De Gabriel Liiceanu
am auzit prin anii 70 de la Europa
Liberă. I-am cumpărat şi prima lui carte: Încercare
în politropia omului şi a culturii. Am luat-o şi din motivul că era
noţiunea de politropă, care era legată de meseria mea, transformări politrope,
cu căldură specifică constantă, dar în carte erau probleme de filosofie.
Din 1990 a devenit
unul din reperele morale ale României. Apelul
său către lichele rămâne
valabil şi azi, unde a introdus pentru prostie echivalentul de încremenire în
proiect. A fost un militant radical pentru reformă şi modernizare a societăţii
româneşti, spre deosebire de bunul său amic Andrei Pleşu a cărui conştiinţă şi
comportament a fost mult mai elastic, ca al unui adevărat contorsionist.
Liiceanu a cultivat şi pe marea descoperire intelectuală post-decembristă, pe
Horia Roman Patapievici, eseist radical conservator. HRP a avut o carieră
prodigioasă ca preşedinte al ICR.
Revenind la Liiceanu,
el a avut meritul încurajării forţelor democratice şi reformiste pentru alianţa
DA dintre PNL şi PD care l-au promovat pe Traian Băsescu, devenit preşedinte
din 2004. Pentru Liiceanu preşedintele Băsescu a fost un coup de foudre. Raţionalul Liiceanu a devenit liric, i-a dedicat
encomioane, s-a prostituat intelectual când nu era nevoie şi, probabil, nici
Băsescu nu i-a cerut-o. La o decorare făcută de preşedintele Băsescu, Liiceanu
a luat cuvântul şi m-a şocat prin umilitate şi devoţiune. De acest sindrom a
suferit o perioadă şi HRP, dar probabil că prietenii l-au tras de mânecă şi a
renunţat la jurnalismul militant unde ajunsese să-i facă ode ...Elenei Udrea!
Spre deosebire de
Liiceanu, Andrei Pleşu s-a convins rapid cu cine are de a face, a fost
consilierul preşedintelui Băsescu. A continuat însă să aibă o nostalgie după
personaj, tot îi compara pe ceilalţi cu Băsescu şi el părea incomparabil. Dar
iată că domnul Gabriel Liiceanu îi dedică la final de mandat în contributors.ro un portret:
http://www.contributors.ro/editorial/portret-de-pre%C8%99edinte-la-capat-de-mandat/
Gest surprinzător,
după ce Sever Voinescu publicase un realist autoportret al lui şi al altor
intelectuali:
http://www.evz.ro/intelectualii-in-politica-esecul.html
Nu pot să trec nici peste gafa comisă de Gabriel Liiceanu tot în contributors.ro în care a scris un
articol intitulat: Fie-vă milă
de noi domnule Ponta. Aceasta era o lamentaţie înainte de alegerile
prezidenţiale ca şi cum Victor Ponta ar fi câştigat postul de preşedinte al
României. Că acest lucru nu s-a întâmplat poate să ne bucure pe toţi, dar să
faci din asta totuşi o carte, nu mai o pot înţelege.
Cu mare dezamăgire,
portretul lui Băsescu pe care îl face pe domnul Gabriel Liiceanu îl transformă
într-un spălător de cadavre, cu nimic deosebit de Tudor Arghezi când îl lăuda
pe regele Carol al II-lea sau pe Gheorghiu Dej, în plină teroare comunistă.
Şi acum iată propriul
meu portret dedicat preşedintelui Traian Băsescu.
În 2004 mi-am pierdut
toată luna noiembrie, pe vreme urâtă frig şi ploaie prin Piteşti să-l promovăm
pe candidatul Băsescu la prezidenţiale. Era ultima noastră speranţă, după ce
Teodor Stolojan cedase psihic, sau după cum spun unii fusese schimbat de Dinu
Patriciu, care nu-i da şanse în faţa lui Adrian Năstase. Şi Băsescu i-a
mulţumit în felul lui băgându-l o noapte la puşcărie, de unde se spune că i
s-ar fi tras şi moartea, ulterior. Făceam uitate toate mizeriile din guvernarea
1996-200, CDR-PD, în care ministrul Traian Băsescu fusese vârful de lance al
compromiterii ţărăniştilor, a şantajelor pe care acest partid le comitea ca să
sporească în sondaje şi credibilitate. Stilul lui neconformist, hăhăiala lui
populistă dădea bine la popor, la vulg.
Şi a câştigat prin
efortul popular, în special al celor tineri, scăpându-ne de Adrian Năstase.
Guvernarea Tăriceanu
prin primul său ministru a intrat rapid în conflict cu preşedintele. Am crezut
că intervenţia sa prin bileţelul roz îl va scoate din politică pe Tăriceanu.
Păcat că nu l-a scos atunci, acum nu este decât un manechin îmbătrânit şi
anacronic.
