luni, 7 noiembrie 2016

Mitingul PNL

Ieri 6 noiembrie la Bucureşti s-a desfăşurat mitingul de sprijin al PNL pentru candidatul de prim ministru Cioloş.

Selfie cu Marius N, omul galben liberal aterizat de la studiourile Disney
Plecarea din Piteşti a avut loc după ora 13.00, deci a fost lejer. Am plecat de la Piteşti spre Bucureşti şi am făcut o pauză la benzinăria Petrom la Km 36. Exact lângă vechea clădire a restaurantului unde pe vremuri găseai lucruri de şop. Acum acolo mirosea foarte dubios, totul este părăsit şi trist.
Leon Dănăilă
La intrarea în Bucureşti am observat cum se scurgeau autobuze PMP şi am crezut că asta este explicaţia întârzierii mitingului. De fapt pemepiştii lui Băsescu au fost într-o sală la Casa Poporului sau Parlamentul de azi.

Am mai oprit în parcarea de la METROU, primul deschis la începutul anilor 90, unde sorbeam parfumul capitalismului. Am pornit după aceea pe o rută cam ocolitoare spre centru unde ne-am oprit în faţa Palatului Regal.
Mitingul se desfăşura în jumătatea de parcare de la Atheneu spre statuia lui Carol I. Era multă îngrămădeală. Au fost după unele estimări chiar 30000 de oameni. Momentul cel mai viu a fost atunci când a apărut Dacian Cioloş care a avut un discurs sincer şi bun!

Au vorbit Leon Dănăilă, Bolojan, primarul de Oradea. Falcă de la Arad, un tânăr candidat venit din Norvegia, o arhitectă nemţoaică originară din Bucureşti, plecată de 30 de ani, fără accent de Ardeal, dar rostind i în loc de î şi cu probleme de acord la gen.
Roşu, galben şi albastru
Au fost şi clipuri cu Ionescu Quintus şi cu Conu' Neahu Djuvara, centenar ultimul şi aproape primul.
Mircea Ionescu Quintus
În final a vorbit şi şefa partidului care l-a introdus pe Cioloş, Alina Gorghiu.
Neagu Djuvara
Vremea a fost caldă, lumea era relaxată, oameni erau de tot felul, inclusiv spărgători de seminţe.
Dacian Cioloş
Cineva mi-a spus că lipseşte entuziasmul ăla de la începutul democraţiei, cu speranţe mesianice şi cu lozinci de stadion.
Alina Gorghiu
Am înţeles că nişte cretini din media au lansat că participanţii au primit 200 de lei ca să vină la miting. O insinuare otrăvită pentru subdezvoltaţi mintali, păi să arunci orzul pe gâştele militante? Erau de plătit autobuzele venite hăt din Maramureş, Suceava, Iaşi, Timişoara şi tot sistemul audio video. De unde bani, mai ales cu DNA pe capul nostru?

Adevărul că abjecţia televiziunilor aservite PSD, A3 şi ROM TV întrece orice închipuire a normalităţii. Când îl văd pe alde Ciuvică fost om de bază al lui Constantinescu cum scoate minciuni fără să clipească pentru confortul lui nu poate fi nimic mai mizerabil. Sunt oameni în media românească care întrec orice închipuire, iar personajele lui Caragiale dintr-O Scrisoare pierdută fac figuri de patrioţi. Pe lângă Trahanache, Dandanache, Farfuridi, sau Caţavencu aceşti năimiţi de presă şi mai ales politicienii anexă acestor posturi tv par siniştri!

Şi cum mitingurile se termină şi ele şi ăsta s-a terminat pe la 6 jumate şi am stat o oră să vină autobuzele care defilau pe lângă Palatul Regal. Mai sunt repere în centrul Bucureştiului care amintesc că au existat şi oameni de stat în România!


Am ajuns cât să putem vedea meciul zilei Sevilla Barcelona!

9 comentarii:

  1. nota bene: se pare ca a fost un miting civilizat, minerii n-au venit, "concurenta istorica(PNT)" nu prea aveti ...

    RăspundețiȘtergere
  2. Joe si PNL este la fel de Caragialesc ca toata scena politica din Ro. Pacat ca l-au pus pe eminentul Danaila sa citeasca un text penibil. Somitati ca el vorbesc extraordinar de bine liber. Noroc ca nu ti-au dat si tie sa citesti ceva ca imi stricam parerea buna despre tine. Scena politica din Ro este ingrozitoare si nici un partid nu a reusit sa readuca tara asta la normalitate.

    RăspundețiȘtergere
  3. nu am inteles "cu DNA pe capul nostrum"; adica fara DNA respectarea legii nu mai este necesara ?
    si nu 15000 cum a zis presa anti, nu 20,000 cum a zis presa pro, nu 30,000 cu zici matale, cred ca au fost 50,000. Sau poate chiar 100,000 ?
    si nu inteleg de ce incrancenarea sa castige alegerile pnl. oricum guverneaza tot cu Ciolos de in an si mai bine. care va fi diferenta ? ca am inteles din declaratii publice ca mai tot guvernul technocrat se inscribe in partidele de bine: pnl, pmp, usr si altele din blocul fortelor democratice. si pnl mai are si Presedintele. Si structurile alea. Asa ca ce putere suplimentara mai doriti ? votul popular ? nu, aia nu cred ca se poate

    RăspundețiȘtergere
  4. Joe, chestia cu autobuzele colectoare este PSD-PD(L). A intrat PNL in lumea buna, pe scena nu știu daca erau 10-15% din vechiul PNL. Trăiască Falca si ai lui ca v-au luat caimacul. O spuneau durere ....

    RăspundețiȘtergere
  5. "People in Russia are brainwashed by their state TV"
    "How do you know?"
    "I heard it on the BBC"...

    Ha,ha,ha,...de 7 Noiembrie !

    RăspundețiȘtergere
  6. Joe,ma gandeam pana-n articolul scris si difuzat de tine ; 'cine au fost tampitii aia care sau dus la meeting " ? si m-am lamurit cine erau,pacat ca ai fost si tu,v-au dat sarmale,tuica fiarta ?...ca doar nu te-ai dus de drag asa... Remarca aia cu "DNA pe cap " tie nu ti se potriveste,pari baiat destept,sigur,cand ai scris,era fierbinte rau...tuica .Adica nu saluti DNA-ul ai vrea sa se fure in draci mereu la nesfarsit ?Ca banii negrii grei-grei la votari se trageau masiv... Da,Joe si tu faci parte din personajele lui Caragiale,la gramada vorbind. Ce invataturi ai tras ? Ce lucruri noi ai invatat ? Hai,ca ai fost degeaba si ai pierdut timpul degeaba,ai facut totusi un pas,este singurul articol in care nu il injuri pe Basescu si te-ai aliat cu finul sau Falca o alta hahalera de pe strada...Maine-poimaine va aliati cu PMP pentru formarea guvernului cu Basescu ...adj.de Prim-ministru....haha Bravo Joe,avansezi...inapoi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stimate DM, nu cred ca este tampit cine da o mica parte din fiinta lui si din timpul lui pentru a se produce ceva schimbari in tara asta.

      Ștergere
    2. Tare, tare. Cu timpul nu am nimic, desi nu vad cum participarea la un miting aduce ceva tarii; mai bine plantau/plantati niste copaci sau strangeati gunoaiele din parc. Dar aia cu fiinta suna a Alina. Pai care parte a donat-o Autorul ? Ca imi vin mai multe in minte, desi s-at putea sa ma insel ca deh, varsta...

      Ștergere
    3. Imi pare rau, dar nu ati inteles nimic.

      Ștergere