luni, 26 octombrie 2015

despre comunism - destinul unei religii politice de Vladimir Tismăneanu

Am găsit această carte la Biblioteca Judeţeană şi am împrumutat-o pentru conţinutul cărţii. Nu-mi este de loc simpatic autorul, dar subiectele dezbătute mă interesau.
În genere în carte sunt cuprinse articole care au apărut în reviste,  pe platforme on-line care sunt strânse acum în carte. Unele din articole mi-erau cunoscute altele nu. Această modalitate este folosită şi de alţi autori din zona jurnalismului politic care la un moment dat îşi strâng aceste articole într-o carte.
Care sunt temele dezbătute în acest volum?
Corpusul principal cuprinde amintirile din familie privind Războiul Civil din Spania şi apoi participarea unor interbrigadişti, cum îi numeşte Tismăneanu la Rezistenţa Franceză împotriva nazismului.
Părinţii lui Tismăneanu au activat în Brigăzile Internaţionale, tatăl autorului pierzând în lupte o mână. În afara confruntărilor cu franchiştii rebeli, în Spania se desfăşura un adevărat conflict între PC Spaniol înfeudat Moscovei cu socialiştii şi cu anarhiştii. Comisarii moscoviţi se ocupau cu lichidarea cestora mai abitir decât să lupte cu rebeliunea franchistă. Despre aceste frământări nu s-a auzit nici pâs în epocă, comuniştii ascunzând cu ipocrizie aceste conflicte. Singura voce extrem de critică la aceste represiuni interne ale republicanilor spanioli a fost George Orwell. Acesta era om de stânga, observă cu stupefacţie adevărata faţă a stalinismului şi-l denunţă în Omagiu Cataloniei, dar şi în distopia 1984.Tismăneanu ne mai spune că din cauza înfeudării staliniste a PC Francez şi a disputelor interne, comuniştii francezi să nu fie aşa de puternic implicaţi în Rezistenţă, ci mai ales străinii, precum destui de origine română. Iau asta cu titlu informativ, nu cred că doar străinii s-au luptat cu naziştii, dar este o realitate existenţa grupului armeanului Manukian cu mulţi evrei români.
Altă parte a acestei cărţi este dedicată comunismului românesc. Aici se amestecă şi multe amintiri ale lui Tismăneanu, fiu de nomenklaturişti, acesta având grijă tot timpul să sublinieze că părinţii lui erau figuri absolut secundare. Sunt prezentate diverse cazuri din începutul comunismului românesc, precum sinuciderea lui Mirel Costea. Acesta era evreu care-şi schimbase numele şi care se sinucide la o presupusă acuză că ar fi în slujba imperialiştilor anglo-americani. Este interesant că documentarea o face cu fiicele lui Costea stabilite în Israel şi SUA, cu conversaţii cu un mare mahăr comunist al vremii Eugen Szabo, prin SUA. Este fascinant că toţi aceşti politruci, mulţi de origine evreiască, după ce ne-au adus comunismul nu le-a mai convenit şi au emigrat, în Israel şi aiurea. Tismăneanu spune că cei din apropiaţii lui Dej erau ruşi basarabeni. În acelaşi timp nu mă pot împiedica să observ că erau extrem de mulţi evrei în conducerea superioară de partid şi în securitate. Covârşitoarea majoritate a copiilor acestora au emigrat în Occident să scape de raiul oferit de părinţii lor, inclusiv autorul Tismăneanu!
Tismăneanu încearcă să acrediteze antisemitismul care ar fi început din începuturile represiunii comuniste în România, dar este contrazis de prezenţa a numeroşi etnici de altă naţionalitate în conducerea PMR, cum se numea partidul comunist. Sunt mărturii că spre deosebire de Ceauşescu, Dej nu împărtăşea xenofobia celui din urmă.
Tismăneanu face şi un portret al lui Ceauşescu, numindu-ol cu dreptate ultimul stalinist din Estul european. 
Autorul îi face un portret mătuşii sale Cristina Luca, sora mamei sale. Ea a luptat în Rezistenţa franceză, ca apoi să revină în România când cizma sovietică a impus comunismul, să ocupe posturi importante în diplomaţie, fiind apropiată de Ana Pauker, ca apoi să epurată la căderea acesteia şi să devină profesoară de socialism ştiinţific la Politehnică şi Construcţii. Tismăneanu i-ar datora furnizarea de literatură subversivă care i-a descris ochii tânărului Tismăneanu. Şi cum se face a rămas în Franţa din 1987. 
Un alt portret edulcorat îl face poetului Eugen Jebeleanu, şi el unul din corifeii poeziei de partid la începutul anilor 50. Aceasta pe motiv că este prieten şi coleg de şcoală cu fiul şi fiica lui Jebeleanu. Şi el şi A E Baconski sunt priviţi pozitiv pentru tentativele de a se dezbără de minciuna comunistă şi de a scrie literatură dizidentă. Este adevărat că Jebeleanu din deceniile de final ale comunismului nu mai era o trompetă de partid, dar frământările lor sunt timide şi fără mare efect. Măcar Deşliu a devenit un adversar pe faţă lui Ceauşescu, ceilalţi rămân doar oponenţi în secret şi rezistenţi prin cultură. Iar Baconski va fi amintit nu pentru Cadavre în vid ci de:"se ascute lupta de clasă, iar chiaburii devin elemente tot mai duşmănoase". Totuşi trebuie pus un bemol pentru că alde Beniuc şi ejusdem farinae au rămas până la capăt toboşarii timpurilor noi (sic!).
Este o vorbă, de căcat poţi să te speli şi să te cureţi, dar de aceste vinovate colaboraţionisme cu cei care au chinuit poporul român cu ideologia comunistă nici Dunărea nu te spală.
În final Tismăneanu mai trage nişte necroloage la diverşi comentatori importanţi ai ideologiei bolşevice, dar doar în scopul de se pune el în valoare.

Cartea şi opiniile sunt ca omul, o giruetă a intereselor personale, un vanitos plin de importanţa faptului că Traian Băsescu l-a pus în fruntea comisiei prezidenţiale de analiza crimelor comunismului. Asta nu scade interesul pentru unele din cele scrise.

3 comentarii:

  1. Parerea mea este ca cel mai bine poate scrie despre communism, unul ai carui parinti au facut parte din nomenclatura! Spre exemplu, ar putea fi Valentin Ceausescu,, despre ce se intampla in casa tatalui sau! Ceilalti, asemenea dumitale, pot doar sa isi dea cu parerea! Ca si mine! Dumneata i-ai numit candva, pareristi!

    RăspundețiȘtergere
  2. Cei implicate direct, gen Tismaneanu, pot sti adevarul despre cominism, ceilalti pot fi partinitori, intr-un sens sau altul! Ce ar fi ca Basescu sa fi pus presedinte in acea comisie pe un Ticu Dumitrescu sau pe oricare alt detinut politic?

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte bine ca inca se comenteaza comunismul! Dar nimic despre " oroarea " acestor zile, care inseamna clasarea dosarului revolutiei, pe niste motive hilare? Daca ar fi sa reiau spusele unuia, in articole anterioare, as zice " nu vi se da voie domnule?'. Nu mai spun de catre cine!
    Sau cazul lui Oprea, cel cu " binele pentru popor". Barfa targului zice ca se ducea la masa si la petereceri cu coloana oficiala! Asa sa fie? sau ca a fost securest de armata si este sustinut de fostii securisti, cati or mai fi! Cu subiectele cotidiene nu prea avem de facut nimic!!! Ca totdeauna pe acest blog! Dece oare?

    RăspundețiȘtergere