Însă în perioada
aceea însă românii trăiau cele mai mari speranţe de la formarea României
moderne, economia duduia, veniturile creşteau, inclusiv ale pensionarilor, era
criză de muncă calificată, mulţi plecaseră deja spre Italia sau Spania. Un
prieten român emigrat în SUA îmi spunea surprins că trăim peste posibilităţi,
se pare că avea dreptate!
Sub şantajul pesedist,
Tăriceanu expulzează din guvern pe pedişti. Aceştia, după ce refuzaseră la începutul
lui 2005 fuziunea cu PNL, la ordinul lui Băsescu, începuseră opera de
cancerizare a PNL, ei erau promovaţi subtil de media ca aceia competenţi, incompetenţii
strângându-se la liberali. S-a văzut cât de incompetenţi şi rău intenţionaţi
sunt pedeliştii în perioada 2010-2012. Imbecilitatea pesedistă a contribuit şi
ea la relansarea lui Băsescu care era în plină prăbuşire a încrederii, mulţi
nu-i mai dădeau niciun credit. Şi l-au suspendat în 2007 şi aşa l-au relansat.
PD devenit prin
migraţia unor liberali PDL şi a fost umăr la umăr cu PSD în alegerile
parlamentare din 2008. Băsescu i-a momit pe pesediştii "inocenţi!!!"
cu guvernarea. Şi în 2009 guvernul PDL-PSD condus de Emil Boc nu a întreprins
nicio măsură anticriză ca să nu pericliteze şansele lui Traian Băsescu la
prezidenţiale.
A câştigat la limita
limitei din cauza prostiei lui Mircea Geoană încă un termen de 5 ani.
Prin stilul lui cunoscut a momit trădători din toate partidele coagulaţi în UNPR-ul
lui Gabriel Oprea, unul din slugoii lui Năstase, formând o majoritate cu care a
guvernat discreţionar timp de doi ani, având un Boc decorativ. Şi a fost o
guvernare teribilă, resimţită în buzunarele românilor dar şi a degradării de
neînchipuit a limbajului public. Traian Băsescu nu este decât un derbedeu.
Gabriel Liiceanu, mare monarhist s-a făcut că plouă când simbolul României
eterne, regele Mihai a fost denigrat şi calomniat josnic de către preşedintele
Băsescu. Fiecare politician român a suportat limbajul lui denigrator. Toate
instituţiile au devenit jucării ale propriilor hachiţe începând Curtea
Constituţională. Abia acum, în 2014 cu ajutorul DNA - Kovesi avem revelaţia că
Traian Băsescu, campionul anti-corupţiei era doar o umbrelă pentru neruşinatele
afaceri ale clicii sale care au transformat legitimele retrocedări în afaceri
extrem de rentabile pentru neo ciocoimea pedelistă.
Însuşi Traian Băsescu
nu s-a ferit de afaceri mai mult decât discutabile, casa din Mihăileanu îl
devoalează ca un găinar ordinar, afacerea Nana că este un veros întreprinzător
funciar. Stoparea şi încurcarea autostrăzii Transilvania a condus la pierderi
imense, unde vinovăţiile lui Năstase se amestecă democratic cu ale lui Băsescu
şi a clicii sale. Justiţia dată pe mâna doamnei Macovei, inocentă luptătoare
contra corupţiei, s-a transformat prin DNA condus de Daniel Morar într-un
instrument pentru răzbunările politice ale lui Traian Băsescu. Toată perioada
preşedinţiei lui Băsescu nu a fost decât o nesfârşită poveste de acţiuni
subiective, de minciuni populiste, de disperare, care a explodat în iarna lui
2012. Guvernele PDL se prăbuşesc şi Victor Ponta şi USL preiau guvernarea în
mai 2012. Urmează episodul nefericit al celei de a doua suspendări a lui Traian
Băsescu, pentru că hotărârea s-a luat în grabă, în toiul verii, când nimănui
nu-i ardea de politică. A venit revanşa câştigării de către USL a
parlamentarelor din toamna lui 2012. Dar iar Traian Băsescu a speculat lăcomia
de putere a lui Victor Ponta prin Pactul
de coabitare. A fost ultima relansare pesedistă a preşedintelui. Şi în
toată perioada a acestui an, 2014, gura lui Traian Băsescu nu s-a mai oprit.
L-a încriminat şi denigrat pe Victor Ponta, i-a umplut de acuzaţii pe
toţi politicienii români, cu excepţia favoritei Udrea. Dar nimic nu i-a mers.
Traian Băsescu este anacronic, cel mai pregnant s-a simţit la validarea de
către CCR a preşedintelui Klaus Iohannis, subiect de batjocură a lui Băsescu în
campanie. Traian Băsescu a începu ca o speranţă şi a termină preşedinţia ca un
personaj complet inadecvat şi care a stârnit doar resentimente românilor.
Acesta este
regretatul preşedinte de către Gabriel Liiceanu. Păcat!
Gabriel Liiceanu a
rămas încremenit în proiect şi îmbătrâneşte urât.