duminică, 26 ianuarie 2025

Unirea Principatelor



Am sărbătorit vineri 24 Ianuarie Ziua Unirii Principatelor Române din 1859. Rămâne una din zilele cele mai importante în istoria modernă a României. Pentru că a condus la apariția noului stat modern românesc România! Cei dotați cu cunoștințe precare, tot repetă că este mica Unire. Aceste acțiuni politice nu sunt mici, toate sunt mari că marchează primul pas la devenirea statului modern de azi, România. Copil fiind în clasa a III-a am serbat prima dată după instaurarea comunismului în România, Unirea. Este un eveniment care cădea greu invadatorului bolșevic, moștenitor al țarismului, învins în 1856 în Războiul Crimeii. În consecință Marile Puteri au admis Unirea, făcută însă după voința românilor, cu un singur domnitor, un singur guvern și o singură capitală, din 1862 și denumirea România.

Această frumoasă zi a fost acaparată de tot felul de indivizi, care exploatează resentimentele unora care sunt nemulțumiți de statutul lor și se declară patrioți. Patrioți care vor să renunțe la avantajele pe care le avem din apartenența la UE și NATO?

Dosarul Dilemei din această săptămâna s-a intitulat Știință și pseudoștiință. Adolescent fiind și făcând pe muncitorul pentru prima oară, dădeam cu târnăcopul la drumul dintre Avrig și Mârșa am avut de a face cu ignoranța. Eram prin clasa a IX-a și aveam discuții cu muncitorii, țărani ignoranți care citiseră doar ceva din Biblie. Asta se întâmpla pe undeva, prin 1964. Între timp au trecut 60 de ani știința a evoluat extraordinar și acum toți stau cu ochii pe smartphone și citesc doar aberații de o toxicitatea absolută. Este îngrozitor cum pot crede oamenii tâmpenii absolute, care contrazic lucruri evidente și verificate. Din prostie și resentiment pot cădea în asemenea capcane. 

Și acum despre niște polemici culturale.

Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu a fost acordat doamnei Grete Tartler, poetă subtilă, traducătoare emerită din limba arabă, expertă în culturi orientale. Criticul literar Jean Dumitrașcu de la Pitești crede pe FB că doamna Tartler nu merita acest premiu. Asta stârnește dispute și reacții vehemente pe internet. Obiecția lui Dumitrașcu este că toți poeții și scriitorii din vremea comunismului au fost aserviți de acest regim. Nichita Stănescu, cel mai mare poet postbelic are o grămadă de poezii cu partidul, dar el a scris o poezie de înaltă calitate, care nu are nimic de a face cu comunismul. La fel de blamată de Dumitrașcu este Ana Blandiana, cu toate că este cunoscută drama prin care a trecut poeta care nu a fost admisă la Universitate. Ca să poți debuta în acele vremuri, final de ani 50 început de 60 și se mai făceau compromisuri. Cine a debutat ca mari poete comuniste sunt Maria Banuș sau Nina Cassian, că era plină cartea de citire cu poieziile lor partinice. În vremea din urmă se încearcă a fi spălate de vremea lipsită de glorie a grețoaselor versuri cu partidul care ne-au intoxicat copilăria. Aici ar avea dreptate Jean Dumitrașcu, dar acesta încurcă epocile. 

Am terminat de văzut serialul polițist Subteran. Are actori buni, Florin Piersic jr., Ana Ularu. Cum spunea un prieten abundă în înjurături, normale pentru urechile mele, care le aude zilnic, ciudate pentru Mike, plecat de 40 de ani în America. Ce este fals din început în acest serial și altele cu interlopi români este că se folosesc arme de foc. Interlopii din România după știința mea nu folosesc arme de foc, sau la limită angajează rakeți din Est. Și se feresc să omoare polițiști, pentru că sigur vor termina morți ca răzbunare a polițiștilor. Serialul se termină cu un final pentru va urma.

În seara de joi 23 ianuarie a Filarmonica Pitești s-a desfășurat un concert festiv sub titlul Unirea Principatelor Române! Pentru buna desfășurarea a concertului au fost invitați artiști de la Chișinău în frunte cu dirijorul Mihai Agafița și 12 instrumentiști. În calitate de soliști au fost invitați solista vocală Tatiana Costiuc și naistul Marin Gheras. S-au cântat exclusiv melodii românești, cu excepția Dansurilor românești ale lui Bela Bartok. Am remarcat maniera foarte modernistă de dirijat a lui Agafița, calitatea soliștilor și atmosfera de sărbătoare a spectacolului.

