joi, 11 ianuarie 2018

PSD între demisii şi scandaluri interne

Prima întâlnire la vârf a conducerii PSD a marcat ceea ce se aşteptau toţi, că în PSD sunt tabere care se luptă acum pentru putere.

 Am urmărit opiniile a doi analişti privind problemele PSD.

Un articol publicat în Cotidianul.ro continuă deriva intelectuală a doamnei Pippidi. Ea încearcă în continuare diversionist să-l apere pe  Liviu Dragnea. Ideea dumisale este că chiar cu Dragnea dat jos, buna guvernare a României nu are nicio garanţie. 
Într-adevăr nu există astfel de garanţii, dar faptul că Dragnea a acaparat discreţionar partidul propunând o agendă proprie de guvernare care nu prea are legătură cu ce s-a propus în campania electorală din 2016. În speţă este vorba despre legile justiţiei care sunt în directul său interes. El speră astfel să fie exonerat şi să devină prim ministru. 
Dar ar mai fi şi o condiţie să accepte şi preşedintele şi aici lucrurile sunt foarte clare, Dragnea nu va fi prim ministru cât Iohannis este preşedinte.

Cum remarca Stelian Tănase, nu Dragnea a câştigat alegerile parlamentare, ci PSD condus de Dragnea. Dar Dragnea avea cu totul alte interese şi la el, poate să piară România, dar el să scape basma curată! Ei bine lucrul ăsta a devenit intolerabil pentru liderii PSD şi este în desfăşurare o răscoală a acestor lideri. Pentru că din caza intereselor prioritare ale lui Dragnea, PSD se scufundă în sondaje, în plus sunt dificultăţi de guvernare.

Acest lucru l-a resimţit cel mai tare primul ministru Tudose. El a devenit oponentul principal al lui Dragnea, pentru că acoliţii lui nu-l lasă să guverneze. Şi totul s-a acutizat cu poliţistul pedofil, care l-a enervat pe Tudose în relaţie cu doamna Dan, ingenua aterizată de la o şcoală din Videle în fruntea Ministerului de Interne. Afacerea arată că doamna Dan în loc să se preocupe de curăţirea poliţiei de rebuturi are de realizat execuţii la ordin, precum şeful serviciului omoruri care a atacat modificările iresponsabile ale legislaţiei penale, iar afacerea pedofilului a justificat din plin revolta poliţiştilor.

Tudose vrea acum demisia urgentă a doamnei Dan, ultima apropiată a lui Dragnea în guvernul Tudose.

Iar în tot acest context de scandaluri Tudose a ieşit extrem de bine şi este apreciat pentru măsură şi fermitate. Numirea sa a fost controversată, că ar fi al serviciilor secrete, că are faţă de beţiv, dar se pare că a trecut de mahmureală demult.  
Oricum, felul lui de a guverna ne dă ceva optimism, moderat pentru că este un om al PSD, iar PSD este un partid retrograd şi nereformat.

Dacă Tudose şi guvernul vor urmării priorităţile naţionale, autostrăzi, sănătate, educaţie atunci Tudose va fi o amintire pozitivă. 


Dacă nu, asta este situaţia!

Un comentariu:

  1. Ne agatam si noi de un personaj pe care-l vedem mai macho, asa...dar el trebuie sa si fie acceptat de mafiotii care nu suporta o mana de fier ca prim ministru, altfel, ma tem ca i se pot pune bete-n roate si poate fi repede inlaturat....Are de luptat cu prea multe inertii si mai ales cu indolenta si rea vointa...L-am auzit azinoapte la Realitatea TV cum a raspuns la intrebarile jurnalistilor. A rezistat bine tirului dur de intrebari, totusi, el va depinde de modul in care-si vor face treaba cam prea multe alte elemente din teritoriu...Doamne-ajuta...

    RăspundețiȘtergere