miercuri, 28 ianuarie 2026

Liber sau patriot?


Citind un interviu luat lui Dorian Galbinski, cel mai vechi redactor la BBC Secția română am rămas pe gânduri. A plecat din România în 1965 în Israel. a fost militar în Războiul de 6 zile din 1967, când Israelul a ocupat Ierusalimul de Est unde se aflau locurile sfinte ale evreilor. Apoi a reușit la un concurs la BBC secția română și astfel a ajuns cel mai vechi redactor al acestei secții până când această secție s-a închis prin 2008? Ne leagă faptul că avem un prieten comun prin colegul lui de redacție, Mihai Vasilescu - Edgar Șelaru la BBC, dar și prin prietenia cu actorul și prietenul meu de la Paris, Julian Negulesco. În acest interviu Dorian Galbinski vorbește că toată viața lui a vrut să fie un om liber și acest lucru s-a împlinit trăind la Londra în mediul englezesc extrem  de cosmopolit și îngăduitor. Mai vorbește și despre cum după Revoluție și românii și polonezii s-au adaptat, au venit în valuri prin Europa Occidentală la muncă. Se vorbea și se vorbește pozitiv de reparatorul polonez, dar la fel și de constructorul român de care am citit și în romane englezești de actualitate. Libertatea dată de prăbușirea comunismului atât în România, cât și în Polonia le-a dat posibilitatea oamenilor să circule și să muncească în Occident. Și acum, situația din Polonia a permis ca mulți dintre polonezi să se întoarcă acasă unde se câștigă la fel de bine ca afară. Acest fenomen se manifestă și în România, însă în mai mică măsură. Și comparându-ne noi românii cu polonezii ne despart anumite comportamente și mentalități.  Noi românii, vorbesc de cei din Principate, Țara Românească și Moldova, am avut o perioadă scurtă de independență, cam o sută de ani de la înființare până când la hotare au apărut turcii otomani. După războaie grele duse de importanți voievozi, Mircea cel Bătrân, sau Ștefan cel Mare am căzut sub robia turcească, într-o dependență și autonomie dată de Capitulații. Au fost perioade de confruntare,  dar  mai ales de negocieri și tranzacții, până la fanarioți când am căzut și mai tare sub otomani. De abia în secolul XIX, am reușit să scăpăm de turci, întâi printr-o protecție falsă a Rusiei și apoi prin Unirea din 1859, domnia lui Cuza și Carol I să devenim un stat independent din 1877.

Ce s-a întâmplat cu Polonia? Polonia a fost în perioada medievală cel mai mare și puternic stat din centrul și estul Europei. Moldova a fost sub influența Poloniei prin secolele XVI-XVII. Polonia a fost un puternic stat catolic în această zonă a Europei. Prusia și Cavalerii Teutoni au fost vasalii Poloniei, au dominat la un moment dat și Rusia, pe la începutul secolului al XVII-lea, care a dus la o ură cumplită a Rusiei față de Polonia. Dacă la 1683, Sobieski și polonezii au avut un rol determinant în despresurarea Vienei de asaltul turco otoman, Polonia s-a prăbușit în secolul al XVIII-lea. A fost împărțită între Prusia germană, Austria habsburgică care a luat Polonia din zona Cracoviei și partea leului cu Varșovia a intrat în componența Rusiei țariste, ca Regatul Poloniei. Dintr-o dată polonezii și-au pierdut independența, iar ei, oameni mândri și patrioți au avut două mari răscoale anti rusești în 1832 și 1863. După 1918 au reușit să respingă și să bată armatele bolșevice rusești care au invadat Polonia în 1921. Este singura țară care a bătut pe ruși în epoca modernă! Asta îi face mai mândri și mai patrioți, cum se vede și acum  cum reacționează la războiul hibrid rusesc. Iar liderii politici polonezi au fost cu adevărat patrioți, au furat mai puțin și au ajuns să dezvolte o Polonie, care azi este un model european de dezvoltare inteligentă.

