Iliescu

Aseară am urmărit emisiunea interviu luată de Hoandră lui Cosmin Guşă la Realitatea tv. De fapt Guşă dorea să lămurească dedesubturile interviului luat lui Traian Băsescu la acest post săptămâna trecută. L-am mai urmărit pe Cosmin Guşă de multe ori cum bate câmpii. De această dată a fost altfel, mai realist şi aplicat. Cosmin Guşă un om relativ tânăr posedă o experienţă deosebită trecând prin vârful a două partide mari şi importante PSD şi PDL. La PSD a fost adus secretar general de către Adrian Năstase, iar la PDL a stat în preajma lui Traian Băsescu când a câştigat alegerile prezidenţiale în 2004. 

Cel mai mult m-au frapat analizele făcute lui Iliescu pe care declară kaghebist, cum suspectează şi unii istorici anglo americani privitori la prăbuşirea comunismului provocată de Gorbaciov şi cu sprijinul KGB. Dar altceva m-a izbit, o presupunere a mea confirmată de Guşă privind sistemul instituit în România după Revoluţia din Decembrie 1989. El afirmă că acest sistem corupt de baroni şi de băieţi deştepţi îi aparţine lui Iliescu căruia îi plăcea să se înconjoare de indivizi cu probleme de caracter şi comportament social. Cred că de instituirea acestui sistem de corupţie şi spoliere a României este cel mai vinovat Iliescu. Eu presupun că anumite diversiuni şi represiuni de la începutul anilor 1990 nu au fost inventate de Iliescu, el fiind mai mult beneficiarul acestora. Dar sistemul instituit de el însuşi i-a găsit chiar numele potrivit, capitalismul de cumetrie!

Pentru acest sistem el îmi pare mult mai vinovat. Singurul moment de temere al acestui sistem a fost perioada Constantinescu, când rechini ai îmbogăţirii neruşinate precum George Constantin Păunescu au fugit din România şi s-au reîntors de abia după 2000.

Traian Băsescu a declanşat acţiunea justiţiei, focalizând exclusiv inamicii politici. Pentru că el a preluat sistemul de baroni şi corupţi băieţi deştepţi, cum a fost şi Păunescu amintit mai sus. Cu adevărat justiţia a început să funcţioneze fără partis prisuri la apusul prezidenţial al lui Băsescu şi la începutul preşedinţiei lui Iohannis. Acum pare că justiţia funcţionează cu ochii legaţi, nu este chioară ca în vremea trecutului preşedinte.

Au fost şi sunt în desfăşurarea şi procese care au o încărcătură politică şi pot declanşa o cutie a Pandorei. Procesul lui Traian Decebal Remeş mi se pare şi acum rezultatul unei înscenări grosolane şi ticăloase, spre deosebire de puşcăria meritată a lui Năstase.

Sper din tot sufletul ca finalul procesului intentat de DNA lui Dragnea să se încheie cu o achitare, acolo prea are iz politic şi răzbunare din partea fostului preşedinte, semnificativ că cine îşi mai doreşte pedepsirea lui Dragnea nu este altul decât Corneliu Vadim Tudor. Unitatea de idei dintre TB şi CVT nu este decât o confirmare a unor legături suspecte.

La fel de politizată şi cretină a părut decizia de închisoare cu suspendare dată lui Brădişteanu pentru obstrucţionarea justiţiei în cazul tentativei de sinucidere a lui Năstase. Pentru că un alt complet l-a găsit nevinovat pe acelaşi Brădişteanu pentru o faptă mult mai gravă de corupţie.

Cred că justiţia intră pe gheaţă subţire în cazul unor acuze de mită la medici cum apare şi acum cazul altui mare chirurg timişorean. Atât timp cât medicii sunt atât de prost plătiţi aceste acuze par ridicole. Sunt de acord ca medicii să fie pedepsiţi pentru malpraxis, nepricepere, dar chestia cu corupţia îmi pare cam tembelă. 

O altă problemă dezbătută de Cosmin Guşă este problema lui Iohannis, a lipsei unui suport politic de bună calitate care să canalizeze energii pentru un proiect de ţară. Cred că justiţia a mai curăţat dintre impostori şi rebuturi şi că partidele serioase pot găsi oameni competenţi. Iar ideea unor partide noi care să canalizeze competenţe şi energii pare o iluzie în capul unor corporatişti hipsteri care nu prea au idee de faptul că politica cere rezilienţă şi răbdare, cum remarca un alt jurnalist mai pragmatic. Noile partide care au apărut pe scena politica în afara FSN şi celor istorice au fost nişte diversiuni, sau partide anti-sistem care au hrănit nostalgii neghioabe ale electoratului, precum România Mare şi mai nou PP-DD. Cel puţin ultimul a fost o escrocherie apărută de fondul dispariţiei României Mari, care s-a destrămat rapid ca orice iluzie. Nici o altă iniţiativă a unor intelectuali dezamăgiţi nu are şanse de succes, se vede din experienţa scurtă a lui M10 al doamnei Macovei, contestată vehement acum de comilitoni.

Am citit despre tristeţea ignorării privind pe clasicii literaturii române a lui Nicolae Manolescu. Este păcat că agramaţii din media ignoră aniversări rotunde ale lui Sadoveanu, Rebreanu, Ion Barbu şi alţii. Pentru Manolescu este însă un prilej de a-şi regla conturile cu tinerii scriitori care-l cam contestă. Personal cred că aceşti sunt scriitori mai interesaţi de a deveni faimoşi prea devreme şi fără valoare literară. În România literară Daniel Cristea Enache analizează versurile unei poete admirate superlativ de doi tineri critici, Marius Chivu şi Cosmin Ciotloş. Analiza lui Enache demonstrează că poeta este, după propria expresie, vizavi de literatură! 

Pare totuşi mai plăcut să discutăm despre artă şi cultură când lumea politică este plină de impostori şi neaveniţi, infinit mai pernicioşi decât literaţi plini de iluzii şi fără valoare.