Amintiri pioniereşti

Am făcut un comentariu pe Facebook relativ la postarea complet neinspirată a doamnei Gabriela Zoană, noua europarlamentară, originar[ din Piteşti  care a venit în locul doamnei Dncilă, ajuns în fruntea guvernului coaliţiei PSD ALDE. 

Şi ulterior am realizat că unii nu-şi aduc aminte de loc de vremea comunismului. Au trecut deja 28 de ani de la Revoluţie şi de capitalism în România. 

Doamna respectivă este în jur de 40 de ani şi nu prea avut timp să realizeze şi să se lămurească care-i treaba cu comunismul într-o perioadă când îndoctrinarea era mai accentuată cu cât realitatea era mai sinistră.

Aceste amintiri, mult mai nuanţate le face scriitoarea Adina Popescu în Dilema veche.

De ce nu-şi aduc aminte copiii de atunci? 

Pentru că familia se îngrijea şi făcea eforturi supraomeneşti ca aceşti copii să nu sufere din cauza lipsurilor.  Scriu aceste lucruri ca să punem lucrurile la punct.

Soacra mea s-a declarat complet şocată atunci la sfârşitul anilor 80, când a observat că copiii sorei cumnatei mele nu văzuseră caşcaval!!!!!

Pentru amintirile acestor copii scriu asta, nu pentru congenera lor Gabriela Zoană.

Eu am trăit copilărie în deceniul 6, obsedantul deceniu şi ţin minte că pâinea era pe cartelă până la începutul anilor 60 şi era doar pâine neagră, acum mult recomandată, atunci tânjeam după franzelă.

Mama spunea despre cozile homerice de la carne. Deci era greu şi dificil. 

Eu am trăit adolescenţa şi tinereţea studenţească în cea mai bună perioadă a comunismului când dispăruseră cozile la alimente. 

Şi după cea am început să lucrez şi să fiu pe picioarele mele trăiam într-o perioadă în care mâncarea nu era o problemă.

Primul şoc l-am trăit în prima vizită în URSS în 1977.

Am ajuns într-un oraş de pe malul asiatic al Volgăi şi intrând într-o alimentară am rămas şocat....nu se găsea nimic!

Mi-am zis  că acest lucru nu se poate întâmpla în România, dar acest lucru a devenit realitatea cruntă de la începutul anilor 80. 

Lipsurile se acumulau, era frig în case, gazele pâlpâiau, cel mai rău în Bucureşti, electricitatea era cu ţârâita, lifturile erau mereu stricate, cozile la mâncare ne transformaseră în animale. 

Din acest punct de vedere Ceauşescu şi-a meritat pe deplin soarta. 

Aceasta era realitatea nu cea cu pioniere cu fundiţe care-i ofereau flori acestui monstru!  

Şi am căutat realitatea acelor zile prin pozele unor oameni care fotografiau cozile,  nu defilările în faţa politrucilor.