Donald Trump este în acțiune, după ce a reclamat canalul Panama și Groenlanda și anterior să anexeze și Canada la SUA. După aproape 300 de ani de Canada, de fapt o colonie britanică care a înfrânt pe Franța, care a rămas loială față de monarhia britanică, comparată cu viitoarea SUA care s-a revoltat atunci, iar acum o vrea anexată prin vocea lui Trump. A fost acum și o reacție în sport. S-a desfășurat un meci de hochei Canada - SUA și imnul SUA a fost aprig huiduit de spectatorii canadieni. Și în primele 9 secunde ale meciului s-au declanșat 3 bătăi între canadieni și americani. Ce mă surprinde mai mult este că știu români emigranți și acum cetățeni canadieni care sunt fani Trump. Nu am văzut nicio reacție contrară la această aberație din partea lor, ca noi cetățeni primiți de Canada mă așteptam din partea lor la reacții vehemente.
Dar cel care a fost în centru atenției săptămâna trecută a fost vicepreședintele J.D. Vance care a atacat Europa, recte Uniunea Europeană că nu apără democrația, exemplul negativ fiind România care anulat turul doi al alegerilor prezidențiale. Ce tupeu are acest fascist care a organizat asaltul asupra Capitoliului în 6 ianuarie 2021.
Europa a reacționat vehement la aceste atacuri prin vocile liderilor francezi, germani, etc. Luni s-a organizat o întâlnire informală la Paris privind Ucraina și măsurile preconizate privind apărarea Europei. Noi nu suntem invitați și sunt reacții în țară față de neinvitarea noastră. Se replică faptul că nu am fost nici la aceste reuniuni anterioare. Ar mai fi că avem un președinte interimar, dar nu se iau hotărâri, ci doar se discută.
Trump a cerut ca pământurile rare care se află în Ucraina să fie cedate SUA. Trump a trimis un memorandum în care cerea aceste minerale valoroase ca despăgubiri pentru banii dați de SUA în ajutorarea militară a Ucrainei. Adică după ce SUA, condusă de Biden a ajutat pro bono Ucraina, vine acum Trump cu nota de plată. Zelensky a respins acest memorandum care nu conținea garanții de securitate.
Pe deasupra s-a organizat o întâlnire în Arabia Saudită cu oamenii monstrului Putin privind pacea din Ucraina. Secretarul de stat Rubio dă asigurări că Ucraina și Europa vor fi parte la negocierile de pace, dar se pare că Trump face concesii lui Putin, afirmând că ar merita teritoriile din Ucraina, pentru că au murit ruși pentru ele. Adică ucrainenii morți nu merită retrocedarea teritoriilor? Aceste discuții purtate între Secretarul de Stat Marco Rubio s-au încheiat azi 18 februarie la Riad. Rubio promite că Ucraina să fie prezentă la discuțiile de pace și Europa. Mai ales că Trump cere Europei să aibă trupe pe zona de demarcație între ruși și ucraineni. Discuțiile au fost criticate atât de Zelenski cât și de liderii europeni. Este neclar de fapt ce vrea diplomația americană și Trump.
Dar să ne întoarcem la ai noștri.
La Academia Română a fost propus membru corespondent Mircea Cărtărescu și candidatura sa a fost respinsă cu 73 de voturi pentru, mai lipsea un vot să fie 74, adică două treimi din membri. Pentru neadmitere au făcut lobby un oarecare Valeriu Matei și spre dezonoarea sa Nicolae Breban! Importantul scriitor, ajuns la frumoasa vârstă de 90 de ani a uitat complet mizeriile din comunism. A uitat marginalizarea produsă după 1971, când s-a întors din Franța, după protestul la tezele din iulie, document proletcultist al lui Ceaușescu. Țin minte cum a fost atacat de Titus Popovici, altă hahaleră comunistă cu romanul lui proletcultist Setea la o planară a partidului pentru romanul său Bunavestire. Unii au sărit la Breban că e securist, etc. Breban avea relații la partid unde fusese membru al CC. A încercat să faciliteze un canal de comunicație cu Paul Goma în 1977 când a inițiat mișcarea sa de dizidență. Oricum aruncă o pată peste creația sa literară din perioada anilor 60-80: În absența stăpânilor, Animale bolnave, Îngerul de ghips, Bunavestire.
Mircea Cărtărescu este detestat de opțiunile politice, mai ales de atitudinea sa față de Băsescu. Cărtărescu nu se poate spune că ar fi profitat de aceste atașamente, cum alți intelectuali au profitat de pe urma lui.
