Amintiri din studenție - viața de politehnist

Anul III de la stânga la dreapta

Rodica Popescu, Viorel Șerban, Mioara Catană, Puiu Dumitru, Laurian Anania, Horia Tănase, Doina Niță, Gigi Tomoiagă, Petrică Popa, Mihaela Secoșanu, Adriana Șoancă, Cezar Dragomirescu, Nicu Stan, Traian Mușat, și eu ultimul mohican.

În toamna lui 1968 treceam în anul doi, eram deja student cu experiență. Pentru că aveam nevoie de bani, am început să-mi vând cartel de masă, cred că făcea 300 de lei, sumă care-mi putea acoperi din cheltuieli noi, țigări, filme, teatre, etc. 

Tata nu știu dacă îmi dădea mai mult de 100 de lei și era insuficient. Ca să rezolv cu cantina am devenit blatist. Cred că 20-30% dintre studenți erau blatiști, bonuri false, la bandă, și altele.

Banii care i-am obținut au fost destinați să-mi fac o geacă de velur. Visam să fie stil hippy, cu guler drept stil Mao. Am luat material velur maro, cu dungi groase de la Magazinul București. Croitorul nu a fost în stare să-mi facă ceea ce îmi doream. A ieșit o jachetă care avea guler drept și niște nasturi mari metalici, în rest nu ieșea cu nimic în evidență. Cred că am purtat-o toată studenția.

În toamnă pe la început am fost chemați la partid mai mulți, vreo 4 parcă? Pentru că aveam cele mai mari medii voiau să ne facă membri de partid. Eu am picat pe bec, pentru că cineva și-a amintit că aș fi refuzat să fiu secretar UTC, și un tip de la Electro, cred că era secretarul PCR pe facultate, un tip dur, cu mustață și-a pus întrebarea dacă merit să fiu student?! Și așa nu m-au mai făcut membru de partid.

Un alt eveniment cu repercusiuni studențești și nu numai a fost Ajunul Crăciunului. Studenți cred că de la Teatru au venit să colinde Politehnica și apoi de la cămine am luat-o spre căminele Universității din Grozăvești și apoi pe Cheiul Dâmboviței spre căminele fetelor de la Universitate, de la Drept de pe Bulevardul 6 Martie. Eu m-am oprit și m-am întors la cămin. 

Un alt coleg, GT a mers mai departe și de la el am auzit ce s-a întâmplat la Universitate la statuia lui Mihai Viteazul. Se strânseseră mii de studenți și Anca Șincai s-a urcat pe statuie și a devenit lider. Am revăzut-o după 90 la Alianța Civică. Au trimis pe niște tipi de la centrul universitar de partid să liniștească studenții. Unul numit Pacoste a luat un baston în cap de la studentul la Fizică Păsăreanu, ulterior coleg de institut, la ITN.

Consecința a fost că studenții au primit din 69 vacanță de Crăciun să nu le mai treacă prin cap idei sedițioase.

A doua zi toate facultățile au primit ordin să prelucreze evenimentele și să blameze pe studenții zurbagii. 

Eu mai cu gura mare m-am trezit că apăr dezideratele studenților. N-a fost nicio repercusiune, că încă nu era represiunea pusă la punct, și că învățam bine, deci nu apelam la mizerabilul Casnetti, secretarul Facultății, un tip cu puteri mai mari ca ale profesorilor.

Un alt eveniment cu consecințe politice a fost că o colegă de la Hidro s-a decis să plece cu familia în Israel. Eram cu grupa de Hidro și două de Termo un an cu aceeași organizație UTC, așa că am fost strânși să o dăm afară pe colegă. Însă politrucii au avut o surpriză. Colegii ei de grupă de la Hidro s-au opus cu vehemență, nu au avut suficiente voturi de excludere și colega a emigrat în Israel ca utecistă!

Din anul doi am stat la cămin noi cei trei ploieșteni din anul întâi și ni s-a alăturat Nicu Stan cu care am stat împreună până în anul patru. Nicu a devenit asistent la Politehnică, m-am mai văzut cu el,  însă în primăvara lui 85, după acea iarnă năpraznică s-a prăpădit. Am fost cu Cezar de la Pitești la Tâgoviște de unde era înmormântarea. Am mers cu autostopul, nu erau mașini erau restricții de circulație era ca vai de noi.

