Ortodoxia

Relaţia noastră, a românilor cu creştinismul este foarte veche. Dacă este să ne luăm după tradiţii am fi fost creştinaţi de Sfântul Apostol Andrei care ajuns în Tracia şi apoi în Dobrogea. Noi nu avem cum sunt vecini tradiţia unui rege care să ne fi creştinat, suntem precum creştinii orientali, grecii, sau latinii din Italia creştinaţi de apostoli.

Cert că operaţiunea de recreştinare a venit după secolul al V-lea când zona a fost sub stăpânire constantinopolitană, cu tradiţie episcopiei de la Vicina pe Dunărea de Jos.

Esenţial pentru creştinismul românesc este venirea slavilor şi mai ales formarea primului Ţarat Bulgar care a stăpânit nordul Dunări până dincolo de Budapesta.  Boierimea s-a slavizat sau era slavă sub influenţa acestui imperiu, iar misionarii slavi trimişi de Constantinopol au impus ritul răsăritean pe zona României de azi. Se pare că în zonă până la Marea Schismă din 1054 şi probabil şi şi după Biblia şi Evangheliile au circulat sub forma latină, pentru că un cercetător contemporan găseşte cuvinte vechi româneşti ca provenind din Biblia latină  tradusă de Ieronim din greacă.

Fundamental pentru noi din această zonă şi pentru ortodoxie nu a fost Marea Schismă, ci a IV-a Cruciadă care a dus la ocuparea Constantinopolului de cavalerii latini, catolici care a declanşat o ură greacă neîmpăcată împotriva papistaşilor. Asta s-a transmis îşi aici în zonă prin intermediul călugărilor misionari slavi de influenţă constantinopolitană. Şi acest motiv a condus la decizia primilor domni valahi de origine cumano - pecenegă să treacă de la catolicism la ortodoxie la ordinul marii boierimi valahe. De altfel ortodocşi erau şi transilvănenii şi moldovenii.

Problema era că oamenii simpli nu înţelegeau ce bălmăjea preotul la liturghie în slava veche, o înţelegeau doar boieri slavizaţi. Vor trece două secole jumătate până când, sub influenţa şocului Reformei să se treacă la limba vernaculară, la limba română în biserică inclusiv în cea ortodoxă. Pe de altă parte cred că de exemplu Tatăl nostru era cunoscut în româneşte de mult dinainte de ortodoxie.

Nu era o problemă singulară, în tot Occidentul slujba se ţinea în latină, cunoscută doar de clerici şi de puţini seniori sau regi mai învăţaţi. Revolta împotriva catolicismului era normal să aibă loc în ţări precum Cehia lui Hus, sau Germania lui Luther, unde limbile slavă, sau germană nu aveau contingenţă cu romanitatea, cum era în Franţa, Spania, sau Italia.

Prestigiul slav a rămas în ortodoxia românească până la jumătatea secolului XIX când s-a renunţat definitiv la scrierea cu chirilice. De fapt tentativele de îndepărtare a învelişului slav al limbii s-a petrecut un secol mai devreme în Transilvania. Unirea cu Roma a deschis românilor toleraţi religios în Ardeal drumul spre Roma şi descoperirea tradiţiei latine a românilor. Atunci au apărut mugurii conştiinţei naţionale şi a mândriei de  a fi român, originea noastră de la Roma, care ne înnobila.

Dacă ortodoxia a principatelor extracarpatice a preferat să rămână la bunul plac al domnilor, biserica fiind înzestrată cu mari moşii, unele închinate mânăstirilor de la Athos, în Ardeal problema naţională fiind mai complicată, clericii au fost în fruntea luptei pentru emancipare. În această luptă însă ardelenii ortodocşi au militat alături de  cei uniţi fără nicio problemă.

Dificultatea în România modernă a fost că ortodoxia a rămas închistată în tradiţii. Catolicismul după şocul Reformei si-a revenit şi a iniţiat Contrareforma care i-a adus înapoi aici în est pe unguri şi pe polonezi. Catolicismul are meritul şi sub impulsul laicităţii franceze să nu mai depindă de stat. La noi Ortodoxia după reforma lui Cuza care a confiscat averile bisericii a rămas dependentă de stat care nu s-a proclamat explicit laic, lucru care se perpetuează şi azi. Dacă catolicii sau reformaţii atât din Europa sau de dincolo de Ocean trăind în ţări bogate sunt generoşi, la noi lumea este săracă cum spunea un purtător de cuvânt al Bisericii Ortodoxe. Aşa că proiectul unei mari catedrale naţionale iniţiate în ultimii 26 de ani este fatalmente dependent de bunăvoinţa statului.  Este un proiect de prestigiu controversat şi contestat. Nu ne mai ajunge Catedrala ctitorită de Şerban Vodă la jumătatea secolului al XVII-lea. Şi aici suntem în urmă rău, vremea catedralelor în Occident a avut loc acum 800 de ani! 

Pe de altă parte ierarhia ortodoxă  a rămas blocată în proiect, nu promovează ecumenismul, vede în creştinii de alt rit adversari periculoşi. De aici au decurs şi contestările vehemente privind religia. Ortodoxia, sau mai precis ierarhia bisericească nu a reuşit să treacă de dogme şi tradiţii depăşite, să iasă în lume, să se preocupe de realităţile de azi. Contestarea ortodoxiei are loc paradoxal în sânul tinerelor generaţii care au avut acces nemijlocit la religie, nu ca aceia dinainte de Revoluţie când religia era opiul popoarelor. Faptul că la catolicii sau la reformaţi se petreceau concerte de rock părea la noi exotic, dar era o racordare la nevoile tinerilor din Occident.

Din păcate ierarhia ortodoxă a  rămas la aroganţa dată de sondajele de încredere în Biserică şi la tipul de credincioşi pupători de moaşte  Ori această generaţie de babe credincioase este pe cale de dispariţie şi este necesar ca ortodoxia să vină cu noi mesaje racordate la realitatea contemporană.

Aşa a avut loc criza ortodoxiei după tragica catastrofă de la Colectiv la care a ierarhia ortodoxă a reacţionat profund greşit. 

Mai este o realitate, unii ierarhi nu mai au vocaţia credinţei devenind nişte gheşeftari care nu plătesc niciun impozit pe veniturile din obţinute de la drept credincioşi la botezuri, nunţi şi înmormântări.

Toate acestea au declanşat atitudini cârcotaşe privind clerul. Ortodoxia poate trăi o criză precum cea declanşată în catolicism de către Reformă. Numai că acum se vor îngroşa numărul ateilor şi al liber cugetătorilor.

Şi ar  fi păcat pentru Ortodoxia românească!