Mizerabilismul la români

Titlul jurnalului săptămânal mi-a fost inspirat de dosarul din Dilema veche. Sunt acolo câteva considerații și opinii care mi-au rămas în minte. Mircea Vasilescu vorbește de un anume rasism propriu românilor care se lamentează și-și acuză propria nație de propriile neîmpliniri. Trecând la film, sunt operele lui Lucian Pintilie și Mircea Daneliuc care arată fața nefardată,  reală a României comuniste. Și de amintit sunt Reconstituirea, Probă de microfon și Croaziera. Și acești importanți regizori continuă cu filme ca Balanța și Patul  Conjugal în România post comunistă. Inclusiv noul cinema românesc cu regizori precum Cristian Mungiu și Cristi Puiu se înscriu pe acest trend a unei Românii reale, care poate fi ușor asemănată și confundată cu România mizerabilă. Pentru că una este România reală, alta România în care se arată cu insistență zona săracă din Moldova de nord est, sau așezările țigănești. Aici este amestecul dintre o sărăcie abjectă a unor oameni și bogăția nerușinată a liderilor lor, a unui bulibașă, care afișa o cravată de aur! În timp ce semenii lor pe care ar trebui să-i conducă, cerșesc, fură și duc o viață mizerabilă. Cum mizerabilismul se arată în tentația acelor români care își falsifică statutul social cu auto BMW, Mercedes, Audi la mâna a doua, parcate în fața unor blocuri confort 2! Mizerabilismul este evident în comportamentul celor angajați în serviciile publice, administrație, CFR, spitale, unde unii medici în continuare cer șpagă pentru serviciile pe care le livrează, acum la salarii foarte mari. Toate aceste lucruri au alungat și alungă pe tineri din România. Pe de altă parte nefardată este și imaginea prezentată de Mihai Buzea a unui târg al românilor din Bruxelles, unde socializează și înjură pe gazdele belgiene că nu-i apreciază. Legat de asta am constatat ceva curios privind construcțiile din România. Constat că pe șantiere ritmul nu este foarte alert, nu sunt mulți muncitori. Cred că acest fenomen este determinat de politica patronatului de a plăti salarii mai mici pe un termen mai lax de finalizare. Asta este probabil legată și de priceperea celor angajați și determină pe mulți să plece afară unde salariile sunt mai mari. Îmi amintesc de șantierul autostrăzii din Polonia, spre Gdansk unde era o aglomerație de muncitori și se lucra alert aproape de întunecare. Pe de altă parte îmi amintesc din experiența proprie că în faza punerii în funcțiune a reactorului de cercetări la care am fost implicat, cei care lucrau cu noi erau muncitori ai unor trusturi de construcții montaj, oameni foarte pricepuți care lucrau fără să stea la palavre. Poate și din acest motiv aceștia plecau pe șantierele din Orient unde erau bine apreciați, de plată, probabil că statul lui Ceaușescu își lua partea! Am fost nevoiți să terminăm obiectivul și să facem prima criticitate în noiembrie 1979, forțati de politruci ca să-l dăm în funcțiune în cinstea congresului PCR. Doctorul Whittemore aprecia că am făcut atunci într-o lună munca a acel puțin două luni! Satifacțiile au fost personale, nu s-au dat prime, așa era atunci!

Citesc acum o carte interesantă pe care cred că am abandonat-o fără să o citesc atunci când am cumpărat-o. Este vorba de Gramatica civilizațiilor de Fernand Braudel, apărută la Meridiane în 1994, după Revoluție. Ea se adresează liceenilor francezi și analizează principalele civilizații. Pentru că începe cu Islamul și apoi cu Extremul Orient Braudel vorbește de pielea celor care sunt implicați. De obicei cei cu pielea mai tuciurie sunt dominați de cei cu pielea mai albă. Cartea pare a fi scrisă prin 1963, dar mie mi-a sunat ca rasism, după normele de azi. Se vorbește de război în evoluția civilizațiilor ca un motor pentru dezvoltare. Mă gândesc acum cum a evoluat războiul în sens destructiv, Cu excepția unor năvăliri ale mongolilor și succesorilor ptrecum Tamerlan, războaiele erau destul de localizate și cu morți dintre implicați în lupte. După cum s-a văzut în Al Doilea Război Mondial și acum în agresiunea rusă în Ucraina distrugerile materiale și pierderile umane au crescut geometric! Lejeritatea cu care se discută despre o bombă nucleară mă îngrozește, pentru că unii nu sunt conștienți de consecințele radioactive care fac zona bombardată inaccesibilă și morții nenumărați.

