De 1 Mai

 

Azi este 1 Mai Ziua Internațională a Muncitorilor din toată lumea. Este aniversată ca ziua în care muncitori din Chicago au declanșat o grevă înăbușită în sânge. În 1889 Internaționala Socialistă a decretat 1 Mai ca Ziua Internațională a Muncii. Este interesant că ea se sărbătorește în toată lumea cu excepția SUA. Ei au Ziua Muncii Labour Day în prima luni din septembrie, începutul toamnei.

Țin minte că era manifestație de 1 Mai în Ploiești pe Bulevard și erau castanii înfloriți. La difuzor spicherul spunea atunci când a trecut prin fața tribunei nume de elevi fruntași. Nu lipsea numele unui elev fiu al primului secretar al regiunii de partid, care de fapt era o loază. Și urmau apoi distracțiile specifice, dacă aveai posibilități mergeai la Snagov la iarbă verde. Restul clasei muncitoare mergea să mănânce crenvurști și bere. Era vremea crenvurștilor, nu a micilor ca azi. Era simplu aveau un cazan cu apă și aveai un aragaz cu butelie și puteai să fierbi mulți crenvurști pentru clasa muncitoare, nu grătare cu mici ca acum, mai complicat. Am beneficiat copil de faptul că eram fiu al clasei muncitoare, învățam bine la elementară și pentru că aveam origine bună am fost promovat până la președinte de unitate, șeful pionierilor din școală și am ajuns la liceu membru UTM. Așa că primeam colegi de ai mei în sânul organizației tineretului muncitor. O loază de pe la țară, făcut și el utemist îi încuia pe viitorii membri cu întrebarea: “Care este organul central al UTM?” și răspunsul era “Scînteia tineretului!”. Tot din vremea aceea îmi amintesc de frumosul cântec al lui Ciprian Porumbescu. Era un cântec dedicat începutului de primăvară, Armindenilor, dar comuniștii l-au denaturat și l-au făcut cântec muncitoresc. Am încercat să gugălesc să dau de versurile originale scrise chiar de Porumbescu. Nimic. Versurile din cântec sunt scrise în 1946 de Maria Ranteș. De fapt este pseudonimul lui Alexandru Șahighian, poet ermetic interbelic, dat cu comuniștii după și-l țin minte că era scriitor pentru copii, probabil că și congenerii li-l amintesc?

Că Ucraina nu poate lipsi, SUA a ajuns la concluzia că armata ucraineană poate învinge armata și pompează în ea armament de 30 de miliarde de dolari, de 5 ori bugetul militar al Ucrainei. Rusia va fi redusă astfel la un adversar de mâna a doua și SUA se poate ocupa de China.

Au fost în fine și vizite oficiale românești în Ucraina la Kiyv (ca în ucraineană!). Marți a ajuns în Ucraina primul ministru Ciucă însoțit de ministru de externe Aurescu. Inițial Ciolacu trebuie să meargă miercuri împreună cu Cîțu, dar a aflat de vizita lui Ciucă și s-a băgat și el în delegație să fie și un tractorist în poză. Miercuri Cîțu a plecat în Ucraina, împreună cu șefii parlamentelor din Elveția și Macedonia de Nord. În media au apărut reacții negative la vizita lui Cîțu, chiar dacă el este responsabil de relațiile bune oficiale cu Ucraina. Cîțu este diabolizat de media pro-useristă, dar și de cea de la A3, visceral pesedistă. Unde este luat de ciuf și Arafat, adversar al impostorului de la sănătate.

Cu Ucraina nu am fost în termeni buni, au fost tensiuni, canalul Bîstroe, delimitarea zonei economice în Marea Neagră, situația minorității românești. Dar după începerea războiului, comportamentul compatrioților față de refugiații ucrineni a fost exemplar, suntem și noi pățiți! Așa că comportamentul autorităților ucrainene s-a schimbat radical. Suntem percepuți ca buni prieteni, îi ajutăm și militar, dar mai pe burtă, chiar dacă unii păreriști din media au frustrări, e Basarabia cu probleme și de aceea nu facem tapaj. Văd că unii au rămas la atititudinile de anii trecuți cu ucrainenii. E altvceva acum, Rusia vrea să facă praf Ucraina și noi să aprobăm asta? 

Am terminat de citit cartea despre Basarabia  a lui Armand Goșu: Între Napoleon și Alexandru I - Contextul internațional al anexării Basarabiei. Trăiești o mare frustrare citind această carte, eram precum Finlanda, Principatele Române erau teritorii de schimb. Rusia era la apogeul agresiunii spre Vestul Europei. În Balcani viza ocuparea Prinipatelor, a Bulgariei și Serbiei. Noi eram ca un ghimpe în cale Rusiei să ajungă la frații slavi și la Constantinopole. Finlanda a avut noroc, a devenit finlandeză, nu suedeză, noi nu! Inițial au vrut ambele principate apoi, graniță pe Siret și finalmente pe Prut. Iar Basarabia a suferit din plin rusificarea, continuată apoi în vremea sovietică. Văd că persistă mitul tratamentului colonialist al burghezo moșierilor români în interbelic în Basarabia, mit răspândit de Stalin!

Am mai citit și o carte numită Slough House de Mick Herron, autor britanic. Scrie foarte încâlcit sau elaborat, ia-o cum vrei, cu multe jargoane, de nu seamănă cu polițistele obișnuite. De câtva timp urmăresc un serial britanic Slow Horses, la începutul lui mai va fi ultimul episod. Subiectele sunt comune. Slough House este o anexă a MI5 SRI-ul britanic unde sunt strânse ciurucurile de spioni, slow horses. E vorba de trădare, de acțiuni iresponsabile ale serviciilor secrete care pun în pericol securitatea Marii Britanii.

Evenimentele din Ucraina mi-a amintit de un film rusesc regizat de regisorul basarabean Emil Loteanu O dramă la vânătoare după Cehov. Un prieten după vizionarea de prin 78 spunea că reflectă bine spiritul rus, beții cumplite cu lăutari țigani. Este însă o poveste de dragoste nefericită cu o actriță superbă Galina Beliaeva, adolescentă, care îi va deveni soție regizorului și vor avea un fiu numit Emil Loteanu Jr. și marele actor Oleg Iankovski, figură tipic de intelectual rus în criză.

Să sperăm că vremea se va îmbunătăți și vom avea și știri mai bune!