În seara aniversară de 24 Ianuarie a Unirii Principatelor Române invitații din Chișinău au prezentat un program artistic grupați în Cvartet Select.
S-a cântat muzică cultă, au predominat compoziții care vin din Balcani, cu rezonanțe orientale. Pentru buna desfășurare, pe scenă au evoluat și cântăreața Tatiana Costiuc și naistul Marin Gheras.
A fost o seară de muzică încântătoare, viu aplaudată de spectatori. Vă prezint compoziția orchestrei și a programului care ne-a fost oferit.
Cvartet Select
Vioară / Viorica Agafița
Chitară / Mihail Agafița
Vioară / Vasile Prepeliță
Contrabas / Efim Pînzar
Invitați:
Soprană / Tatiana Costiuc
Nai / Marin Gheras
Percuție / Dan Veisa
În program:
A. Piazzolla / Escualo; L. Delibes / Les filles de Cadix; Bizet-Sarasate / Fantezia Carmen; Sting / Fragile; River / Irish Song; Ajde Jano / Fan Tashlikh; J. Last / Pastorul singuratic; G. Dinicu / Hora staccato; G. Dinicu / Căruța poștei, Niska Banja; A. Vivaldi / Iarna; N. Paganini & D. Garrett / Io ti penso amore; N. Paganini / Carnaval venețian, Jovano Jovanke, Miserlou, Suita klezmer ’Od Ebra do Dunava’, Tonakan Par.

Și după aceste evenimente culturale să marcăm și pe cele fotbalistice.
S-a desfășurat etapa a 7-a a Champions League. Liverpool a învins pe Lille, echipă dificilă, Real Madrid s-a distrat cu RB Salzburg 5-1.
Dar evenimentele cele mai importante au avut loc în alte meciuri. Marți, Barcelona se deplasa la Benfica și scorul era 3-1 la pauză, Pavlidis marcase de trei ori. În fine, prin minutul 65 Raphina reduce și se face 3-2, dar imediat Araujo dă autogol, 4-2, Lewndowski primește un penalti și se face 4-3. Meciul era pe final și Eric Garcia egalează 4-4! Și se ajunge la prelungirile meciului, o fază foarte controversată la poarta Barcelonei. Cineva degajează din învălmășeală, mingea ajunge la Raphinha și acesta dă gol, 5-4 pentru Barcelona.
Un meci la fel de spectaculos are loc miercuri la Paris, PSG Manchester City. La pauză e 0-0. Vine repriza a doua și City marchează rapid de două ori! dau să schimb canalul, dar PSG joacă de parcă ar fi la conducere și egalează rapid, 2-2! Și PSG se dezlănțuie și mai marchează de două ori, 4-2 pentru PSG. Parizienii au avut nervi de fier. PSG e în play off și City are meci decisiv de calificare în etapa de săptămâna viitoare.
Finalul de săptămână a adus niște meciuri simple pentru echipele mele preferate. Liverpool a învins pe Ipswich cu 4-1, iar Real Madrid a fost la Valladolid, ultima din clasament și Mbappe a făcut un hat trik 3-0!
În Europa Cup FCSB a învins pe Qarabag cu 3-2 și este pe 6 în clasament și îi așteaptă pe cei de la Manchester United.

Așteptăm etapa finală din Cupele europene.


miercuri, 22 ianuarie 2025

Antonescu și fotbal


Aseară s-au petrecut două evenimente: Dezbaterea de la Antena 3 cu Crin Antonescu și meciurile din Champions League, cu derbiul vedetă Benfica Barcelona.

Inițial, am crezut că interviul luat lui Antonescu de Mihai Gâdea va dura o oră, dar nu a fost așa. Emisiunea a durat aproape 3 ore interferând cu meciurile așteptate de microbiști de la ora 10. Și asta nu a fost o decizie inteligentă, pentru că erau mulți interesați de fotbal și au fost iritați că emisiunea cu Antonescu a durat aproape 3 ore!

Antonescu a fost confirmat în forurile PSD candidat la Președinția României, și probabil asta a fost și motivul acestei dezbateri privind pe candidatul Antonescu. Nu a fost propriu zis un interviu luat de Gâdea, ci a fost însoțit de întrebări din public din toată țara și apoi de la invitații în studio, jurnaliști, tineri universitari, politicieni. 

