Aseară am urmărit
emisiunea interviu luată de Hoandră lui Cosmin Guşă la Realitatea tv. De fapt Guşă dorea să lămurească dedesubturile
interviului luat lui Traian Băsescu la acest post săptămâna trecută. L-am mai
urmărit pe Cosmin Guşă de multe ori cum bate câmpii. De această dată a fost
altfel, mai realist şi aplicat. Cosmin Guşă un om relativ tânăr posedă o experienţă
deosebită trecând prin vârful a două partide mari şi importante PSD şi PDL. La
PSD a fost adus secretar general de către Adrian Năstase, iar la PDL a stat în
preajma lui Traian Băsescu când a câştigat alegerile prezidenţiale în
2004.
Cel mai mult m-au
frapat analizele făcute lui Iliescu pe care declară kaghebist, cum suspectează
şi unii istorici anglo americani privitori la prăbuşirea comunismului provocată
de Gorbaciov şi cu sprijinul KGB. Dar altceva m-a izbit, o presupunere a mea
confirmată de Guşă privind sistemul instituit în România după Revoluţia din Decembrie 1989. El afirmă
că acest sistem corupt de baroni şi de băieţi deştepţi îi aparţine lui Iliescu
căruia îi plăcea să se înconjoare de indivizi cu probleme de caracter şi comportament
social. Cred că de instituirea acestui sistem de corupţie şi spoliere a
României este cel mai vinovat Iliescu. Eu presupun că anumite diversiuni şi
represiuni de la începutul anilor 1990 nu au fost inventate de Iliescu, el
fiind mai mult beneficiarul acestora. Dar sistemul instituit de el însuşi i-a
găsit chiar numele potrivit, capitalismul
de cumetrie!
Pentru acest sistem
el îmi pare mult mai vinovat. Singurul moment de temere al acestui sistem a
fost perioada Constantinescu, când rechini ai îmbogăţirii neruşinate precum
George Constantin Păunescu au fugit din România şi s-au reîntors de abia după
2000.
Traian Băsescu a
declanşat acţiunea justiţiei, focalizând exclusiv inamicii politici. Pentru că
el a preluat sistemul de baroni şi corupţi băieţi deştepţi, cum a fost şi
Păunescu amintit mai sus. Cu adevărat justiţia a început să funcţioneze fără
partis prisuri la apusul prezidenţial al lui Băsescu şi la începutul
preşedinţiei lui Iohannis. Acum pare că justiţia funcţionează cu ochii legaţi,
nu este chioară ca în vremea trecutului preşedinte.
Au fost şi sunt în
desfăşurarea şi procese care au o încărcătură politică şi pot declanşa o cutie
a Pandorei. Procesul lui Traian Decebal Remeş mi se pare şi acum rezultatul unei
înscenări grosolane şi ticăloase, spre deosebire de puşcăria meritată a lui
Năstase.
Sper din tot sufletul
ca finalul procesului intentat de DNA lui Dragnea să se încheie cu o achitare,
acolo prea are iz politic şi răzbunare din partea fostului preşedinte, semnificativ
că cine îşi mai doreşte pedepsirea lui Dragnea nu este altul decât Corneliu
Vadim Tudor. Unitatea de idei dintre TB şi CVT nu este decât o confirmare a
unor legături suspecte.
La fel de politizată
şi cretină a părut decizia de închisoare cu suspendare dată lui Brădişteanu
pentru obstrucţionarea justiţiei în cazul tentativei de sinucidere a lui
Năstase. Pentru că un alt complet l-a găsit nevinovat pe acelaşi Brădişteanu
pentru o faptă mult mai gravă de corupţie.
Cred că justiţia
intră pe gheaţă subţire în cazul unor acuze de mită la medici cum apare şi acum
cazul altui mare chirurg timişorean. Atât timp cât medicii sunt atât de prost
plătiţi aceste acuze par ridicole. Sunt de acord ca medicii să fie pedepsiţi
pentru malpraxis, nepricepere, dar chestia cu corupţia îmi pare cam
tembelă.
O altă problemă
dezbătută de Cosmin Guşă este problema lui Iohannis, a lipsei unui suport
politic de bună calitate care să canalizeze energii pentru un proiect de ţară.
Cred că justiţia a mai curăţat dintre impostori şi rebuturi şi că partidele
serioase pot găsi oameni competenţi. Iar ideea unor partide noi care să
canalizeze competenţe şi energii pare o iluzie în capul unor corporatişti
hipsteri care nu prea au idee de faptul că politica cere rezilienţă şi răbdare,
cum remarca un alt jurnalist mai pragmatic. Noile partide care au apărut pe
scena politica în afara FSN şi celor istorice au fost nişte diversiuni, sau
partide anti-sistem care au hrănit nostalgii neghioabe ale electoratului, precum
România Mare şi mai nou PP-DD. Cel puţin ultimul a fost o escrocherie apărută
de fondul dispariţiei României Mari, care s-a destrămat rapid ca orice iluzie.
Nici o altă iniţiativă a unor intelectuali dezamăgiţi nu are şanse de succes,
se vede din experienţa scurtă a lui M10 al doamnei Macovei, contestată vehement
acum de comilitoni.
