Nostalgii retrograde

Probabil că mai corect spus sunt cu iz de comunism reşapat!

Citesc un cotidian local deoarece este singurul de ştiri de interes local, social, politic, cultural.

Este moştenitorul ziarului de partid Secera şi ciocanul şi păstrează metehnele fostului cotidian? săptămânal? al epocii ceauşiste.

Dar spre diferenţă de alte cotidiane are ştiri, celelalte excelează în fapt divers, fără interes.

Obişnuiesc să citesc şi editorialul, în genere aparţinând unui fost militar cu studii de sociologie, resentimentar, cu idei obtuze şi cazone,. mai scrie şi directorul ziarului mărunt politruc cu ceva studii filologice din ale cărui păreri exală duhoarea nostalgică a unui timp revolut.

În primul rând este văzut ţăranul argeşeano-muscelean decorat butaforic, sămănătorist şi cu mincinoase evocări, politrucul cu rădăcini rurale ar trebui să ştie că ţăranul pe care-l tot evocă nu mai există, l-au desfiinţat chiar el şi comilitonii lui, activişti de partid, răpindu-i pământul şi averea.

Am crescut şi eu la ţară în vacanţele copilăriei. Îmi amintesc cum unchii mei ardeleni erau încă nişte autentici ţărani, cu oi, vite, cai, cu gospodărie în curte cu şură şi cu unelte agricole de unde găseam plumbul pentru undiţe. Aceştia sunt de mult oale şi ulcele, bivolele, vacile, oile şi cai au dispărut demult, şura devenind garaj.

Nostalgicii visează la acest ţăran demult dispărut, pe care primarii localităţilor rurale îl tot evocă în zilele festive ale localităţii respective unde vin profesionişti ai dansurilor folclorice, se pregătesc grătare şi tuciuri cu mămăligă să retrăim un timp care nu mai există.

După 1990 agricultura s-a prăbuşit, dar acum au reapărut fermierii, oameni care ştiu valoarea pământului, care au învăţat să facă solarii şi în viitori sere, să producă legume superioare celor aduse din ţările mediteraneene, dar care a un gust inferior celor autohtone. 

Mai supravieţuieşte un pseudo ţăran în Franţa, care face produse tradiţionale, dar care are în spate cea mai subvenţionată agricultură din UE. 

Tot în acelaşi cotidian piteştean citesc că Argeşul este cucerit industrial de străini. asta cu ocazia inaugurării firmei Nidec, fostă IMEP. Uite că această fabrică producătoare de motoare electrice a supravieţuit, a cumpărat-o iniţial Copos, apoi a vândut unor italieni, care la rândul lor au vândut-o acestor japonezi. 

Suflă un vânt reacţionar nostalgic după industrii care nu mai sunt. Tot în acelaşi ziar, un fost director de la Aro Câmpulung construieşte scenarii imbecile cum că Aro a fost falimentată din cauză de Revoluţie. Nu, a fost falimentată de prostia şi ticăloşia unor ca el, care au condus această uzină în iluzia idioată că bişniţa cu Aro va continua, când piaţa capitalista a fost invadată de maşini de teren superioare şi ieftine. 

Toţi aceşti nostalgici folosesc formula neinspirată a fostului prim ministru Petre Roman că industria românească este o grămadă de fier vechi. 

Păi ce vrei mai clar decât Uzina Dacia care este cel mai mare succes industrial din România, uzina cu cei mai mulţi angajaţi, a cărei reuşită cred că a depăşit cu mult aşteptările Renault.

Au fost privatizări reuşite, au fost privatizări extrem de proaste. Când îl aud pe Ilie Şerbănescu cum înjură investiţiile străine îmi aduc aminte că ţărăniştii l-au făcut Ministrul Reformei pe acest dinozaur comunist. 

Multe din întreprinderile de stat româneşti erau sortite dispariţiei, în primul rând pentru că erau de stat, unde angajaţii mai mult stăteau şi nu munceau. Dar au fost privatizări neghioabe, cum sunt cele din industria oţelului, nici Petrom care pe ansamblu a fost reuşită trebuia să aibă o clauză specială pentru Combinatul petrochimic de la Piteşti, pentru că prelucra ţiţei din Orientul Apropiat şi nu era pe malul mării ca Petromidia. 

Eşecul unor afaceri industriale au fost cauzate de neghiobia directorilor care nu au ştiut ca să fie manageri, dar şi a factorilor politici foarte vinovaţi de dispariţia Autocamioane Braşov şi  Uzinei de Tractoare, imbecili sindicali care au îngropat Semănătoarea sau dispariţia întreprinderii Autobuzul Bucureşti.

Acestea puteau deveni viabile dacă erau gestionate de manageri, dar au fost directori cmentalităţi comuniste retrograde, sau erau pur şi simplu tâmpiţi.

Aşa că nu trebuie să scriem elegii că Rolast s-a închis, această întreprindere poluantă a fost înlocuită de întreprinderi mici şi flexibile, care fac cu mult mai puţini muncitori ce  făcea Rolast!

Iar închiderea fabricii de bere nu-i o tragedie, s-a închis şi cea de la Cluj care dă numele mărcii Ursus s-a închis!

Lamentaţiile sunt mincinoase, capacităţile româneşti nu sunt exploatate pentru că responsabilii politici nu fac nimic pentru ca infrastructura de transport să se dezvolte.

Au trecut mulţi ani şi niciun şantier pe autostrada Piteşti Sibiu nu s-a deschis.  

Aici este problema!