Stima de sine

Pentru că un prieten m-a rugat să explic succesul lui Călin Georgescu, am să reiau acest subiect. În ultimii ani ai dictaturii național comuniste a lui Ceaușescu, PCR și securitatea au început să selecționeze tineri de perspectivă care să continue regimul Ceaușescu. Printre ei s-a aflat și Călin Georgescu. Dacă alții, precum Cristian Diaconescu, Mircea Geoană, sau fostul meu coleg Ion Jinga au făcut carieră, au ajuns ambasadori și miniștri, Călin  Georgescu a avut poziții subalterne în aparatul de stat, și-a falsificat cariera că ar fi fost în Clubul de la Roma sau funcționar a ONU. Pe fondul frustrărilor declanșate de Covid și mai ales a Războiului din Ucraina în rândul electoratului românesc s-au produs mari frustrări și resentimente. Ele au fost declanșate de revolta precariatului, a celor care au pierdut în tranziție prin șomaj, au trebuit să emigreze în Europa să muncească munci grele, au uitat perioada grea din vremea comunismului, a lipsurilor, dar le-a rămas nostalgia că aveau servici, fie că munceau sau nu, deci aveau un venit mizerabil, pe îl aveau la fel cam toți, excluzând, nomenclatura și organele de represiune, securitatea și miliția. În plus s-au înmulțit noii îmbogățiți, care aveau anterior în comunism același statut și asta a accentuat resentimentele. După episodul din 2000 cu Vadim Tudor și PRM se părea că electoratul resentimentar extremist s-a redus și a dispărut odată cu accesul în NATO și în UE. Iată că la sfârșitul anilor deceniului doi al secolului XXI au reapărut cu putere aceleași frustrări enunțate mai sus. În plus și tineretul mințit de părinți nostalgici după servici  nu a mai resimțit pericolul pe care prezentau reziduurile comuniste și teama de pericolul rusesc. Și așa s-a dezvoltat acest curent extremist, alimentat de războiul hibrid dus de Rusia împotriva României cu ajutorul securiștilor nostalgici care a alimentat ura și furia pe sistemul democratic de la noi. Ex securistul Călin Georgescu spre deosebire de colegii lui s-a apropiat de aceste cercuri care trădau interesele României și a profitat de valul de furie. El este un impostor psihopat care debitează cele mai năstrușnice baliverne, dar care au determinat pe resentimentari și furioși să-l promoveze mai ales cu ajutorul rețelelor sociale, Tik Tok. La asta a mai contribuit și mobilizarea intelectualilor influenți în susținerea doamnei Lasconi, care părea să-l concureze pe Marcel Ciolacu, cât a contat și miza greșită pe Ciucă de la liberali. Și așa ne-am trezit cu acest Călin Georgescu care a cumulat 24% din electorat la primul tur și cu Elena Lasconi pe locul doi. Din cauza misoginismului românesc și a defectelor evidente ale doamnei Lasconi, acest pion al rușilor avea toate șansele să devină președinte al României. El a comis o eroarea fundamentală, verificată în SUA: follow the money! Călin Georgescu a declarat cheltuieli electorale ZERO. Și așa împotriva lui s-a declanșat justiția. A fost anulat turul II al prezidențialelor și reluarea de la zero a acestora. 