Am citit despre
tristeţea ignorării privind pe clasicii literaturii române a lui Nicolae
Manolescu. Este păcat că agramaţii din media ignoră aniversări rotunde ale lui
Sadoveanu, Rebreanu, Ion Barbu şi alţii. Pentru Manolescu este însă un prilej
de a-şi regla conturile cu tinerii scriitori care-l cam contestă. Personal cred
că aceşti sunt scriitori mai interesaţi de a deveni faimoşi prea devreme şi fără
valoare literară. În România
literară Daniel Cristea
Enache analizează versurile unei poete admirate superlativ de doi tineri
critici, Marius Chivu şi Cosmin Ciotloş. Analiza lui Enache demonstrează că
poeta este, după propria expresie, vizavi de literatură!
Pare totuşi mai
plăcut să discutăm despre artă şi cultură când lumea politică este plină de
impostori şi neaveniţi, infinit mai pernicioşi decât literaţi plini de iluzii
şi fără valoare.
Vai,vai,vai Jo iar ai cazut in delizoriu cu aceste aprecieri de toata rusinea,,, Sa le luam pe rand ( si jurasem ca nu-ti mai scriu dar esti un rau necesar...de la aprecierile tale particular-grosolane imi dau seama acum de ce exista si Haznaua 3,,,)
RăspundețiȘtergere" intadevar justitia a inceput sa functioneze la sfarsitul mandatului Basescu si inceputul mandatului lui Iohannis " nimic mai grotesc. Ori uiti ori esti un om periculos, De cel putin 4 ani se aresteaza de DNA prin " liber " justitiei si nu la comanda ca pe timpul lui Nastase , toti infractorii mari,majoritatea PSD-isti . Se vorbea ca se prioriteaza PSD-istii la ancheta din ordinul Basescu,nimic mai fals. Uite ca DNA aresteaza vinovati in continuare si pe timpul acestui fals presdinte ( ficus ) si tot PSD isti sunt,din pacate pentru tine dar nu recunosti,si ici pe colo cate un PDL-ist sau alte partide. Asta ca ei sunt cei mai corupti. " vrei nu vrei ." Acum justitia functioneaza ca legata la ochi nu este chioara ca pe timul fostului presedinte " Aiureli tipice dle Gadea...Cum era chioara cand a arestat pe timpul lui cat nu sau arestat in 20 ani inainte ? Chior esti tu. In toata lumea a interveni contrar legii la voturi asupra cetateanului este pedepsit aspru. Dragnea a fortat nota la maxim ,au votat si mortii,au carat din colo-colo cu autobuze votanti,le transmitea nereguli prin tel, au votat in comune mai mult decat locuia ,a fost interceptat etc si tu spui ca incalcarea flagranta a unor legi e ambitie politica ? Revino-ti dle odata si tine numai cu realitatea nu cu prostiile tale interioare de 2 lei,,,Alea spune-le nevestei,copiiilor tai ,lasa-ne pe noi ca dai in delizoriu ( daca n-ai dat pana acum...) Bradisteanu ? Ce daca este bun doctor,super bun,daca-i hot si incalca legea ? Protejarea unui infractor este abatere de la lege tie chiar nu iti este clar ca NIMENI,indiferent cum il cheama,nu-i mai presus de lege ? La Pitesti nu sa auzit asta ? Ce dracu Jo ? Salariul doctorilor mic ? Cand ai fost ultima data in spital ? Te-ai operat vreodata ? Un medic chirurg bun castiga prin spaga mai mult ca un doctor bun la New York si nu gresesc de loc. Toate spitalele din Romania sunt o spaga totala,am avut personal ocazia sa cunosc indeaproape asta asa ca lasa-i pe doctori,,,nu-i mai plange.Mereu dai cu batul in balta,pana cand Jo ???
1. Cosmin Gușă este doar un dobitoc profitor, carierist, impostor, neserios. Nu se poate pune bază pe ce spune sau scrie el. Acum se răzbună pentru că i s-a mai tăiat macaroana și poate îi este chiar frică de vreo anchetă. Chestiile cu KGB sunt din teoriile conspirației ca și alte divagații. U fizician ratat - nu știu cum naiba dar fizicienii dau un mare procent de jigodii politico-ziaristice; cine i-o fi pus să învețe meseria asta care de fapt nu îi interesa ?
RăspundețiȘtergere2. Din informațiile mele în țările civilizate șpaga la medicii din sistemul de stat, pentru asigurați nu există. Funția sau prestigiul nu scuză infracțiunile. Trebuie însă să spun că încercînd să dau ceva la Spitalul Militar, la Spitalul 1 Mai (conform modei actuale are acum un nume inspirat de bigotism) și încă undeva am fost refuzat. Doar undeva am dat și eu fiindcă pînă să îmi vină rîndul la operație am conversat cu ceilalți pacienți, ne-am gîndit cum să facem, cît să dăm - dar nu mi-a cerut nimeni nimic, nici măcar o aluzie înainte sau după. Aș zice chiar că s-au purtat frumos cu mine.