Am fost plecat 2
săptămâni în excursie, dar contactul cu ce se întâmplă în ţară l-am păstrat
prin intermediul smartfonului şi al tabletei.
Îmi reamintesc că în
1995 când am fost la un curs în America de Nord, Canada şi SUA timp de 4 săptămâni
nu am avut nicio ştire despre România. Mă uitam la televizor că erau focalizaţi
pe intern, dar mai ales strict pe zona unde locuiam, atunci Chicago. Prima
ştire despre România am aflat-o în avionul Lufthansa care mă ducea în Europa,
era pe vremea aceea moda grevelor.
Acum însă vrei nu
vrei ai ştiri din România. Feed-ul de pe Google îmi furniza ştiri de tot felul
în special din genul fake news. Aici
excelează ştiri pe surse, dcnews. Mă distrează că poţi să dai
replică pe Facebook şi aceste două surse de ştiri sunt supravegheate de trolii
pesedeului şi replica este o înjurătură mai subţire sau mai groasă funcţie de
dispoziţia trolului.
Principala sursă de
prostii jurnalistice însă rămâne A3 care dezbate cu nesimţire o grămadă de
aberaţii toxice. Nu este stilul cretinilor de la România tv acre se adresează
imbecililor intelectuali. Acolo sunt specialişti în jumătăţi de adevăruri care
sunt prelucrate să fie pline de subînţelesuri.
Dar A3 este locul
unde locul unde Liviu Dragnea, liderul acestui regim îşi expune aberaţiile şi
minciunile îngrozitoare.
Pentru mine Dragnea
este un mare semn de întrebare. Pentru că de când PSD a câştigat categoric
alegerile, Dragnea a dezvoltat un sindrom paranoic. Primul şoc l-am avut atunci
când a propus-o pe Sevil Shaideh ca prim ministru. Era cea mai nepotrivită
alegere, o doamnă cu origini tătaro-musulmane şi cu un soţ cu probleme
internaţionale nu avea profilul pentru România. A fost respinsă de preşedinte şi
Dragnea a trebuit să propună o persoană cu alt profil, mai normal.
Dar Dragnea nu a
putut accepta nici pe Grindeanu, nici apoi pe Tudose. S-a făcut de râs că PSD
şi aliatul ALDE au trebuit să-l dea pe Grindeanu jos prin moţiune de cenzură.
Cu Tudose a fost mai simplu, a plecat el. Acum a numit-o pe doamna Viorica
Vasilică Dăncilă şi împreună cu miniştrii ei sunt probabil cea mai penibilă
adunătură de proşti pe care i-a avut România în frunte. Probabil că guvernele
comuniste arătau mai bine. Nu pot să înţeleg, pentru că am cunoştinţe şi
prieteni în PSD care pot fi miniştri mult mai onorabili decât actuala garnitură
de proşti.
Acceptarea acestui
guvern de către preşedintele Iohannis a fost cea mai bună mişcare politică, PSD
se face praf pe limba lui, fără niciun ajutor.
Toate sondajele
reflectă acest trend PSD se prăbuşeşte, nu cred că votanţii pot accepta astfel
de penibili să-i reprezinte, chiar şi acolo există respectul pentru carte şi
merite.
Însă ultima găselniţă
a lui Dragnea îmi arată că este complet nebun, să-l acuzi de înaltă trădare pe
preşedintele Iohannis este o prostie de un ridicol la fel de nebun ca Dragnea!
Din pacate nu e un bolnav mintal ... este un produs al societatii noastre post-decembriste care a memorat doar partile rele ale societatii de dinainte de asa-zisa revolutie ...
RăspundețiȘtergere...si al lipsei de responsabilitate a elitelor, care nu au considerat potrivit sa se coboare spre a face inteleasa prostimii cultura social-politica absolut necesara intr-o societate a libertatii, dar nu si a absentei pericolelor.
Ștergere