Am citit în TIME că
acum se transmite în SUA un documentar despre Războiul din Vietnam.
Pentru mine şi
generaţia mea acest război a fost şi este extrem de important pentru că am fost
contemporan cu el, pentru că tineri de vârsta mea au fost militari trimişi
acolo, au fost omorâţi, răniţi sau au supravieţuit acelui infern din junglă.
Atunci în anii 68-70
eram convins că acest război este un război nedrept şi rău, la fel cum credeau
tinerii universitari americani, unii obligaţi să fie recrutaţi şi trimişi în
Vietnam. Predomina curentul hippy care proclama: Make love, not war.
Sursele de informaţii
erau ziarele franceze precum Le Monde care susţineau clar cauza Viet Cong,
Europa Liberă era extrem de neutră, pentru că toată muzica care atrăgea pe
tinerii mei contemporani, deveniţi ascultători şi îndrumaţi de Cornel Chiriac
era vehement anti războiul din Vietnam.
Şocul l-am
înregistrat apoi pe la sfârşitul anilor 70 când sursa de informare a devenit echipa
de americani din San Diego cu care am pus în funcţiune reactorul de cercetări
TRIGA de la Piteşti. Erau doi ingineri electronişti: Bill Hyde care făcuse
Războiul din Coreea şi mai tânărul Ray Klapka care făcuse Vietnamul, dar la
Navy, departe de focul luptelor. Ray chiar făcuse Computer Architecture la
Universitate beneficiind de Legea Veteranilor GI Bill. Cu ei nu prea am
discutat despre război şi războaie, însă aveau reviste precum cea pe care am
citat-o TIME sau Newsweek, care prezentau ceea ce se întâmplase în Vietnam mult mai
nuanţat.
Eram într-o perioadă
în care se întărea dezgustul pentru realitatea românească dominată de Ceauşescu
şi sinistra lui nevastă se înfigeau tot mai tare la putere şi comunismul urca
pe noi culmi de ipocrizie, ca în ani 80 să adopt o atitudine visceral anti
comunistă.
Atunci am înţeles că
Războiul din Vietnam avea ca scop lupta pentru blocarea răspândirii
comunismului, iar generaţia contemporană cu mine din SUA trecută prin această
experienţă traumatizantă era mult mai bine pregătită să reformeze societatea
americană şi să influenţeze pozitive lumea. Poate părea paradoxal dar acei
oameni au condus şi influenţat ceea ce astăzi denumim revoluţia tehnologică pe
care o trăim azi.
Singurii veterani rău
primiţi acasă erau militarii din Vietnam. Cu timpul America s-a împăcat cu
trecutul ei recent şi victimelor din acest război li s-a dedicat Vietnam
Veterans Memorial, inaugurat în 1982, chiar dacă a ridicat
controverse.
Ei bine, acest
documentar în serial The Vietnam War realizat de Public Broadcasting Service
(PBS) în regia lui Ken Burns şi Lyn Novick este o analiză amănunţită a preliminariilor,
cauzelor, desfăşurarea şi consecinţele acestui război.
Ceea ce este cel mai
interesant este că în particular preşedinţii care au implicat SUA în acest
război iniţial civil, Kennedy, Lyndon Johnson şi Nixon recunoşteau că acest război nu putea fi câştigat.
Prima sa parte se
numeşte Deja Vu şi începe cu stăpânirea colonială franceză şi continuă până la
mijlocul anilor 50 când începe implicarea americană în Vietnam.
Recomand cu multă
căldură acest film care are muzica acelor ani, dominată de o melodie care
suspectez că ar fi a premiului Nobel pentru Literatură, Bob Dylan!
Filmul se află pe internet.
Cred ca de fapt curentul hippy era flower power .. iar documentarul mentionat este interesant pentru noi cei care am fost bombardati cuperspectiva comunista!
RăspundețiȘtergere