luni, 28 ianuarie 2013

Jurnal de sfârşit de ianuarie 2013



Ieri 27 ianuarie Liverpool a mai reuşit să se facă de râs, au fost învinşi de o echipă, Oldham, din divizia a treia în cupa Angliei.
Am citit azi articolul din blogul lui Andrei Pleşu din Adevărul şi nu am decât să fiu foarte de acord.
Când vine 26 ianuarie, Ziua Dictaturii, adică ziua de naştere a lui Nicolae Ceauşescu pentru cei mai tineri, ziua în care tevereul unic şi ziarele: scânteia de ambele vârste, România Liberă, Munca şi cam toate hebdomadarele, inclusiv România Literară ne potopeau cu măreaţa figură zămislită pe meleaguri scorniceştene. Iată că trecut-au anii şi unii ţin să ne reamintească de această zi greţoasă, care precede ziua de naştere a soţiei mele, care trebuie să mă bucure. Noroc că lumea a uitat complet de ziua de naştere a sinistrei lui soţii, care coincidea cu Sfântul Ion. 
Cu acest prilej media de azi ţine să ne-o reamintească, prin imagini cu nişte năuci care vin să-i facă pomană unui ateu şi urâtor de misticism religios. Bieţii indivizi îşi amintesc de zilele bune când munceau cu deştu' pe la partid, sau mangleau ceva, după ce trăgeau la aghioase prin diverse cotloane. Au uitat când se transformaseră în animale gata să se sfâşie pentru un ciolan şi un salam cu soia. 
Ei bine, domnul Pleşu a urmărit o discuţie cu realizatorul documentarului Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, Andrei Ujică şi cu cineastul şi muzicianul Hanno Hofer.
Şi dă un răspuns lui Ujică cu care sunt complet de acord. Cum n-am fost la niciun cenaclu păunescian, nici la acest film cu imagini din propaganda ceauşistă nu m-aş duce. Mi-a amărât prea mult viaţa iepoca de aur şi lăudătorii ei, că mi-a scârbă să revăd imaginile. De preferat sunt filmele de atunci, mai ales alea ale lui Nicolaescu, cele mai puţin ideologizate. Faceţi un test şi o să vedeţi mai ales în comedii nu prea sunt secretari de partid, că părea neserios.
Şi eu trăiam adânci frustrări când îl citeam pe Emil Hurezeanu în revista 22 cum dădea sfaturi în vârful limbii pentru românii neprimiţi în NATO şi UE şi cum trebuia să facem sluj în faţa ălora. Între timp a revenit definitiv în patrie şi şi-a mai schimbat opiniile. Cel mai uşor este să dai sfaturi compatrioţilor şi să-i critici, stând într-o societate aşezată, cum că ne comportăm cam anacronic şi nepotrivit.
La fel şi blogul lui Alex Ştefănescu atinge o problemă delicată ridicată de Lucian Boia. Boia dă buzna în istoria literaturii, domeniu în care competenţele îi sunt mai scăzute şi face un portret foarte deranjant lui Mihai Eminescu. Mi-aduc aminte că Negoiţescu îl blagoslovea ca fondator al ideologiei legionare, probabil şi luat de valul ediţiei lui A. C. Cuza. Acum Patapievici şi alţii vor să scoată şcheleţii culturali eminescieni din dulapuri şi pivniţe. Şi când vine ziua lui de naştere de 15 ianuarie, mai nou Ziua Culturii Naţionale constaţi că are pasaje de o ascuţită realitate. Că ideologia sa este anacronică asta nu-i scade din valoarea poetică şi prostia lui Boia doar cu doar muzicalitatea versificaţiei, mai bine n-o spunea!  A face analiza asta puerilă şi netoată denotă doar infantilism şi retardare culturală. Cum şi exagerările conspiraţioniste cu omorârea lui Eminescu nu face bine memoriei marelui nostru poet. Mai bine să citim Glossa şi să vedem geniul eminescian!
Am citit un text penibil şi mai ales ticălos al lui Vladimir Tismăneanu despre comunismul românesc. Că a fost o iluzie asta este cunoscut, dar când îl pui în faţă, lângă comunistul pragmatic Ion Iliescu care a pornit capitalismul românesc, pe Ion Ianoşi este dezgustător. Dar aşa ştie să mulţumească Tismăneanu celui care l-a ajutat să devină student, soţia lui Ianoşi, Janina i-a dat şi meditaţii. Nu uită măgăria absolută a lui Mircea Mihăieş, alt ticălos de serviciu că a fost instructor la Secţia de Partid a propagandei. Acum îl bagă în insectarul noi stângi intelectuale româneşti, căreia i-ar fi guru. Eu care mai citesc şi nu