Antonescu a arătat aseară că nu și-a pierdut verva, că a fost în stare să reziste timp de aproape trei ore la o avalanșă de întrebări, cu replici caustice când a fost nevoie. Ce a reieșit? Că un președinte trebuie să fie în permanent dialog cu concetățenii, să fie un mediator cu partidele politice indiferent de opțiunile politice, să  fie activ pe plan internațional și să dea încredere partenerilor occidentali că România este un factor de nădejde și un aliat sigur. 

A trebuit să explice că nu a fost obiectul vreunui șantaj, atunci când s-a retras din politica activă. Pur și simplu a pierdut, în primul rând mizând pe un rezultat mai bun al PNL la Europarlamentarele din 2014, iar apoi la votul pentru candidatura la Prezidențiale a pierdut obținând doar jumate din voturile conducerii PNL, față de cele obținute de Klaus Iohannis. Toată lumea este plină de năduf când politicieni nu vor să renunțe la privilegiile date de demnități parlamentare, dar se miră când alții au demnitatea de a se retrage din frunte politicii, atunci când pierd. Și culmea că acest fenomen este întâlnit la liberali, alții se agață cu orice preț de funcții și sinecuri, lucru care a dus la pierderea încrederii în clasa politică și azi la criza de încredere în ea. A fost întrebat și chiar s-a insistat ce părere are că președintele Iohannis a rămas în funcție la Cotroceni. Antonescu a spus că, după alegerea conducerii celor două camere ale Parlamentului, Iohannis putea să se retragă și locul lui l-ar fi luat ca interimar Președintele Senatului, până la finalizarea alegerilor prezidențiale din mai. Și aici apar contestații, mai ales de la partidele extremiste, care amenință cu suspendarea lui în Parlament. Aici cuplează cu voioșie USR, care-l scoate vinovat pe Iohannis că au ieșit de la guvernare. Este un exercițiu inutil, dar care trezește ostilitatea publică. Iohannis, dacă ar fi bine sfătuit ar trebuie să renunțe și să-și dea demisia. Antonescu a explicat că în această problemă el este o persoană particulară, fără implicare publică și nu are cum să ceară el demisia lui Iohannis. 

I s-a reproșat că acum vreo 13 ani a lăudat opiniile lui Georgescu, da, dar atunci Georgescu nu bătea câmpii și opiniile lui păreau pertinente, ceea ce nu se mai aplică azi.  A fost acuzat că în 2012 a declarat că se teme de Departamentul de Stat. În acele momente tensionate cu suspendarea lui Băsescu, SUA a făcut presiuni asupra instituțiilor românești, luând partea lui Băsescu. Este meritul lui Traian Băsescu că atunci a părut americanilor că este singurul garant al relațiilor româno americane. Nu degeaba vorbea Băsescu de Marele Licurici. De asemenea și UE i-a dat primului ministru Ponta o listă de probleme de rezolvat legate tot de Băsescu, în primul rând. Așa erau vremurile, referendumul de demitere nu a trecut și Băsescu a rămas în funcție până la sfârșit. I s-a mai reproșat că steagul NATO nu a mai apărut în diverse prezențe publice a președintelui interimar Antonescu. Acesta a replicat că asta este o minciună, Antonescu nu avea probleme cu NATO, ci cu Departamentul de Stat! Antonescu a declarat că își va face conturi pe rețelele sociale, având în vedere impactul pe care îl au acestea în primul rând la tineri, dar nu numai, cum s-a văzut la Călin Georgescu. Pe acesta, la final l-a caracterizat scurt: O fantomă

Cum am scris deja, un prim sondaj îl dă pe locul doi cu 25 % în alegerile prezidențiale, față de 38% ale lui Georgescu și 17 % ale lui Nicușor Dan, ceilalți nu contează. Asta îl prezintă ca un candidat competitiv, și-a păstrat verva și demonstrat că poate rezista mult timp la mitraliera întrebărilor. 

Și acum să trecem la fotbal!

Este al 7-lea tur al noului format al Champions League, ziua de marți. Se desfășurau câteva meciuri importante. Lidera Liverpool întâlnea pe surpriza acestei ediții, echipa Lille, care învinsese pe Real și pe Atletico. Și Lille s-a dovedit a fi o nucă tare. A deschis scorul Liverpool prin Salah, dar a fost egalată în repriza a doua de Lille în inferioritate numerică. Au fost învinși cu 2-1 prin golul lui Elliot, deviat de un jucător de la Lille. Liverpool este promovată în faza eliminatorie!