Revenind la ale noastre am aflat că parlamentul olandez a votat să nu accedem în Schengen. Cerințele sunt absurde într-un fel, cînd se cere MCV la Bulgaria, pentru care UE a declarat că nu mai este necesar. Eu apreciez și admir energia cu olandezii, au transformat un pământ de sub mare să fie locuibil acum, prin invenții inginerești, priceperea negustorească și marinărească, mai ales geniala pictură olandeză a unui Vermeer sau Van Gogh. Se spune că neerlandezii sunt calvini, deci cu credință puternică. Ei admit cu lejeritate prostituția și consumul de droguri. Cred că în privința noastră predomină la politicienii olandezi o atitudine arogantă și trufașă. Madam Dogioiu nu scapă ocazia se se facă de râs. Confirmă că acuzele privind atitudinea de tip mizerabilist la România în general și la politicienii ei în special o fac o oaie neagră a mass media. Ea analizează pe responsabilii politici români cu relația cu exteriorul. Dacă, poate relativ la Bode se confirmă, atunci ea atacă necugetat pe alții precum Iohannis, Aurescu sau Predoiu care au militat eficient pentru o imagine pozitivă. Asta se vede și din interviul luat doamnei Kovesi, care arată că habar n-are de legile justiției. Doamna Kovesi a fost extrem de atentă și pozitivă privind funcționarea justiției și a legislației care se va implementa. Prea mult pentru o iresponsabilă idioată, cultivată în anumite zone din media. 

Joi la Filarmonica Pitești am avut parte de un program deosebit. Dirijorul Tiberiu Oprea a avut ca invitată pe tânăra pianistă Alexandra Segal, care ne-a interpretat Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră de Beethoven. Am aflat că Alexandra Segal a câștigat premiul I la Concursul Enescu! O așteptăm pe scena piteșteană.

În parte a doua a concertului Tiberiu Oprea și orchestra Filarmonicii ne-au dăruit o interpretare de excepție a Simfoniei a V-a a Destinului a lui Beethoven. Ce impresionează la această simfonie este aerul eroic al muzicii, a speranței pe care o emană. Legat de ea, fiind a V-a, care corespunde cu V de la victorie,  semn folosit de Churchill, primele ei măsuri deschideau programele de știri ale BBC în vremea războiului. Muzica, dar și interpretarea m-au impresionat foarte puternic. 

Evenimente sportive importante au avut loc duminică. S-a disputat derbiul din Premier League dintre Liverpool și Manchester City cu fenomenul Halland. A învins meritat Liverpool cu 1-0, care a făcut cel mai bun meci. Nu la fel de convingători au fost cei de la Liverpool miercuri în meciul cu West Ham, au învins cu 1-0, greu cu un penalti apărat de Alisson. În schimb Real Madrid a defilat în El Clasico cu Barcelona, cu o victorie clară 3-1. Real a confirmat miercuri și cu Elche pe care au învins-o în deplasare cu 3-0. Real mi se pare a fi cea mai în formă echipă din Europa. Cum remarca cineva plecarea lui Ronaldo de la Real nu a influențat negativ, pe când plecarea lui Messi de la Barcelona a avut efect devastator. 

Vești de loc bune vin de la Simona Halep. A fost semnalată pozitiv la controlul doping după US Open. Ciudat, acolo Simona a jucat un tur și a plecat învinsă. Să vedem!

Miercuri am mai încercat peștele la Oarja. Dimineața am tremurat, era frig și bătea vântul, apoi s-a liniștit și a fost cald și am prins doar la lansetă niște carași, la plută nu mergea. 

Crapul nu s-a făcut remarcat la noi. 

Am ezitat să pun poza cu pianista Alexandra Segal la postare. Nu se potrivea cu titlul!