebieni şi arabi integraţi, actori de film, funcţionari şi demnitari ai statului francez, precum bietul poliţist ucis cu sânge rece la plecarea atentatorilor.

Franţa trebuie să analizeze şi revizuiască politicile de integrare ale emigranţilor, ajutoarele sociale sunt generoase şi în loc să producă efecte benefice totul este invers!

Sunt un sincer filofrancez, îi iubesc istoria şi ştiu bine ca Franţei îi datorăm statalitatea modernă, inclusiv monarhia ereditară, culmea de origine germană.

Încă lipseşte din Bucureşti statuia lui Napoleon al III-lea. Măcar acum din solidaritate acest proiect să capete contur.