Soldiers of God de Robert Kaplan

Sunt în faza în care citesc mai multe cărţi scrise de Robert D. Kaplan. Robert Kaplan este un jurnalist american cu o istorie interesantă. A călătorit prin toată lumea, mai ales în zone de conflict. 

Subiectul acestei cărţi este războiul din Afganistan dus de mujahedini împotriva invadatorilor sovietici în perioada 1979 - 1988, când aceştia au început retragerea din Afganistan. 

Un epilog al cărţii este scris ulterior în 1998-99 când Kaplan revine în zonă, de fapt în Pakistan.

Despre Afganistan am citit un roman scris de scriitorul francez Joseph Kessel, Călăreţii. Este o carte despre spiritul afganilor, populaţie extrem de mândră, care trăiesc în condiţii extrem de dure în Munţii din Asia Centrală, personajul central fiind un afgan care joacă un fel de polo pe iarbă, dar în condiţiile vitrege din această ţară. 

Am mai citit şi cele două cărţi mai actuale scrise de un autor afgan stabilit în SUA, Khaled Hosseini, Vânătorii de zmeie şi Splendida cetate a celor o mie de sori. Aceste romane scrise de un refugiat afgan din aristocraţia locului surprins de invazia sovietică şi apoi de regimul talibanilor.

Cartea de faţă cuprinde călătoriilor periculoase ale autorului prin 1987 în interiorul Afganistanului pornind din Peshawar în Pakistan şi apoi de la Quetta din Balucistan - Pakistan spre Kandahar. 

Am aflat astfel că monarhia afgană instaurată prin 1737 a fost fondată în Kandahar. 

Călătoriile acestea erau foarte periculoase pentru că erau condiţii aspre, se mergea pe jos, puteai să calci pe minele pe care le plantaseră sovieticii, sau să cazi într-o ambuscadă a aceloraşi sovietici. 

Războiul era dus de diverse triburi şi experienţa britanică acestora trebuia să-i avertizeze cât de periculos este să te lupţi cu afganii. Britanicii au încercat de trei ori să cucerească Afganistanul trecând prin legendara trecătoare Khyber Pass dar au fost înfrânţi de afgani. 

Numele cărţii vine la mujahedini - soldaţii lui Dumnezeu (Allah). Autorul intervievează diverşi lideri, pe Haq, cel care conducea rezistenţa din jurul Kabului, un om extrem de curajos, care s-a întâlnit cu Reagan şi cu Thatcher, dar care a fost omorât de talibani în 2001.  

Apoi apare şi Hamed Karzai, un om din sud, din Kandahar care a fost preşedinte al Afganistanului între 2004 şi 2013.

Războiul dus de mujahedini era special, era făcut de oameni duri şi mândri, cu puternică credinţă islamică, dar lipsiţi de fanatism.

Ei erau atât de săraci că nu aveau nimic de pierdut, acest lucru nu l-au înţeles nici britanicii nici după un secol sovieticii.

Înarmarea mujahedinilor s-a făcut de către SUA prin serviciul secret pakistanez care a favorizat clanurile fundamentaliste islamice din care a ieşit poveste cu talibanii. 

Problema talibanilor mă interesa cel mai mult şi Kaplan dă nişte explicaţii.

După ce s-au retras ruşii care au provocat refugierea în Pakistan a milioane de afgani, unii tineri dintre aceştia, mai ales orfani au început să frecventeze şcolile islamice madrasa. 

Acestea erau condus de lideri religioşi veniţi din Arabia Saudită care practicau wahabismul, o versiune foarte austeră şi agresivă a Islamului. Din acest curent extrem de toxic şi periculos care neagă tot cea înseamnă civilizaţie occidentală provenea şi Osama Bin Laden!

Este foarte greu de înţeles cum aliatul SUA este Arabia Saudită care produce aceste curente toxice şi periculoase care au declanşat terorismul în Europa. 

Aceste  şcoli se îngrijeau de elevii care nu lipsiţi de resurse, le dădeau de mâncare şi îi îmbrăcau.

Islamul dur practicat de aceştia era extrem de anti-american.  Din aceste şcoli au fost selecţionaţi talibanii. 

Absolut iresponsabil, pakistanezii au sprijinit aceste şcoli şi pe talibani, în special guvernarea Benazir Butho, care a fost ucisă într-un atentat probabil de talibanii din Pakistan. 