Academia română este compusă azi din iluștri anonimi și opinia mea și mari impostori. Președintele Ioan-Aurel Pop este și el acuzat de naționalism în opera sa istorică, chestiune care este în controversă, sunt și sărbătoriri ale unor persoane dăunătoare și absolut toxice precum Bălăceanu Stolnici, descendent al unei foarte vechi familii de boieri munteni.
Și că venii vorba de istorie și boieri văd că se trezește Dan Ungureanu filolog și pseudo istoric care își dă în petec și spune că nu avem istorie feudală ca cea din Vest. Că boierii nu aveau genealogii și fiefuri, că orașele nu avea ziduri de apărare. Individul nu a auzit de familiile boierești vechi cu hrisoave și moșii unii dinainte de formarea principatelor românești, Valahia și Moldova. De unul am amintit, în sens negativ mai sus. Habarnistul nu a aflat că stăpânirea turcească a ordonat ca toate zidurile și fortificațiile din principate să fie dărâmate ca să nu se produc rezistență armată. Cetățile fortificate de pe Nistru ale lui Ștefan cel Mare au fost preluate de turci. Nu a auzit oare de cetatea Poenari, sau de Cetatea Neamțului? Halal istoric!
Despre fostul președinte Iohannis vestea este că s-a dus la Catedrala Catolică din centrul Sibiului. Acolo mergea de obicei cu soția. Ea este greco catolică, el este luteran. Probabil că liturghia la Catedrala Luterană din spate e mai rară și așa fac un compromis. Atacatorii lui Iohannis s-au mai moderat, unii își amintesc lucrurile bune, nu doar tăcerea lui, care nu place miticilor palavragii. Totuși s-a luptat în primul mandat cu PSD și Dragnea, ba chiar a reușit și o guvernare de dreapta în 2020 cu PNL, USR și UDMR care s-a destrămat, nu din vina lui, ci din pricina unor ridicoli.
Un articol din România Literară mi-a atras atenția. Este vorba de ce citesc tinerii de azi. Pare paradoxal, dar ei citesc mai mult decât predecesorii, pentru că clipurile video sunt însoțite de subtitrări. Mai este și fenomenul filmelor, iar din cauza lipsei de dicție a actorilor români se preferă subtitrarea. La fel fac și tinerii din lumea largă: SUA, Franța, etc. Ei nu citesc ce trebuie, aceasta este marea problemă.
Citesc acum un volum scris de Stelian Tănase: Cioran și Securitatea. De fapt nu este o analiză a relațiilor lui Cioran cu securitatea ci sunt documentele din arhiva securității descoperite de Stelian Tănase. O notă informativă se referă la reacțiile prilejuite de cartea lui Cioran La Tentation d'exister. Cartea a fost adusă de Marietta Sadova după turneul de la Paris al Teatrului Național. Au fost reacții în presa românească și în Contemporanul, D. D. Roșca îl atacă pentru faptul că Cioran spune: '' ne tragem din drojdia barbarilor, din pleava marilor năvăliri, dintr-o golănime spoită cu o nimica de latinitate''. Opinia lui Cioran ar putea fi amuzantă, dacă nu este aproape adevărată. Norocul că a existat Eminescu, Caragiale, Creangă, marii oameni politici din familia Brătienilor, martirii Iuliu Maniu, sau Gheorghe Brătianu. Cioran este și pricina că Mircea Cărtărescu nu a fost admis membru corespondent la Academie. Pentru că a îndrăznit să spună că Cioran a fost legionar. Păi, spune Tănase de trecutul lui deocheat se ferea în Franța, ca și Eliade. Că Eminescu era xenofob și cu vederi extremiste. Ce să facem, asta a fost trecutul nostru! Nu trebuie să-l repetăm, cum încercă unii acum!
Citind delațiunile date securității te umpli de scârbă. Sunt note și comentarii ale unor securiști pline de greșeli de ortografie și gramatică. În dosarele lui Cioran apărea ca transfug, fugar. Nu a fugit din România, a plecat cu bursă de studii în Franța. Era considerat șeful legionarilor români în Franța. Ori aceasta este o minciuna sfruntată, Cioran s-a ferit de orice contact cu legionarii și a încercat să facă uitat episodul din anii 38-39. Contactul cu securitatea te umplea de căcat. Noroc că Cioran nu a avut contact cu această instituție scelerată.
De luni ninge neîncetat, azi marți 18 februarie am măsurat grosimea zăpezii, avea trei palme jumătate, adică 35 de cm! Asemenea zăpadă cred că nu a mai fost din 2012. E prima iarnă adevărată de la acea perioadă!

