Despre Franţa

De câte ori ascult Marseieza sunt cuprins de o mare emoţie.

Iubesc de când mă ştiu Franţa. 
Primul meu roman pe care l-am citit la 8 ani după clasa I-a  a fost Cei trei muşchetari al lui Dumas Tatăl. Îl găsisem în pod la bunica din Ardeal, moştenire probabilă de la cea mai mică soră a mamei, tanti Marina. L-am citit pronunţând fonetic numele eroilor: D'Artagnan, Porthos, Athos, doar cu Aramis nu erau probleme.

Apoi am făcut o pasiune pentru romanele lui Jules Verne  şi restul romanelor lui Dumas, Contele de Monte Cristo şi altele.

Cel mai mare erou al meu rămâne Napoleon, cu toate că mai târziu am aflat că România este creaţia nepotului Napoleon al III-lea căruia îi datorăm atâta şi cu care suntem atât de nerecunoscători. 

Întâmplarea face ca zid în zid casa noastră din Ploieşti să se învecineze cu casa doamnelor Duca, între care cea mare era Mere Clarisse, profesoara de franceză şi a Monicăi Lovinescu. Mama a insistat  ca să facem meditaţii de franceză cu Mere Clarisse, care dacă făceai meditaţii cu ea, intrai sigur la facultate! Cu noi copii vecinilor o făcea gratuit, eu însă mai căpos după vreo două lecţii nu am mai continuat. Asta este frustrarea cea mai mare a mea, că ştiu prost franţuzeşte şi nu am fost în stare să citesc romanele lui Soljeniţîn sau Doctor Jivago a lui Pasternak.

Visul meu dintotdeauna a fost să văd Parisul pe care am apucat să-l văd prima oară în 1995 printr-o excursie din Germania. A fost o excursie lungă, eram de capul meu şi mă documentasem cu Vlad Z. care-şi făcuse un doctorat acolo cum să fac. Aşa că am luat un abonament de muzee şi am văzut în viteză toate muzeele importante ale Parisului inclusiv Versailles. Cea mai mare oftică era când atunci mă adresam în franceză şi mi se răspundea în engleză, francezii şi parizienii în special sunt pretenţioşi la pronunţie.

Ulterior am văzut castelele Loirei, apoi în 2004 am făcut un Tour De France, prin Alpi la Chamonix, la Mediterană, Marseille, Arles, Carcassone, Toulouse, Saint Malo, Mont Saint Michel. De fapt prima oară am ajuns în 1991 în Franţa la o conferinţă la Strasbourg. Am mai văzut Parisul de câteva ori şi ultima oară am ajuns anul trecut la Albi. 

Franţa este unul din locurile de care îndrăgosteşti definitiv, şi recunosc că iubesc din tot sufletul Franţa. 

Aşa că trăiesc o mare tristeţe la ceea ce s-a întâmplat la Paris.

Vive la France!