Cine este vecinul?
Este cel mai puternic
om din Piteşti, Argeş şi Muscel, adică Constantin Nicolescu.
Cineva îmi spunea că
singura sa şcoală absolvită pe bune a fost cea profesională de mecanici auto.
Diplomele de subinginer, economist, şi doctor în economie le-a obţinut datorită
poziţiei politice.
A avut poziţii de
putere şi înainte şi după 1989. După revoluţie a ocupat toate poziţiile
politice de forţă din acest judeţ, a fost prefect, a fost senator, a fost mai
ales preşedintele Consiliului Judeţean Argeş. El este poate expresia
conceptului de baron. A organizat şi condus cea mai puternica organizaţie a PSD
din ţară. În vremea retrocedărilor funciare unde ar fi trebuit să primească
cineva pământ se trezea vecin cu Nicolescu, mai ales în zone intravilane. De
aici i-a venit şi porecla de Vecinul!
Constantin Nicolescu a fost şi creatorul marilor bogătaşi ai judeţului, marii
afacerişti din zona construcţiilor şi a infrastructurii, şosele, poduri sunt
creaţia lui. Uite că de la pod şi fonduri europene se trage. A primit
azi sentinţa de puşcărie cu executare de 7 ani şi 8 luni. Şi-i mai bagă în
rahat şi pe primarii din Curtea de Argeş şi Câmpulung care aveau nevoie de
repararea unor şcoli.
A făcut şi bine unor
oameni, dar răul pe care l-a făcut favorizând primari şi afacerişti corupţi
care au furat oamenii şi în loc de lucruri folositoare pentru localităţile
judeţului aceşti nenorociţi moşiţi şi protejaţi de Nicolescu şi-au umflat
buzunarele şi burţile.
Aproape de el se află
celălalt om tare al judeţului primarul Piteştiului, Pendiuc, aflat în
stare de arest. Azi au mai primit puşcărie şi afaceristului Penescu şi al
oamenilor săi.
Aşteaptă deputatul
Mircea Drăghici, implicat şi el în afaceri necurate. Dacă te uiţi la
parlamentarii PSD, observi că mai toţi sunt rude cu Nicolescu sau locotenenţi
de ai lui.
Îmi aduc aminte cu un
rictus de definiţia comunistă a judeţului Argeş: Judeţul cinstei şi a onoarei.
După cum arată liderii de azi care sunt descendenţii cei cinstiţi şi onorabili.
Trăitor de 40 de ani în judeţ ştiu că aici corupţia a fost endemică. Se fura pe
rupte de la Dacia şi de la Arpechim. Se fura pentru că nu se găseau piese de
schimb pentru maşini şi pentru că benzina era vândută restrictiv. Dra obiceiul
ăsta prost l-au continuat cei care fac azi parte din sistemul politic şi
economic al judeţului.
Argeşul este unul din
judeţele norocoase ale României. Aici se află cea mai mare intreprindere ca
personal a România, Uzina Dacia Piteşti, probabil cel mai mare succes
industrial post decembrist. Aici au răsărit zeci de mici intreprinderi
legate de Dacia. Aici se fabrică combustibilul nuclear al CNE Cernavoda. După
cât am văzut eu subiectiv nici agricultura nu stă prost. Dar şi Argeşul are
mulţi săraci şi de vină că sunt atâţia sunt în primul rând cei care conduc
destinele acestui judeţ. Cum este posibil ca în acest judeţ prosper să existe
atât de mulţi oameni cu mentalitate de asistaţi social.
De acea cu regret
trebuie să spun că Constantin Nicolescu merită să stea la puşcărie!