Spălător de cadavre

De Gabriel Liiceanu am auzit prin anii 70 de la Europa Liberă. I-am cumpărat şi prima lui carte: Încercare în politropia omului şi a culturii. Am luat-o şi din motivul că era noţiunea de politropă, care era legată de meseria mea, transformări politrope, cu căldură specifică constantă, dar în carte erau probleme de filosofie.

Din 1990 a devenit unul din reperele morale ale României. Apelul său către lichele rămâne valabil şi azi, unde a introdus pentru prostie echivalentul de încremenire în proiect. A fost un militant radical pentru reformă şi modernizare a societăţii româneşti, spre deosebire de bunul său amic Andrei Pleşu a cărui conştiinţă şi comportament a fost mult mai elastic, ca al unui adevărat contorsionist. Liiceanu a cultivat şi pe marea descoperire intelectuală post-decembristă, pe Horia Roman Patapievici, eseist radical conservator. HRP a avut o carieră prodigioasă ca  preşedinte al ICR.

Revenind la Liiceanu, el a avut meritul încurajării forţelor democratice şi reformiste pentru alianţa DA dintre PNL şi PD care l-au promovat pe Traian Băsescu, devenit preşedinte din 2004. Pentru Liiceanu preşedintele Băsescu a fost un coup de foudre. Raţionalul Liiceanu a devenit liric, i-a dedicat encomioane, s-a prostituat intelectual când nu era nevoie şi, probabil, nici Băsescu nu i-a cerut-o. La o decorare făcută de preşedintele Băsescu, Liiceanu a luat cuvântul şi m-a şocat prin umilitate şi devoţiune. De acest sindrom a suferit o perioadă şi HRP, dar probabil că prietenii l-au tras de mânecă şi a renunţat la jurnalismul militant unde ajunsese să-i facă ode ...Elenei Udrea!

Spre deosebire de Liiceanu, Andrei Pleşu s-a convins rapid cu cine are de a face, a fost consilierul preşedintelui Băsescu. A continuat însă să aibă o nostalgie după personaj, tot îi compara pe ceilalţi cu Băsescu şi el părea incomparabil. Dar iată că domnul Gabriel Liiceanu îi dedică la final de mandat în contributors.ro un portret:

http://www.contributors.ro/editorial/portret-de-pre%C8%99edinte-la-capat-de-mandat/

Gest surprinzător, după ce Sever Voinescu publicase un realist autoportret al lui şi al altor intelectuali:

http://www.evz.ro/intelectualii-in-politica-esecul.html

Nu pot să trec nici peste gafa comisă de Gabriel Liiceanu tot în contributors.ro în care a scris un articol intitulat: Fie-vă milă de noi domnule Ponta.  Aceasta era o lamentaţie înainte de alegerile prezidenţiale ca şi cum Victor Ponta ar fi câştigat postul de preşedinte al României. Că acest lucru nu s-a întâmplat poate să ne bucure pe toţi, dar să faci din asta totuşi o carte, nu mai o pot înţelege.

Cu mare dezamăgire, portretul lui Băsescu pe care îl face pe domnul Gabriel Liiceanu îl transformă într-un spălător de cadavre, cu nimic deosebit de Tudor Arghezi când îl lăuda pe regele Carol al II-lea sau pe Gheorghiu Dej, în plină teroare comunistă.

Şi acum iată propriul meu portret dedicat preşedintelui Traian Băsescu. 

În 2004 mi-am pierdut toată luna noiembrie, pe vreme urâtă frig şi ploaie prin Piteşti să-l promovăm pe candidatul Băsescu la prezidenţiale. Era ultima noastră speranţă, după ce Teodor Stolojan cedase psihic, sau după cum spun unii fusese schimbat de Dinu Patriciu, care nu-i da şanse în faţa lui Adrian Năstase. Şi Băsescu i-a mulţumit în felul lui băgându-l o noapte la puşcărie, de unde se spune că i s-ar fi tras şi moartea, ulterior. Făceam uitate toate mizeriile din guvernarea 1996-200, CDR-PD, în care ministrul Traian Băsescu fusese vârful de lance al compromiterii ţărăniştilor, a şantajelor pe care acest partid le comitea ca să sporească în sondaje şi credibilitate. Stilul lui neconformist, hăhăiala lui populistă dădea bine la popor, la vulg.

Şi a câştigat prin efortul popular, în special al celor tineri, scăpându-ne de Adrian Năstase.

Guvernarea Tăriceanu prin primul său ministru a intrat rapid în conflict cu preşedintele. Am crezut că intervenţia sa prin bileţelul roz îl va scoate din politică pe Tăriceanu. Păcat că nu l-a scos atunci, acum nu este decât un manechin îmbătrânit şi anacronic.

