Politicianul român

Suntem într-un an electoral foarte important. Și trebuie să alegem. Ce alegem? Păi, politicieni români. Și trebuie să ne uităm la clasa politică a anului 2024. Mai sunt între ei intelectuali, sau figuri remarcabile în diverse ramuri, economice, științifice culturale? 

Ultimul intelectual autentic care a ocupat în post important guvernamental este Andrei Pleșu în perioada când la putere era Convenția Democratică între 1996-99. A fost Ministru de Externe, până când Petre  Roman s-a plictisit să mai conducă Senatul și apoi a mai fost consilier prezidențial plecat cu șuturi de la președintele Băsescu. Cam tot atunci, Nicolae Manolescu, după eșecul exemplar de candidat prezidențial în 1996, a predat PAC prin fuziunea din PNL în 1998 și s-a apucat de Istoria Critică a Literaturii Române. PNȚCD nu a fost în stare să atragă intelectuali, i-a privit mefient, poate de aceea a și dispărut. Iscusitul Băsescu a reușit să le gâdile vanitățile importanților intelectuali publici și așa aceștia au primit ștampila de băsiști, iar influența lor publică tinde asimptotic spre zero în prezent. L-am ascultat de curând într-un fel de podcast pe Gabriel Liiceanu. Îl respect ca scriitor, dar ca părerist politic nu dau doi bani pe el. Este și oportunist și mincinos, când vorbind de dizidența anti Ceaușescu, îl ignoră pe Mircea Dinescu, și eventual pe poetul proletcultist Dan Deșliu, care au luat cele mai clare atitudini împotriva dictatorului, când noi ceilalți, inclusiv Liiceanu făceam pe noi de frică, cum o mărturisește chiar el. Și ce să mai zic când atribuie meritele direcționării ferme spre Occident altui președinte decât Emil Constantinescu, care era cam câh după gustul acestor intelectuali! Din aceste motive, inclusiv altele și a organizării feudale a partidelor, care include acum și USR, care a apărut tocmai ca o reacție  la acest tip de mentalități avem acum această clasă politică. Și așa nu ai de ce să te miri că am avut politicieni precum au fost Dragnea sau Dăncilă în fruntea PSD. Sunt astăzi politicieni cu studii aproximative, demagogi, oportuniști, sicofanți, fără personalitate. Din acești politicieni trebuie să alegem! La europarlamentare PSD PNL ne oferă în deschidere pe un Tudose cu mutra lui de bețiv și pe Rareș Bogdan, doar cu meritele lui trecute de jurnalist incisiv. Mai sunt acolo câțiva politicieni mai acătării, doamna Vălean, Sigfried Mureșan, Victor Negrescu. Nu comentez lista USR, unde lider este Vlad Voiculescu, care are probleme penale și au reușit să excludă cel mai credibil candidat în primărița Lasconi de la Câmpulung Muscel. 

Dar cel mai grav este acum că nu există un candidat prezidențial potrivit. Cât sunt de vitriolanți useriștii și ziariști afiliați, actualul președinte, a fost un administrator și un primar de mare succes.  Apropo de Iohannis, ne plângem că România este lipsită de inițiative politice internaționale, ca stăm cuminți și nu mișcăm în front. Iată că Iohannis vrea să candideze la postul de la NATO și toți sar în sus ca arși. Am văzut că totuși analiști politici serioși precum Cristian Pârvulescu au aprobat această inițiativă. Chiar dacă nu va avea succes este bine că ne urmărim interesele și că creăm discuții între aliații NATO. Este penibil că se face asocierea cu Orban Viktor, ca și cum politica noastră externă ar fi în aceeași direcție cu a Ungariei. Și este clar că nu este, dimpotrivă! 

Și în trecut și dreapta și stânga puteau oferi candidați prezidențiali credibili. Acum ce avem?

Generalul Ciucă este o glumă tristă, Ciolacu nu poate trece de prezența lui de tejghetar de Obor. Drulă s-a evidențiat doar cu ranga și cam atât, iar Simion în bătăile derbedeilor de pe stadioane. Ar putea fi alternative pe la PNL în Bolojan cu realizările lui de la Oradea, sau Hellvig. În aceste condiții, chiar dacă pare neconvenabil pentru unii, Geoană pare a fi o alternativă credibilă. 

