vineri, 18 mai 2018

Bate un vânt de nebunie în politica românească

Este clar că anumiţi lideri politici şi-au pierdut busola.

Profitând de relativa placiditate a preşedintelui Iohannis, Liviu Dragnea şi-a propus să-l lase pe preşedinte de principala sa prerogativă, politica externă a României. Această prerogativă fusese întărită de CCR faţă de tentativele prim ministrului Ponta în lupta sa cu preşedintelui Băsescu prin 2013 - 2014.
Dar dacă atunci aceste chestiuni priveau în primul rând reprezentarea la nivelul Consiliului European al UE, acum problema priveşte direcţii ale politicilor României privind o zonă de mare instabilitate, Orientul Mijlociu. Nu ştiu cine l-au sfătuit, probabil şi consilierii israelieni în privinţa mutării ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim? Dacă în cazul acestora putem spune că este o sugestie patriotică, pentru Dragnea această iniţiativă seamănă, din păcate, cu trădarea intereselor naţionale ale României.

Această iniţiativă a preşedintelui Trump coroborată cu retragerea din acordul cu Iranul a bulversat anumite echilibre politice în Orientul Mijlociu. Situaţia este extrem de încurcată. Deciziiele lui Trump sunt foarte bine primite în Israel de către premierul Netanyahu, pe de altă parte premierul israelian este de conivenţă în Siria cu preşedintele Putin al Rusiei, dar şi cu Arabia Saudită, inamicul sunit al Iranului. Nici Turcia nu este prea fericită de influenţa prea mare iraniană în Siria. 

Pe de altă parte cele două iniţiative au fost foarte rău  primite de către europeni, recte Uniunea Europeană. Cei doi vechi prieteni ai SUA, Franţa şi Marea Britanie au încercat să-l convingă pe Trump să nu facă acest pas, Germania lui Merkel are mari interese economice în zonă şi nu-şi doreşte îngheţarea lor. 

Trump nu a vrut să ţină cont de sfaturile franco-britanice cu veche experienţă colonială şi politică în această zonă.

România avea o mare şi bună tradiţie de intermediar în complicatele negocieri islamo - israeliene, de pe vremea lui Ceauşescu. El a păstrat ambasada din Israel după 1967, în pofida ordinului Moscovei de întrerupe reaţiile cu Israelul. Şi altfel România şi-a câştigat avantajul de a putea negocia cu ambele părţi şi a intermedia relaţiile dintre Israel şi SUA şi ţările arabe din zonă.

 Toate acest iniţiative de mutarea ambasadei, protocoale secrete la Guvern pot strica tot ce am acumulat timp de 50 de ani. Mai ales este semnul prost al rechemării ambasadorul Palestinei la Bucureşti.
O altă temere poate fi fenomenul de radicalizare a unor arabi veniţi în România la studii în primul rând. Ideea unor atentate asemănătoare cu cele de la Londra, Paris, sau Berlin mi se pare absolut de neconceput. 

Pe acest fond iniţiativele lui Dragnea în care a băgat-o şi pe madam Dăncilă, care e ca musca-n lapte în toată această afacere şi pică foarte prost. Mai ales că Dragnea nu înţelege că în conformitate cu Constituţia, preşedintele este parte a executivului. El conduce şedinţe de guvern, precum cea în care s-a discuta protocolul secret al acestei iniţiative legată de ambasadă. Aşa că aceste protocoale ies din cadrul constituţional, şi pot conduce în cazul unor cercetări penale privind această afacere la suspendarea doamnei prim ministru. Această acuză era evocată de mass media şi ea a devenit o realitate prin acuzaţia de înaltă trădare a doamnei prim ministru făcută în nume personal de către Ludovic Orban, preşedintele PNL.  Această acţiune a produs o explozie de uimire şi indignare în rândul PSD - ALDE. Dragnea l-a acuzat pe Orban de lovitură de stat, Tăriceanu l-a făcut nebun.
De ce au luat foc liderii majorităţii?
Ei se află în faţa unei realităţi teribile pentru planurile lor inconştiente, ticăloase şi iresponsabile. Pentru că există  acum posibilitatea suspendării doamnei prim ministru şi fără guvern, majoritatea iresponsabilă nu-şi poate duce la capăt planurile care par ideile unor idioţi, sau proşti cu iniţiativă. 
Brusc, Dragnea şi Tăriceanu au devenit fervenţi filo-americani, uitând cum atacau şi respingeau criticile Departamentului de Stat. În primul rând dobitocul de Tăriceanu a uitat  de iniţiativa lui de retragere a trupelor române din Irak, sau că ambasadorul SUA,  devenise ţinta favorită a criticilor sale. Un prost, asta-i Tăriceanu!

Ideea principală era anihilarea justiţiei penale, care să-i facă din nou imuni, la acuzele de jaf al bunului public. 

Dar au existat şi iniţiative economic-financiar care lovesc foarte tare în mediul privat, creştere excesivă a salariilor în zona bugetară şi a pensiilor care duce la sarcini de depăşire a deficitului bugetar peste limita admisă.

În context un alt idiot pesedist, ajuns acum şef al CCR, Valer Dorneanu pleacă în Rusia în pofida avizului negativ dat de Ministerul de Interne.


Aşa că a dat nebuneala în politica românească!


2 comentarii:

  1. Dragnea actioneaza la disperare, ca un condamnat/penal ce se afla.
    Nefiind primit nicaieri si sfatuit de consilieri israelieni, l-a gasit pe Bibi (tot un penal).
    Care i l-a strecurat pe post de consilier al PM chiar pe medicul sau personal.
    De aici toata tevatura cu ambasada, ba chiar cu contracte dubioase pt. armata (vezi "ciolanul" gras pt. Elbit).
    In `45, evreii-sovietici au venit pe tancuri si si-au lasat aici consilierii (dupa retragerea armatei), ca sa dirijeze jaful.
    Acum vin direct consilierii, chemati de cozile de topor putiniste.
    "Viitor de aur
    Tara noastra are..."

    RăspundețiȘtergere
  2. Am impresia că asta este una din puținele ocazii în care sunt de acord cu tine. După cum știi eu sunt mai radical așa că pentru o soluție a crizei României nu văd decît o nouă revoluție, dar nu cu manifestații puerile ci chiar armată.

    RăspundețiȘtergere