Liderii politici români nu au dat dovadă de același patriotism, au furat mai mult, s-au legănat în iluzia că românii îi votează oricum pe pesediștii de azi. Și România a avut noroc cu perioade de dezvoltare impresionantă. Se trăiește cu mult mai bine față de 1990 și totuși azi sunt români extrem de nemulțumiți. De ce? O explicație este cum am mai spus, moștenirea ceaușistă! Sunt cei care datorită industrializării masive au plecat de la țară și și-au schimbat statutul. Ei, care acum sunt pensionari, fiii și nepoții lor sunt cei care au suferit restructurarea industrială, au ajuns șomeri, au plecat afară la muncă, dar erau slab calificați, leneși și s-au trezit că muncesc din greu afară și alții ca ei câștigă acum la fel în România. Asta îi face pe aceștia să creadă în balivernele unui periculos agent rusesc, cum este Călin Georgescu, sau prostul de George Simion. Ce este îngrijorător, este faptul că românii aceștia zic că sunt patrioți, dar nu înțeleg, sau au o educație defectă, atunci când oportuniștii periculoși vorbesc în numele lor. Să fii patriot și să accepți propaganda rusească tâlhărească, care spune că Bucovina de Nord este ocupată de Ucraina, când aceasta a fost realizată de Stalin, vectorul rusismului agresiv este o tâmpenie absolută. Iar acești falși patrioți nu fac nimic pentru unirea Basarabiei- Republica Moldova cu România și asta este strigător la cer!

Suntem liberi, suntem în UE, în Schengen, trăim bine, sunt zone în Ardeal unde nu există nicio diferență față de Occident. Eu petrec verile la Avrig, lângă Sibiu și resimt această atmosferă burgheză europeană.  

Dar acum trebuie să strângem cureaua pentru că falșii patrioți de la PSD, au făcut praf bugetul, mințind că sunt patrioți. 

Suntem azi liberi, să-l huiduim pe președintele Nicușor, dar nu suntem patrioți, pentru că nu ne iubim țara și niște cretini vorbesc de patriotism, gata să o pună la vânzare!

sâmbătă, 24 ianuarie 2026

24 Ianuarie Ziua Unirii


De fiecare dată când este 24 ianuarie trăiesc o mare frustrare tot felul de indivizi fără școală vorbesc de mica Unire! Nu este nicio mică unire, nicio o mare unire.

Unirea s-a petrecut la 24 Ianuarie 1859 prin Unirea Principatelor Române, prin alegerea principelui Ion Alexandru Cuza la București și astfel a apărut un nou stat pe harta Europei, Principatele Unite, iar din 1862 denumit România. Se sărbătorește de obicei la Iași ca un omagiu orașului care a pierdut întâietatea față de București, noua capitală a statului. 

Să fie clar, la 1 Decembrie 1918 s-a finalizat Reîntregirea României! Așa se numește și războiul nostru din 1916-918, Războiul de Reîntregire! Atunci s-a finalizat reîntregirea provinciilor românești, Basarabia, Bucovina și în final pe 1 Decembrie 1918 Transilvania! Această zi a devenit după 1920 Ziua Națională a României. Este păcat că Ziua Națională trebuie să revină 10 Mai. Și îl am martor pe E. Lovinescu, un interbelic  care vorbește în cărțile sale despre Reîntregire, nu de unire!

Și de 24 Ianuarie cântăm și dansăm Hora Unirii, opera lui Vasile Alecsandri. Sunt din promoția care a serbat prima dată după 1948 Ziua Unirii. Eram în clasa a III-a și am interpretat diverse înscenări dramatice ocazionate de Unire. Eu eram în rolul lui Moș Ion Roată, cel care i-a pus la punct pe boierii separatiști, și care a fost pupat de Cuza pe obrazul unde l-a pălmuit boierul.

