Cel mai bun preşedinte

O agenţie de sondarea opiniei publice a avut iniţiativa consultării publicului privind preşedinţii României.

România a avut până acum 4 preşedinţi, iar de duminică îl vom avea pe al 5-lea în persoana lui Klaus Iohannis. Este într-adevăr exotic, pentru că va fi primul preşedinte care nu este etnic român. 

Primul vrem nu vrem a fost Nicolae Ceauşescu. El a fost ales succesiv de patru ori parcă. Paradoxal Ceauşescu nu se supunea unui scrutin popular, era ales de Consiliul de Stat. Şi cu toate acestea cumula cele mai mari puteri, fiind cu adevărat în sistemul semi-prezidenţial de tip francez. Dar în comunism chestia cu alegerile era un mare fals şi o minciună ipocrită.

Din 1990 am avut aleşi prin vot direct patru preşedinţi, Ion Iliescu de trei ori, primul mandat fiind doar jumătate de de mandat de doi ani, care i-a permis să mai ocupe de două ori funcţia prezidenţială. Cel mai scurt mandat l-a avut Emil Constantinescu, iar cel mai lung şi neîntrerupt, de 10 ani l-a avut ultimul preşedinte, Traian Băsescu. 

Alegerea lui Ion Iliescu a întrunit cel mai mare procent, era 1990, lumea dorea altceva şi media de atunci îl prezenta ca pe eroul revoluţiei. În timpul primului său mandat în special în primul an furtunos al democraţiei născânde româneşti s-au petrecut lucruri abominabile pe care le-a asumat Ion Iliescu sau le-a respins ulterior. Ultima venire a minerilor din iunie 1990 s-a lăsat cu victime şi a prezentat o imagine teribilă a României care a apăsat un deceniu asupra noastră. Eu cred că Iliescu nu este vinovatul direct al acestor acţiuni de represiune, el a fost pus în faţa faptului împlinit şi a trebuit să le accepte pentru că era prea marcat de revanşa faţă de Ceauşescu şi îşi dorea puterea. Aici este marea problemă că vinovaţii acestor acţiuni nu au fost deferiţi justiţiei. Sunt securiştii care controlau fostul PCR şi care au devenit ulterior marii capitalişti ai României. Aici stă marea vinovăţie a lui Ion Iliescu că a fost părintele spiritual al capitalismului de cumetrie, cum însuşi l-a numit. În timp ce vorbea de modelul suedez, în România s-a dezvoltat un capitalism sălbatic de tip mafiot cum s-a dezvoltat doar prin America Latină. Abia acum DNA încearcă să facă curăţenie în acest sistem de spoliere a României şi de distrugere ineptă a economiei. Una este să faci afaceri, alta este să uzezi de dreptul legitim de restituire al proprietăţii şi să te îmbogăţeşti ilegal pe spinarea contribuabililor.  Cred că aceasta este moştenirea nefericită a lui Ion Iliescu.

Din punctul meu de vedere cel care a riscat cel mai mult în interesul ţării a fost Emil Constantinescu. Recunosc că la început nu am avut o mare încredere în capacităţile sale. Emil Constantinescu a trecut prin cea mai critică perioadă a României el a făcut faţă unei lovituri de stat din ianuarie 1999 când minerii ameninţau Bucureştiul. Ce este extraordinar în acel an, este că debutul a fost sub cele mai negre auspicii, ca în finalul anului 1999 România să fie admisă în procesul de integrare al Uniunii Europene şi cu perspectivele de a intra în NATO. Atunci a fost pornită cea mai extinsă restructurare a economiei româneşti ea privatizându-se în cea mai mare parte.

Pentru mine Constantinescu este cel mai bun preşedinte.

Interludiul Ion Iliescu 2000-2004 a continuat pozitiv procesul de aderare la NATO şi UE, dar în acelaşi timp a fost perioada consolidării puterilor discreţionare ale vătafilor locali PSD şi a sistemului mafiot de spoliere al românilor. A urmat furtunosul debut al celui mai viclean politician român al ultimilor 25 de ani.  Traian Băsescu a devenit în ultimă instanţă preşedinte al României pe valul nemulţumirii populare privind sistemul de mafie politico-economică a lui Adrian Năstase. Începutul mandatului său prezidenţial a coincis cu cea mai prosperă perioada a României moderne. A urmat un război dur cu primul ministru Tăriceanu pentru controlul absolut al puterii. Băsescu a consolidat pe plan extern alianţa cu Statele Unite al Americii, cu NATO şi UE, folositoare lui pe plan intern. El a fost singurul critic vehement al Rusiei, văzând în aceasta un agresor, lucru din păcate dovedit în acest an nefast pentru Europa la Est de România. Pe plan intern el a reuşit performanţa de a face dintr-un partid PD de 7% un monstru electoral PDL de 33% în 2008, cancerizând în primul rând PNL, pe motivul fals al competenţei miniştrilor pedişti din guvernul Tăriceanu. El a intrat într-un conflict acut cu toată lumea, în final chiar cu propriul lui partid, PDL. Cea mai mare eroare politică a opoziţiei la Traian Băsescu, a PSD în primul rând au fost cele două referendumuri de suspendare care l-au relansat politic. Traian Băsescu a reuşit în sens negativ să coboare şi să degradeze limbajul public la cote inimaginabile. 

Lucrul pentru care este lăudat este că a eliberat justiţia de constrângerile politice, acest lucru pozitiv confirmat de acţiunea de ecarisaj public realizată acum de DNA, care s-ar putea să-l coste şi pe el personal. 

Băsescu a debutat ca la fotbal prea multe speranţe la debut şi a terminat ca o fostă promisiune. Păcat!

Sondajul îl declară pe Băsescu ca fiind cel mai bun preşedinte, urmat de Iliescu şi de Constantinescu. 

Mai interesantă este comparaţia cu Nicolae Ceauşescu în care cel mai favorabil apare Constantinescu, urmat de Băsescu şi la coadă de Iliescu. Sunt până la urmă păreri care au o doză imensă de subiectivitate. Singurii care se bucură sunt martorii lui Băsescu.

Cât despre preşedintele Iohannis rămâne să vedem!