Războaiele după Cel de-al Doilea Război Mondial

După vizionarea primei părţi a documentarului The Vietnam War mi-am pus întrebarea de ce au izbucnit aceste războaie după marea catastrofă care a fost Cel De-al Doilea Război Mondial? În intervalul de 5 decenii până la sfârşitul secolului aiu avut trei confruntări militare în Asia. Ele pot fi puse pe seama confruntării ideologice dintre SUA şi URSS. Se numea Războiul Rece, dar în Asia a fost cald!

Prima confruntare militară a fost cea din Coreea. Kim Ir Sen a invadat Coreea de Sud în 1950. SUA a ripostat şi  sub umbrela ONU a declanşat riposta militară sub conducerea faimosului general McArthur. A fost un război de confruntare ideologică cu foarte multe victime şi distrugeri. Nord coreeni au fost respinşi până la graniţa chineză, dar au intervenit chinezii şi războiul s-a încheiat în 1954 prin armistiţiul de la Panmunjon, pe paralela 37. Coreea de Sud a cunoscut o dezvoltare fantastică, devenind o mare putere industrială şi economică. Coreea de Nord a rămas o ţară subdezvoltată sub conducerea dinastiei Kim, unde s-a cultivat în primă instanţă cultul conducătorului, iar acum nepotul descreierat mizează pe armele nucleare.

Aceeaşi confruntare ideologică între Est şi Vest s-a petrecut în Vietnam, SUA încercând să blocheze extinderea comunismului. Au ratat, au murit 58000 de americani şi războiul a fost pierdut. Paradoxul este că după 1990, conducerea comunistă vietnameză a adoptat pragmatismul chinez şi-a reluat relaţiile cu SUA şi este unul din tigrii industriali ai Asiei.

Ultima confruntare ideologică a fost Invazia sovietică a Afganistanului. De fapt a fost Vietnamul comunismului sovietic. Pierderile de populaţie au fost imense la nivelul ţării, luptătorii mujahedini au fost înarmaţi de americani şi au provocat pierderi imense Armatei Roşii. Şi sovieticii s-au retras ruşinos din Afganistan.

Ultimul mare război al secolului XX s-a petrecut în Europa pe teritoriul fostei Iugoslavii. Iugoslavia la prăbuşirea comunismului în 1989 părea cea mai pregătită să intre în componenţa Uniunii Europene. Iugoslavia s-a manifestat complet independent în ansamblul ţărilor comuniste condusă cu mână de fier de Tito. Tito a reuşit să menţină unitatea iugoslavă, dar nu a reuşit să creeze o naţiune iugoslavă. Deşi etnic sud slavii nu sunt în niciun fel deosebiţi, ei au în comun limba sârbo croată vorbită cu nuanţe pe tot teritoriul iugoslav. Dar ce-i desparte pe iugoslavi este religia!

Slovenii au fost parte a Imperiului Habsburgic şi nu au avut niciodată un stat naţional, croaţii au avut un regat care a fost alipit Ungariei prin secolul al XII-lea. Ei împărtăşeau împreună religia catolică ca extremitate sud estică a Imperiului Carolingian din secolul al IX-lea.

Pe de altă parte sârbii au fost sub influenţa Imperiului Bizantin, formând un puternic ţarat în secolele XIII-XIV, care a fost învins de otomani şi a căzut sub stăpânirea turcească timp de 5 secole. Aceeaşi soartă au avut-o slavii din Macedonia, care mai au şi dilema dacă sunt sârbi sau bulgari. Pe malul Adriaticii s-a format un mic regat în munţii Muntenegrului care au fost la rândul lor ocupat de turci. Cea mai importanta consecinţă a ocupaţiei turceşti a fost schimbarea religiei în Bosnia unde majoritate a trecut la Islam. 

Războiul iugoslav a fost în fapt un război religios! 

Dar a existat şi nebunia naţionalismului sârb a lui Miloşevici şi reacţia naţionalistă a Croaţiei lui Tudjman. 

Serbia Mare imaginată de Miloşevici a fost un fiasco total. El visa o Serbie cu bucăţi din Croaţia şi Bosnia, cât despre Muntenegru şi Macedonia le considera normal ca fiind sârbe. Consecinţa nebuniei naţionaliste sârba s-a soldat cu pierderea provinciei autonome Kossovo, leagănul statului sârb dar demografic albaneză. Este cadoul otrăvit al lui Tito pentru sârbi.

Afganistanul a lăsat o moştenire sinistră, resurecţia islamismului radical. În Afganistan au venit fanatici din toată lumea islamică, Pakistanul a cultivat acest radicalism şi în Pakistan au proliferat madrassa şcoli islamice wahabite di Arabia Saudită care cultivau un islamism fanatic şi auster şi ura faţă de necredincioşi în special americani. Unul din personajele care au ajuns să fie vârf de lance a acestei mişcări a islamismului fanatic a fost Osama Bin Laden şi gruparea sa Al Quaida. Madrassa au crescut din orfanii afgani pe talibani, acei fanatici islamişti care au ucis pe toţi liderii mujahedini ai luptei antisovietice şi au pus stăpânire pe Afganistan şi au instaurat un regim dur şi complet medieval. Ei erau şi gazdele lui Bin Laden. Acesta a declanşat în 2001 războiul terorist al secolului XXI prin distrugerea Turnurilor Gemene din New York. 

Ca reacţie la acest act terorist George Walker Bush, preşedintele SUA, sprijinit şi sfătuit de premierul britanic Tony Blair a declanşat Războiul împotriva terorii invadând Afganistanul. Regimul taliban s-a prăbuşit dar rezistenţa talibană obligă menţinerea trupelor alianţei NATO de 16 ani acolo. 

Continuare a acestui război împotriva terorismului a fost invazia Irakului în 2003. Saddam Hussein, dictatorul Irakului era un individ pus pe război. A dus un război de uzură cu vecinul Iran, a invadat Kuweitul, dar Bush tatăl s-a rezumat la anihilarea armatei irakiene fără a ocupa Irakul. 

Invazia Irakului a declanşat războaie tribale în această ţară, între majoritatea şiită oprimată de Sadam şi minoritatea sunită. 

Această răzbunare a geografiei coloniale din Orientul Mijlociu a determinat Războiul din Siria, unde dictatorul alawit Assad de nuanţă şiită oprimă majoritatea sunită. 

Profitând de acest haos din Irak şi Siria a apărut în ISIS statul Islamic care a cultivat terorismul în toată lumea cu consecinţe foarte neplăcute în toată Europa. faţă de terorismul palestinian, aceşti noi terorişti sunt atât de fanatizaţi că sunt hotărâţi să moară omorând la nimereală. 

Toţi experţii şi învăţaţii islamici spun că acest Islam radical şi descreierat are foarte puţină legătură cu preceptele Islamului. 

Ultima confruntare care se profilează este ameninţarea nucleară a lui Kim Jon un din Coreea de Nord. Chinezii şi ruşii au cultivat cu iresponsabilitate acest dictator, furnizându-i tehnologia pentru bombe nucleare şi rachete balistice. Dacă terorismul acţionează pe o suprafaţă mare, dar izolat, un război în care se foloseşte argumentul armelor nucleare este de neconceput.