Însă meciul nebun s-a desfășurat la Lisabona între Benfica și Barcelona. Debutul de meci nu a fost deloc favorabil Barcelonei. Era minutul 30 și Barcelona era condusă cu 3-1 prin golurile lui Pavlidis.  A urmat repriza a doua și Barcelona a dat gol prin Raphinha și 3-2! Au  trecut câteva minute, era minutul 68 și Araujo a reușit un autogol, se făcuse 4-2 și părea că meciul este îngropat. Dar prin 78, Barcelona primește ușor un penalti și Lewandowski marchează și se face 4-3! Pe o  ploaie puternică meciul continuă cu disperare și în minutul 86 Eric Garcia marchează și egalează, este 4-4! După cum mergea meciul comentatorii spuneau că Barcelona are șanse pentru că Benfica se prăbușea. Și vine minutul final al meciului. Lovitură  liberă spre careul Barcelonei și se produce o învălmășeală, portughezii reclamă penalti, lucru pe care după meci, Gică Craioveanu îl confirmă. Arbitrul lasă însă jocul să continue, un barcelonez degajează mingea care ajunge la Raphinha care marchează și se face 5-4 pentru Barcelona, nebunie totală! Așa s-a jucat meciul cel mai nebun din actuala ediție de Champions League. Am avut posibilitatea să urmăresc meciul pe lap top în tip ce urmăream dezbaterea cu Crin Antonescu. 

Și așa s-a terminat o zi plină de evenimente!

luni, 20 ianuarie 2025

Revenirea lui Donald Trump


Azi la Casa Albă Donald Trump revine după un intermezzo de 4 ani. Pare mai agresiv ca niciodată, dar să avem răbdare. Un efect pozitiv s-a petrecut în Gaza unde s-a semnat un armistițiu și urmează ca ostatecii israelieni să fie eliberați. Sper ca și în chestiunea Ucrainei să fie rațional și să sprijine Ucraina împotriva agresorului Putin. Cu un președinte ca Donald Trump trebuie să avem răbdare. Inaugurarea se va face în interior, pentru că afară sunt -11 grade C. Doar pe vremea lui Reagan s-a mai întâmplat ceva asemănător. Am verificat unde se află Washington DC, paralela 37, adică linia de demarcație dintre cele două Corei. Din cauza curenților foarte reci din nord dinspre Canada, clima este foarte rece iarna  la Washington DC. 

Dar să ne întoarcem la ale noastre. Călin Georgescu a testat organele judiciare în speranța că va întoarce decizia CCR. Nu a reușit, mai ales că decizia CCR este obligatorie și nu i se poate contrapune decizia altei curți de justiție. Când tocmai se organiza un protest la CCR al suporterilor, Georgescu a ușchit-o în Germania, mare patriot, mare impostor. El nu mai este decât un cadavru politic. În schimb sâmbătă în toată țara s-au organizat proteste sub egida AUR. Și aici Simion a plecat la Washington în calitate de vicepreședinte al Partidului European al Patrioților condus de Giorgia Meloni. Pe unde o fi stând el va fi o problemă că numărul celor care vor fi prezenți în sala inaugurării prezidențiale are un număr limitat de locuri. 

Observ că Ponta vizează candidatură prezidențială, el speră să atragă voturile PSD, dra Ciolacu l-a amenințat că-l dă afară din PSD! Candidatul coaliției, Crin Antonescu stârnește critici și din stânga și din dreapta. Că de ce n-a făcut nimic în ăștia 10 ani, dacă făcea ceva era bine? El a devenit brusc vocal când și-a dat seama că Nicolae Ciucă duce  partidul într-o fundătură, confirmată de rezultatul mai mult decât precar. Instaurarea lui Ilie Bolojan a mai reparat rezultatul la parlamentare, dar nu suficient Ciprian Ciucu într-un interviu a declarat că sondaje nepublice îl dau pe Antonescu în turul II, Antena 3 preciza un 20 %, cam cât dă PNL și UDMR. În schimb în partea dreaptă a eșichierului politic  se îngrămădesc noi candidați. Dacă Nicușor Dan rămâne o certitudine, iar Lasconi vrea să repete, au apărut noi candidați E vorba despre Daniel Funeriu și mai nou controversatul consilier la lui Băsescu, Cătălin Avramescu. Mă întreb de unde se pot culege voturile acestora, de la bazinul USR și poate fărâme din alte părți. Cam toți acești candidați își fac iluzii. Un părerist, poet de doi bani și pamfletar la Libertatea se ia de Antonescu de Bolojan și îi face de râs, 

Un subiect care agită opoziția auristă este suspendarea președintelui Iohannis. Este doar un exercițiu de imagine la care pune umărul șu USR. USR este un partid antisistem care s-a blocat în bula lui și nu are pic de pragmatism. Totuși nu prea au de unde să ia voturi. 

