Decăderea unui jurnalist

Urmăresc cu tristeţe ce a ajuns să facă Cornel Nistorescu din Cotidianul, ziar fondat de Ion Raţiu.

Acest ziar care a apărut la început pe hârtie, apoi în epoca Nistorescu on-line cu o tentativă de a-l publica şi pe hârtie, care a dat faliment.

Nistorescu ar fi trebuit să înveţe şi din această lecţie dură ceva nu poţi scoate ziare mincinoase şi aservite puterii.

De fapt ziare scoase în ediţii tipărite nu mai sunt decât câteva, în primul rând Adevărul, care păstrează un ton echilibrat şi obiectiv, Evenimentul Zilei, luat de încă unii din reflex.

Dar nu drama ziarelor tipărite vreau să o dezbat ci jurnalismul practicat de Cornel Nistorescu.  Era cunoscut încă dinainte de 1989 prin reportajele extrem de realiste şi autentice despre realitatea iepocii de aur a lui Ceauşescu.

După Revoluţie Cornel Nistorescu s-a aflat în linia I-a a jurnalisticii militante pentru democraţie.

Este aproape inexplicabil articolul lui privind evenimentele de la mitingul din 10 august 2018. El care a s suferit represiunea minerilor, se situează acum de parte lor! Şi nu de ieri ci de ceva timp care te face să meditezi cum a putut să decadă un jurnalist care a scris Imn Americii după 9/11 2001.

În ziarul ăsta mai are un acolit, Ion Spânu, care se ocupă de mânjirea cu rahat a scriitorilor şi mai nou face investigaţii de tot soiul. Frustratul ăsta, probabil trimis la şcoală în şuturi are plăcerea lubrică să se uite prin gaura cheii la budoarul scriitorilor.  

Nu mă miră cât de jos a ajuns comilitonul lui, Ion Cristoiu, părintele presei tabloid. Ce să ceri de la un fost politruc de presă? 

Acelaşi fenomene de tâmpire globală le suferă şi Alina Mungiu Pippidi. De fapt ea nu este decât o fostă deontoloagă de presă care s-a vândut ca Iuda pe 30 de arginţi.

Când le citesc producţiile mi se face jenă şi mă umplu de tristeţe!