Deci să ne bucurăm de Ziua Unirii 24 Ianuarie!

marți, 20 ianuarie 2026

Nași și milițieni


Aceste rânduri sunt inspirate de Adina Popescu cu articolul ei din Dilema:

https://www.dilema.ro/pe-ce-lume-traim/frica-de-autoritate

Asta mi-a amintit și mie de experiențele din studenție cu nașii și milițienii.

Locuind în Ploiești, mergeam des acasă de la București, unde începusem studiile de inginerie la Politehnică. Plecam acasă, de obicei la final de săptămână în anul I. Era sâmbătă seara după cursul de Desen Tehnic, un coșmar unde am luat 6, 6 la colocviile acestei specialități, lucru care mi-a stricat media, că în anul I am avut doar note mari. Era o porcărie, pentru că am verificat notele luate de colegi, când am pregătit aniversarea de 40 de ani de la absolvire. Colegul cel mai bun la desen, care se gândise să dea la arhitectură a luat tot 6, dar un tocilar avea notă mare, 9! Plecam cu un accelerat de seară pe la 8. Și în tren se suise supracontrolul și toți navetiștii pe bază de naș erau disperați. Eu am ieșit pe scara vagonului de clasa I. Era încă vagonul vechi cu scară exterioară. Noroc că nu a durat decât 40 de minute până la Ploiești Vest. Nu mică mi-a fost mirarea când pe cealaltă scară era alt infractor ca mine. Cu nașii mă descurcam, călătoream fără bilet și toată studenția aveam coșmaruri auzind sunetul ce aducea cu perforarea biletului. Pentru că făceam călătoria și la negru și evitam nașul, care de obicei era de comitet, micul nostru ajutor de călătorie studențească. De acest impediment nu mai suferă azi studenții, nu știu dacă s-a eliminat călătoriile gratuite pe tren. Eram student sărac, vindeam cartele și mă descurcam cu diverse metode, obișnuiam să fac banda, cei din generația mea știu metoda. Din prima sesiune am decis să studiez acasă la Ploiești și  să vin în preziua examenului, să mă distrez la un film, ca să elimin stresul. Mâncam la mama și era mai bine. Studiam pentru examen la sala de lectură a Bibliotecii regionale, ulterior județene. Majoritatea studenților ploieșteni la București își pregăteau acolo examenele. Și așa am avut o experiență cretină cu un milițian care s-a luat de noi și chiar voia să ne  dea amenzi. Altă experiență ciudată am avut-o în finalul anului V. Terminasem examenele și m-am dus la ștrandul de la Triumf. Nu știu cum, dar mă asociasem cu un bișnițar și am intrat pe șest la ștrand. La un moment dat sunt abordat de un civil și dus la sediul ștrandului. Acolo era bișnițarul și cabiniera unde individul își lăsase hainele. cabiniera, o mizerabilă care m-a acuzat că am intrat în cabină să-i fur banii bișnițarului, evident mințea, ea furase! M-am pomenit cu un pumn sănătos în barbă, eram într-o situație absurdă, eram învinuit de ceva care nu comisesem. Bișnițarul explică ca avea 100 de lei ascunși în ghete și mai avea și un dolar! În acel moment totul s-a schimbat! ''De unde ai dolarul?'' a întrebat căpitanul de miliție care îmi aplicase pumnul. ''Păi, de la sor-mea, e prietenă cu un arab'', ''Aha, e curvă!'' a zis milițianul. Pe mine m-a lăsat în pace, era mai  important traficul de valută! O ultimă experiență cretină cu milițieni s-a petrecut în față la Eva în București. Era vară, prin 1973, eram tânăr inginer la ITN - Institutul de Tehnologii Nucleare, care urma să se mute la Pitești. Aveam părul lung și doi milițieni mă legitimează. Le dau legitimația de ITN, se uită la ea și se cacă pe ei! Pe legitimație era doar tipărit doar director care semna legitimația, dar ei au crezut că sunt chiar director. Și m-au luat cu ușurelul. ''Păi ar trebui să vă tundeți'' a zis unul, iar celălalt ''Doar să-l scurtați puțin!''. 