Şcolile madrasa funcţionează bine mersi şi azi în Pakistan şi sunt sursa de terorişti islamişti din ziua de azi, care au creat şi Statul Islamic.

Cartea este interesantă şi trebuie citită.

De-a Ion Cristoiu

Azi de dimineaţă când m-am dus la chioşcul de ziare să cumpăr cotidianul local mi-au căzut ochii pe un titlu de editorial al lui Ion Cristoiu din Evenimentul Zilei. Nu mai citesc demult acest ziar, mai ales după ce redactorul şef un urmărit penal şi unul din ziariştii cei mai veninoşi de azi a lansat povestea cu manipularea alegerilor prezidenţiale din 2009. Pentru că scopul atacurilor lui şi apoi a comisiei parlamentare nu este de a stabili dacă s-au fraudat acele alegeri, care oricum nu mai poate fi anulate, ci desfiinţarea procurorului şef DNA devenit duşmanul declarat al tuturor jefuitorilor statului român, în frunte cu beneficiarul acelor presupuse fraude, ex prezidentul Băsescu!

Şi aş mai spune şi de-a Cornel Nistorescu, alt individ cu stilou puturos, sau eventual un lap top care exală a fake news. 

Ion Cristoiu face o analiză complet în afara realităţii a vizitei lui Macron în România. 

Iar jagardeaua de Nistorescu, devenit pe faţă omul frizerului din Tr. Măgurele, alde Dragnea, deplânge cu lacrimi de crocodil reacţia străzii şi a factorilor politici responsabili la atacurile împotriva statului de drept comise de gongoricul ministru Tudor Toader. Dacă până şi Dana Gârbovan, lidera unei asociaţii de judecători apropiată de PSD a reacţionat negativ?

Dar să o luăm de la capăt cu Ion Cristoiu. Acest mercenar al obtuzităţii şi îngustimii gândirii jurnalistice face o analiză pe de-andoaselea a vizitei lui preşedintelui Franţei în România. Toate astea ca să-l desfiinţeze încă odată pe preşedintele Iohannis. 

Iohannis nu a primit cu entuziasm propunerile lui Macron privind munca detaşaţilor din Est în Vest. Firme estice sau din vest, folosesc munca mai ieftină a celor din estul UE. Polonia a fost categoric împotrivă. Inclusiv România nu are niciun interes, dat fiind nivelul de emigraţi la muncă în vest. De aceea reacţia lui Iohannis a fost prudentă, nu a dat un răspuns tranşant şi cred că aceasta este o politică mai înţeleaptă. Reacţiile Ungariei şi Poloniei sunt dominate de factorul iliberal şi această chestiune cu muncitorii nici nu afectează Ungaria. 
Ocolirea lor de către Macron a acestor ţări este determinată starea statului de drept în aceste ţări. 

Franţa este interesată să vândă armament României în condiţii de offset, adică să fie făcut la noi. Şi elicopterele multi-rol ar fi făcute la Braşov şi rachetele de distanţă scurtă tot la o uzină românească, probabil cu componente din Franţa. Dacă ne luăm după cel mai important proiect industrial de  succes care este Uzina Dacia, probabil că economia românească ar ieşi în câştig, problema autostrăzii Piteşti Sibiu cred că este la mâna unor sicofanţi de-ai lui Cristoiu. 

Pe de altă parte dezorientatul politic extern care este Cristoiu, habarnist la limbi străine nu ştie că Macron nu a apărut aşa din senin, are o istorie politică recentă importantă şi a răspuns aşteptărilor electoratului francez, şi în linia gaullistă vrea să reia locul Franţei pe firmamentul mondial. 

Macron a criticat vehement tentativele de atac la instituţiile statului de drept şi reacţiile sunt unanime şi în exterior, aşa că ideile ticăloase ale prostovanului de Tăriceanu şi perfidia judeţeană a lui Dragnea trebuie blocate şi bine fac cei care protestează.

Dacă cei doi erau la începutul lui 90 port drapelul noului stil de jurnalism, dezbărat de minciuna comunistă, acum Nistorescu şi Cristoiu sunt nişte cadavre vii ale jurnalismului obiectiv şi de calitate.