Cel mai bun deceniu

Această întrebare a fost pusă unor scriitori în România Literară. Unii au răspuns făcând un bilanț al vieții și carierei. 

Dar înainte de a răspunde și eu vreau să fac niște precizări legate de istoria României și manipulările ordinare ale unor analfabeți care manipulează și unii îi și cred. 

Statuile din Oradea

În Oradea se întâmplă niște lucruri. Episcopia romano catolică a propus amplasarea unei statui a lui Ladislau I, fondatorul Oradei Mari Nagyvarad în secolul al XI în cetatea Oradei. 

În același timp în piața Unirii din Oradea autoritățile au decis ca în locul statuii ecvestre a lui Mihai Viteazul să fie amplasată statuia ecvestră a lui Ferdinand I Întregitorul. Cred că statuia lui Mihai Viteazul a fost amplasată înainte de 1989, când statuile regilor români erau interzise. Lui Ferdinand i se datorează faptul că Oradea este parte a României și bine merită locul în centrul orașului. Mizerabilii spun că Ladislau I îl înlocuiește pe Mihai Viteazul.

Statuia lui Brukenthal

Brukenthal a fost guvernator al Transilvaniei după ce Imperiul Austriei a cucerit această provincie de la turci. El s-a preocupat de ridicarea bunăstării acestei provincii, el a adus bivolițele în Transilvania. De la Brukenthal rămân Muzeul de Artă din centrul Sibiului, probabil cea mai importantă galerie de artă din România, ca și a Palatul Brukenthal din Avrig în stilul palatului Belvedere din Viena. Naționaliștii auriști îl acuză că li-a jertfit pe Horia, Cloșca și Crișan, acțiune de represiune a acestei răscoale făcută la ordinul lui Iosif al II, împins de nobilimea maghiară. Te cuprinde scârba de manipulările tâmpite și analfabete.

Să revin la subiect deceniului prolific. Eu aș pune întâi lustrul 1967-1972, perioada fericită a studenției mele. A corespuns cu perioada cea mai relaxată și mai veselă a comunismului românesc. A corespuns cu tranziția de la Dej la Ceaușescu, Acesta din urmă nu-și consolidase puterea, presiunea ideologică era mai slabă, era abundență de mâncare, nu mai o dădeam gratis la ruși, fumam Kent american! A fost și 21 august 1968 când primăvara de la Praga a fost zdrobită de tancurile sovietice, ce i-a dat oportunitatea lui Ceaușescu să țină un discurs antisovietic, care a mobilizat pe români, discurs mincinos, menit să-i consolideze puterea.  Lustru s-a cam sfârșit cu Tezele din Iulie, după ce Ceaușescu s-a întors din China și Coreea și visa să devină și el dictator. A terminat ca dictator executat în decembrie 1989. 

Dar deceniul cel mai prolific din viață a început în 1995 și s-a terminat în 2008. Am reușit atunci între octombrie 2003 și aprilie 2006 să-mi fac și susțin teza de doctorat. Mi-a folosit pentru că între 2007 și 2009 am fost director la Agenția de Deșeuri Radioactive și să devin profesor asociat la Politehnica din București. A început cu 1995 când am fost la un curs de o lună în America de Nord, în Canada la Chalk River și în America la Argonne - Chicago. Acolo am avut ocazia unei excursii de lucru prin Mid West, ajungând la Hannibal, locul de baștină a lui Mark Twain pe Mississippi. 

Am participat în această perioadă la Conferințele Nucleare Germane, vizitând cam toată Germania, la Aachen, la Karlsruhe, la Dresda, la Berlin și la Dusseldorf. Am fost și la Conferințele Nucleare din Slovenia, la Portoroz, apoi la EMRS la Strasbourg. Am mai fost și la Nisa la Conferința Nucleară, apoi la conferințe în SUA la Orlando și la Los Angeles. Am mai fost și într-o vizită de lucru la Yucca Mountains Las Vegas la șantierul Depozitului de Deșeuri Nucleare și apoi la Winnipeg la laboratorul de cercetări. Am oprit cu acest prilej și la New York la prietenul Valeriu Demetrescu. Începând din 1995 am început excursii cu trenul prin Europa, cu sprijinul neprețuit al prietenului Mircea Șelariu din Germania, plecat dintre noi în 2020. Am văzut marile muzee ale Europei. Rijksmuseum Amsterdam, Maurithuis Haga, Louvre Paris, Prado Madrid, Escorial, Muzeul de Artă din Bruxelles, Cina cea de Taină de la Biserica Santa Maria delle Grazzie, Uffizzi și toate celelalte muzee ale Florenței, Bisericile și muzeele Veneției. Cetatea Carcassone și Mount Saint Michel și multe altele. Acum mă rezum doar la vacanțele la mare în Grecia.