Și acum un subiect drag mie, fotbalul. 

La intern a debutat ca antrenor al Petrolului Mutu într-un meci la Botoșani. S-a terminat nedecis, 0-0, Petrolul rămânând pe locul 6!

În fotbalul internațional a fost o etapă cu surprize. Surprize plăcute mie, ca suporter pentru Liverpool și al lui Real Madrid. În Anglia Liverpool a avut o deplasare dificilă la Brentford. Brentford s-a apărat foarte bine au fost vreo 20 de cornere fără rezultat. Se termina meciul și Arne Slot îl introduce pe Darwin Nunez, care rezolvă meciul în prelungiri marcând două goluri. Combinat cu semisurpriza cu Arsenal Aston Villa 2-2 și Liverpool este la 6 puncte de a doua clasată și mai are și un meci în minus. Niște analiști de la GSP își dădeau cu presupusul cum Arsenal are un program mai lejer, până una alta Liverpool este destul de departe, doar să nu se mai întâmple vreo catastrofă? Man city este la 12 puncte distanță de Liverpool. 

În campionatul spaniol a fost etapa în care Barcelona s-a deplasat la Getafe și nu a făcut decât egal 1-1. Mai rău, Atletico Madrid a pierdut cu 1-0 la Leganes. În fine Real juca acasă cu Las Palmas. Și meciul a început cu o bombă, contraatac las Palmas și 1-0! Dra n-a ținut mult Real a egalat din 11 m și au mai dat trei goluri, ultimul de 4-1 în repriza a doua. Și așa Real Madrid s-a instalat confortabil pe primul loc la două puncte de Atletico și 7 puncte de Barcelona. 

PS

Aseară a fost dat publicității un sondaj Avangarde și merită a fi comentat.

În primul rând a fost un sondaj privind prezidențiabilii. Pe primul loc se situează Călin Georgescu cu 38%. Pe locul doi se află Crin Antonescu cu 25%, iar pe trei este Nicușor Dan cu 17%. Mă bucură rezultatul lui Nicușor Dan care arată un potențial. În rest Simion are 6%! Iar doamna Elena Lasconi are 6%. Asta arată că rolul doamnei Lasconi în fruntea USR s-a cam terminat.

Finala lui Antonescu cu Georgescu ar da 39 % lui Georgescu față de 38% la Antonescu. Este de discutat, atunci când un candidat ostil Occidentului a apărut în finală ca în 2000, Iliescu versus Vadim Tudor, Vadim Tudor a pierdut fără drept de apel.  

La partide partidul care ar lua cele mai multe voturi pare a fi AUR cu 29%, să fie și efectul protestelor recente? PSD rămâne cu 22% care arată uzura lui Ciolacu în fruntea PSD. USR și PNL au doar 13% care arată că efectul Bolojan încă nu se vede electoral. Dar aceste cifre arată o stare de fapt, pentru că parlamentarele s-au desfășurat. Se vede totuși o neîncredere față de partidele tradiționale și un avânt al extremismului.  

sâmbătă, 11 ianuarie 2025

Groenlanda



Anul 2025 debutează cu revenirea la Casa Albă a lui Donald Trump. Că revine este una, dar declarațiile lui cu aer imperialist îngrijorează. El ar vrea să anexeze Canada, nu știu dacă canadienii vor, sau mai degrabă canadienilor nu le trece prin cap să devine americani. Ultimul război între Canada și SUA a avut loc în 1814, rezultat cu ocuparea Washington-ului și arderea Casei Albe. Mai degrabă a fost un război al loialiștilor englezi cu SUA, pentru că Canada este partea dintre emigranții englezi care au hotărât să rămână loiali coroanei britanice.  Și cred că cei mai mari adversari ai acestei idei sunt cei din Quebec, francofonii Canadei. În Groenlanda se află deja o mare bază militară americană, ce-ar mai vrea Trump, probabil zăcămintele neexploatate, care ar duce la un mare dezastru ecologic? În fine cu Panama, chestiile sunt clare, Carter a transferat proprietatea canalului statului Panama. Deci ar fi încălcarea unor tratate internaționale. Dacă s-ar fi rezumat la ideea amuzantă ca Golful Mexic să fie redenumit Golful America, lumea ar fi râs. Dar Trump pare să o ia pe urmele lui Putin și asta ar fi periculos, el care promova pacea în Ucraina, acum vrea război. Trump, dacă ar fi bine sfătuit să renunțe la aceste idioțenii, ar rămâne în istorie pentru următoarele:

