Solidaritate

Am citit cu mare interes interviul doamnei Ana Blandiana luat de Sorin Lavric şi publicat în România Literară.  De Ana Blandiana este legată amintirea nostalgică a primilor ani post-decembrişti, atunci când poeta şi militanta democratică era extrem de influentă în mediile anti-iliesciene şi anti-feseniste. Probabil că alături de Corneliu Coposu, ca om politic, Ana Blandiana a fost unul din cele mai importante personaje din sfera intelectuală în definirea coerentă a opoziţiei faţă de regimul de democratură neocomunistă şi că de aceea şi datorită ei s-a produs în 1996 marea schimbare democratică. 
Ana Blandiana a avut un rol hotărâtor în alegerea lui Emil Constantinescu ca purtător al idealului de democraţie şi reformă în România. 

Şi preşedintele Emil Constantinescu a reuşit să fie catalizatorului schimbării democratice şi a direcţiei ineluctabile spre valorile europene. Asta în pofida opiniilor   răuvoitoare, post festum a unora care s-au aflat de aceeaşi parte a baricadei în acele vremuri. Este semnificativ că aceştia sunt astăzi asociaţi cu un anume personaj politic românesc care a reuşit să dezamăgească pe mulţi, fiind doar un populist şi un demagog cu intense tentaţii totalitare.  

Mie îmi revine în minte Adunarea de la Piteşti din vara lui 1991 a Alianţei Civice, unde Ana Blandiana l-a lansat public pe Emil Constantinescu. În prezidiul acelei întâlniri mă aflam şi eu în calitate de vicepreşedinte al AC Piteşti. O tempora!

După 1996 Ana Blandiana s-a depărtat accentuat de actualitatea politică pentru că un alt proiect i-a umplut viaţa: Memorialul de la Sighet al victimelor comunismului. Aflu că soţul ei, Romulus Rusan, la fel ca doamna Ana Blandiana sunt fii ai unor deţinuţi politici. Aşa că acest proiect este şi o datorie de onoare faţă de suferinţele acestora. Memorialul Sighet este primul muzeu dedicat represiunii comuniste din fostele state membre al lagărului socialist. Memorialul Sighet este astăzi o realitate muzeistică cât şi locul de unde originează multe activităţi dedicate aducerii aminte a tristelor momente prin care au trecut România şi vecinii în perioada dintre 1945 - 1989. Pentru că Memorialul Sighet s-a internaţionalizat şi datorită doamnei Blandiana Cartea Neagră a Comunismului a cunoscut prima traducere în româneşte şi în estul Europei. Alte proiecte amintesc de marile momente anticomuniste din est, Revolta muncitorilor est-germani de la Berlin, Revoluţia anticomunistă din Ungaria din 1956, Primăvara de la Praga şi Solidarnoscul polonez. Singurul nejuns al acestui impresionant memorial este că este prea departe, în Nordul ţării. Raţiunea acestui loc era în capul comuniştilor apropierea geografică de acoliţii bolşevici sovietici!

Un alt proiect care Ana Blandiana l-ar vrea pus în operă este şi transformarea Fortului 13 Jilava în muzeu şi memorial al victimelor comunismului.

Doamna Blandiana mai aminteşte că prima calitate a celor atinşi de prigoana anti-comunistă este aceea de victime, chiar dacă unii dintre ei sunt consideraţi de anumiţi revizionişti ca personaje controversate sau discutabile, sau că unii nu erau nişte îngeri. Aceasta se aplică şi revizioniştilor care îl fac pe Ion Gavrilă Ogoranu drept un antisemit, curios pentru un rezistent din munţi, care numai de antisemitism era ocupat, când era urmărit de trupele securităţii. Aceste etichete dubioase sau chiar revoltătoare se dau pentru anume asocieri post-decembriste, unele extrem de discutabile.

Sentimentul pe care mi-l trezeşte doamna Blandiana este acela de solidaritate şi admiraţie.

Stau şi mă întreb de ce alţi intelectuali militanţi pentru reformarea democratică a României din anii '90 nu mai îmi trezesc acelaşi sentiment nobil. 
Oare sunt de vină numai subiectivităţile mele?

În acelaşi număr al revistei România Literară, Nicolae Manolescu face un act de reparaţie morală, publică un portret al lui Constantin scris de Emil Cioran, prietenul său cu ocazia morţii filosofului. Este un portret foarte curios şi plin de contradicţii dar tonul este fundamental admirativ. 

Nu este rău să reamintim că Noica şi prietenii săi au intrat în puşcărie din cauza unei scrisori adresate de Noica prietenului său de departe, din Franţa, Emil Cioran.

Şi aici este legătura  dintre interviul luat doamnei Blandiana şi portretul unei din cele mai exemplare victime ale comunismului.

Nicolae Manolescu se îndoise de anumite activităţi ale lui Noica, probabil şi pentru că că Noica nu-i prea aprecia activitatea de critic literar şi gestul care-l face acum îl onorează!

Parcu' lui Pendiuc

 Chiar dacă ieri şi azi ştiuca nu a sărit pe  mal, ieri m-a încercat, parcul din Zăvoi sau parcul lui Pendiuc este un loc bun să-ţi pierzi vremea..... 

Arteziana

Iezer Păpuşa

Munţii

Iulian pe malul bălţii

Eu lansând după ştiucă

Iulian şi Cătălin

pomi în floare