Am să dezbat două teme importante, despre mentalități, ale noastre și ale polonezilor. Pe de altă parte România literară îmi oferă o temă foarte interesantă literatura și politica.
De curând la noi în România a fost turul final al alegerilor prezidențiale pe 18 mai, iar pe 1 iunie turul final la prezidențialelor din Polonia.
Noi în România, în pofida temerilor, am ales corect. Avem un nou președinte normal, fost olimpic la matematică, care a câștigat în fața lui Simion, un derbedeu dubios urcat pe resentimentele diasporei reflectate în interior de cei care au rămas acasă. Am încercat să explic de ce au votat așa în număr mare pe Simion, resentimentele, statutul precar în Occident al muncitorilor slab calificați, clasa politică de proastă calitate. La români există o rezervă de oameni normali care au venit la vot, anulând ciuda, furia prostească a votantului român.
La polonezi a ieșit până la ură cu avans foarte mic candidatul Nawrocki, al extremei drepte. A fost bine, a fost rău?
Aș încerca să discut despre mentalități, ale noastre și ale polonezilor. Noi suntem tranzacționiști, așa au reușit voievozii români să facă compromisuri cu otomanii și Principatele să supraviețuiască, mai supuse, sau mai rebele. Chiar și mari principi, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul au negociat cu turcii, Mihai Viteazul și cu împăratul Rudolf. Polonezii sunt un popor mândru, puțin dispus la compromisuri și războinici. Au fost un mare regat în regiunea de est a Europei în Evul Mediu. S-au luptat și i-au supus pe Cavalerii Teutoni, cu suedezii, cu turcii, ba au supus și pe ruși la un moment dat. În secolul XVIII s-au pomenit înconjurați de trei mari puteri, Rusia țaristă, Prusia fostă teutonă, și Austria. Așa că au fost tot împărțiți de vecini, halca mare revenind Rusiei care și-a luat revanșa și au dispărut ca stat din 1795 până în 1918. Ura ce mai mare au avut pe ruși, care au supus cea mai mare parte a Poloniei, a funcționat fictiv și un regat al Poloniei în Rusia țaristă. Și-au luat revanșat în 1921 când s-a produs minunea de pe Vistula, în fața Varșoviei și armatele bolșevice au fost respinse și alungate din Polonia. Și în Al Doilea Război Mondial, în 1945 Stalin a așteptat ca naziștii să înăbușe răscoala din Varșovia și abia apoi cu Armia Polska distrusă au intrat în Varșovia. Așa că polonezii îi urăsc de moarte pe ruși. Un Simion nu are ce căuta în Polonia. Nawrocki este violent anti rus, ține cu Ucraina și cel mai important este susținut de influenta Biserica Catolică. Deci nu se produc viraje importante în Polonia, cum se putea întâmpla la noi. Nu înțeleg de ce nu există aceeași respingere a rușilor, care au ținut Basarabia, care ne-au cotropit și jefuit și care ne-a adus tragedia comunistă timp de 45 de ani. Este în schimb o reacție anti ucraineană, având ca motiv răpirea de către Stalin a Bucovinei de Nord. Unde putea anexa Bucovina Stalin decât la Ucraina? Nu cred că-i trecea prin cap că o să devină independentă, deși existase această dorință după Primul Război Mondial. Probabil atârnă și faptul că nu avem o graniță terestră cu Rusia., dar posibilitatea ca Ucraina să fie acaparată de Rusia ne poate pune în fața acestei posibilități sinistre. Așa Nawrocki care apropiat ideologic de actualul președinte Duda, are posibilități limitate de a influența politica Poloniei, dar se poate opune unei agende liberale venind din Parlament. Să vedem, să așteptăm.
România literară mi-a oferit a doua temă de dezbătut, literatura și politica. Dar aș începe cu Dilema, care este un săptămânal cu profil mai general, unde apar și articole politice. Redactorul șef Sever Voinescu excelează prin păreri pătimașe de scriitor angajat, mai mult la negru, cum remarca cu umor un lat scriitor. Probabil că veninul lui Voinescu este determinat de faptul că el ca politician a fost un dezastru, o slugă credincioasă a lui Băsescu și acum are ocazia să se răzbune pe oponenții lui. Preferam tonul lui Radu Cosașu de pe vremuri, om de stânga, dar mult mai relaxat. Dilema a scăzut în calitate sub Voinescu.
România literară are un dosar cu opinii ale unor scriitori privind relația dintre literatură și politică. Realismul socialist a impus romanul politic, angajat, plin de encomioane la adresa partidului comunist, fără nicio valoare. În perioada post comunistă dură a anilor 60, 70 a apărut un alt tip de roman politic, în care obsedantul deceniu era denunțat, precum a făcut Marin Preda în Cel mai iubit dintre pământeni. Au fost și romane scrise la comandă fără nicio valoare, care lăudau comunismul românesc ceaușist și pe conducător. Există însă și o tradiție a reflectării politicii în literatură și aici excelează clasicul Ion Luca Caragiale. Am să reproduc un fragment dintr-un comentariu al unui scriitor, Ioan Radu Văcărescu.