Acum, cu nașii am mai avut niște experiențe neplăcute când făceam naveta cu trenul la București în anii 2010-2020, să țin la Politehnică cursuri, ca profesor asociat în plata cu ora. Era un tren de la Craiova și nașii de acolo erau niște javre. Aveam bilet redus de pensionar și mereu îmi căutau nod în papură, cerându-mi tot felul de documente. A trebuit odată să-mi trimită Adriana pe mail o copie de document ca să-l mulțumesc pe idiot. Sau venind odată din Italia, trenul a mers pe ruta Timișoara Craiova și am avut în tren discuții cu altă javră, că trebuie să merg pe ruta Brașov. De fapt, jigodiile astea voiau o șpagă!

joi, 15 ianuarie 2026

Ce mă mai enervează în afară de politică


Mă enervează că postările mele cu iz sau cârlig politic au un succes mult mai mare decât postările de natură culturală.

Mă enervează că în realitatea politică de azi cu patru partide în coaliție sunt autointitulați analiști politici care nu înțeleg această realitate, cum este Tiță de la Dilema. În această coaliție de guvernare foarte diversă, PSD face figură separată. Este numeric cel mai mare și are tot felul de pretenții, în plus cu o imensă ipocrizie. A fost partidul în toate denumirile FSN, FDSN, PDSR, PSD care a stat la putere și a modelat societatea românească prin minciună și corupție. De felul cum cum gestionează coaliția primul ministru Bolojan este de vină chiar el, după alde Tiță. Tiță și ejusdem farinae nu înțeleg cât de complicat este să convingă pesedeii că trebuie făcut ceva, nu să se continue cu minciuni ipocrite care au condus la un deficit bugetar imens. Acum pesedeii sunt supărați pe acordul Mercosur. Cum se plângeau de facilitățile cordate cerealelor Ucrainei. Acordul cu Mercosur oferă mari avantaje Uniunii Europene și României. Nu o să mâncăm pui din America de Sud, ci de-ai noștri, nu cum se la lamentează palavragiul șef pesedist Zamfir la șezătorile Antenei3. Văd că Valeriu Nicolae identifică pe cei care au dus electoral în cap USR, dar îl uită pe vinovatul principal al dezastrului, Cioloș care i-a scos iresponsabil de la guvernare în 2021 și așa au permis PSD accesul la putere și dezastru bugetar. Împreună cu PNL și gașca iresponsabilă Bode, Rareș Bogdan. Poate Tiță să debiteze aiureli, dar Ilie Bolojan a reușit să scoată la liman România, să inițieze reforme, chiar dacă unele ne dor. E bine că s-au făcut acești pași și cu tot cu PSD, prin cele patru zerouri trimise la CCR care boicotează interesele legitime ale României. 

Mă enervează că Sever Voinescu este supărat că azi 15 Ianuarie este Ziua Culturii Naționale. Voinescu introduce manipulator ideea că nu trebuie făcute deosebiri între Ziua Națională a României și această zi de 15 Ianuarie. Uită intenționat că așa sărbătorim ziua de naștere a Luceafărului poeziei românești, pe Mihai Eminescu. Și că tot am vorbit de zi națională de ce nu trecem la revenirea Zilei Naționale pe 10 Mai cum este tradiția din epoca modernizării României? E primăvară și este mult mai adecvat, ori ne sperie legătură intrinsecă cu monarhia ereditară a României, cu contribuții esențiale la edificarea unei Românii moderne? Și dacă am stabilit o zi a culturii naționale, oare de ce nu găsim o zi care să-l omagiem pe cel care a înțeles cel mai bine spiritul românesc, care ne-a identificat caracteristicile noastre naționale în bine și în rău, mentor spiritual al liceului meu, unde a învățat și el la Ploiești, e vorba de Ion Luca Caragiale?