Nicolae Manolescu continuă disputa cu acei critici literari care încearcă să o facă din critica literară o disciplină științifică cu rădăcini în structuralism și alte isme. Și eu cred la fel că să faci critică literară a unor lucrări de ficțiune nu implică analize științifice, ci doar impresiile pe care le produc aceste opere literare. 

Se continuă atacurile împotriva tendințelor progresiste, woke și alte bazaconii. Păi după criteriile progresiste și egalitate rasială în literatură, Albă ca zăpada ar trebui să devină Neagră ca tuciul!?

Un eveniment nefericit m-a revoltat. Un tânăr drogat a lovit și ucis cu mașina doi alți tineri la Vama Veche. Nu pentru asta a fost Revoluția, ca indivizi de bani gata să conducă drogați mașini de lux. Trebuie pedepsit exemplar. 

Alt eveniment cumplit s-a întâmplat sâmbătă seara. O stație GPL a explodat, probabil prin manipularea în lipsa condițiilor de siguranță a gazului lichefiat, sunt morți și arși. Printre victime sunt mulți pompieri.

Parcă în țară umblă un suflu de nebunie!

Vacanță în Ardeal

Proprietatea regelui Charles la Valea Zălanului

Ca de obicei în august suntem invitații verișoarei mele Măriuca la Avrig în zona Sibiului. Aici am crescut în vacanțele mele de vară jumătate din timp, partea primă de vară se petrecea la Aluniș, în Prahova lângă Slănic într-o atmosferă de Moromeții! Ca să am să fac comparația. Măriuca trăiește în casa bunicilor, aranjată de unchiul Mihai. Aici bunica pe la 5-6 ani îmi luase o pălăriuță de paie și mă lua la secere, acolo unde mă înțepau spicele tăiate și urlam din toți bojocii: nu vreau să fiu țăran! 

La păstrăvăria Albota

Ocupația mea de bază din copilărie a fost pescuitul în râul Avrig și pe Olt. Mătușile mă avertizau să nu mă duc pe Olt că o să mă înec! Ei bine, pe un braț al Oltului am învățat să înot. Peștii pe care-i pescuiam în copilărie nu mai sunt, au cam dispărut. Au rezistat clenii și obleții, porcușorul, târîcioși la Avrig a dispărut complet, la fel nu prea mai sunt mrenele negre, mai mici, numite jamne. În schimb acum pe Olt sunt carași, crapi, șalăi și știuci, ba sunt și somni. Din motive obiective nu am prea ieșit la pescuit în acest an. Așa că am rugat-o pe Măriuca și am plecat la Păstrăvăria Albota, gestionată de sasul Martin. Acolo poți pescui păstrăvi cu undița. Așa că am luat o undiță și viermișori și m-am dus pe un bazin unde se pescuiește. Am prins 5 bucăți frumoase, unul de 0,75 kg, cam 2 kg jumătate! Mai bine prindeam mai mici că sunt mai gustoși.

Pe Valea Zălanului

A doua zi vremea fiind mai rece și schimbătoare am hotărât să mergem pe Valea Zălanului. Măriuca și cu mine eram curioși să vedem această proprietate a regelui Charles, vizitată în această vară de regele Marii Britanii. Am trecut de Făgăraș, am luat-o prin Hoghiz, apoi pe șoseaua Brașov Sighișoara, pe dealuri păduroase, am ajuns la Biborțeni. Mașina verișoarei mele este o Skoda Fabia, nouă, pe care a condus-o partenerul Măriucăi, Cristi excelent inginer mecanic și șofer. La un moment dat am intrat pe un drum de țară pietruit și am mers prin păduri cam 10 km, mult pe un drum prost. Am ajuns la Valea Zălanului, un sat mai mult în pădure. Mergeam prin sat și nu prea vedeam pe nimeni. Am dat de o bătrână unguroaică și am întrebat-o de proprietatea regelui și ea a răspuns că se află aici, apoi unde este proprietatea? Și ea a răspuns că nu știe, probabil o fi înțeles că unde este regele? În fine când se termina satul vedem că apare o proprietate înconjurată de un zid și cu poartă. Pe ea scria în românește, ungurește și englezește: Nu primim vizitatori! Cristi, mai tupeist a împins de poartă și s-a deschis. Am făcut poze și trecând în stânga am zărit două doamne care ne-au zis în engleză că nu este voie să facem fotografii. Plecând un pic mai departe am dat de un tăpșan care era chiar în spatele proprietății și am făcut poze ale casei. Mulțumiți am plecat mai departe. Un șofer de 4x4 ne-a zis că asfaltul nu-i departe. Drumul a fost teribil cobora brusc plin de piatră spartă și am văzut urme de ulei de la o mașină, era clar că pe acolo Fabia nu ar fi putut urca. După vreo 5 km am ajuns la șosea și ne-am îndreptat spre lacul Sf. Ana. Ca să ajungi acolo trebuia să urci pe o șosea nu prea bine pusă la punct perpendicular pe drumul care ducea la Băile Balvanios. După 7 km am ajuns la parcare de unde se mergea la lac. Predominau autocare, mașini și motociclete de Ungaria. Era normal aici în secuime se vorbește ungurește. Am luat masa la un bufet cu mâncare bună, mici normal! Zona nu avea semnal de telefon și internet și nu am putut plăti cu telefonul. Lacul se află într-o căldare înconjurată de păduri. Am luat-o pe scurtătură prin pădure, card s-a dovedit la urcare mai lungă decât pe șosea. Lacul este într-un peisaj înconjurat de păduri, Am urcat înapoi la parcare pe șosea.  La coborâre chiar unde o luam înapoi pe șoseaua de întoarcere era oprită o mașină. Când am ocolit-o cei din mașină fotografiau un urs! Ursul de șosea, De fapt erau peste tot avertismente de urs!

