Eu, Mădălina Pașol și Alexandru Ilie |
A început 2023 cu multe cărți, filme și cu debutul stagiunii 2023 al
Filarmonicii Pitești unde mi-am luat un abonament pentru tot anul.
Singura tragedie prezentă rămâne războiul din Ucraina. Citesc un roman
thriller cu Bourne. Personajul Bourne s-a materializat în mai multe filme
avându-l pe Matt Damon în acest rol. Am citit în anii 80 romanul lui
Ludlum Bourne Identity. Am văzut apoi un film făcut după acest
roman cu Richard Chamberlain în rolul principal. După cum am spus apoi s-a
reluat seria cu Matt Damon. Și franciza Bourne s-a continuat și după ieșirea
din scenă a autorului Robert Ludlum, maestrul romanelor thriller. Acest roman
recent se ocupă cu înlăturarea lui Putin. Ei bine, nu comploturi din interiorul
Kremlinului îl vor îngropa pe Putin, ci chiar el însuși! Agresiunea împotriva
Ucrainei arată că Putin ori nu a avut informații corecte, ori pur și simplu
nu a ținut cont de ele. Unii spun că este nebun. În istorie acțiunea lui
Putin se potrivește cu Capcana lui Thucydides.
Agresiunea lui este un eșec. Pentru Occident reziliența armatei ucrainene este
o mare surpriză, un miracol. Dintr-o defilare prin Ucraina totul s-a
transformat într-un război de uzură în care armata rusă comite crime de război,
distruge infrastructura Ucrainei, ucide civili nevinovați, sau vinovați că sunt
ucraineni. Dacă inițial Ucraina a rezistat cu armamentul anacronic sovietic,
acum SUA, Marea Britanie, Polonia, Europa de vest și lumea civilizată sprijină
cu armament Ucraina. Eu am spus-o mai demult, SUA face de data asta cea mai
bună investiție militară și politică fără pierderi umane. O spun acum și alții.
Putin și acoliții lui criminali au dreptate când spun că este un război cu
NATO, pentru că NATO dotează cu armament modern eroica armată
ucraineană.
După cum am spus am citit mai multe cărți interesante și pasionante. Sunt
cărțile despre istoria noastră pe care le-am prezentat. Este vorba despre
cartea lui Ion Rusu Abrudeanu și Vasile Stoica despre românii sub asuprirea
ungurească cu concursul Habsburgilor din Ardeal. Apoi cartea pasionantă a lui
Ovidiu Pecican despre începuturile istoriei românilor, care au ajuns la
statalitatea celor două Principate românești extracarpatice de abia în secolul
XIV, mult timp după ce vecinii, bulgari, unguri, sârbi, Rusia kieveană
cristalizaseră cu veacuri înainte forme statale. Din acest motiv acești vecini
sunt mefienți cu românii, care între timp au ajuns la România Mare cel mai
important stat din Balcani și sud estul european. Am mai citit și și despre
începuturile creștinismului în antichitatea târzie din cartea lui Peter
Brown.
Dar cea mai plăcută surpriză a fost cartea Domnul Wilder și cu mine,
roman dedicat personalității regizorului cu cele mai spumoase comedii de la
Hollywood, Billy Wilder. Aici am avut surpriza să aflu că scenaristul lui
preferat era I. A. L. Diamond era român evreu născut al Ungheni, Moldova. Și astfel
am început un program de cinematecă cu filme de Wilder.
Să nu uit și bijuteria Lui Caragiale Momente, recitită cu mare plăcere pentru că românii sunt la fel și pe vremea lui și azi, cum zicea Maestrul:
Că toți suntem români, mai mult sau mai puțin onești!
Am văzut un film de prin 1945 numit The Lost Weekend, dramă
despre un scriitor bețiv, cu Ray Milland în rolul principal. Am văzut o comedie
Coca Cola, One, Two Three despre șeful Coca Cola din Berlinul
care era încă fără zid în 1961, care găzduiește fiica șefului cel mare din
Atlanta, care se încurcă cu un tânăr est german îndoctrinat de comunism și care
finalmente virează spre capitalismul Coca Cola. Apoi am văzut o altă comedie Buddy, Buddy, de fapt remake după un
film franțuzesc cu Lino Ventura și Jacques Brel, cu un asasin plătit și un tip
care vrea să se sinucidă. În rolurile filmului lui Billy Wilder sunt Walter
Matthau și Jack Lemmon.
Am mai văzut și un film nou The Pale Blue Eye, inspirat din
Edgar Allan Poe, cu Poe pe când era cadet la West Point, crime rezolvate de
un detectiv interpretat de Christian Bale.
Am mai văzut și două seriale englezești de spionaj. Primul este Treason o
dramă avându-l în centru pe tânărul adjunct de la MI6, implicat într-o afacere
de spionaj cu ruși și care moare în final, însă memoria lui este răzbunată și
curățată. Al doilea este serialul despre cel mai teribil spion englez Kim
Philby, A Spy Among Friends. Philby avea pe conștiință o
sumedenie de agenți anticomuniști trimiși în țările lor ocupate de bolșevici.
Serialul încearcă să-i spele memoria, Angleton șeful CIA este păcălit de Philby
și după ce acesta este revelat ca spion sovietic, Angleton blochează activitatea
CIA încercând să depisteze spioni sovietici.
În fine am fost joi seara pe 12 ianuarie la primul concert al anului 2023
la Filarmonica Pitești.
În prima parte am audiat Concertul
pentru pian și orchestră nr. 2 în do minor, op.18 de Serghei Rahmaninov. O
interpretare de excepție a Mădălinei Pașol, bine acompaniată de orchestra
Filarmonicii Pitești, condusă de dirijorul Alexandru Ilie. Un concert cu o temă
dominantă melancolic visătoare, un concert de excepție.
În partea a doua am audiat Simfonia
nr. 9, în mi minor, Din lumea nouă de Antonin Dvorak cu o bună prestația
a orchestrei condusă de Alexandru Ilie.
Un început reușit de an muzical.
Și în final o înjurătură cu sete pentru
doi nemernici miniștri, Budăi și Câciu care au continuat să aplice CASS
neconstituțional la pensii. Sper să nu se mai repete din februarie?
Despre Bode numai de bine, nu-i asa?
RăspundețiȘtergereCum crezi ca se procedeaza ca sa primim restituirea CASS -ului pe care n-i l-au retinut in 2022 ? Eu o sa depun o cerere de restituire la casa de pensii . Nu stiu daca are efect.
RăspundețiȘtergereEste cel mai pertinent comentariu! Habar n-am cum ne dau banii înapoi?
Ștergere