Însă în perioada aceea însă românii trăiau cele mai mari speranţe de la formarea României moderne, economia duduia, veniturile creşteau, inclusiv ale pensionarilor, era criză de muncă calificată, mulţi plecaseră deja spre Italia sau Spania.  Un prieten român emigrat în SUA îmi spunea surprins că trăim peste posibilităţi, se pare că avea dreptate!

Sub şantajul pesedist, Tăriceanu expulzează din guvern pe pedişti. Aceştia, după ce refuzaseră la începutul lui 2005 fuziunea cu PNL, la ordinul lui Băsescu, începuseră opera de cancerizare a PNL, ei erau promovaţi subtil  de media ca aceia competenţi, incompetenţii strângându-se la liberali. S-a văzut cât de incompetenţi şi rău intenţionaţi sunt pedeliştii în perioada 2010-2012. Imbecilitatea pesedistă a contribuit şi ea la relansarea lui Băsescu care era în plină prăbuşire a încrederii, mulţi nu-i mai dădeau niciun credit. Şi l-au suspendat în 2007 şi aşa l-au relansat.

PD devenit prin migraţia unor liberali PDL şi a fost umăr la umăr cu PSD în alegerile parlamentare din 2008. Băsescu i-a momit pe pesediştii "inocenţi!!!" cu guvernarea. Şi în 2009 guvernul PDL-PSD condus de Emil Boc nu a întreprins nicio măsură anticriză ca să nu pericliteze şansele lui Traian Băsescu la prezidenţiale.

A câştigat la limita limitei din cauza prostiei lui Mircea Geoană  încă un termen de 5 ani. Prin stilul lui cunoscut a momit trădători din toate partidele coagulaţi în UNPR-ul lui Gabriel Oprea, unul din slugoii lui Năstase, formând o majoritate cu care a guvernat discreţionar timp de doi ani, având un Boc decorativ. Şi a fost o guvernare teribilă, resimţită în buzunarele românilor dar şi a degradării de neînchipuit a limbajului public. Traian Băsescu nu este decât un derbedeu. Gabriel Liiceanu, mare monarhist s-a făcut că plouă când simbolul României eterne, regele Mihai a fost denigrat şi calomniat josnic de către preşedintele Băsescu. Fiecare politician român a suportat limbajul lui denigrator. Toate instituţiile au devenit jucării ale propriilor hachiţe începând Curtea Constituţională. Abia acum, în 2014 cu ajutorul DNA - Kovesi avem revelaţia că Traian Băsescu, campionul anti-corupţiei era doar o umbrelă pentru neruşinatele afaceri ale clicii sale care au transformat legitimele retrocedări în afaceri extrem de rentabile pentru neo ciocoimea pedelistă.

Însuşi Traian Băsescu nu s-a ferit de afaceri mai mult decât discutabile, casa din Mihăileanu îl devoalează ca un găinar ordinar, afacerea Nana că este un veros întreprinzător funciar. Stoparea şi încurcarea autostrăzii Transilvania a condus la pierderi imense, unde vinovăţiile lui Năstase se amestecă democratic cu ale lui Băsescu şi a clicii sale. Justiţia dată pe mâna doamnei Macovei, inocentă luptătoare contra corupţiei, s-a transformat prin DNA condus de Daniel Morar într-un instrument pentru răzbunările politice ale lui Traian Băsescu. Toată perioada preşedinţiei lui Băsescu nu a fost  decât o nesfârşită poveste de acţiuni subiective, de minciuni populiste, de disperare, care a explodat în iarna lui 2012. Guvernele PDL se prăbuşesc şi Victor Ponta şi USL preiau guvernarea în mai 2012. Urmează episodul nefericit al celei de a doua suspendări a lui Traian Băsescu, pentru că hotărârea s-a luat în grabă, în toiul verii, când nimănui nu-i ardea de politică. A venit revanşa câştigării de către USL a parlamentarelor din toamna lui 2012. Dar iar Traian Băsescu a speculat lăcomia de putere a lui Victor Ponta prin Pactul de coabitare. A fost ultima relansare pesedistă a preşedintelui. Şi în toată perioada a acestui an, 2014, gura lui Traian Băsescu nu s-a mai oprit. L-a încriminat şi denigrat pe Victor Ponta, i-a  umplut de acuzaţii pe toţi politicienii români, cu excepţia favoritei Udrea. Dar nimic nu i-a mers. Traian Băsescu este anacronic, cel mai pregnant s-a simţit la validarea de către CCR a preşedintelui Klaus Iohannis, subiect de batjocură a lui Băsescu în campanie. Traian Băsescu a începu ca o speranţă şi a termină preşedinţia ca un personaj complet inadecvat şi care a stârnit doar resentimente românilor. 

Acesta este regretatul preşedinte de către Gabriel Liiceanu. Păcat!

Gabriel Liiceanu a rămas încremenit în proiect şi îmbătrâneşte urât.