vineri, 3 mai 2013

Din nou la pescuit

Ieri, pe 2 mai am revenit pe balta generoasă pe care făcusem spectacol!
A bătut vântul şi a fost foarte cald. 
Şi n-a mai fost ziua generoasă de acum vreo 10 zile!
Ilie s-a înscris primul cu un crap frumos, cam la 3 kile, că am zis că e ziua martorilor lui Băsescu
Eu am avut o primă tragere sănătoasă la undiţă, exemplarul era aşa mare, că la un moment dat mi-a smuls montura mea specială şi a plecat cu ea cu tot. Trăgea însă carasul în neştire, crapul era mai în larg şi a mâcat doar porumb. Am avut o trăsătură zdravănă şi am început să-l manevrez dar a ieşit un caras, era comic să fi fost şi crapul! 
Şi am plecat abia la 6 d.a.,  pentru că Ilie voia să mai ia un crap, îl visase toată ziua. 
Şi la mine s-a produs declicul şi am luat 5 exemplare, de l-am băgat în oftici pe amic! Când am tras juvelnicul din apă se strânsese ceva cred că erau vreo 12-15 kile, cei cinci ciortani şi mult caras la care am aplicat teoria catch and realease, doar exemplarele mai sănătoase le-a oprit Ilie ca să se întoarcă cu ceva acasă!
Nu ne-a deranjat niciun paznic, făceam noi pe protectorii bălţii şi le explicam unor amatori că accesul este pe bază de pile şi relaţii. 
A apărut şi un echipaj de miliţieni, care voiau să ne confişte ceva, când le-am spus de cine am fost invitaţi la baltă, au luat-o din loc cu mâna goală şi coada între picioare.
Ilie meşterind
Vă mai ofer nişte imagini de pe baltă cu aparatul meu Nokia, nu prea performant!
Acasă am venit cu peştele curăţat şi l-a porţionat doar pentru preparare. Capetele le-am făcut cadou tinerilor de la cârciuma unde-mi beau berea să facă o ciorbă şi să zică bogdaproste, am aflat ulterior că ciorba  a fost un mare succes, patronul s-a înfruptat din ea!
Data viitoare vin la ei să-mi facă o saramură!  
Subsemnatul, brozându-şi burtacul 


Nemţii pe Wembley


După dezastrul spaniol


Scriu acum sub impresia articolului scris de bloggerul Radu Cosaşu în GSP. 
Domnul Cosaşu are dreptate, nemţii nu mai sunt fotbaliştii de forţă, doar!
Remarcam cu necaz în aceste patru meciuri că driblează mai bine decât spanioli, erau parcă mai tehnici şi ....mai mulţi, cum remarca şi Gică Craioveanu. Când Ronaldo primea mingea erau cel puţin doi nemţi pe ei. Şi să ştiţi că erau mai mulţi germani mai ales la Bayern, dar şu la Dortmund care îi face pe germani iar pretendenţi la titlul mondial. 
Dortmund în meciul tur cu Real, mai ales în repriza a doua îmi părea un ciocan pneumatic, aşa îi ciocănea pe spanioli de le-a dat patru goluri.
Ruşinos a fost meciul acasa al lui Barcelona care era o umbră pe lângă Bayern! Să iei baătaie acasă cu 3-0 este semnalul că trebuie schimbat ceva!
Aşa că începe o nouă epocă în fotbalul mondial!