1. Pacificarea Orientului Mijlociu,  anihilarea pretențiilor Iranului și un stat palestinian. 

2. Pace în Ucraina, cu garantarea teritoriilor sale, alăturarea în NATO. 

3. Un tratat de recunoaștere de către China a autonomiei Taiwanului.

Dacă nu, vor fi patru ani grei, măcar situația economică a SUA să fie stabilă și în creștere. Totuși vom trăi vremuri ciudate cu acest președinte care nu prea știe ce vrea, sau ce vrea nu este rezonabil. S-a trezit și Dan Dungaciu, care a încercat să justifice ideile imperialiste ale lui Trump. 

Și să revenim la oile noastre românești. Scena politică a fost bulversată de declarația lui Crin Antonescu de autosuspendare din calitatea de candidat prezidențial. Știrea a provocat rumoare în rândul coaliției, Ciolacu a rămas cu sarmaua în gât, cred că mă repet asta și obligat să declare că se va întâlni cu Crin Antonescu. Ceilalți lideri ai coaliției au declarat ferm că domnul Crin Antonescu este candidatul prezidențial al coaliție. În fine după concediul prelungit al politicienilor români, cu ocazia sărbătorilor s-au întâlnit și au confirmat candidatura comună a lui Crin Antonescu. Reacția acestuia a fost generată  de ezitări între lideri din PSD, precum Vasile Dâncu, acest tip pompos și gol pe dinăuntru, cu rezultate nule la Cluj pentru PSD, dar cu multe pretenții. A fost pus la punct de Daniel Zamfir, și de primarul Buzăului. Este clar că în PSD sunt mai multe facțiuni, puternice, unele nu se împacă pentru că nu au un candidat serios din partea lor. Și în PNL existau facțiuni, dar dezastrul electoral al lui Ciucă și promovarea lui Bolojan au mai reparat rezultatele de la alegerile parlamentare. 

Crin Antonescu este un personaj controversat, pentru unii. Rămâne în amintirea formarea USL, care să răstoarne regimul Băsescu. și apoi acțiunile de schimbare a președintelui Camerei Deputaților și al Senatului și inițierea suspendării lui Băsescu. Asta a fost denumită de unii ca lovitură de stat, sau putsch. Într-o structură democratică aceste acțiuni sunt permise, cât nu se încalcă legile și totul a fost constituțional. Referendumul nu a reușit pentru că nu a fost votat de peste 50% din electorat, dar alegerile din toamna lui 2012 au dus la un scor imens pentru USL, însă fără efecte legislative importante și asta tot din cauza PSD. Îmi amintesc cu pregnanță că la anunțul CCR că referendumul nu a îndeplinit condițiile, erau la o fereastră două personaje care se hlizeau, Monica Macovei și Mihai Neamțu.  Macovei este azi condamnată cu suspendare, iar Neamțu a aterizat la AUR și a pierdut alegerile în Bihor, nefiind ales senator.  Rezultatul cel mai important al acestor frământări politice a fost dispariția și fuziunea PDL în PNL, realizată chiar de Antonescu. PDL, moșit de Băsescu, l-a ridicat pe culmi electorale, dar l-a și îngropat. Băsescu, om cu nume de flatulență Băse! i-a inventat o poreclă infamantă, Căcărău, că altceva un au găsit, prin dosarele de securitate, care l-au trădat și a ajuns un paria politic și un nimeni azi, dar care s-a trezit să fie suporterul doamnei Lasconi și atât. Revenind la Antonescu, a pierdut  pariul cu procentul doar de 15 % în alegerile europarlamentare din 2014, s-a retras din politică și în locul lui a venit Iohannis, adus chiar de el, care a devenit președinte pentru două mandate. Avantajul lui Antonescu este că de 10 ani nu s-a mai implicat în politică, deci nu are de ce să i se reproșeze exasperările pe care le prezintă oamenii politici de azi. Acuza că a trăit din banii nevestei îmi pare penibilă.

Coaliția s-a întrunit pe 8 ianuarie și a consfințit candidatura comună a lui Antonescu pentru coaliția PSD, PNL, UDMR și minoritățile naționale. Păcat că USR nu a avut puterea să treacă peste idiosincrazii și să facă parte din coaliție. S-a stabilit ca datele alegerilor prezidențiale să fie 4 și 18 mai, cu justificarea PSD că corespunde cu data alegerilor locale în mai multe locuri. Este bine și așa. Vor urma niște sondaje pentru a vedea cum stă acest candidat comun.