Mă enervează Donald Trump cu toate pretențiile și absurditățile lui. Zice că este omul păcii și a devenit un fel de președinte din secolul XIX care vrea să extindă SUA agresiv și absurd. A amenințat că vrea Canada, dar i s-a dat peste nas, vrea acum Groenlanda, inclusiv militar, pe când generalii americani s-au declarat împotrivă, precum și bipartizan democrații și republicanii în Congres. Dacă m-am bucurat că a scăpat Venezuela de Maduro, acum aștept să facă ceva să oprească represiunea criminală a ayatolahilor din Iran. 

Mă enervează sfertodocții care își dau cu părerea în lucruri auzite după ureche și prost, care au atitudine paternalistă, superioară, cu hybris cum se spune  acum!? Și recunosc cum am picat și eu în acest păcat, așa cum am corectat pe un scriitor privind o cronologie a lui Ovidiu și apoi polemizând asupra operei acestuia Ars Amatoria, crezând ca un imbecil că ar fi arta amatorilor, nu Arta Dragostei, din traducerea corectă din latină.

Mă enervează că a apărut o polemică între literați și profesori de literatură română, care critică prezentarea literaturii vechi în clasa a IX-a diacronic, adică în cronologie, începând cu cronicarii și cu poetul Psaltirii in versuri, Dosoftei. Sper ca profesorii de limba română să explice dilema pe care am trăit-o eu întra 8-a, am fost ultimul cu 11 clase, cum devine disputa despre infailibilitatea papei din Școala Ardeleană. Nu ni se explica că corifeii Școlii Ardelene, erau greco-catolici, adică uniți cu Roma și cu catolicismul, nu ortodocși! 

Vă urez cele bune pe 2026, poate un an mai bun ca precedentul!

joi, 8 ianuarie 2026

2026 Inflație de experți


A început 2026 și tot felul de experți se îngrămădesc să facă predicții și la noi și aiurea!

Aș lua în discuție pe experții în sondaje. În anul care a trecut s-au petrecut foarte importante alegeri la care au fost chemați românii. În primul rând la începutul și spre jumătatea anului au avut loc alegeri prezidențiale. Și atunci au înflorit sondajele publice. Vreau să spun că a fost prilejul ca acești experți să-și arate, din păcate, nu expertiza, ci incompetența izvorâtă din interese meschine, financiare și politice. Credibilitatea sondajelor publice privind candidații prezidențiali s-a făcut praf încă de la alegerile prezidențiale avortate din  finalul lui 2024. Și în 2025 sondajele au dat chix, pentru că nu țin cont de reacția și interesul unei părți importante a electoratului românesc, interesate doar de alegerile prezidențiale. Și așa Nicușor Dan a devenit președinte confortabil pentru că 2 milioane de români au venit în plus să-l voteze și a fost ales fără probleme. Problema este că totuși parlamentarele sunt mult mai importante decât prezidențialele pentru că țara este condusă de primul ministru și guvernul său care sunt rezultatul parlamentarelor. Și acest guvern care ne conduce de o juma de an este rezultatul unei coaliții foarte diverse. Bolojan este omul potrivit la locul potrivit! Dacă PNL a înțeles semnalul schimbării și garnitura sa de conducere este radical înnoită, la celelalte partide nu este la fel de clar. La USR lider este Dominic Fritz, primar de Timișoara, el nu are însă anvergura lui Iohannis la Sibiu. Și încă gruparea veche este influentă, cum s-a văzut în alegerea nepotrivită a lui Cătălin Drulă, candidatul USR la Primăria București.

Și au venit alegerile de primar de București. Sondajele îi dădeau tot timpul pe candidatul PSD, Băluță pe primul loc. Era și Anca Alexandrescu, independentă, susținută de AUR cu șanse și mai ales Ciprian Ciucu, primarul sectorului 6, cel mai de succes primar de sector. Și s-a ales confortabil Ciucu, cu Alexandreasca pe locul 2, iar Băluță pe trei! Ce să zic de Drulă ieșit rău de tot pe 4! Alegeri care confirmă că PNL și Bolojan sunt în ascensiune!