În prezent, literatura română ar avea nevoie de ochiul magistral de discernere al lui Caragiale. Caracterizarea îi aparține lui Ștefan Bănulescu în eseul Haimanale-Mizil-București în căutarea lui Caragiale. Cu acest prilej Bănulescu ni-l aduce în actualitate pe Zacharia Antinescu, ploieștean, învățătorul lui Caragiale din clasa a II-a primară, mare grafoman din secolul al XIX-lea membru activ în 28 de comitete și comiții, autor al uluitorului volum Autobiografia mea sau Un voiagiu în timp de 70 de ani. Prosa și Poesia. 1826 - 1896, autor de ode la Te-Deum-uri, la serbările școlare, la baluri, la primărie și prefectură, pe bulevard și în grădinile publice, ținea discursuri funevre cu plată, emitea sentințe feroce asupra vieții pentru binele urbei și junimii ploieștene.
Model absolut al prozatorului și dramaturgului român. Antinescu scrie prosă și poesiă în același tom despre Turci, Științe, Școala Normală, Satan, Ellada, Moartea doamnei Adelaida, Fiicele Române, Crucea roșie, Columb, Liga Culturală de la Slănic etc. Bănulescu ne citează primele versuri dintr-o Odă antinescă, de la 1865, imprimată pe hârtie tricoloră și distribuită poporului presinte în cinci sute de exemplare:
Cetățeni, Tați! Mame bune!/ Iată var, iată mistrie.../ Căci din ăst Palat ieși-vor fiii voștri cu mândrie,? Vom avea Cavuri, și Lincolni, Washingtoni de Româniă/ O'Conelli și-eroi ca Manta, Garibalzi și frați Buzesci....
Azi modelele nu ne lipsesc. Ba abundă din zodia versului Alexandresc: De-mbunătățiri rele suntem cu toți sătui.
Caragiale a avut acel ochi magistral de discernere și fiind tulburat artistic de acest spectacol nemaipomenit al cuvintelor, a încercat și a reușit să schimbe unghiul de la serios spre satiră și a pornit să dea o surprinzătoare prospețime și originalitate lucidă și și strălucire captivantă propriei sale scriituri.
Asta este adevărata vocație a scriitorului care abordează politicul, sunt și scriitori angajați, unii la negru, cum remarca cu umor alt scriitor. Cum remarca Vosganian care spune că a citit un roman despre tinerii useriști care participau la protestele împotriva guvernului Grindeanu și îi cereau demisia și acum aceiași tineri useriști cer PSD condus de Grindeanu să participe la formarea noului guvern. Halal literatură, aferim!
În seara de 6 iunie am fost martori la un spectacol multimedia la Filarmonica Pitești. Violonista Dian Jipa și pianistul Ștefan Doniga sunt în turneul Eminesciana 2.0! Au fost proiecții video cu actori recitând poezii din Eminescu în limba română, dar și în traduceri în franceză, ivrit, germană sau engleză, artiștii cântând diverse piese muzicale. Am recunoscut prima ca fiind Balada lui Porumbescu. A fost un show foarte interesant. Din păcate, ploaia a împiedicat spectatorii să ajungă la Filarmonică.
Și în final despre fotbal. Naționala României a ajuns la Viena unde am mâncat bătaie cu 2-1. Golul nostru l-am dat în ultimele secunde ale meciului. Comentatorii penibili de la Antema1 nu și-au dat seam că a fost gol valabil, înșelați și de faptul că televiziunea austriacă nu afișa golul.
S-a terminat și Final Four la Nations League. Au fost prezente echipa Germaniei, unde s-a desfășurat turneul. A fost învinsă cu 2-1 de Portugalia lui Ronaldo. În cealaltă semifinală s-au întâlnit Franța și Spania. La un moment dat era 5-1 pentru Spania, dar s-a terminat 5-4. Duminică în jocul pentru 3-4, Franța a învins clar Germania cu 2-0. Finala dintre Portugalia și Spania a fost foarte disputată. A condus ci 1-0 și 2-1 Spania, dar Portugalia a egalat de fiecare dată. După prelungiri au urmat lovituri de pedeapsă. Și când a apărut Morata, am zis că ratează, și așa a fost. Campioană este Portugalia!
Am să scriu și despre formidabilul meci de tenis din finala Roland Garros. S-a desfășurat între Jannik Sinner și Carlos Alacaraz. la un moment dat era 2-0 la seturi pentru Sinner și părea că va câștiga ușor. Dar roata s-a întors, Carlos Alcaraz a câștigat următoarele două seturi și s-a ajuns la setul final, care a ajuns la tie break lung de de 10 puncte. Alcaraz a avut 9-2 și în final a câștigat cu 10-2! Fantastic meci!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu