Jurnalul de vineri 24 august 2018

N-am mai scris şi consemnat evenimente cum făceam în jurnalele de joi, când mergeam la Bucureşti la UPB.

A venit vara şi mai că a trecut!

Între timp am fost la sfârşitul lui iunie la mare în Grecia, Thassos, la Skala Potamia.

Au urmat apoi cele două săptămâni de excursie în Polonia şi Ţările Baltice, inclusiv Helsinki, Finlanda.

Între timp am urmat o serie de aventuri pescăreşti pe bălţile din apropierea Piteştiului împreună cu amicul Mitică O şi ultima cu Dan A.

Ultima aventură pescărească s-a desfăşurat miercuri 22 august. Eram avertizat că dimineaţa este cam răcoare şi mi-am luat un tricou cu glugă.

Distracţia a devenit serioasă când am luat un crap pe după ora 10. Ciortanul trăgea sănătos şi intrase între nişte crăci aşa că am intrat în apă. L-am recuperat cu ajutorul lui Dan şi era nu prea mare, cam la 0,8 kile. Au urmat şi alt ciortan la fel de mare adică nu prea, luat la pluta culisantă. 

Între timp îl văd pe Dan cum se agită, în fine i-a tras şi lui un crap mai serios. Cu toate ă mulineta nu era prea performantă l-a manevrat destul de bine. L-am scos şi în minciog deja se rupsese forfacul. L-am agăţat la timp! Dan era foarte mândru, crapul era de 1 kil jumătate era primul lui crap serios.

N-a trecut mult timp şi lanseta pusă la mal mi-a semnalizat alt crap serios, a cântărit şi el 1 kil jumate. În fine lanseta mea specială de crap şi-a adus obolul cu un ciortan până într-o juma de kil. 

A fost cea mai fructuoasă partidă de pescuit din acest an, ciortanii au cântărit cam 4,5 kile, cu aia micii incluşi. 

Ieri am citit ca de obicei Dilema veche. Dar nu acest număr ci, cel de săptămâna trecută a fost mai interesant pentru dosarul privind spiritul critic la români. 

Este amintită personalitatea lui Titu Maiorescu, fondatorul literaturii moderne româneşti. El este în acelaşi timp şi fondatorul spiritului critic în societatea românească în afacerile publice. Dacă Maiorescu i-a avut urmaşi în literatura şi cultura română, prin Eugen Lovinescu, G. Călinescu şi mai nou cred că Nicolae Manolescu, nu acelaşi lucru se poate spune despre spiritul critic privind societatea românească.

Eugen Lovinescu a fost teoreticianul sincronizării societăţii româneşti cu cea occidentală, aici fiind mai mult o dorinţă, în care spiritul critic era mai puţin prezent.

Şi cultura română a fost sincronă, ba chiar avangardistă prin Tristan Tzara  şi dadaismul, prin scriitorii avangardişti, care au fondat reviste cu nume obscene. 

Însă în interbelic a lipsit un spirit rector, care să canalizeze energiile româneşti în reformarea societăţii, dimpotrivă au înflorit mişcări extremiste precum cea legionară şi marginalul şi nesemnificativul PCdR, partid antinaţional care pleda pentru distrugerea României Mari, obiectiv îndeplinit de vecinul rapace de la est, Uniunea Sovietică, după 23 august 1944.

României i-a fost smulsă Basarabia, Bucovina de Nord ca şi Cadrilaterul, cedat bulgarilor.

Singura consecinţă pozitivă a fost recuperarea Transilvaniei de nord, datorat actului de la 23 august 1944, când regele Mihai l-a înlăturat pe mareşalul Antonescu şi am revenit la Naţiunile Unite. 

Ce să mai vorbim de spirit critic în perioada comunistă. La sfârşitul anilor 40 şi începutul anilor 50 ne adăpam la gândirea lui Stalin, care ne făcea popor slav, ne distrugeam elitele cu ajutorul neprecupeţit al cozilor de topor autohtone. 

Şi a venit august 1968 şi reacţia critică a lui Ceauşescu care a dat ceva speranţe intelectualilor români. Lipsit complet de spirit critic Ceauşescu a cârmit România spre dictatură, frig şi lipsuri alimentare. 

După momentul luminos al Revoluţiei din Decembrie 1989, părea că renaşte spiritul critic la români.

Amintesc de Apel către lichele al lui Gabriel Liiceanu, de eseurile lui Horia Roman Patapievici, cea mai plăcută surpriză în cultura română. Ambii au derapat însă. Liiceanu spre atitudini radicale şi partizanate oneroase cu Băsescu. Patapievici spre un conservatorism cu accente reacţionare de tip Maurras.

Singurul spirit critic în societatea românească care păstrează o atitudine moderată rămâne Andrei Pleşu şi poate este în descendenţă un urmaş al lui Maiorescu. Nu îmi dau seama de cât de audiat este şi ce impact social are.

Revenind la cele zilnice, continuă discuţiile şi controversele privind protestul de la 10 august 2018.  Cu toate încercările autorităţilor în frunte cu sinistrul Dragnea de a da o nuanţă sediţioasă manifestării, probele video arată că Jandarmeria s-a comportat precum minerii, bătând şi gazând manifestanţi paşnici. 

Nu ne mai află în 1990 când TVR era în ceaţă, orice cu un smartfon filmează orice.

În plus Dragnea dă dovadă de demenţă paranoică cu asasinii plătiţi să-l omoare. Dimpotrivă acţiunile lui distrug şi mai mult încrederea oamenilor obişnuiţi în PSD. 

Cel mai relevant este sondajul intern în care PSD nu mai are decât 25%. Imediat slugile slinoase ale puterii şi toxicei A3 au publicat sondaje prin Avantgarde al lui Pieleanu şi Sociopol că PSD stă pe la 33-37%. Cred că în sondajele astea cred doar idioţii care le fac.

Citesc cotidianul local de unde iau informaţii despre oraş şi acolo un fost militar reformat, dat afară este editorialistul cel mai retrograd cu putinţă. În cel de azi se trăgea de brăcinare cu Liiceanu pe tema înjurăturii de pe numerele unei maşini aduse din Suedia. Cred că Liiceanu exagerează într-o exasperare cu accente isterice câteodată, dar de aici până la dejecţiile unui individ de celebritate judeţeană este un drum lung.

Aflăm că doamna Dăncilă este ploieşteancă, de a mea, fostă elevă la Mihai Viteazu, dar care a terminat la Liceul Energetic din cauza mediocrităţii.

Chiar şi în oraşul lui Caragiale mai nasc Miţe Baston, nu atât ambetate, cât parcă căzute din Lună!