La cămin eu stăteam în patul din spatele dulapurilor, cum intrai, era în dreapta chiuveta, folosită de unii și grup sanitar, de lene să mai meargă la budă, noi NU! și în stânga dulapurile. În preungirea chiuvetei era un pat, apoi pe lângă celălalt perete erau cap la cap două paturi, al patrulea, ultimul cum am mai spus era culcușul meu. Aveam la dispoziție peretele de PFL pe care îmi afișam diverse. Astfel găsisem reproducerea Alegoriei picturii a lui Vermeer ruptă dintr-un Paris Match. Ei bine, Valeriu a vrut să-mi captureze fotografia, pe care mi-a salvat-o Cezar. Și am dus-o acasă și tata, meseriașul mi-a făcut o ramă frumosă de lemn în care am pus-o și o am și azi.

Am mai avut și o fotografie cu Soljențîn din Lettre Francaise, revistă de stânga care ajunsese să dezaprobe politica sovietică. Era poza ocazionată de decernarea Premiului Nobel în 1970. Această fotografie a fost smulsă de pe perete la un control în cămin al prodecanului Zarea, eram absent. Acesta avea o vorbă: la mine vii tuns și vorbești cu gura închisă, și atitudini foarte conservatoare. A ușchit-o în Occident după câțiva ani, așa fac conservatorii ipocriți ai regimului communist.

În cinci am stat la garsoniere cu două paturi, și am coabitat cu Puiu, Cezar și Nicu în altă garsonieră. Coabitare, pentru că Puiu mă tot întorcea că sforăiam, deh necazurile celor care dorm în aceași camera. Știu că era ultimul an și cei de deasupra au jucat tot timpul remi, că or fi terminat nu știu, nici nu mă interesează.

Din anul doi am început bazele ingineriei, Termotehnică, Hidraulică, Electrotehnică. Am luat note bune, dar și aici aici m-a stricat nota 5 de la Economie Politică. La fel în anul trei am luat același 5 la Socialism Științific. Cred că acești profesori aveau un fel de raze X de vedeau în mine un golan dizident.

Am avut și ultimul curs de Matematici Speciale ținut de profesorul Șabac. Era un curs de maximă eleganță, puteai lipsi de la cursuri anterioare, pentru că cel pe care-l preda apela doar la cunoștințe de bază din liceu sau cel mult de la anul I.

În anul trei ne-au mai venit colegi noi, de la Termo. De fapt din cei 40 care au dat examen la CNE, nu au terminat decât 30%. Totuși în final în anul 5 am fost tot 40 de absolvenți de CNE, completați cu colegii noi.

În această perioadă am avut niște profesori care m-au cam dezamăgit de Politehnică, habar n-aveau de Matematică! 

Dar trebuie să remarc în schimb și niste profesori dedicați, precum profesorul Grecu de Turbine. Cu el am început să învățăm folosirea riglei de calcul, cred că făcea calcule mai repede decât cu un computer! Proiectul mi l-a scris și desenat Valeriu, prietenul meu, care avea un scris caligrafic și mi-a dat Grecu 10! Totuși, ce era în el îmi aparținea, găsisem niște proiecte de turbine Brown Boveri pe la târgurile internaționale și le-am folosit.

Cursul cel mai important din trei a fost cel de Transferul Căldurii în Reactoarele Nucleare ținut de Aureliu Leca. Deja din anul trei se terminase cu periplurile prin București, se inaugurase campusul universitar al Politehnicii și făceam cursurile în clădirea mare unde se afla și rectoratul.

Leca fusese șef de promoție la Caragiale în 56. Tocmai se întorsese din SUA și avea metodica americană de predare și notare, cu o lucrare intermediară în cursul anului. Metodica o păstrez și eu acum cînd predau la aceeași facultate. Cursul lui a fost cel mai important pentru cariera mea de inginer. După ce am pornit reactorul TRIGA, și eram și operator de reacator, am trecut pe calcule de termohidraulică și evaluări de securitate nucleară. Apropo’ de aceasta din urmă, la institut un colonel de secu ne explica: voi vă ocupați de nuclear, ne ocupăm noi de securitate! Leca a scris o carte extrem de utilă, de transsfer de căldură în instalațiile nucleare, avea coperți negre și a fsot de bază pentru mine în toată perioada când am lucrat la institut. La început făceam doar calcule de mână, formulele utile și proprietățile materialeor nucleare le găseam în cartea lui Leca și din acest motiv îi sunt foarte îndatorat. Din păcate s-a prăpădit acum câțiva ani. Leca m-a pedepsit și m-a derobat de funcția de șef de grupă pe motiv că nu făceam prezența. Parcă pentru prezenți puneai un punct și la absenți a. Umblau colegii cu pic să șteargă absențele și să pună punctul. Îmi vind să râd azi când sunt profesor și n-am nicio pretenție de prezență, facultatea este facultativă ca prezență hahaha....

În anul cinci un alt curs de excepție ni l-a ținut profesorul Ionel Purica, care condimenta cu anecdote sau întâmplări personale cu mari atomiști contemporani.