De vină pentru această lipsă de personaje credibile în politica românească este sistemul creat de partidele politice românești care blochează meritocrații.

Totuși, în pofida acestor probleme cu clasa politică România avansează economic și asta este bine!

Dar să lăsăm frustrările create de aceste alegeri și politicieni pe care ar trebui să punem ștampila.

Vineri 5 aprilie a fost prima ieșire la pescuit cu Mitică, posesor de bărcuță de nădire pe lacul Golești, înainte de prohibiție. Ziua a început prost, pentru că nea Costică nu mai avea cărășei vii. Așa că am cumpărat pește de la piață. Pe lac era în apropiere o baltă și un pescar cu undiță ne-a furnizat niște peștișori de nadă. Dar dacă ziua a început rău a continuat rău, bărcuța de nadă a rămas fără acumulator! Rămăsese cam la 15 metri în larg și Mitică aștepta să o aducă vântul. După ce a recuperat-o cu o lansetă, Mitică a văzut că s-a încurcat firul pe elicea bărcuței și asta a consumat acumulatorul. Am mers pe balta cu peștișori unde unii prindeau știucă cu cărășei vii aduși de acasă. Pentru noi știuca sau șalăul a fost absenți în juvelnic. Ne-am bucurat doar de vremea bună de primăvară.

În seara de joi 4 aprilie am avut plăcerea unui membru al Filarmonicii Pitești Silviu Deaconescu în postura de dirijor într-un program cu muzică nouă de secol XX. Programul intitulat Catchy Modern Music a început cu Intrarea boierilor valahi de Johan Halvorsen, dedicată de acest compozitor boierilor români în 1893. A urmat Fragile Concert pentru clarinet și orchestră de Doina Rotaru, muzică contemporană, având ca solist clarinetistul Mihai Pintenaru. Programul a continuat cu Scaramouche Suită pentru clarinet și orchestră cu solist Mihai Pintenaru. În final am audiat Simfonia a 2-a de Kurt Weill. Momentele muzicale au fost comentate de criticul muzical Vlad Văidean. A fost un program mai special care a trezit și ridicări de sprânceană.

 

În seara de vineri 5 aprilie am avut ocazia să audiem un mare cântăreț de jazz, pe saxofonistul Nicolas Simion. A fost acompaniat de Trio Jazz Pitești, pianistul Victor Buștean, basistul Alexandru Iordache și percuționistul Gabriel Barani. Am ascultat multe piese compuse de acest important jazzman. A cântat la saxofon, saxofon alto și bass clarinet. O seară deosebită de jazz!

 

Am văzut versiunea 2024 a Salariului groazei, primul film văzut în copilărie cu Yves Montand, în 1953. Acum am văzut un film tip thriller.

A început un serial foarte interesant, deocamdată primele două episoade. Se numește Sugar, după numele personajului principal. John Sugar este un detectiv particular din Los Angeles care trebuie să găsească nepoata dispărută a unui producător celebru de la Hollywood. Mi-a plăcut serialul că este genul film noir din interbelicul clasic al filmelor ecranizate după romanele polițiste ale lui Raymond Chandler, având în rolul detectivului particular pe neuitatul Humphrey Bogart. Serialul îmi amintește și de filmul de prin anii 90 LA Confidential. Aștept cu nerăbdare și celelalte episoade.

 

Și acum și ceva de fotbal. Weekendul a fost dedicat meciurilor din etapa 32 din Campionatul Angliei. În luptă sunt Arsenal, Manchester City și Liverpool. Problema este cine clipește primul. Și a clipit Liverpool. A făcut egal cu Manchester United pe Old Trafford. Klopp mărturisea că Arsenal are acum prima șansă, sunt la egalitate cu 71 de puncte, dar Arsenal are golaveraj mult mai bun! Arsenal va juca cu Man United în penultima etapă, dar Klopp crede că nu are șansă să-i bată pe Arsenal, după cum au jucat azi cu Liverpool. Ăsta este fotbalul, frumos și plăcut, doar când bat favoriții tăi!