În continuare sunt agitații legate de anularea alegerilor. Ieri a fost un protest ne autorizat al AUR pentru susținerea lui Georgescu, care a lipsit ușchind-o în Occident. Păi, el, anti occidentalul caută dreptate afară la occidentali? Protestul a fost numeric scăzut, comparat cu marile proteste ale opoziției democratice, dar gălăgios și agresiv cu presa. 

Cam multă agitație în politica internă și cea internațională.

A început sezonul muzical 2025 cu un Concert de Anul Nou la Filarmonica Pitești. Dirijorul invitat a fost grecul Michalis Economou și invitată tânăra soprană Ana Mălina Stamate. În prima parte s-au cântat uverturi și arii din opere celebre, iar în partea două repertoriul vienez care se cântă de Anul Nou. Un spectacol plăcut orchestra a fost impecabilă și o voce tânără și plăcută.

Finalul de săptămână fotbalistică este dominat de de meciurile din Supercupa Spaniei, desfășurate în Arabia Saudită, care dă bani buni să vadă astfel de meciuri. Barcelona a învins ușor pe Athletic Bilbao cu 2-0. În schimb meciul dintre Real Madrid li Mallorca a fost mai dificil, Mallorca este o echipă arțăgoasă și de cotonogari, tolerată să facă faulturi și îmbrânceli de un arbitru slab. A învins până la urmă Real cu 3-0. Duminică se va repeta El Clasico. Sunt și lucruri pozitive de consemnat.

marți, 7 ianuarie 2025

Colegii noștri de facultate

 Câți s-au dus câti au rămas?

Cei din anul I 1967


Nu mai sunt:

Florin Bederu

Catană Maria

Diaconescu Tudorel

Lucaciu Gheorghe

Mușat Traian

Doina Niță

Pietrăreanu Cezar

Popescu Costin

Popescu Mircea

Stan Nicolae

Tănase Horia

În plus față de anul I s-au mai prăpădit:

Dan Ciupag

Bălă Octavian

Mihaela Secoșanu

Atât am putut eu depista!

Dumnezeu să-i odihnească pe cei plecați dintre noi!

PS  Am mai găsit colegi decedați!

duminică, 5 ianuarie 2025

Austeritate și lipsă de solidaritate

Tancsos Barna

Suntem încă în sărbătorile religioase de sfârșit de Decembrie și început de Ianuarie. Cu chiu cu vai s-a format o coaliție de guvernare, care a produs guvernul Ciolacu 2. Acest guvern a luat deja decizia unei ordonanțe a austerității. Cele mai importante decizii privesc înghețarea salariilor bugetare și a pensiilor. Nu mă așteptam la asemenea curaj mai ales din partea pesedeilor. Dat fiind faptul că ministrul finanțelor este Tancsos Barna se poate da vina pe unguri că au luat aceste măsuri de austeritate. Au fost luate și niște măsuri care implică mediul privat prin această taxă pe stâlp. Paradoxal reacția virulentă nu vine de la pensionarii ăia amărâți la care 240 de lei contau la o pensie de 2000 de lei. Vine de la asistenții medicali, cei care jecmănesc pe pacienți pentru toate serviciile pe care le fac și își dublează veniturile, dacă nu mai mult, de la gardienii din pușcării, de la medici, de la specialiștii IT care trebuie să plătească impozit. Deci de la cei cu salarii mari. Cristian Socol cred că are dreptate atunci când se ia de mediul privat din România care plătește cele mai mici taxe din UE, poate că taxele pe salariu sunt mult prea mari, dar asta afectează doar salariații. Un jurnalist în domeniul agricol care știe bine domeniul  spune că fermierii români nu vor să plătească nimic,  pe irigații și alte necesități, în schimb se lăfăie în mașini foarte scumpe, iar când le vezi utilajele agricole nu este nicio deosebire cu agricultorii occidentali. Acești antreprenori, întreprinzători se plâng că aceste taxe îi vor falimenta. Hai să fim serioși falimentul te lovește când afacerea ta merge prost, nu mai vinzi ce produci! În România nu există o cultură a solidarității. Suntem într-o situație economică proastă, există un deficit bugetar enorm din cauza destrăbălării bugetare a guvernului Ciolacu în 2024, fără niciun efect electoral, a pierdut rușinos la prezidențiale și ar fi trebuit să plece din fruntea PSD. N-a făcut-o, ba este din nou prim ministru, asta creează frustrări și probleme de legitimitate. Ca și în 2010 revolta împotriva tăierii de salarii s-a produs în aceleași medii a celor cu venituri mari. Revolta și protestele au apărut în momentul în care Băsescu  a sfidat și și-a bătut joc de populație și asta a dus la prăbușirea regimului lui. Apropo de proteste, în momentul în care guvernanții sfidează poporul, opoziția democratică organizează proteste imense cu zeci de mii de oameni. Să ne aducem aminte de protestele din 2017  în Piața Victoriei contra guvernului pesedist care inventase Ordonanțele 13 și 14. Iată că decizia anulării primului tur al prezidențialelor a trezit proteste favorabile lui Călin Georgescu. George Simion a organizat și el proteste. Și am văzut protestanții lui Simion/Georgescu, datorită faptului că la cârciuma Matteo din fața bisericii Sf Gheorghe din Pitești s-a luat decizia să văd postul Realitatea plus. Erau strânși, cică vreo 300 de indivizi. Pentru ca aceste partide ciudate și candidații dubioși au suporteri și votanți pe revoluționarii de televizor care sunt lipsiți de caracter și fricoși. Ba, văd un ciudat care circulă pe Strada Mare din Pitești care circulă cu o lozincă pe piept în care cere deschiderea secțiilor de vot pentru turul II! Cam la astea se reduc protestele acestor partide marginale suveraniste, patriotice vorba vine. La alegeri au reușit să atragă furia și resentimentele unora, mai ales cei tineri. Dar acești tineri au uitat cu totul de resentimente și se distrează la greu prin stațiuni de munte scumpe, cu mașini scumpe. Lor le-au fost dedicate Revelioanele penibile de la televizor, pline de prost gust,  manele, cu fufe și gherțoi. 