În noua campanie de alegeri prezidențiale contează patru candidați: George Simion care contează pe voturile lui Călin Georgescu și Victor Ponta care se adresează electoratului pesedist care l-a votat pe Călin Georgescu. Matematica electorală de aproximativ 40% nu le permite accesul ambilor în turul II, deci sondajele care îl dau pe amândoi în turul final par a fi eronate și nu le dau nici șanse să devina vreunul președinte. Pentru că unul din candidații pro europeni, Nicușor Dan și Crin Antonescu vor depăși în mod sigur 20%, ba este posibil ca ambii să se califice?! Cred că în această ecuație nu contează doamna Lasconi, care însă poate smulge procente de la Nicușor Dan.  Și acum se poartă în media și pe rețelele sociale un lobby foarte accentuat pentru Nicușor Dan. În fața provocărilor pe care le ridică realitatea politică externă va trebui ales un președinte să facă față unor situații foarte complicate. În fața realității politice declanșată de acțiunile lui Donald Trump, președintele României trebuie să facă față unor provocări grele. România este o țară europeană membră UE și în același timp politica noastră de securitate s-a bazat pe parteneriatul strategic cu SUA. Cine va fi în stare să facă față acestor provocări, Nicușor Dan sau Crin Antonescu? Eu cred că Antonescu are profilul de președinte al României față cu realitățile externe, în baza experienței sale politice, președinte PNL timp de 6 ani și a experienței parlamentare. În plus în perioada scursă, a locuit și în Anglia și a arătat că vorbește fluent engleza, necesară în negocierile externe. Nicușor Dan nu posedă aceste avantaje politice, nu are experiența politică,  dar poate fi un prim ministru destul de performant.  Lui Crin Antonescu nu i se poate ierta de către aceeași intelectuali, formarea USL. Ne aflăm azi în fața aceleiași realități, coalițiile pro europene nu pot funcționa fără PSD.  Dacă ne aducem aminte în 2021 a funcționat o coaliție de centru dreapta formată din PNL, USR și UDMR. Ea s-a prăbușit din pricina disputelor dintre prim ministrul Cîțu și liderii USR. Dacă este să aducem o critică întemeiată fostului președinte Iohannis este că acesta nu a fost în stare să negocieze și să convingă  părțile interesate și să se continue această coaliție de guvernare. Dacă această coaliție ar fi continuat până în 2024, probabil că alta ar fi fost realitatea politică din România și influența extremiștilor AUR, SOS, POT nu ar fi fost importantă. Dar acestea sunt chestiuni contrafactuale! 

Însă aș sublinia ceva extrem de important de la dezbaterea publică de aseară cu Crin Antonescu remarcată de un etnic armean, domnul Varujan Pambuccian. Atunci când a redactat proclamația de Unirea a Transilvaniei cu România Vasile Goldiș a dat măsura stimei de sine a liderilor români transilvani. Este acea mândrie că ești român, repetată și de Regele Ferdinand I când a întemeiat România Mare și aș adăuga aici și pe Ionel Brătianu.  Ne-am pierdut stima noastră de sine, frecvent aud și o comit și eu că trăim într-o țară de rahat. De vină este și educația, cei șapte ani de acasă, înlocuiți cu educația de mahala care   se petrece în ghetourile românești, ale blocurilor construite în vremea comunismului în care s-a mutat populația de la țară care a lăsat uitate bunele obiceiuri și stima de sine. Doar un Lulea de la AUR are nostalgia realizărilor mărețe de atunci. Acesta avea cam 8 ani la revoluție. Cum să perceapă el cum era viața în comunism? Doar prin filtrul nostalgicilor cu care împarte false patriotisme cu miros infect de Putin. 

Deci este extrem de important să ne recâștigăm această stimă de sine, să consolidăm solidaritatea națională care pare a lipsi acum.

În fapt eram preocupat să prezint filmele pe care le-am văzut în ultimul timp. 

Și am remarcat două seriale. 

En Place este un serial de comedie francez. Pornește de la premisa că, dacă naționala de fotbal a Franței este africană, de  ce nu ar fi și un președinte african. Și așa în sezonul doi al acestui serial africanul sau negrul cum spun francezii, Alexandre Ble ajunge președinte al Franței. Ceea ce urmează este un adevărat coșmar, cred că realizatorii o dau rău în bară, cu o Franță ca acum, sfâșiată între stânga și dreapta, dar și cu situații incredibile pentru o realitate politică care se vrea satirică, dar ajunge să fie grotescă.

De asemenea am văzut serialul A man on the Inside. Este o comedie despre bătrânețe cu toate repercusiunile care le aduce vârsta înaintată. Începi să uiți cuvinte, substantive spun personajele. Și eu am început să pățesc același lucru, uit cuvinte, ca de exemplu anacronic, pe care l-am recuperat citind un articol din România literară! 

Azi este 1 Aprilie, ziua păcălelilor, dar ce am scris nu este o păcăleală!