uit îmi reamintesc că în Epistolarul lui  Gabriel Liiceanu acesta are numai cuvinte bune despre profesorul său care a făcut posibilă apariţia Jurnalului de la Păltiniş, ei fiind pe poziţii ideatice complet deosebite. Şi asta se întâmpla când acest  rebut moral plecase bine mersi cu paşaport în Occident, fără să treacă Dunărea înot ca amici de-ai mei cu primejdii mari de la prietenii sârbi care-i vînau să-i trimită înapoi în România. Şi mai are nesimţirea să vorbească de comunistul Iliescu căruia nu a ezitat să-i ia un interviu. Vladimir Tismăneanu se află într-o teribilă postură morală faţă de oameni cărora  le datorează şi tot ce a făcut bine pentru începuturile politologiei româneşti pare să se estompeze.
Citesc acum volumul Secolul meu de Gunther Grass. Este o bijuterie de carte. Are mici povestiri de o pagină două pentru fiecare an al secolului trecut. Deci în fiecare an autorul aminteşte o întâmplare petrecută în Germania care are legătură cu acel an. Şi aşa trece de la Reich, la marele Război, la Republica de la Weimar, la nazism, la Cel De-al Doilea Război Mondial, la lagărele morţii, la perioada reconstrucţiei germane şi la miracolul economic german. Fiecare povestire este solicitantă şi interesantă. Una chiar mi-a plăcut cu marele atlet al anilor '50 Armin Hary, campionul mondial la sută şi cele două firme de pantofi de sport a fraţilor Dassler, Adidas şi Puma.
În PNL nu este linişte de loc şi după provocările lui Chiliman, iată că şi Tăriceanu pune sub semnul întrebării lidershipul lui Crin Antonescu.  Reacţia lui Antonescu mi s-a părut exagerată şi denotă un grad de nesiguranţă. Sunt şi critici care vin din partea unor jurnalişti care nu se împacă cu stilul lui Antonescu. Asta trebuie să-l ţină în garda şi gata de ripostă. Pe de altă parte mă amuză unii care văd în Tăriceanu o alternativă câştigătoare la Antonescu. Călin Popescu Tăriceanu a fost o soluţie conjuncturală în fruntea PNL. Ăştia uită de comoditatea, aroganţa şi ciocoismul acestui de altfel foarte bun prim ministru. Mi-l amintesc pe Tăriceanu cum s-a comportat la alegerile de preşedinte PNL din iarna lui 2001. Pe acea vreme Valeriu Stoica îşi aranjase ploile alegerilor dar a fost concurat de Tăriceanu şi Crin Antonescu. Crin Antonescu a ţinut un discurs strălucit cum ştie să facă şi azi, iar Tăriceanu a fost jenant nu a ştiut să-şi controleze emoţiile. Tăriceanu nu a câştigat cu adevărat nişte alegeri de partid, le-a câştigat doar pe cele din iarna 2005 când e deja era prim ministru şi le-a pierdut pe cele din 2009 la Antonescu. Tăriceanu nu are forţa şi nici carisma de lider popular pentru nişte alegeri prezidenţiale. Putea foarte bine să revină în guvern acum, dar orgoliul l-a oprit. După Congresul PNL nu-i văd pe niciunul Chiliman, Tăriceanu în afara PNL. Nu vor fi excluşi, până şi Antonescu şi-a dat seama că în politică never say never....La noi se poartă declaraţii definitive, Răzgândeanu, Băsescu şi cele 5 minute, Antonescu care voia să iasă din politică odată cu Băsescu, uitate exact peste 5 minute.
Ca toţi suntem români mai mult sau mai puţin oneşti....
Scuzaţi abuzul de Caragiale, dar ce să-i faci în politica românească e mai actual ca nicicând!
Dar uite că într-un mediu care părea foarte favorabil a fost invitat Antonescu la emisiunea Danei Grecu, la Antena3. Ostilitatea s-a manifestat evident. Precupeaţa A3, împreună cu Niels Schnecker  şi Radu Tudor au primit de la acest cancer al politicii româneşti, Dan Voiculescu, ordinul ca să-l determine pe Antonescu să-l facă cu ou şi oţet pe Victor Ponta, că ar fi băsist şi că nu fraternizează cu cauzele lui! Spre onoarea lui a reuşit să-l apere pe Ponta împotriva acestor trei calomniatori, chiar dacă a fraternizat cam slinos cu amicu’ Dan….  


Un comentariu:

  1. Salut, Joe!

    Te felicit pentru trecerea la blogspot.ro, sper sa fie de bun augur! Imi place ca nu mai sint barierele acelea imposibile pentru comentarii! Sa fie intr-un ceas bun!

    RăspundețiȘtergere