S-au făcut analize privind 2024, situația internațională arată bine după anumite opinii,  vezi Siria și la intern s-a terminat cu bine. S-a reușit formarea unei majorități și s-a instituit un guvern. Sunt frustrări că USR nu este și el în coaliție. Chiar dacă mulți sunt împotrivă, în situația creată Iohannis este președinte de drept, iar președintele Senatului este doar o soluție interimară, fără a avea în spate legitimitatea votului. 

Iată că începutul de an a venit și cu o bombă politică, Crin Antonescu a declarat că-și suspendă candidatura prezidențială. Chestiunea a produs stupoare și o grămadă de comentarii. S-au grăbit cine nu trebuie, adică păreriștii sau așa ziși analiști politici, precum madamele Pippidi, sau Dogioiu. S-au grăbit și candidații Nicușor Dan sau autopropusul  Funeriu. Cineva spunea că oamenii inteligenți par  să nu posede inteligența socială. S-au trezit și Lasconi, dar și sinistrul Moșteanu de la USR. Când aud de acest individ iritarea devine maximă. Nesimțitul ăsta vine din 4 în 4 ani la Pitești să se facă deputat, nu are nicio contribuție pentru acest județ, este un impostor. Însă cum se spune graba strică treaba. Kelemen Hunor a spus că Antonescu are dreptate! Trebuie de urgență stabilit un calendar pentru alegerile prezidențiale. A reacționat și Ilie Bolojan de la PNL, care a subliniat că Antonescu este candidatul prezidențial al coaliției. Ciolacu îl cheamă la consultări. Ce este pozitiv este că politicienii prinși cu sarmaua au trebuit să reacționeze. Și bine că au reacționat, ca să nu mai dea apă la moară la păreriștii de serviciu.

Am văzut un serial, care pare avea și un sezon următor: Alex Cross. Este un serial cu psihopați demenți, ucigași în serie și cu detectivul Alex Cross cu scene pline de tensiune mister.

Am văzut cel mai prost și urât meci restanța Valencia - Real Madrid. În prima repriză Valencia a jucat foarte bine și a deschis scorul. În repriza a doua Real a presat puternic, și a venit un penalti obținut de Mbappe, însă Bellingham  a ratat lovind bara. Colac peste pupăză Vinicius a fost eliminat. În 10, Ancelotti l-a băgat pe Luka Modric care a egalat! Și a venit minutul 90+5 și Bellingham a profitat de o eroare imensă și a făcut 2-1 pentru Real. O victorie incredibilă, obținută datorită de experiența imensă a Realului.

Să sperăm că 2025 ne va aduce lucruri bune.