sâmbătă, 10 ianuarie 2015

Cârcotaşii se dau la Iohannis

Am urmărit departe de ţară primele reacţii după Anul Nou privind actualitatea politică din România. Şi ceva a devenit tot mai clar, martorii lui Băsescu nu-l suportă pe Iohannis. 
De ce?

Pentru că nu vrea să asculte de indicăţiile acestora!

Vectorul politic al acestor atacuri, că nu pot fi denumite critici este doamna Monica Macovei, iar al intelectualilor deontologi este Vladimir Tismăneanu şi Corul Robilor din presa iubitoare de Băsescu. Această doamnă este copleşită de misia ei în România şi în lume. De fapt, ea împreună cu fostul preşedinte au transformat justiţia într-o afacere excepţionalistă, peste celelalte componente ale democraţiei, puterea executivă şi cea legislativă. Deasupra trona ca un înger la răzbunării, imun la efectele acestei justiţii chiar preşedintele, ce avea o imunitate absolută conferită de penibilul Morar. DNA din vremea lui era o afacere de băgat la puşcărie toţi adversarii dovediţi sau putativi ai preşedintelui. Iar judecătorii s-au alinia la această doctrină, care nu avea de a face cu dreptatea. O spun fără a nega că unii dintre puşcăriaşi îşi meritau pe deplin soarta. 
Venirea doamnei Kovesi a schimbat paradigma vinovăţiei exclusive a pesediştilor şi liberalilor, acum braţul lung al DNA ajungând în apropierea preşedintelui prin fratele său Mircea şi a favoritei blonde de Pleşcoi, Elena Udrea prin ex-soţul ei Cocoş.  În noua logică sper ca şi aceste personaje să facă pârtie la DNA şi să-i vedem la puşcărie. 
Discursul lui Iohannis la alegerea noului preşedinte al CSM i-a făcut pe toţi deontologi să sară în sursă, acuzând cu neghiobie discursul prezidenţial.
Păi mecanismul MCV a fost agreat tocmai pentru a se consolida justiţia, iar acum dă semne că a câştigat independenţa. Oricum Iohannis nu are adversari de băgat la puşcărie, însă ca orice om normal doreşte ca ea să funcţioneze fără piedici. De ce dacă se confirmă aceste lucruri nu s-ar suspenda MCV?
Criticile din interior despre mersul justiţiei sunt determinate de faptul că funcţiona prost şi lipsită de echidistanţă, cu procurori şi judecători care-şi permiteau opinii politice. Ma-ş bucura dacă şi doamna şefă de la ICCJ s-ar abţine să mai comenteze opiniile politice. Ideea de a promova pe procurorul şef la CSAT nu este o idee rea, mai ales în contextul de azi cu terorismul care poate ameninţa securitatea ţării. 
Telejustiţia practicată la Antena3 şi la B1tv este cea mai proastă şi tâmpită idee, asta a criticat preşedintele Iohannis, iar scurgerile nepermise din dosare pot conduce la scăparea unor inculpaţi. Este legitim ca lumea să afle de ce sunt vinovaţi unii politicieni, că de ei este vorba, sau ca media să investigheze şi să pună justiţia pe urmele răufăcătorilor, dar să fie acuzaţi unii doar de nişte înregistrări audio/video care sunt subiectul unor contrafaceri este foarte periculos.
Discutând cu amicul din Germania el mi-a spus că arestările unor suspecţi de corupţie se face fără tam tam mediatic şi fără cătuşe. Asta am constatat-o singur pe aeroportul din Stuttgart când am observat că poliţistul de frontieră care mi-a verificat CI, împreună cu o colegă însoţeau un tânăr gata să se îmbarce pentru România. Poliţistul i s-a adresat în engleză tânărului spunându-i că se află în stare de arest fără a-l încătuşa. Sunt sigur că dacă ar fi fost violent era şi în cătuşe. Aşa că problema cu circul unor personalităţi publice hăituite de mascaţi şi cu cătuşe la mâini este degradant şi dacă vreunul este declarat nevinovat, ar trebui ca emitentul hotărârii de arestare să sufere consecinţe foarte dure, deoarece i-a murdărit arestatului imaginea publică. 
Toate acestea mă conduc la concluzia că discursul de la CSM a fost potrivit şi întărit de interviul de la Adevărul. Chiar cu gafa  lui Iohannis că în CSAT ar fi şi Ministrul Transporturilor!

Este clar că Iohannis nu place acestei camarile cuibărite la sânul fostului preşedinte şi mă bucur că Iohannis nu are nimic din atitudinile publice ale acestuia. 

4 comentarii:

  1. ,,,cand nu o sa mai faci trimiteri la fostul presedinte ? Gata a plecat de ce nu faci trimiteri la Constantinescu, Iliescu ? Hai,ca macane. Johannis a castigat cu cca 62% restul de 38 % poate sa-l injure sa nu fie de acord cu el ca in toate tarile. Opozitia il asteapta si taxeaza orice greseala,nu ? Hai,sa nu fim caraghiosi. Johhanis ajunge la talia lui Basescu ca cunostiinte si politica dupa 20a ni tinand cont ca gandeste incet...in curnd o sa tanjiti dupa el dm

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Era clar că orice referire la idolul tău de carton te deranjează. Nici nu mă miră, pentru că gândeşti la fel....

      Ștergere
  2. S-a intors mahalaua transilvano-ploiesteano-pitesteana din plimbarea in Germaia ca sa tina hangul Antenei3, lui Ilie Sarbu, lui Codrin Stefanescu, etc.! Ce liniste era, prea multa liniste!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Unde apare în postarea mea ceva cu Antena3 ? Cred că citeşti alt text!

      Ștergere