La Sibiu

Și vineri vremea era rece și am făcut o plimbare prin Sibiu. 

Măriuca a parcat mașina lângă teatru și am urcat pe Corso. Era plin de terase și de vitrine cu înghețată, cel puțin 10, dacă nu 20! Normal că am degustat înghețatele excelente. Scopul nostru era să ajungem la piano bar. Acesta se află în spatele casei Luxemburg, la Atrium lângă podul Mincinoșilor. Localul are o terasă cu pian, la care cântă un olandez, după zisele Măriucăi. Este o atmosferă extrem de relaxantă și plăcută. 

În Piața Mare m-am pozat atât cu Baronul Brukenthal cât și cu Gheorghe Lazăr. Lazăr, care este fiu al Avrigului, este fondatorul învățământului superior de inginerie românesc, al Politehnicii din București, Alma Mater a mea. Brukenthal are în Avrig un palat inspirat de Belvedere din Viena. El are meritul că a dezvoltat Transilvania, a introdus printre altele și bivolițele, care făceau parte din peisaj.

În Piața Mare era Târgul de Carte Gaudeamus și am profitat și mi-am luat trei cărți cu 10 lei bucata!

Prezentare de modă Botezatu la Palatul Brukenthal Avrig

Frumosul palat Brukenthal de la Avrig a intrat în circuitul monden și a fost gazda unei prezentări de modă.

Palatul de jos din Avrig, Orangeria a fost transformat în hotel și restaurant. Palatul de sus este acum în renovare.  

În grădina în pantă a palatului s-a organizat în seara de vineri 11 august o prezentare de modă a lui Cătălin Botezatu care umple paginile revistelor de can-can. Fotomodelele erau echipate cu toalete din vremea lui Brukenthal, băieții aveau sacouri cu tot felul de brizbrizuri strălucitoare pe ele. Spectatorii erau de toate felurile și prezentarea a fost plăcută, minus muzica care era dată prea tare și bubuia în stomac. 

La Ocna Sibiului

Principalul obiectiv al vacanței a fost cura de nămol și apă sărată de la Ocna Sibiului. De la Avrig până la Ocna e cam o jumate de oră cu mașina cu o porțiune de vreo 10 km pe autostradă. Prin Șura Mică este șantier pe stradă se aranjează și drumul e plin de gropi. Am început cura sâmbătă timp de 4 zile până marți 16 august. Intrarea în amenajare de la lacuri costă 40 de lei de persoană. Doar în prima azi am găsit șezlonguri, în rest fiind vacanța de Sf. Maria am stat pe cearșaf și cu umbrela mea de la pescuit. 

Ritualul consta în înnămolire la Lacul Negru, apoi o plimbare pe perimetrul stabilimentului de 20 de minute până când se usca nămolul. Urma apoi spălarea în Lacul Roșu-Mihai Viteazul. Ultimele urme de nămol le spălam la duș. Apoi urma baia în lacul Ocnița cel mai mare din complex. Urma baia din lacul Gura Minei, lac cu iod și concentrație mai mică de sare. Asta se vede după principiul lui Arhimede, ești mai jos în apă. Urma baia în lacul Brâncoveanu, cel mai sărat cu concentrație de aproape o juma de kil de sare la litru, unde apa te ține mai sus de umeri. Am făcut și două înnămoliri și sper să îmi priască.

Am mâncat și la stabilimentul de la Ocna Sibiului la o plimbă tava pe  care o știam. Ciorbele au fost foarte bune, la fel și felul 2, foarte multă mâncare. 

În ultima zi s-a întunecat și am plecat că începea să plouă. Ne-am oprit în Sibiu și am mâncat acolo, mai scump ca în Creta!

Și așa am mai făcut o vacanță în Ardeal!