Cel mai grav este cum acționează în coaliție PSD, care-l are acum lider pe Sorin Grindeanu, unul dintre cei mai contestați prim miniștri ai României în perioada Dragnea. PSD reacționează public ca un partid de opoziție. Și ce se întâmplă în justiție este foarte grav cu acțiunea de la CCR de blocare a legii privind pensiile magistraților. PSD și membrii CCR pe care-i manipulează acționează în contra interesului național și asta le afectează proiecția electorală. Dar sunt destui români care mai sunt captivi ai acestui partid. Cum am mai documentat, ei sunt beneficiarii schimbării de statut ca urmare a industrializării forțate a lui Ceaușescu, fiii și nepoții lor. Acest segment important de români sunt cei mai penetrați de acțiunea războiului hibrid dezvoltat de Putin împotriva României, lucru care a determinat succesul AUR, al partidului suveranist. Aici sunt și cei din diaspora frustrați de statutul marginal pe care-l au in Occident și de faptul că ei nu mai câștigă mai mult față de cei din țară.

Și aici vorbim de experții politici, care dau predicții privind evoluția partidelor românești. Sunt foarte puțini politologi cu adevărat credibili. Cum spune un bun amic hârșit în acțiuni politice de 35 de ani: Trebuie să faci politică la firul ierbii, cum făceam și eu prin județul Argeș când mă zbăteam să fac organizații PAC la țară. E foarte greu să convingi un grup critic de oameni să devină militanți politici. Acești autointitulați experți politici politologi se învârt pe lângă organizațiile centrale ale partidelor politice și au impresia că se pricep la predicții politice.

În fine am mari frustrări privind experții economici. Ei sunt în genere universitari, din mediul academic și lor le lipsește economia la firul ierbii, cu problemele privind finanțarea unei afaceri, taxele, creditele de supraviețuirea afacerii. Sunt foarte conservatori, vor reforme administrative și politice care sunt importante și pot avea impact economic. Este adevărat că o economie elastică, despovărată de multe constrângeri poate avea un impact pozitiv, dar există resursele de creditare și dezvoltare ale afacerilor în România? Nu știu? Sunt pensionar și nu mai sunt implicat în economia românească. Dar sper că Bolojan poate fi rabinul, care după ce a umplut pe evreu de îngrămădeală să producă un respiro și care să ușureze pe români de obligații și taxe mari.

Cele mai importante acum sunt anumite evoluții politice și militare pe  plan internațional. Și aici e vremea experților care privesc evoluțiile politice și militare din lume. 

Pentru noi sunt mult mai importante cele ce se întâmplă lângă noi, în Ucraina. Sunt mulți români, nu știu dacă o majoritate, care înțeleg că dacă Ucraina se prăbușește la granița noastră va veni Rusia agresivă. Și de aceea este  important ca Ucraina să reziste agresiunii ajutată de America și mai ales de noi europenii, românii ca vecini. Ecuația este complicată pentru că la Casa Albă de la Washington a venit un bătrân senilizat care vrea multe și nu știu dacă le poate realiza. Trump a reușit să stabilizeze Orientul Mijlociu cu Gaza și fragilizarea teocrației din Iran, dar Ucraina rămâne o mare problemă, dacă Putin nu este neutralizat. El a realizat arestarea lui Maduro și a demolării regimului marxist al Venezuelei, aprobată de majoritatea statelor democrate, inclusiv România. Ceea ce este sensibil și după mine  o imbecilitate politică este agresiunea împotriva Groenlandei. Cum spunea un om cu experiență politică, Trump și America au posibilitatea și dreptul să supravegheze militar Groenlanda fără a o acapara.

Sunt mulți jurnaliști la noi din specia păreriștilor înfumurați care acuză că România nu are o politică externă fermă. Păi ce să facem? Să-l atacăm pe Trump pentru prostiile pe care le face, sau să le aprobăm? Mai bine suntem prudenți și așteptăm, că noi suntem aici în Europa și mergem ca europenii!

Să sperăm că lumea va evolua în 2026 fără conflicte militare majore. Dar Rusia și Putin trebuie puși cu botul pe labe!